Cum oglinzile pentru nastere erau inca la locul lor, m-am uitat si am vazut ca si dupa ce iesise placenta era o multime de singe care iesea din mine. “Este single MEU?” am intrebat. Nu se oprea de loc! Am simtit cum m-a cuprins o mare oboseala. Am incercat sa zic ceva, dar imi era greu sa respir. Am simtit cum o mare raceala s-a asternut peste mine!! ‘Doctore, o pierdem…’ am auzit asistenta citind numerele de pe monitorul de presiune a singelui; am vazut in ochii ei ca nu-i venea sa creada. Am simtit cum forta vietii ma parasea. Am zis cu repeziciune o rugaciune:

“O Isuse, sper ca esti totul asa cum am crezut in toti acesti ani in care te-am adorat! Te rog ai grija de baietelul meu nou nascut;

te rog ai grija de fetita mea frumoasa. Ii iubesc atit de mult. Doamne iti daruiesc Sufletul meu…”

Si apoi m-am trezit ca eram deasupra trupului! Ca si cum era cit se poate de normal ca sa fiu acolo! Am vazut ca aveam miini, picioare si totul parea normal; eram eu insumi cu adevarat si eram imbracata intr-un fel de capot moale.

Eram acolo sus, iar trupul meu era jos si era lipsit de viata, dar ma stimteam bine. Eram EU: trup, personalitate, si NICI UN PIC de oboseala. M-am uitat la crusta care fusese trupul meu. Ia uite! Nu arat rau de loc! M-am gindit eu. Toata viata mi se spusese ca aveam ‘oase mari’ dar paream ca eram normala. Intotdeauna fusesem comparata cu sora mea mai mica! Dar cum stateam asa intinsa acolo jos, paream draguta si normala. Am vazut insa ca nu eram asa cum ma stiam cind ma priveam in oglinda. Corpul avea mai multe dimensiuni, unghiuri din care il puteam privea. In timp ce priveam propriul trup eram cit se poate de constienta de agitatia si asortimentul de emotii care se petreceau in jurul meu. Erau atit de necajiti. “nu pot sa gasesc nici un puls” a zis o asistenta care statea linga mine. Era pur si simplu in soc. Fusese o sarcina normala. O alta sora a zis: “unde este caruciorul cu monitor?” nu stiam ce este asta, dar suna important. Au inceput procesul de resucitare, CPR. M-am intristat cind i-am vazut atit de necajiti dar eu eram BINE. Repet, nu eram ingrijorata de loc de bebelusul meu; erau in gija Domnului. Sotul, care fusese dat afara din camera, arata pur si simplu neincrezator, in timp ce-l impingeau afara. Dar am stiut ca va fi aparat si ghidat din cer.

In timp ce se petreceau toate acestea, o lumina a inundat camera in care se aflau toti. Am vazut mina doctorului care era in mine indeajuns cit ai umple un curcan; dar Lumina crestea in continuare, pura, moale si plina de bucurie. Am vazut cum patrundea fiecare centimetru din camera. Chiar cind ma ridicam deasupra corpului am vazut ca mai erau doua Fiinte de o parte si alta a mea. Nici gind de cherubi mititei, acestea erau Fiinte mari – Ingeri Enormi, Puternici, cu aripi si mai puternice, acoperite de pene.

“aoleo…, pene,” imi aduc aminte ca mi-am zis. Doream atit de mult sa ating acele pene; pareau atit de moi. Am vazut ca o penuta era mai aproape de mine… NU! In timp ce intindeam mina sa o ating, Ingerul a inceput sa ma conduca; aceasta era misiunea lor… si sa ma tina In siguranta ( in siguranta pentru ce? M-am intrebat). Apoi am plutit printr-un tunel care pare ca aparuse dintr-un punct intunecat. In timp ce pluteam prin aceasta intrare larga, circulara, am lasat in urma camera de spital. Inaintam.

Era incredibil de negru si intunecat. Camera de spital a disparut din vedere. Ingerii luminau usor, si nu aveam nici o teama in timp ce pluteam spre acest punct de lumina de la celalat capat al tunelului. Am auzit un zumzait usor, dar nu-i dadeam atentie. Ceea ce am observat insa a fost tunelul, cum parea a fi format din diferite sectiuni separate (asa cum fac copiii care pun cuburile unul linga altul cind se joaca), si care aveau intre ele o lumina galbuie, arzatoare, cercuri de energie ce apareau ca niste limbi de foc, si pe care nu le-am vazut decit DUPA ce am trecut prin ele! ‘cercurile de energie’ erau ca niste cercuri de sarit folosite in traditia Hopi, dar nu am aflat asta decit multi ani mai tirziu.

