Descrierea experientei:

În timpul operației mi-am dat seama că sunt într-un colț de pe tavanul sălii de operație, și puteam să văd de sus cum se desfășoară operația. Nu vedeam foarte bine, pentru că masa de operație era înconjurată de echipamente medicale și membri ai echipei chirurgicale, iar lămpile mari de deasupra îmi blocau mare parte din vedere. De asemenea, corpul îmi era acoperit cu cearșafuri albe sau pături, cu excepția părții pe care se opera, numai că chirurgul era aplecat deasupra. Totuși, am reușit să disting câteva dintre lucrurile care se spuneau, și am realizat că deja prelevaseră venele din picior. Din păcate, totul a fost spasmodic, deoarece alternam între starea de conștiență și inconștiență, iar totul s-a încheiat înainte ca ei să înceapă efectiv operația pe inimă.

Am crezut că totul a fost un vis, până când, ulterior am auzit ceva care m-a făcut să cred că poate a fost mai mult decât un vis. Cu mulți ani în urmă, aveam des un vis minunat în care puteam să mă înalț deasupra acoperișurilor cartierului meu, pur și simplu concentrându-mă asupra acestui lucru. Totuși, era frustrant, deoarece visul se termina întotdeauna înainte să îmi doresc, iar eu nu reușeam să rămân în aer și, în cele din urmă, ajungeam din nou pe pământ, în ciuda concentrării mele. Cu toate astea, era mereu plăcut, iar eu am interpretat greșit faptul că în timpul operației am avut ceva asemănător acelui vis recurent.

Chirurgul care mă operase - m-a vizitat după ce am fost transferat de la terapie intensivă într-un salon normal, și m-a întrebat cum sunt. I-am spus în glumă că probabil a fost surprins că un bătrân ca mine nu avea inima grasă, iar el m-a întrebat cine mi-a spus asta. I-am spus că l-am auzit în timpul operației spunând asta. Mi-a spus că așa ceva nu era posibil, pentru că fusesem sub anestezie totală în timpul operației. I-am spus cuvintele exacte pe care le-a folosit când îi spunea unuia dintre doctori ”Aș fi pariat o mie de dolari că cavitatea toracică a acestui tip ar fi plină de grăsime, dar asta e ca inima unui tânăr”. Un alt comentariu pe care nu mi-l amintesc perfect se refera la faptul că operația se va termina mult mai repede, tocmai pentru că nu trebuiau să extragă grăsime. L-am întrebat dacă într-adevăr a spus acele lucruri, și el mi-a spus că da, dar este de părere că eu știu ce s-a vorbit de la cineva din echipă. I-am spus că nu am vorbit cu nimeni despre asta. Nu i-am mai povestit și despre restul lucrurilor pe care le văzusem, pentru că n-am vrut să mă considere un nebun care povestește cum a văzut el de pe tavan ce se întâmplă. Dar discuția asta m-a făcut să cred că am avut o experiență în afara corpului.

Următorul lucru e complicat, și-l pot descrie doar ca fiind o stare de euforie totală. Înainte să mă trezesc după operație, eram învăluit într-o strălucire puternică, dar fără străluciri orbitoare – era pur și simplu perfectă. Simțeam o euforie atât de intensă încât o pot compara doar cu un orgasm sexual, cu excepția faptului că nu era deloc sexuală și nu a existat niciun climax. Deși era o stare intensă și minunată, nu era copleșitoare, și avea o intensitate constantă, suportabilă, în care ți-ai fi dorit să rămâi pentru totdeauna. Nu a fost genul obișnuit de „lumină de la capătul tunelului”, ci pur și simplu esența confortabilă a locului în care mă aflam, și despre care nu știu absolut nimic. Nu am văzut niciun peisaj, niciun om, și nu am auzit niciun sunet - pur și simplu eram învăluit și cufundat într-o lumină minunată care nu voiam să se sfârșească niciodată. Când m-am trezit, am început să repet cuvântul ”nu” - nu voiam să mă întorc. Când am devenit deplin conștient, eram furios, și fiica mea m-a întrebat de ce sunt speriat. I-am răspuns iritat că nu sunt speriat, ci pur și simplu nu voiam să mă întorc. M-a întrebat de unde să mă întorc, și i-am spus că a fost un vis. Am întrebat-o dacă am strigat. Mi-a spus că nu am strigat, ea stătea la capătul patului citind o carte, și m-a auzit spunând încet ”Nu”. Am concluzionat că m-am întors din moarte, nu dintr-o experiență în apropierea morții. Spun asta pentru că în timpul operației mi-au oprit inima, au înlocuit-o cu o pompă de sânge, dar știu că sistemul meu electric a fost afectat, și unele lucruri s-au schimbat definitiv. Fie că este doar o aberație sau nu, eu cred că am experimentat moartea, și că atunci când va veni timpul meu, voi fi cu zâmbetul pe față.

