Descrierea experientei:

Prima mea experienta LMV (Limita dintre Viata si Moarte) s-a petrecut pe cind eram copil, aveam cam 2 sau 3 ani, (asta era prin 1953), si a fost pe cind era sa ma inec. Imi amintesc ca mi-am vazut trupul de sus, iar deasupra mea se afla un cerc de lumina stralucitoare si calda, plina de iubire, si i-am vazut pe parintii mei care erau foarte agitati. Nu stiam atunci ca as fi putut vorbi despre asta, oricum nimeni nu m-ar fi crezut. Insa din acel moment am simtit o repulsie cind trebuia sa merg la biserica. Foloseam orice scuza ca sa nu merg acolo. Era ca si cum ai incerca sa pui doi magneti unul linga altul. O data, cind eram in clasa de religie (eram Prezbiteriana) am intrebat de ce un om care locuia in si nu citiese biblia niciodata nu putea ajunge in Rai. Am fost alungata din biserica. Tuturor le era rusine de cele intimplate si nu le venea sa creada ca eu ma simteam ok, nu ma deranja chestia asta.

Asta era prin 1963.

Am devenit cel mai mare agnostic, impotriva bisericii, pe care l-ai intilnit vreodata!! Nu credeam in biserica. Nu m-am dus la biserica pina cind unchiul meu mi-a poruncit s-o fac, caci el m-a crescut dupa moartea tatalui (prin sinucidere). In timp ce eram in biserica, si eram imbracat la costum –pe care unchiul ma fortase sa-l port – un barbat a mers in fata incaperii. Ienoriasii se uitau la el. M-am uitat in ochii lui si am vazut ca avea un aer cald, plin de iubire la infatisare. Purta sandale in picioare si semana perfect cu persoana ce era in spatele amvonului. Apoi parea ca mi-a facut semn sa ma uit la lumea din jur. Cind m-am uitat, mi s-a facut rau. Toti se uitau la el cu o ura ce era cit se poate de clara. M-am uitat inapoi la acel barbat, el s-a uitat direct in ochii mei si mi-a zimbit. I-am zimbit si eu, iar El s-a intors cu spatele si a iesit din biserica.

Dupa ce s-a sfirsit slujba, am iesit afara, mi-am scos cravata de la git, mi-am dat jos jacheta sin u le-am mai purtat niciodata de atunci, si nici la biserica nu mai mai dus de buna voie. Era prin 1968.

