LMV Anna M
Home Page LMV recente Impartasiti LMV




Descrierea experientei:

Eram supusă unei intervenții chirurgicale, și ceva a mers prost. Am ”ieșit” din trup, și am fost întâmpinată de o lumină strălucitoare. Lumina mi-a oferit Iubire necondiționată, și mi-a explicat că trebuie să mă întorc pentru că am 3 copii de crescut. Fără cuvinte, mi s-au explicat multe mistere ale lumii.

Nu există iad sau rai, totul este experiență. Nu există nici rău sau bine! Am fost învățată greșit de Religie, și a trebuit să mă întorc să găsesc adevărul! Nu știam nimic despre reîncarnare și karma, iar lumea Spiritului trebuia să mă învețe cum este corect! Încă nu ajunsesem să mă ”stăpânesc”.

Am vrut să rămân cu această ”Prezență”, pentru că îl iubeam mai mult decât pe propria mea familie. Am fost „împinsă” înapoi în corpul meu, în durere. Am smuls acele din mine și am plâns zile întregi. Apoi am început să aud un țiuit în urechea stângă, iar din acel moment am devenit intuitivă. Știu astrologie și să interpretez vise. Acum sunt foarte spirituală și trăiesc fiecare zi ca și cum ar fi ultima — deși nu mi-e teamă de moarte!

Informații generale:

Genul: Femeie.

Data când s-a petrecut întâmplarea: 20 noiembrie 1969.

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Da. Operație. Stop cardiac.

Elemente LMV:

Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Pozitiv.

Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Niciun răspuns.

A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Nu, a fost reală!

V-ați simțit separat de trupul fizic? Da. Aveam un corp care strălucea ca un milion de luminițe la un loc.

La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Lucid.

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Nu.

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței cu auzul de dinainte de momentul experienței. Un „POC” în momentul în care am ieșit din corp.

Ați trecut printr-un tunel sau ceva asemănător? Nesigur. Mi se părea că sunt trasă prin vârful capului, prin chakra coroanei.

Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat sau care încă trăiesc pe Pământ? Da. O Prezență Sfântă la care îmi era rușine să mă uit. Doar ce am spus mai sus, Religia este o farsă pentru a ține masele sub control. Mi s-a spus fără cuvinte că trebuie să învăț și să-i ajut pe alții să crească.

Ați văzut vreo lumină? Da. Era mai strălucitoare decât Soarele!

Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? O lume mistică sau nepământeană.

Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Totul în legătură cu Universul. Am aflat că dacă nu ajung să ”mă stăpânesc”, voi fi nevoită să mă întorc pe Pământ.

Ați avut experiența revederii tabloului vieții? Am văzut ceva ca un pachet de cărți, fiecare carte fiind o viață pe care am avut-o înainte de cea de pe acest Pământ.

Ați văzut scene din viitor? Nu.

V-ați lovit de vreun obiect fizic sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Nu.

Ați ajuns la o graniță sau punct de unde nu mai era întoarcere? Da. Eram supărată la gândul că trebuia să mă întorc pentru a-i învăța pe alții ceea ce am aflat.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care a fost religia dvs înainte de experiență? Nesigur.

Care este religia dvs acum? Liberală.

Ați avut orice modificări ale valorilor sau ale credinței ca urmare a experienței? Da. Încredere pentru că munceam în echipă cu Dumnezeu. Compasiune pentru milioanele de oameni care se închină unui simbol al lui Dumnezeu — nu realității divine în sine!

Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:

Schimbări din viața dvs după experiență: Involuție.

Ce schimbări au apărut în viața dvs după experiență? Îi ajut pe ceilalți căutători să-și găsească drumul spre casă!

S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii ca rezultat al acestei experiențe? Sunt mai blândă, mai plină de compasiune și iubesc mai mult. Nu mai sunt bigotă sau critică. Acum credința mea este de tip New Age.

După Experiența LMV:

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Da. Interpretez vise, fac astrologie, și îmi dau seama de la distanță cine e trist sau bucuros.

Există părți din experiență care au o semnificație importantă pentru dvs? Cel mai frumos - întâlnirea cu Prezența. Cel mai rău - că a trebuit să mă întorc în corp.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. Intrepretez pentru alții vise pe internet. Aceștia au încredere în mine pentru că acum am puteri paranormale.

Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Nesigur. Contemplarea mă va aduce mai aproape.

Mai este ceva ce doriți să adăugați despre experiența dvs? Există UN SINGUR Dumnezeu! Acesta ne iubește pe toți, indiferent de ce facem! Nu ne judecă.