Înainte de a povesti despre schimbările din personalitatea mea și procesele mentale, trebuie să vă spun că, deși am 77 de ani, oamenii cred că sunt mult mai tânăr. Știu că ei cred că e doar felul în care arăt, dar eu cred că este vorba despre acuitatea mea mentală și interesele mele generale care mă fac să fiu perceput ca fiind mai tânăr. Deși se pare că devin mai uituc, eu știu că nu sunt senil. Dar, cu excepția momentelor în care scriu, abilitatea mea de a mă concentra a fost grav diminuată în urma operației. Pe de altă parte, memoria mea este mult mai bună decât a fost vreodată, și din această scurt-circuitare a creierului am primit un cadou oarecum înfricoșător. Întotdeauna mi-am dorit să scriu, și, după ce m-am pensionat, am început să fac asta. Am scris despre ce știam, și am pus totul într-o carte. Am mai scris și proză scurtă și eseuri, ba chiar am început să scriu articole săptămânale pentru câteva publicații locale. Deși iubesc să scriu, niciodată nu am depus vreun efort să public ceva, pentru că ceea ce mă motivează este doar procesul scrisului. La vârsta mea nu am vrut să-mi bat capul și să-mi pierd timpul prețios pe care-l am, cu monetizarea scrisului, am vrut doar să scriu și atât! Înainte de operație, m-aș fi frustrat serios în încercarea de a găsi despre ce să scriu. După operație însă, mi s-a întâmplat un mic miracol.

Cu riscul să par ca unul dintre țăcăniții care apar la emisiunea lui George Noory, vă spun că cumva, am câștigat acces la o parte a creierului meu la care nu avusesem înainte. E ca și când s-a deschis o ușă spre altă categorie de celule, și pot aduce la viață povești creative la minut, atunci când vreau eu! Spre exemplu, am urmat un curs de scris, și la o sesiune mi-am pus numele pe lista de citit, deși nu scrisesem niciun cuvânt înainte. În timp ce conduceam spre clasa de curs, mi-am propus să am o idee de poveste de groază, și a început să mi se formeze în minte. Când am fost chemat să citesc, m-am dus la pupitru fără nicio hârtie, iar instructorul mi-a atras atenția că mi-am uitat caietul pe bancă, iar eu i-am spus că nu am nevoie de el. El mi-a spus că acesta este un curs de scriere, iar eu i-am răspuns că eu în felul acesta scriu, astfel că mi-a dat permisiunea să merg înainte. Am început să spun povestea, fără să ezit o secundă să-mi caut cuvintele. Nici măcar nu m-am gândit la încheiere, până nu au trecut 20 de minute și mi s-a spus că mi se termină timpul, și să închei. M-am întors spre pupitru și, după câteva secunde, am terminat cu un final surprinzător de plăcut.

Clasa care ar fi trebuit să-mi critice lectura, m-au asaltat cu întrebări în schimb. De unde mi-au venit ideile? În cât timp am memorat textul? Cum am făcut asta? Etc. Le-am răspuns că a fost doar imaginația, dar nu a fost suficient. Faptul că m-am dat mare m-a pus în dificultate. L-am admirat întotdeauna pe un domn care scria poezii, și i-am povestit că s-a deschis o ușă a minții mele care îmi permite accesul la lucruri pe care nu le-am accesat înainte, iar el a înțeles, așa că l-am rugat pe el să explice clasei, pentru că eu nu știam cum s-o fac (Ulterior el mi-a spus că și-a petrecut jumătate de viață încercând să găsească acea ușă). Răspunzând la o altă întrebare, m-am lăudat că pot alege un subiect sau un obiect și aproape instantaneu să scriu o poveste despre acesta. O Femeie mi-a cerut să spun o poveste despre o fată cu numele ei. Am început să spun, și câteva minute mai târziu instructorul a spus că trebuie să ne întoarcem la program, și i-a dat cuvântul următorului de pe listă. Mi-am strâns lucrurile și am plecat, știind că toți voiau să mă testeze și asta i-ar fi distras de la curs. Am mai fost la curs o singură dată după aceea, dar era acolo un tip care mă tot făcea fals, așa că am renunțat la curs, ca să nu fiu nevoit să mă iau la bătaie cu el. A fost ultima dată când m-am dat mare, pentru că mi-am dat seama că am ajuns într-o situație neplăcuă.