Apoi in anul 1971, pe cind eram casatorit si aveam un baiat, intr-o zi, pe cind ma intorceam de la servici – lucram intr-un laborator la Universitatea din Michigan – am facut cu mina la o masina sa ma ia. Era un microbuz cu o banca lunga ce incepea din spatele soferului si mergea pina in spate. M-am asezat pe o parte a bancii, iar in spate, pe banca, era un baiat ce parea foarte vesel. Apoi am simtit ca cineva statea pe banca, linga mine, pe partea stinga. Nu m-am speriat. A inceput sa-mi vorbeasca despre cele ce mi se vor intimpla in viitorul apropiat si mi-a spus ca aveam puterea de a allege. Am vorbit impreuna foarte serios, dar nu am simtit nici o amenintare din partea lui. I-am spus ca voi face intocmai cum ma sfatuieste. In timp ce ma dadeam jos din minubuz, m-a intrebat din nou daca asa voi face si am zis, da. Apoi mi-a spus citi pasi voi face inainte ca toate acele lucruri sa se intimple in viata mea. Soferul si celalalt baiat m-au intrebat, cam suspiciosi, cu cine vorbisem tot timpul. Cind le-am spus, cu ‘el’ si am aratat spre scaun, soferul a aprins lumina din minibuz , dar nu era nimeni acolo decit el si cu celalat baiat. Mi-aduc aminte ca pareau ingrijorati in privinta mea, dar erau si speriati. Apoi imi amintesc ca am mers numarul de pasi ce mi se spusese, dar intr-o stare mintala oarecum detasata dar in acelasi timp cu multa convingere. Cind s-a implinit numarul de pasi, am vazut un automobil ce se apropia de un baiat pe o bicicleta. Un pasager din spate a aruncat o teava spre baiat, care si-a ferit capul si teava nu l-a lovit. M-am dus in fata masinii astfel incit soferul sa ma vada. La inceput masina a incetinit dar apoi a inceput sa ia viteza si se indrepta direct spre mine. Am luat o mina de pietre si le-am aruncat spre masina, care era cit pe-aci sa ma loveasca, dar fara succes. Masina s-a oprit, si cineva a inceput sa ma loveasca cu teava, am simtit durere in stomac si in spate. Am simtit ca si cum as fi fost impuscat de nenumarate ori. Mi-am pus mina la stomac si am vazut ca eram plin de singe. Am crezut imediat ca fusesem impuscat si le-am spus celor ce ma atacasera “M-ati omorit!" Abia mai tirziu am aflat ca fusesem injunghiat cu un cutit care imi taiase artera de deasupra ficatului. Dupa ce au plecat si m-au lasat acolo, imi aduc aminte ca m-am uitat in sus si am vazut o lumina. M-am uitat in jos la trupul meu, si apoi am avut o confruntatie cu doua fiinte. Aveau infatisare omeneasca dar pareau ca pluteau in aer. Mi-am dat seama ca eram departe de trup si nici decum nu eram in apropierea pamintului. Aceste fiinte au incercat sa ma tina ca sa nu ma pot duce spre lumina. Nu stiu de ce, pareau a fi ingrozite, si nu voiau sa-mi dea drumul sa plec. Dar eu am plecat. Ca o sageata m-am dus spre ceea ce parea a fi un tunel. Tunelul parea a avea pereti din stele iar inaintea mea era o lumina plina de iubire. Apoi m-am oprit; inaintea mea se afla un orb de lumina ce parea a fi plin de iubire si intelegere. Nu mi se parea de loc straniu. Nu era infricosator, imi dadea siguranta, si singurul sentiment de care eram constient era o reverenta absoluta iar acel orb de lumina era plin de iubire si atot cunoastere. In ceea ce priveste marimea, era enorm, asa cum e pamintul cind esti pe el, iar puterea ce-o degaja era iubire totala.

Am simtit o prezenta linga mine, un barbat, si m-a intrebat daca eram gata sa-mi ‘revizuiesc viata’. I-am spus ca da, dar nu cu cuvinte, cu un fel de cunoastere. Apoi am vazut un model de trenulet ce trecea printr-un oras. Am trecut prin fiecare moment al vietii mele de pina atunci, si am simtit fiecare sentiment. Nu mi-era teama, caci eram inca in interiorul luminii. Am vorbit cu acel barbat despre viata mea. Dar nu-mi aduc aminte de vreun detaliu. Apoi imi amintesc cum stateam in picioare in interiorului acelui Orb de iubire. Am simtit bunatatea si iubirea, si atot stiinta ei. Mintea imi era in aceasta stare de concentrare totala. Apoi m-am dus in fata a 12 fiinte ce aveau o intelepciune si cunoastere superioara. Erau in fata mea, si formau un sir. Nu erau de natura umana; nu se comportau cu autoritate, si nici nu simteam ca ma judeca in vreun fel, dar pareau ca detin multa putere. Pareau mai inalti ca mine si purtau niste mantii albe argintii, aveau pielea alba, capete mari si ochi largi. Nu-mi aduc aminte sa fi avut guri. Deasupra lor se afla un spirit. Era asemanator unei stele ce o vedem de aici de pe pamint dar avea marimea capetelor lor. Spiritul s-a dus in stinga mea si plutea deasupra primei fiinte si-mi aduc aminte ca am vazut ca un video de cunoastere ce izvora din minile lui. Fiecare din acele fiiinte aveau ceva de impartasit. Cind spiritul se oprea deasupra lor, ei isi dezvaluiau cunoasterea. Ultima fiinta mi-a spus ce as fi facut pe pamint in continuare daca m-as fi reintors, si semnificatia celor ce s-ar fi intimplat. Imi aduc aminte numai de un baiat ce fusese lovit la cap si avea o mare durere, parca ii fusese rupt gitul. Am zis ‘vai! Alvin! Baiatul meu!’ si ei mi-au spus ‘nu, nu baiatul acela’. Si mi-am dat seama ca vorbeau de alt baiat. (In 1978 s-a nascut baiatul meu ). Atunci m-am hotarit sa ma intorc din nou pe pamint. Si mi-aduc aminte ce grea a fost aceasta decizie. A fost atit de dificil, caci totul acolo era neinchipuit de frumos, si era atit de multa iubire. Aveam sentimentul de libera vointa dar in acelasi timp si un sentiment de datorie. De obligatie. Si in secunda cind am fost constient de aceasta am simtit cum am intrat din nou in trup.

