Descrierea experientei:

Aveam 41 de ani. Eram pe moarte din cauza ficatului care nu mai functiona normal si a unei hemoragii gastrice care necesita in mod regulat a 12 unitati de singe ..Imi amintesc cum am fost ajutata sa ma urc in pat si de durerile ingrozitoare ce le simteam in tot corpul si de totala lipsa de puteri. Fusesem spitalizata timp de 2 luni si parerea doctorilor era ca eram pe moarte. Eram constienta si deplin absorbita de ce se petrecea in jur si de conditia grava in care ma aflam – eram in depresie si nelinistita. Aveam 4 copii acasa care aveau nevoie de mine. Si dintr-o data am inceput sa ma vait de o durere ce o simteam in ochi din cauza unei lumini puternice. Nimeni nu parea ca ma ajuta si durerea se intensifica.

Apoi am simtit cum durerea ma parasea – si mi-am apasat degetele in picior. De jur in prejurul meu erau tot felul de aparate medicale pe care ‘le vedeam foarte clar’ apoi am simtit ca eram paralizata si ‘era rece’ in jur.

Apoi i-am vazut pe toti cei ce erau in camera—multi doctori si altii—si am simtit ‘o parere de rau’ pentru ei. Ma simteam foarte inteleapta si ma puteam ‘misca’. L-am vazut pe sotul meu intrind pe poarta spitalului. M-am uitat in jos la mine si am vazut ca eram foarte mica si de nerecunoscut. Ma intrebam daca cu adevarat eram eu. Apoi m-am vazut cum pluteam cu picioarele inaninte intr-o mare viteza si de citeori imi ridicam capul sa ma uit inainte, nu puteam vedea capatul holului. Dintr-o data m-am simtit invaluita de o pace profunda, calda si plina de iubire. Sentimentul de iubire era atit de intens incit nu mi-a fost teama de loc—m-am simtit ‘acasa’ si foarte linistita. Prezenta intense de iubire ma invaluia. Aveam si un ‘sens al directiei’… paream a intelege ce trebuia sa fac in momentul urmator fara ca cineva sa-mi spuna ceva. Mi-am dat seama ca mai aveam ‘de lucru’ – ca trebuia sa ‘continui’ intr-un fel. Dar ma simteam obosita.. si nu aveam nici o intentie de a parasi acel loc. Apoi am simtit din nou durerea ce s-a intetea si mi-am zis ‘m-am reintors’… urmatorul gind ce l-am avut – ‘Ma voi face bine dar acesti oameni nu stiu aceata’ --- Am incercat, dar eram prea bolnava ca sa pot spune ceva. Mai tirziu m-am trezit la reanimare si nu voiam de loc sa ma gindesc la experienta traita… Apoi dupa ce mi s-a dat drumul, citeva saptamini mai tirziu – Mi-am dat seama ca nu puteam vorbi de cele traite fara sa ma izbeasca plinsul.

In fiecare saptamina m-am dus sa-l vad pe doctorul meu si in cele din urma am prins curaj si i-am povestit cele intimplate.

