LMV Barry W
|
Descrierea experientei:
Mai târziu, când cineva m-a întrebat (înainte ca amintirile despre accident să-mi revină clar) în ce parte a zilei s-a întâmplat accidentul - i-am spus că cred că a fost în timpul zilei, pentru că fusesem într-o bulă de ceva ce părea a fi lumina soarelui. Abia mai târziu mi-am amintit că plecasem de la Denny`s undeva înainte de ora 21:00. Am rămas conștient până am ajuns la Urgențe.
O zi și jumătate după aceea am fost inconștient, și m-am trezit abia când mi-am dat seama că mă sufoc.
Am fost dus imediat într-un vid negru, unde am început să văd ceea ce am știut instinctiv că sunt ființe care au fost odată umane. Erau cu toții formați din lumini condensate ale curcubeului, dar nimic ce să pară în vreun fel uman. Le puteam simți gândurile ca o briză răcoritoare ce trecea direct prin mine.
De asemenea, propria mea identitate părea să fie compusă din lumină, am observat că lumina mea avea abilitatea de a ajunge oriunde voiam, și oriunde îmi îndreptam atenția, pe orice fascicul de lumină al conștiinței, puteam călători instantaneu acolo. Am făcut asta și am ajuns într-o florărie. Ceea ce mi se părea extraordinar era că puteam să simt toate florile în același timp, și oriunde mă deplasam eram mereu în centrul a tot ce mă înconjura!
Informații generale:
Genul: Bărbat.
Data când s-a petrecut întâmplarea: 8 septembrie 1991.
Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Da. Accident. Operație. Intubația a fost introdusă greșit, din acest motiv m-am sufocat și am făcut stop cardiac timp de 10 minute. Plecam acasă cu motocicleta de la restaurantul Denny's. În jurul orei 21:00 treceam printr-o intersecție (câteva secunde după ce se făcuse verde la semafor), și am fost lovit de o mașină ce venea din stânga. M-am trezit în poziție așezată, și mi-am dat seama că îmi lipsea partea de sub genunchi a piciorului stâng. Paramedicii au ajuns aproape imediat, și au început să-mi monitorizeze semnele vitale. Aveam tensiune arterială 0.
Elemente LMV:
Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Pozitiv.
Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Nu.
A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Nu, am fost extrem de lucid, a fost ca o trezire mai degrabă!
V-ați simțit separat de trupul fizic? Nesigur. Eram o minge de lumină.
La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Mai lucid decât în stare normală.
Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit. Părea irelevant în acel moment, iar deplasarea în spațiu se petrecea instantaneu.
Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței cu auzul de dinainte de momentul experienței. Nu. Nu din ce îmi amintesc.
Ați trecut printr-un tunel sau ceva asemănător? Nu.
Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat sau care încă trăiesc pe Pământ? Da. Vedeți mai sus.
Ați văzut vreo lumină? Da. Cele pe care le-am descris.
Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? O lume mistică sau nepământeană.
Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Totul în legătură cu Universul. Întâmplarea a confirmat ceea ce experimentasem în viziuni în ultimii șase ani.
Ați văzut scene din viitor? Nu.
V-ați lovit de vreun obiect fizic sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Nu.
Ați ajuns la o graniță sau punct de unde nu mai era întoarcere? Nu.
Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:
Care a fost religia dvs înainte de experiență? Spiritual dar nu religios.
Care este religia dvs acum? Spiritual dar nu religios.
Ați avut orice modificări ale valorilor sau ale credinței ca urmare a experienței? Nu.
Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:
Schimbări din viața dvs după experiență: Am rămas aproximativ la fel.
Ce schimbări au apărut în viața dvs după experiență? Mor încet într-un scaun cu rotile.
S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii ca rezultat al acestei experiențe? Sunt destul de retras.
După Experiența LMV:
A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Da. Simțurile se extind până la o stare imposibil de exprimat în cuvinte.
Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveati înainte de întâmplare? Nu. Toate experiențele mele paranormale (care au fost peste 20) s-au întâmplat înainte de experiența mea în apropierea morții. Nu vorbesc despre viziunile pe care le aveam în număr de 3 până la 6 pe noapte timp de aproximativ 3 ani și jumătate. Încă le am, dar în număr mult mai mic.
Există părți din experiență care au o semnificație importantă pentru dvs? Înțelegerea faptului că deși nu am fost vinovat de producerea accidentului, cumva sunt responsabil pentru că am permis să se întâmple.
Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. De obicei dacă nu pornește de la altcineva, evit subiectul.
Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Nu.
Mai este ceva ce doriți să adăugați la experiența dvs? Nu.
Vă rugăm să faceți orice propuneri în privința acestui chestionar. Ce întrebări ar mai trebui incluse aici ca să vă ajute să comunicați mai bine experiența dvs.? Nimic în acest moment.