M-am ridicat si am inceput sa merg pe drum, l-am vazut pe baiatul de pe bicicleta care de fapt era un barbat asiatic. S-a oferit sa ma ajute, dar nu avea cum. Cineva m-a dus cu masina la spital dar doctorul mi-a spus ca eram prea slabit pentru a mi se face operatie si ca voi singera in continuare pina voi muri. A sunat-o pe sotia mea si i-a spus si ei acelasi lucru. Mi-aduc aminte ca am ris, caci stiam ca nu voi muri.

I-am spus fratelui mai mare care venise in graba la spital, ca mi s-a dat optiunea de a trai sau muri, si s-a uitat la mine ca si cum asa ceva este cu totul imposibil. Le-am spus acelasi lucru sotiei si celui mai bun prieten. Nu au ris de mine, dar stiam ca nu ma intelegeau.

Mai tirziu am vazut aceeasi privire neincrezatoare si din partea altora. Apoi, dupa un timp, cind ma aflam la o petrecere de Craciun, am vazut cartea Doctorului Moody ‘Viata dupa Viata’. Am citit in viteza cartea si am exclamat in timp ce tineam cartea in mina ‘Aceasta este intocmai ce mi s-a intimplat si mie atunci cind am fost injunghiat!’ Le-am spus ca am avut aceeasi traire pe cind eram copil si fusesem gata sa ma inec, si cum am simtit aceasta caldura ca de soare in jurul meu. Mama mi-a zis “ Dar Brad, noi te-am gasit in noroi!!" si asa au pus capat discutiei.

M-a ‘lovit’ gindul ca de fapt vazusem acel ‘orb de iubire’ in timp ce era sa ma inec. Mi-aduc aminte ca in timp ce ei incercau sa ma readuca la viata, eu ma jucam si saream ca pe o trambulina. Saream in sus, iar de acolo saream si mai sus. Si-mi aduc aminte ca nu eram singur. Apoi m-am vazut din nou in trupul meu mic de copil.

In acea zi de Craciun imi aduc aminte ca stateam acolo in sufrageria mamei, toti cintau colinde. Si-mi aduc aminte ca m-am gindit ‘nimeni nu ma crede’. Toti cred ca nu sint in toate mintile.

Am povestit acea traire multor oameni de-a lungul anilor dar numai cind l-am auzit pe Dannion Brinkley vorbind despre experienta lui, am iesit ca sa zic asa din cochilie. Cind vorbea despre trairea lui am simtit ca era asemanatoare cu a mea. Intr-un fel era identica. Pina atunci nu mai auzisem pe cineva sa vorbeasca cu atita mindrie de experienta avuta. Am hotarit atunci ca niciodata nu voi mai nega sau voi fi jenat sa povestesc ceea ce mi s-a intimplat.

Stiu ca orbul de iubire ce l-am vazut este Creatorul nostru. Nu cunosc numele celor pe care i-am intilnit in timpul experientei de LMV. Dar numele nu par a fi asa importante .

In urma acestei experiente nu am venit cu convingerea ca Isus este mintuitorul meu, sau ca doream sa merg la o biserica sau alta, si religia nu a avut nimic de-a face cu trairea avuta. Nu-mi displace Isus si nici nu am lipsa de iubire pentru Isus, dar sa fiu sincer nu mi s-a spus in mod direct sau indirect ca Isus voia ca eu sa ma plec lui sau ceva de genul acesta.

Nu merg la biserica, decit cind merg la vreo inmormintare sau la nunti.

Nu cred ca Isus vrea ca eu sa gindesc ca El este altceva decit un spirit iubitor. As vrea sa-l urmez, nu prin religie, dar printr-o stare mintala, de spirit. Nu sint Crestin; si nu caut credit din aceasta directie. Dar vad cu claritate intelepciunea lui Buddha, si Isus, si Gandhi, si altii, in ceea ce priveste aplicatia iubirii in situatiile ce au aparut in viata lor. Sper ca am raspuns tuturor intrebarilor ce mi le-ati pus.

Iubire si lumina