LMV Ashley P.
|
Descrierea experientei:
Aveam 10 ani, eram în vacanța de vară, și în 16 august 1977 era o dimineață călduroasă de vară. Mama tocmai plecase la lucru, și un prieten mi-a propus să ne întâlnim la barăcile locale (terenuri abandonate). Fiind tânăr și zburdalnic, am acceptat.
Când am ajuns, el era deja acolo cu încă un prieten pe care nu-l cunoșteam. Băiatul acela era cam neastâmpărat și bătăuș, și ne-a pus să căutăm piese pe la barăci, pentru a construi o casă în copac. Noi am făcut ce ne-a spus împotriva voinței noastre, probabil de frică.
A ales un copac lângă intrarea laterală a unui local public numit „The Spotted Dog”, unde se livra berea; un zid de aproximativ doi metri și jumătate separa pub-ul de barăci. Terenul barăcilor se afla la nivelul de sus al zidului. Zidul avea balustrade cu vârfuri ascuțite, în formă de suliță, iar copacul pe care l-a ales pentru a construi casa, era lângă aceste balustrade. Copacul era înconjurat de iarbă înaltă, uscată, asemănătoare cu fânul.
Copacul era un stejar bătrân, de aproximativ zece metri înălțime. Am adunat panouri de gard din tablă ondulată care separau barăcile de șosea. Am construit casa în copac, lucrând la ea până după-amiază. Bătăușul mi-a spus să o testez, așa că m-am cățărat în copac și am intrat în casă. Îmi amintesc că m-am uitat în jos și l-am văzut pe prietenul meu rugându-l pe bătăuș să nu dea foc la iarbă, dar acesta nu l-a ascultat. Am început să simt căldura sus în copac, și miros puternic de fum. Îmi amintesc că m-am panicat, am făcut un pas înapoi și, dintr-odată, m-am trezit întins cu fața în jos pe asfalt, în curtea localului Spotted Dog.
Mi-am zis că sunt bine, în timp ce mă uitam în sus. Nu simțeam nicio durere, nu-mi aminteam că am căzut din copac. Am încercat să mă ridic, dar am simțit o senzație ciudată, ca o apăsare la umărul stâng. M-am uitat în jos la brațul meu și l-am văzut atârnând de la cot , ținându-se doar în câteva tendoane. Oasele îmi erau ieșite în afară, iar sângele nu curgea pentru că stăteam pe braț, și probabil mi s-a blocat circulația.
Arăta îngrozitor. Am intrat în șoc. M-am întors și l-am văzut pe prietenul meu cu lacrimi în ochi, mă tot întreba dacă sunt bine. Apoi a început să țâșnească sângele în jeturi puternice, norii au devenit multicolori, aveau toate culorile curcubeului.
Apoi a început să mi se întunece vederea, ca cortinele care se închid la teatru. Era negru beznă, cu un punctuleț alb în mijloc. Lumina era un punct mic ce a început să crească din ce în ce mai mare, până ce am fost înconjurat de o masă strălucitoare și orbitoare de lumină.
Mă simțeam imponderal și fără corp, una cu decorul. Mă simțeam mulțumit, simțeam căldură, iubire, pace și liniște. Sentimentul că nu vreau să mă întorc era copleșitor, senzația era ca a unui copil în burta mamei sale - de siguranță, iubire și entuziasm pentru ce urma.
Simțeam că sunt ghidat de ceva invizibil, care-mi spunea că nu e timpul meu încă! Apoi dintr-o dată am început să văd cu ochii, mă uitam la mama care era în ambulanța cu sirenele pornite. Mama mi-a spus apoi că ambulanța a ajuns la mine în 45 de minute, nu îmi amintesc nimic altceva, cred că nu trebuie să-mi amintesc.
Informații generale:
Genul: Bărbat.
Data când s-a petrecut întâmplarea: 16 August 1977.
Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Da. Accident. Moarte în urma hemoragiei.
Elemente LMV:
Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Amestecat.
Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Nu.
A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Doar în momentele în care norii luau toate culorile curcubeului.
V-ați simțit separat de trupul fizic? Da. Doar după ce mi-am pierdut vederea, m-am simțit imponderal.
La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Nivel ridicat, m-am simțit contopit cu decorul.
Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit. Acolo nu există timp.
Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței cu auzul de dinainte de momentul experienței. Nu. Simțeam totul într-un mod spiritual. (Unime).
Ați trecut printr-un tunel sau ceva asemănător? Nesigur. Lumina a venit la mine și m-a învăluit.
Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat, sau care încă trăiesc pe Pământ? Nesigur. Comunicarea ideii că ”Nu e încă timpul tău” - a fost fără sunet, doar un sentiment foarte puternic, care nu știu de unde venea.
Ați văzut vreo lumină? Da. Întuneric cu un punct de lumină în mijloc ca televizoarele vechi când se sting.
Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? O lume mistică sau nepământeană.
Ați avut experiența revederii tabloului vieții? Nu mai îmi este frică de moarte, mi-e teamă doar de procesul morții.
V-ați lovit de vreun obiect fizic sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Nesigur. Nu, am fost trimis înapoi.
Ați ajuns la o graniță sau punct de unde nu mai era întoarcere? Da. Sentimentul că nu vreau să mă întorc, dar decizia a fost ”Nu e încă timpul tău!”
Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:
Care a fost religia dvs înainte de experiență? Niciuna.
Care este religia dvs acum? Biserica Anglicană, Creștin.
Ați avut orice modificări ale valorilor sau ale credinței ca urmare a experienței? Da. Dacă cineva îți spune să-ți bagi capul în cuptor, să nu-l asculți.
Totul este posibil, un sentiment de interconectare, totul este scris, viitorul poate fi văzut - doar atunci când ești în armonie și dacă ți-e scris să vezi.
Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:
Schimbări din viața dvs după experiență: Evoluție.
S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii ca rezultat al acestei experiențe? O viziune deprimantă asupra lăcomiei, distrugerii omului, și felul în care el crede că are dreptul să ia viața altora, el nu știe de unde a venit, nu știe unde va merge pe această planetă care călătorește cu aproximativ 65.000 de mile pe oră în infinitul complet. Eu și toți cei de aici, în această dimensiune, avem dreptul să fim aici și să călătorim unde dorim în pace.
După Experiența LMV:
A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Da. Nu mi se permite să-mi amintesc ce a fost în Lumină.
Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Da. Intuiție meteorologică, de două ori am văzut OZN-uri, precogniție, foarte multe deja-vue-uri.
Există părți din experiență care au o semnificație importantă pentru dvs? M-am simțit contopit cu partea cealaltă, pace, căldură, iubire, etc.
Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. Reacții mixte, experiența este individuală, nu poate fi înțeleasă doar dacă este trăită.
Mai este ceva ce doriți să adăugați la experiența dvs? Cred că asta e tot.