Descrierea experientei:

Tocmai mă dusesem în dormitor la 21:15; Mi-am pornit alarma pentru a doua zi dimineață, și m-am așezat în pat, când am făcut o criză serioasă de astm. Am căzut pe pat, și încercam să-mi chem părinții, dar nu mai puteam să respir. Criza s-a amplificat, și mi-am dat seama că nu mă mai pot mișca. Partea asta a fost în întregime conștientă.

Am leșinat (probabil din cauza lipsei de oxigen), și am auzit o voce în ureche. Tonul și cadența vocii transmiteau o grijă profundă și calm total, în total contrast cu panica ce o simțeam din cauza faptului că nu mai puteam să respir. Vocea nu era a mea, și îmi spunea să nu mă îngrijorez, că va avea grijă de mine, iar eu trebuie să o urmez. Atunci am ieșit din corp și mă priveam de sus cum zăceam în pat cu ochii deschiși. Nu eram în totalitate calm și fără teamă. Vocea mi-a spus că vrea să îmi arate ceva, și am simțit că mă deplasez foarte rapid spre o lumină. Cum mergeam spre lumină, mi-am dat seama că zbor într-o altă lume.

Totul în această lume era din ceea ce pot eu descrie ca fiind lumină lichidă. Totul era viu, pământul, munții, chiar și cerul. Vocea încă era cu mine, și nu m-a părăsit nicio clipă de-a lungul experienței. Mi-a spus că acolo este ”lumea reală”, și că am ceva de făcut cât timp stau acolo. Am coborât pe versantul unui munte golaș; nu erau pomi, iarbă, râuri, etc. Era lumină peste tot, dar fără soare, lumina părea să vină din tot, inclusiv din aer.

Pe acest munte, aproximativ la jumătatea lui, se afla o stâncă mare. Pe stâncă era așezată o cărămidă aurie strălucitoare (știu cum sună asta). Vocea mi-a spus că trebuie să construiesc o grădină pe muntele acela și că, în fiecare an, va apărea o cărămidă deasupra stâncii, iar cu aceste cărămizi trebuie să construiesc o potecă de la baza muntelui până la stâncă. Mi s-a spus să plantez copaci care apăreau sub formă de ghinde sau alte semințe în vârful muntelui. Am stat acolo foarte multă vreme, timp în care vocea a fost mereu prezentă, nu m-am simțit singur nicio clipă, și nu m-am întrebat deloc de ce eram acolo, simțeam o pace totală, Bucurie absolută și iubire necondiționată. Știam că vocea este cea mai de încredere persoană/lucru din univers. Pe măsură ce treceau anii, priveam copacii cum cresc, florile și iarba pe care le plantasem, culorile florilor nu semănau cu nicio culoare pe care o văzusem în viața mea, ca și când în curcubeul de acolo există 20 de culori diferite, nu le pot descrie pentru că nu există nicio referință la care să mă raportez.

Am fost învățat multe lucruri, și puteam să văd în sufletele oamenilor (în lipsa unei descrieri mai potrivite), și am înțeles într-o clipă toate ramnificațiile acțiunilor noastre, că furia se naște din durere sau teamă, și multe alte lucruri pe care le știu acum despre condiția umană. Apoi am văzut toți oamenii de pe planetă interconectați prin aceste linii, și am avut un sentiment atât de copleșitor de iubire și empatie, încât simțeam că-mi va exploda inima.

Ultima cărămidă a apărut pe stâncă după vreo 2500 de ani după ce ajunsesem acolo. Eram conștient de fiecare an, nu era ca un vis, a fost ”timp real”, dacă are vreun sens ce spun. Poteca se întindea acum de la bază până la stâncă, dar, de-a lungul anilor, stânca își schimbase treptat forma și acum arăta pătrățoasă, ca un fel de altar. Copacii pe care îi plantasem au crescut, ramurile și crengile se arcuiseră, iar trunchiurile se îngroșaseră, formând (ceea ce pot descrie doar ca) un templu în vârful muntelui. Vocea mi-a spus că prima parte a misiunii mele acolo s-a încheiat, și că acum trebuie să mă pregătesc de drum. M-am dus la baza muntelui și am pus un picior pe potecă.

În acel moment am simțit o durere insuportabilă, dar vocea mi-a spus să nu mă abat de la potecă. Am întrebat ce este acea durere, pentru că nu era fizică, părea ca o durere spirituală (știu că și asta sună bizar). Vocea mi-a spus că era durerea celui mai mic păcat pe care l-aș comite împotriva propriului meu suflet. Mi-a fost transmis că nu este vorba despre păcat în sensul religios, ci că este vorba despre durerea rănilor propriului suflet pe care eu însumi l-aș face în timpul vieții. Am continuat să urc pe cărare, și de câte ori călcam pe o cărămidă, durerea era mai aprigă decât înainte, până când, aproape de vârful muntelui - i-am spus vocii că nu pot ajunge la final.

Vocea era binevoitoare și calmă, și mi-a spus că este cu mine și că trebuie să îmi termin lecțiile care m i se dădeau. M-am înfuriat foarte tare, și am întrebat de ce am fost adus acolo pentru atâta timp ca să simt atâta durere. Am continuat până la capătul cărării, cu prezența și încurajarea a ceea ce înțelesesem deja că este o ființă spirituală superioară. Am ajuns la intrarea unui templu de copac, am pășit înăuntru, și am văzut singura ființă care fusese cu mine în tot acel timp. Era cu spatele la mine, și îngenunchiase ca într-o rugăciune.

