LMV Allen P
|
Descrierea experientei:
După ce m-am lovit la cap, m-am dus în casă, iar mama mi-a pus o pungă mare cu gheață pe cap. M-am întins pe canapeaua din răchită, aflată în camera de zi a casei. (Am crescut într-o casă mare, tatăl meu era chirurg stomatolog, iar toți unchii mei (cu o singură excepție) erau medici și chirurgi (celălalt era avocat).
În următoarele unsprezece zile – inclusiv ziua mea de naștere, împlinisem cinci ani – nu am putut suporta lumina și eram foarte somnoros. În ziua în care am ajuns la spital, familia mea urma să zboare spre Minnesota, iar mama l-a tot presat pe tata să mă ducă la un doctor pe care ni-l recomandase un vecin. (Vecinul nostru era neurochirurg. Fiul său murise în somn la Universitatea Harvard, după ce se lovise cu capul de o podea de marmură. În mai puțin de douăzeci și patru de ore, a făcut hemoragie cerebrală) Pe drum spre aeroport, ne-am oprit la Spitalul de Copii din Texas. Să mă vadă doctorul. Acesta a intrat, iar eu eram întins pe masă, cu halatul de unică folosință pe mine. Și-a scos o lanternă mică din buzunar și mi-a examinat ochii în timp ce trecea lumina peste ei. Nu și-a mutat nicio clipă privirea, uitându-se fix în ochii mei.
Mi-a dat o lovitură la genunchi, și a spus ”Totul va fi bine”. A spus că va veni o asistentă care-mi va administra o injecție. De fiecare dată când mă tăiam, primeam injecții, așa că eram pregătit când a intrat. Mi-a făcut injecția și am adormit pe loc.
În timpul operației mi-am pierdut semnele vitale și activitatea cerebrală timp de 16 secunde. Erau pe cale să mă declare mort, apoi inima mi-a pornit din nou.
Cred că în acel interval de timp am văzut ce am văzut.
M-am văzut pe masa doctorului. Eram la vreo 15-20 de metri distanță de corpul meu. Nu existau podea, tavan, pereți, și în timp ce eram acolo am văzut-o pe sora mea (așa credeam) care se apropia de mine din partea cealaltă mergând până la masa mea, la o distanță de aproximativ doisprezece metri. Amândoi eram îmbrăcați în robe albe. Când a ajuns lângă masă, m-am întors în corp pentru că am văzut-o în fața mea. Ea m-a bătut ușor pe genunchi și mi-a spus: „Totul va fi bine.” M-am trezit la terapie intensivă, chel și speriat, iar o asistentă voia să fac pipi într-un recipient. Am început să plâng, și m-au sedat ca să nu mă mișc. Cred că următorul lucru pe care mi-l amintesc este că m-am trezit pentru scurt timp în salonul meu de spital, cu mama mea lângă pat, în genunchi, rugându-se. N-am să uit niciodată visul - așa îl numesc eu. M-am recuperat complet.
Cinci copii pe care îi știam de când eram mic, au murit din aceeași cauză în primele 24 de ore. Cum am trăit eu timp de 11 zile, numai Dumnezeu știe.
Informații generale:
Genul: Bărbat.
Data când s-a petrecut întâmplarea: Iulie 1975.
Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Accident. Mergeam pe bicicletă, am fost aruncat peste umărul unui adolescent de 1,80 m și am dat cu capul de ciment când am ajuns la pământ.
Elemente LMV:
Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Amestecat.
Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Nu.
A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Eu îl numesc vis, dar nu cred că a fost un vis.
V-ați simțit separat de trupul fizic? Da. Eram îmbrăcat într-o robă albă și mă vedeam de la o distanță de 15-20 de metri. Păreau să existe culori, dar nu existau pereți, tavan sau podea.
La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Am fost sedat, și eram operat.
Vi s-a părut că timpul este accelerat? Nu.
Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței cu auzul de dinainte de momentul experienței. Doar vocea persoanei de la capătul celălalt al mesei, care-mi spunea ”Totul va fi bine”.
Ați trecut printr-un tunel sau ceva asemănător? Nu.
Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat, sau care încă trăiesc pe Pământ? Da. Am crezut că este sora mea mai mare, dar persoana de lângă masă era o persoană adultă îmbrăcată într-o robă albă.
Ați văzut vreo lumină? Nesigur. Doar un vid alb în loc de pereți.
Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? Nu.
Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Nu.
V-ați lovit de vreun obiect fizic, sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Nu.
Ați ajuns la o graniță sau punct de unde nu mai era întoarcere? Nu.
Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:
Care a fost religia dvs înainte de experiență? Nesigur. EPISCOPAL.
Care este religia dvs acum? Plin de Duhul Sfânt.
Ați avut orice modificări ale valorilor sau ale credinței ca urmare a experienței? Da. În cele din urmă, am simțit un scop mai profund în viață.
Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:
Schimbări din viața dvs după experiență: Evoluție.
Ce schimbări au apărut în viața dvs după experiență? Am o mărturie.
După Experiența LMV:
A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Nu.
Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Nesigur. Multe deja vu - uri.
Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da.
Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Nu.