El a clatinat din cap si a zis, ‘De fapt, de doua ori am crezut ca te-am pierdut definitv’. Multa vreme dupa aceea m-am simtit atit de schimbata—Ma gindeam… ‘parca nu mai sint eu insami… Pur si simplu aveam impresia ca eram altcineva—si nu puteam explica aceasta nimanui. Insanatosirea a durat cam un an—si in prima saptamina cind m-am intors acasa am dormit mult de tot. Cind ma trezeam eram culcata pe spate. Eram singura la etaj si de obicei aveam nevoie de cineva care sa ma ajute sa ma scol de pe scaun, si alte lucruri asemanatoare. Dar ma trezeam ca eram in capul oaselor in pat si ma sprijineam in miini dar mi se parea ca eram inca intinsa in pat si ca ‘ma separasem’ de trup. {!} Repede, ma intindeam iarasi in pat si stateam nemiscata. Imi era frica sa ma mai scol din pat!! Sin u spuneam nimanui ce se intimpla cu mine!!! Toate acestea s-au petrecut acum 20 de ani si pina in ziua de azi ma simt ‘schimbata’. Nimeni nu are cuvintele necesare pentru al face pe altul sa inteleaga ce se poate petrece cu viata unei astfel de persoane, sau sa descrie profunzimea sentimentelor traite. Cind vorbesti despre aceasta altuia este enervant ca nu poti explica in asa fel ca sa te inteleaga si in plus ti se pare ca ceva din sfintenia traita nu mai este. Acum simt o mai mare intelegere fata de ceilalti—dar intr-un fel simt ca nimeni nu ma va putea intelege vreodata. Am uitat sa mentionez ca in decursul acestul LMV – se parea ca eram ‘o persoana intreaga’ _____________Vreau sa spun ca nu imi lipsea nimic din persoana mea—spre exemplu organe, s. a.m.d.:}!—Eram complet constienta ca eram absolut intreaga.. Eram inca BARBARA !!?? De asemenea, acum imi protejez sentimentele mai mult ca inainte --- am un set de valori noi in viata ...multumesc ca m-ati ascultat!!! Lucrez inca in domeniul medical. Timp de 3 ani am urmat un curs de arta, asta inainte de a ma imbolnavi asa ca atunci cind am avut aceasta traire nu luam medicamente. Nu am avut o ‘revizie a vietii’—de fapt, de indata ce am inceput sa ma gindesc la cele intimplate, cum mi-am parasit trupul, etc.- am fost imediat surprinsa de faptul ca in decursul trairii nu simteam nici un fel de vina!!! Am fost crescuta in religia catolica in care ni se spune ca vom fi judecati dupa faptele noastre si zilnic mi se reamintea de ‘pacatul mortal sau cel se se poate ierta’. Fiindca ma simteam tot timpul vinovata si trebuia sa traiesc cu consecintele faptelor mele si cu faptul ca Dumnezeu era suparat pe mine dintr-un motiv sau altul, ma gindeam ca duceam cu mine, prin viata, o greutate cu care nimeni si nimic nu ma putea ajuta!!!! Dar------------acolo nu m-am simtit vinovata cu N-I-M-I-C!!!!!!!!I Am simtit ca eram inconjurata de o iubire ce nu se poate descrie in cuvinte!!! Nu am vazut pe nimeni dar am simtit ‘o prezenta enorma’ plina de caldura si iubire—un sentiment adinc de camaraderie si bucurie. De asemenea cred ca este important sa mentionez ca a doua zi dupa acea traire toate analizele de singe (cu privire la ficat) au iesit absolut normale. Si din acea zi, toate analizele au iesit normale. Inainte de acest incident mi s-a blocat rinichiul si urinam numai 1CC pe zi.

Apoi, datorita ca am stat asa mult in spital, am slabit foarte tare.

Dar m-am intors la lucru, si lucram jumatate de norma, cu toate ca mai aveam ceva dureri iar doctorii spuneau ca ‘mi se ingustasera oasele’, habar nu am ce inseamna asta. Nu mai imi este teama sa recunosc in acest moment ca, dup ace m-am reintors la lucru aveam convingerea ca bolnavii mei se simteau mult mai bine cind eram in apropierea lor!!!??? Nu ca suna a nebunie?! Sincer, chiar am inceput sa verific aceasta---Dupa ce am fost sigura de acest lucru am fost rugata sa lucrez la reanimare si am vazut cum de multe ori pacientii nu mai aveau asa dureri mari cind ma aflam eu acolo, sau se odihneau mai bine, etc. Chiar si colegii de lucru au inceput sa observe acestea—si spuneau in gluma , "O, este o urmare a miracolului"__!! Va multumesc pentru ca m-ati ascultat si vreau sa va spun ca am adaugat aceste ultime observatii numai pentru motivul ca am vrut sa fiu cit se poate de sincera si completa in descrierea acestei trairi si va urez multe succese in studiul de LMV (Limita dintre Viata si Moarte) pe care il duceti. Nu este nevoie sa adaugati ultimele propozitii de mai sus dar pur si simplu m-am gindit ca ar putea fi de folos in studiul pe care-l efectuati.