M-am înfuriat din nou și m-am repezit la acea siluetă spunându-i că acum știu că totul este real, și de ce a trebuit să trăiesc toată acea durere. Silueta s-a ridicat și s-a întors, și a fost de nedescris, o ființă perfectă, pe care o pot descrie doar ca fiind compusă din iubire pură. Știam că aceea este sursa vocii. Eram uluit după tot ce se întâmplase, și tot ce am putut să spun a fost ”Te pot vedea”. Ființa m-a atins gingaș pe obraz și a spus simplu ”Și acum știi. Este vremea să te întorci”. Mi s-a mai spus că grădina pe care o creasem va exista acolo pentru totdeauna, și că mă voi întoarce acolo într-o bună zi.

Când am ieșit cu ființa din templul din copac, am văzut pentru prima dată alți oameni venind în grădină, stând pe iarbă, privind florile, vorbind și râzând. Ființa a zâmbit și a spus ”Vezi ce ai realizat aici”. M-am simțit copleșit, dar imediat am fost dus înapoi în corp, pe care l-am simțit foarte greu și greu de suportat, aproape nenatural. Criza de astm trecuse de tot, și m-am uitat la ceas, era ora 21:23. Întreaga experiență se derulase în aproximativ 8 minute. Nu am povestit niciodată despre ce mi s-a întâmplat, pentru că cei mai mulți ar spune că a fost o halucinație. Pot să spun doar că a fost mai ”real” decât orice am trăit în viața asta.

Informații generale:

Genul: Bărbat.

Data când s-a petrecut întâmplarea: 12.09.1987.

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Nesigur. Boală. Criză de astm.

Elemente LMV:

Cum considerați că a fost trăită experiența: Pozitiv.

Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Nu.

A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Nu, deloc.

V-ați simțit separat de trupul fizic? Da. Când îmi priveam de sus corpul, eram conștiință pură fără corp, în celălalt loc aveam o formă fizică, dar corpul meu era format din lumină lichidă, la fel ca tot ce era acolo.

La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Complet conștient și alert.

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit. În experiența mea am stat acolo timp de mai bine de 2500 de ani.

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței cu auzul de dinainte de momentul experienței. O voce cu care am conversat timp de foarte mulți ani.

Ați trecut printr-un tunel sau ceva asemănător? Da. A fost foarte scurt și rapid.

Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat sau care încă trăiesc pe Pământ? Da. Vocea aceea tot timpul, și mai apoi am văzut cine era, iar la final am văzut alți oameni care au intrat în grădină.

Ați văzut vreo lumină? Da. Lumina era vie.

Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? O lume mistică sau nepământeană.

Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Totul în legătură cu Universul. Totul este unul; toate fac parte din celelalte. Pe un plan mai practic, în timp ce mă aflam acolo, orice informație doream, o aflam imediat. Când m-am întors, mare parte din acea cunoaștere mi-a rămas, aveam răspunsuri intuitiv, fără a trebui să studiez; am terminat Filosofia la Universitatea Oxford.

Ați avut experiența revederii tabloului vieții? Efectele a tot ceea ce am spus sau am făcut celor din jurul meu.

Ați văzut scene din viitor? Nu.

V-ați lovit de vreun obiect fizic sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Nu.

Ați ajuns la o graniță sau punct de unde nu mai era întoarcere? Da. Mi s-a spus că e timpul să mă întorc. Atinsesem înțelegerea pentru care am fost dus acolo.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care a fost religia dvs înainte de experiență? Nesigur.

Care este religia dvs acum? Liberal.

Ați avut orice modificări ale valorilor sau credinței ca urmare a experienței? Da. Cu siguranță nu îmi este frică de moarte, și nu mă raportez la ea la la un sfârșit. Sunt foarte conștient de felul în care acțiunile mele îi impactează pe ceilalți, și lumea în general.

Referitor la viața Pământeană, altele decât Religia:

Schimbări din viața dvs după experiență: Am rămas aproximativ la fel.

Ce schimbări au apărut în viața dvs după experiență? S-a întâmplat prea devreme ca să pot spune ce s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi trecut prin asta. A avut un impact mare asupra devenirii mele.

S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii ca rezultat al acestei experiențe? Sunt mult mai înțelegător cu ceilalți, nu mă consider materialist, deși lucrez ca manager de marketing. Nu pun mare preț pe bani și lucruri. Oamenii sunt cei mai importanți pentru mine.

După Experiența LMV:

A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Nu.

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Da. Am fost vizitat de oameni când mureau, sau imediat după ce au murit, inclusiv membri de familie și prieteni. Aceste lucruri s-au întâmplat atât în timpul somnului, experiențe care sunt foarte diferite de vise, cât și în timp ce eram treaz. Știu cum sună: Nu mă consider foarte religios sau spiritual. Trebuie să sune foarte bizar, având în vedere tot ce am povestit, dar eu mă consider un tip rațional, cu picioarele pe pământ și foarte practic. Dar experiențele pe care le-am avut, și pe care continui să le am (uneori enervante) - sunt reale. Nu fac nicio afirmație cu privire la dovezile lor, dar am transmis mesaje la diferiți oameni în ultimii 15 ani, nu se întâmplă des, și cu siguranță nu câștig nimic din asta, ba dimpotrivă, în unele cazuri sunt chiar ridiculizat (înțeleg și de ce).

Există părți din experiență care au o semnificație importantă pentru dvs? Am fost atât de mic când s-a întâmplat, încât timp de mulți ani după aceea mă uitam la viitor ca la ceva peste care trebuie să trec ca să mă pot întoarce acolo; Am făcut pace cu asta în ultimii ani. Cel mai bun lucru este că știu că ce este aici nu este totul.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Nu.

Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Nu.

Mai este ceva ce doriți să adăugați la experiența dvs? Știu că sună nebunesc!