In timp ce treceam prin aceste cercuri si sectiuni, am auzit un sunet de o singura tonalitate. Puteam vedea atit in fata cit si in urma mea, in timp ce treceam prin acele cercuri. Mi se pareau foarte interesante. Ingerii care erau cu mine nu erau interesati decit sa ma conduca spre acea lumina ce crestea la capatul tunelului. Simteam o pace totala. Ingerii nu ma atingeau; eram legati printr-un fel de putere invizibila, iubire. Nu simteam nici o durere cu toate ca pierdusem atit de mult singe; ma simteam ‘completa’.

Odata ajunsi la capatul tunelului Ingerii au disparut sau au plecat. Am vazut sute, daca nu, mii de oameni de marimi, forme si inaltimi diferite. Barbati si femei (nu erau copii in carucioare) toti erau imbracati in niste robe mai, albe, simple, si aveau cordoane aurii la mijloc. Toti zimbeau si ma acceptau asa cum eram, din regnul omenesc. Nimeni nu avea o atitudine critica sau care cauta greseli. Intilnirea a fost vesela, nu simteam nici o teama. Nu am vazut pe nimeni cunoscut dar am simtit ca faceam parte din acea mare familie.

Pe partea mea dreapta era ceva extraordinar. Am plutit (nu mers) intr-acolo ca sa vad mai bine. Erau niste trepte albe, de fildes care luminau. La capatul scarilor se aflau niste spirite mici, ca niste cherubimi(?), si cintau incontinuu laude lui Dumnezeu: SFINT, SFINT, SFINT Domnului Hostiei; GLORIE GLORIE GLORI LUI DUMNEZEU; SFINTA ESTE DREPTATEA LUI, SI ADEVARUL LUI SI PUTEREA LUI… si cintau asa incontinuu. In timp ce cintau, am crezut la inceput ca aveau trei seturi de brate, dar nu era asa; aveau numai un set. Motivul pentru care crezusem ca aveau brate multiple era ca le miscau constant si cu rapiditate. Bratele lor le acoperea buzele, urechile si ochii in timp ce cintau. Nu am reusit niciodata sa inteleg semnificatia simbolica a acestor gesture, dar stiu ca exista. Ceea ce cred este asa: Fie ca ceea ce spun sa dea Glorie lui Dumnezeu; fie ca ceea ce aud sa fie Gloria lui Dumnezeu; fie ca ceea ce vad sa dea Glorie lui Dumnezeu, pentru ca aceasta era atitudinea lor. In afara de aceste brate, fiecare cherubim avea aripi, care se miscau usor in sus si in jos, bateau incontinuu, in intensitatea adorarii. Aripile faceau un zgomot de zumzait, dar era usor, si nu produceau vreo miscare de aer (vint).

As fi fost multumita sa stau acolo cu ei pentru eternitate. Sufletul mi se umpluse de adoratie pentru Dumnezeu cu ei; o, cit de mult mi-am dorit sa ingenunchez si sa stau cu ei! Lumina care patrundea pretutindeni era indeosebi de puternica in acel Treptele duceau direct la Dumnezeu, si El era atit de stralucitor ca nu puteam sa ma uit direct la EL. Nu era o lumina de natura de cristal sau prisma, dar era luminat din cauza Sfinteniei Sale. Totul era atit de minunat! Mi s-a dat sa-L vad pe Isus, care imi zimbea. Am fost cu totul coplesita, dar asa de fericita, si abia daca puteam reactiona! Cuvintul pe care il pot folosi este bucurie.

Dintr-o data a aparut o scena. Da, sutele de fiinte care inca ma priveau, ingerii si Dumnezeu si Isus care se aflau in cerul glorios erau acum in spatele meu. M-am intors spre stinga si cumva m-am simtit dusa mai in fata (cu toate ca nu era vorba despre o ‘directie’). Eram ca intr-o sala de judecata. Multimea de ‘acolo’ putea vedea si auzi tot ce se petrecea, si puteau simti ceea ce eu simteam. Ei asteptau, asa cum faceam si eu; nimeni nu zicea nimic, nimeni nu mi-a vorbit.

Desi Isus se mutase si era acum in stinga mea, nu eram constienta ca era linga mine. De ce? Pentru ca a aparut o Entitate. Dupa ce a aparut el, a inceput Revizia Vietii. Mi s-a dat sa inteleg ca acest lucru se petrecea acolo. A fost ingrozitor.

