LMV-ul unui copil
|
Descrierea experientei:
In August 1985 pe cind aveam numai
5 ani, eram intr-o excursie cu vaporasul pe un lac. Am fost muscata de un
tintar si am facut encefalita. Am ‘murit’ si m-am trezit zburind spre un
loc unde m-am simtit in siguranta, unde nu era nici durere si nici teama.
Era un loc unde m-am simtit imediat ca acasa. La distanta am vazut o
lumina mica. Ma atragea spre ea. Am simtit cum ma miscam cu mare repeziciune spre ea. Nu imi era teama. Cind am ajuns la acea lumina, am simtit o liniste si bucurie, dar mai presus de toate, o iubire adinca, neconditionata. Lumina parea asemenea unui nor stralucitor. Din interiorul lui am auzit o voce direct in mintea mea si am stiut imediat ca este Dumnezeu. Fiindca parintii mei nu mi-au vorbit niciodata despre Dumnezeu sau m-au dus vreodata la biserica, nu inteleg cum de am stiut ca era Dumnezeu, dar am stiut imediat. In plus, am simtit ca aceea era adevarata mea casa, acolo in acea lumina, impreuna cu Dumnezeu. M-am simtit inconjurata de lumina si am simtit ca eram una cu ea. Am avut un sentiment asemanator cu acela cind, cu citeva luni inainte tata ma luase in brate cind m-a muscat un ciine, dar sentimentul era mult mai puternic.
Apoi ni s-a alaturat o alta lumina frumoasa, putin mai mica. Era o fetita de 10 ani. Semana putin cu mine. Am vazut ca ma recunoscuse. Ne-am imbratisat si ea mi-a spus, “Sint sora ta, numele de botez mi s-a dat dupa bunica noastra, Willamette, care a murit cu o luna inainte sa ma nasc eu. Parintii nostrii imi spuneau Willie. Iti vor spune despre mine mai tirziu cind esti mai mare. Comunicam fara cuvinte. Acum mi se pare ciudat, dar cind s-au petrecut acestea mi se parea normal sa vorbesc asa. M-a sarutat pe frunte si i-am simtit caldura si iubirea ce-o avea pentru mine. “Trebuie sa sa intorci inapoi, Sandy” mi-a spus ea. “Trebuie s-o salvezi pe mama din foc. Aceasta este foarte important, trebuie sa te reintorci chiar in acest moment”. Mi-a spus acestea cu o voce dulce si plina de compasiune in timp ce imi zimbea cu drag”. “Nu, nu vreau,” i-am raspuns eu, “te rog, lasa-ma sa stau cu tine aici”. “Mama are nevoie de tine s-o salvezi din foc”, mi-a repetat ea cu aceeasi voce dulce si calda. Ca un copil egoist, am plins, am urlat si am dat din mini si picioare, ceea ce sint sigura ca i-au facut pe cei din jur sa se simta jenati.
Mi s-a aratat un fel de film in care i-am recunoscut pe parintii mei, care jos pe pamint, stateau la capul patului meu de spital, erau ingrijorati si speriati pentru mine. Ma mingiiau si imi vorbeau, ma implorau sa nu mor. “Te rugam, nu muri”, spuneau ei plingind. M-am intristat pentru ei; dar tot nu voiam sa parasesc acest loc minunat si cum ma simteam in acel loc minunat, in acel paradis. Dumnezeu a chicotit usor si s-a uitat la mine cu mare mila. Nu i-am vazut chiar fata, dar am stiut ce gindeste. El chicotea cind mi-a vazut reactia de copil rasfatat.
Apoi mi-a aratat cu degetul o alta lumina ce se forma in departare. Spre stupefactia mea, Glen, vecinul si prietenul mea a aparut in ace alumina si a strigat cu voce tare, “Sanday, du-te acasa, du-te acasa imediat”. A spus-o cu asa o autoritate ca imediat am inceput sa pling si m-am trezit inapoi in trup imediat.
Am deschis ochii si am vazut fericirea si usurarea de pe chipurile parintilor. Le-am povestit despre cele prin care am trecut iar ei l-au considerat un vis. Mi s-a spus mai tirziu ca a doua zi dupa ce am fost dusa la spital, vecinul nostru Glen a murit dintr-un atac de cord subit. Fusese un batrinel cumsecade care deseori ne invita pe mine si pe fratele meu sa mergem la el in curte sa ne jucam cu cei cinci ciini ai lui. Iubiea copiii si ne dadea mincare, cadouri si prajituri. In cele din urma sotia lui se plictisea de noi si ne spunea sa mergem acasa. El o certa si ii spunea, “Rose, sa nu-I spui niciodata lui Sandy sa plece, poate sa stea aici cit pofteste”. Dintre toti copiii din vecini, eu eram favorita lui. Am fost atit de socata cind a strigat la mine ca am incetat sa ma mai zbat asa mult sa ramin in cer si in plus m-am simtit jenata de purtarea mea. Imi amintesc ca m-am simtit ranita in acel moment. Am aflat de moartea lui numai dupa ce le-am povstit parintilor despre cele prin care am trecut.
Am desenat-o pe ‘sora mea, ingerul’ si am descris parintilor tot ce mi-a spus ea. Parintii mei au fost socati si fetele lor aratau inspaimintate. In zapaceala lor s-au sculat si au parasit camera. Dupa un anumit timp s-au intors. Mi-au spus ca intr-adevar au pierdut o fetita pe care a chemat-o Willie. S-a otravit din greseala cu un an inainte sa ma nasc eu. Se hotarisera sa nu ne spuna mie si fratelui pina nu eram mai mari cind puteam intelege mai bine despre viata si moarte. In ceea ce preveste salvarea mamei din foc, niciunul nu avea vreo ideee despre ce era vorba.
Mama m-a ajutat sa scriu cele de fata si am intrebat-o cum ar fi decurs viata ei daca eu muream, daca mi se implinea dorinta de a ramine in cer. Mi-a raspuns “Dupa moartea lui Willie am plins luni intregi, daca tu ai fi murit pentru mine ar fi fost un adevarat iad, cu foc cu tot." Timpul va spune ce va fi dar pentru moment pare fi un raspuns potrivit pentru cele ce mi s-au spus. Cred ca intr-o buna zi o voi revedea-o pe Willie si am sa o intreb ce a vrut sa spuna.
Cele prin care am trecut a schimbat viata intregii familii. Acum mergem la biserica iar eu fac multe lucruri cu totul atfel decit le faceam inainte.