În orice caz, este un dar pe care-l pot porni și opri la dorință, și singurul meu regret este că nu l-am avut când eram mai tânăr. Motivul pentru care îl consider înfricoșător, este că atunci când mi se întâmplă, simt că mă deconectez de la realitate. Și, pentru că am trăit cea mai mare parte a vieții mele în fantezie, pe care o puteam activa și dezactiva oricând, acum am început să mă tem că într-o zi nu voi mai putea să o controlez, și nu vreau să devin un Poe. Probabil că acest lucru nu are nimic de a face cu munca voastră, dar a fost singurul lucru remarcabil care mi s-a întâmplat, și după ce l-am auzit pe doctorul Long la emisiunea Coast to Coast aseară povestind niște lucruri care se potrivesc mânușă cu experiența mea, am considerat că poate fi folositor pentru alții. Nu povestesc nimănui despre asta, prefer să fiu perceput ca un om normal. Nu caut faimă, și nici nu am căutat vreodată să mă îmbogățesc; Pur și simplu îmi face plăcere să scriu. M-am gândit să vă povestesc aici, poate vă ajută în cercetarea pe care o faceți. Și nu, nu mi-am deschis ”ușa magică” pentru a scrie această poveste.

Informații generale:

Genul: Bărbat.

Data când s-a petrecut întâmplarea: 7 ianuarie 1997.

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Nu. Operație.

Elemente LMV:

Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Pozitiv.

Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Da. Cele care se administrează în operația pe inimă.

A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Da, probabil totul a fost un vis, dar eu știu mai bine.

V-ați simțit separat de trupul fizic? Da. Aveam înfățișarea mea normală. Nu știu cum am reușit să mă văd în colțul tavanului, dar am reușit, iar aspectul meu era normal, cu excepția faptului că eram ghemuit ca o minge, cu spatele spre colț și capul lipit de tavan, ținându-mi ambele glezne cu mâinile. Nu pot să vă spun dacă eram mai aproape sau nu.

La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Când eram conștient de starea în care eram, eram perfect alert și conștient.

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit. A fost o experiență atemporală.

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței cu auzul de dinainte de momentul experienței. Nu.

Ați fost conștient de alte lucruri ce se petreceau departe de dvs, ca și cum ați fi avut o percepție extrasenzorială? Vedeți mai sus.

Ați trecut printr-un tunel sau ceva asemănător? Nesigur. Cred că vorbim despre spiritul meu care era undeva, dar nu știu unde; dacă a fost, trebuie să fi ajuns acolo cumva.

Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat, sau care încă trăiesc pe Pământ? Nu.

Ați văzut vreo lumină? Da. Vedeți mai sus.

Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? O lume mistică sau nepământeană.

Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Totul în legătură cu Universul. Nu știu dacă a existat un motiv, doar că a fost perfect normal.

Ați văzut scene din viitor? Nu.

V-ați lovit de vreun obiect fizic, sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Nu.

Ați ajuns la o graniță sau punct de unde nu mai era întoarcere? Nu.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care a fost religia dvs înainte de experiență? Niciuna, dar îmi recunosc partea spirituală.

Care este religia dvs acum? Niciuna.

Ați avut orice modificări ale valorilor sau ale credinței ca urmare a experienței? Da. Vedeți mai sus.

Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:

Schimbări din viața dvs după experiență: Involuție.

S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii ca rezultat al acestei experiențe? Viața mea de zi cu zi a devenit serenă. Acum că știu cum este moartea, experiențele vieții nu îmi mai provoacă stres și tensiune privind lucruri pe care nu le pot schimba personal. Sunt mult mai împăcat cu viața mea.

După Experiența LMV:

A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Da. Experiența a avut două părți. Una în timpul operației care a inclus experiența în afara corpului ce a fost spasmodică, și a doua ce a constat în euforia enormă care s-a micșorat și s-a transformat în furie când am realizat că mă trezesc.

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Da. Vedeți mai sus.

Există părți din experiență care au o semnificație importantă pentru dvs? Euforia și accesul adițional din creierul meu au fost cele mai frumoase. Cel mai rău a fost că nu am putut să rămân ”treaz” în timpul operației. Vedeți mai sus.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da.

Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Nu.

Mai este ceva ce doriți să adăugați la experiența dvs? Vedeți mai sus.