ABSOLUT TOT ce am gindit, facut, zis, urit, ajutat, nu am ajutat, ar fi trebuit sa ajut, s-a aratat in fata mea, in fata sutelor de oameni in acea multime, tuturora, ca un film. Cit de rea am fost cu unii oameni, cum as fi putut sa-I ajut, cit de rea am fost (chiar daca nu intentionam sa fac asta) chiar cu animalele! Da! Chiar si animalele aveau sentimente. A fost oribil. Am cazut cu fata in jos de rusine. Am vazut cum felul cum faptele mele, sau ne-ajutorul meu au reverberat in efectul ce l-au avut in ceilalti si in viata lor. Numai atunci mi-am dat seama cum fiecare hotarire cit de mica sau fiecare alegere afecteaza intreaga Lume. Am simtit in toata realitatea cum L-am dezamagit pe Mintuitorul meu. Ciudat insa, chiar in timpul acestei derulari oribile am simtit o mila, o acceptare a limitarilor mele de catre Isus si multimea din jur.

In timpul acestei Revizii, cel Rau era acolo. M-am uitat la el; era frumos, nu urit. Parul negru, de talie mijlocie, imbracat cu o roba maro cu cordon negru la briu, dar cel mai mult mi-a atras atentia ochii lui. Era un hau de vid, de nimic in ei! Nu era nici viata si nici bunatate in ei. Avea o intensitate in el, dar scopul era numai de a poseda, avea, controla sufletul meu si sa ma faca sa sufar!! M-am dat inapoi cu oroare. De fiecare data cind pe timpul acestei Revizii a Vietii eu greseam sau nu reuseam ceva, el se bucura nespus. Parca voia sa spuna: “UITE! Ai vazut cum a gresit?” ma acuza “de ce nu ai facut mai bine? Sau ajuta mai mult? Trebuie pedepsita!” eram ingrozita. Putinele lucruri bune pe care le facusem nu se puteau masura cu perfectiunea lui Dumnezeu. As fi meritat orice pedeapsa mi s-ar fi dat. Sufletul meu era devastate. Stateam acolo ingrozita de ceea ce va urma.

Si apoi, dupa ce totul s-a terminat, o voce adinca a exclamat din rasputeri:

ESTE EA ACOPERITA DE SINGELE MIELULUI?

DA!!!

Sala de judecata a disparut, iar cel rau, Satana, a strigat! A suierat ca un sarpe, s-a rasucit ca un uragan, dar s-a facut din ce in ce mai mic. S-a facut intr-o gramajoara de pulbere si puf! A disparut complet, dupa ce strigase si zbierase minios in tot acel timp.

Totul ce se petrecuse pe acea scena a disparut, totul in afara de lumea cereasca si de Isus Cristos. M-a privit cu o iubire NEMAIPOMENITA! A intins miinile patrunse de cuie si care, desi complet vindicate, aveau inca urmele crucificarii. Acesta nu era un Isus slabit de durere. Era puternic, inalt ca pina la tavan si luminos peste tot! Parul lui lung si alb era de o mare frumusete dar nu se putea compara cu ochii lui de aur lichid care ardeau puternic. Ardeau cu Puritate, Bucurie si plini de Telul ce era in fata. A deshis gura si am vazut cum limba lui a iesit si am auzit un zgomot puternic ca de locomotiva! Sunetul ca un zbier de leu era aproape asurzitor. A vorbit despre cine era EL, si ca era avocatul meu in fata lui Dumnezeu Tatal. Am cazut si eram coplesita de emotie si L-am adorat cu tot Sufletul meu. Am plins de bucurie asemenea unui copil. Asemeni femeii din Noul Testament am vrut atit de mult sa-L ating, dar plina de umilinta I-a atins numai tivul imbracamintei Lui simple. El insa m-a oprit in timp ce ma uitam la zimbetul LUI glorios si plin de iubire. El ma iubea si ma accepta asa cum eram, in totalitate. Eram plina de pace si multumire.

Apoi a aparut o carte enorma, cu margini aurii care s-a deschis singura. Era mare cit trei cladiri laolalta. Apoi a aparut un ‘deget’ din fulger. Trecea peste paginile care se intorceau de la sine. In aceasta carte era numele tatilor, mamelor si copiilor. De asemenea data mortii, daca persoana era moarta. ‘Degetul’ s-a oprit la rindul unde era numele familiei mele.

VOCEA ADINCA A ZIS DIN NOU: A VENIT VREMEA EI? NU!!!

In mai putin de o clipire de ochi, GATA! Eram din nou in trupul meu, inapoi pe pamint! O, ce groaznic! Eram fierbinte, plina de sudoare, si ma simteam enorm de g-r-e-a ! Nici gind sa ma pot misca; abia puteam respire! Ma simteam ca o tona de caramizi. Nu mi-a facut mare placere!!! Imi curgeau lacrimi pe obraji. “VREAU SA MERG INAPOI… INAPOI” am strigat cu voce ragusita.

Asistenta s-a uitat la mine si ii stralucea fata de bucurie, “Bine ai venit din nou acasa,” mi-a zis ea “Te pierdusem un pic.” Apoi si-a dat seama ce a zis: “din nou? Da de unde? Unde ai fi putut sa fi? Nu vrei sa-ti vezi copilasul?” Aducindu-mi aminte de trairea glorioasa ce tocmai o avusesem I-am zis: “nu, copilul meu este bine; sint sigura ca Dumnezeu are grija de el. Vreau sa merg INAPOI! Va implor sa ma lasati sa merg inapoi.”

“O!” zise ea, “ Ai fost acolo unde totul este alb si l-ai vazut pe Isus?” da, I-am raspuns eu “este chiar asa de frumos cum se spune?” m-a intrebat ea. Da. S-a aplecat mai aproape de mine si mi-a zis “S-a mai intimplat asta! SPER ca si eu sa merg acolo in cele din urma.” Am oftat resemnata.

Doctorul si tot personalul medical aratau epuizati. In cele din urma gura si-a revenit si le-am cerut iertare ca ‘I-am tinut’ peste program. Ei se uitau unii la altii si erau foarte obositi. A doua zi doctorul a venit sa ma vada, in turul de dimineata. Mi-a spus ca dormise numai 3-4 ore si m-a luat de mina. Am fost socata. Pe vremea aceea doctorii abia daca te bagau in seama. Mi-a soptit, “Cind esti gata, te-as ruga sa-mi povestesti ce s-a intimplat. Te-am pierdut pe masa de nastere, nu o data, de doua ori. Poti sa-mi spui acum?” Ce? M-am gindit. A… STIU ce vrea sa zica… M-am apucat de cap cu ambele miini si am inceput sa gem, in timp ce imi aminteam de cele prin care trecusem. Simteam ca si cum capul imi explodase pentru citeva minute. “Esti in durere?” Nu, I-am raspuns. Numai ca totul vine in minte cu o mare repeziciune. De fapt ma simt MINUNAT” si asa era. Dupa ce m-am obisnuit cu faptul ca-mi aduceam aminte de toate cu o viteza ametitoare, m-am ajustat, si m-am simtit mai bine decit ma simtisem vreodata! I-am zimbit. El a plecat, nu ininte de a ma face sa promit ca-I voi spune totul mai tirziu.

Citeva saptamini mai tirziu l-am sunat pe doctor la telefon; el a intrerupt convorbirile cu toti ceilalti pacienti. M-a asculata si mi-a spus ca auzise despre aceasta experienta de la alt sapte femei de la Biserica noastra, si ele avusesera o traire aproape identical cu a mea; sase femei erau de la alte biserici. El a fost foarte blind si m-a incurajat.

Dupa ce m-am vindecat, m-am dus intr-o Miercuri seara la rugaciune cu surorile din biserica noastra.

Acele femei se rugau cu multa ardoare! Cind s-a terminat rugaciunea, s-au oprit si s-au uitat la mine. “Alexa, sa sti ca tu arati altfel; s-a intimplat ceva cu tine dupa nasterea baiatului?” le-am zimbit si le-am spus ca avusesem o traire. Ele au zimbit, caci au inteles! Ele erau cele despre care imi povestise doctorul – ne-am regasit! Era minunat

Dupa trairea de LMV am stiut ca trebuia sa-mi cresc copii in religia crestina, sa fie crestini puternici. In familia mea unde sint atitea divorturi asta este o mare realizare! Strabunica din partea mamei pierduse un baietel; intotdeauna am simtit dupa trairea de LMV avuta ca baietelul meu s-a nascut pentru a balansa acea pierdere

I l-am inchinat lui Dumnezeu; astazi este predicator si ii serveste lui Dumnezeu. Atit el cit si fata mea Il iubesc pe Dumnezeu. Ma simt cu adevarat binecuvintata.