Descrierea experientei:

(aceasta descriere este facuta cu greutate, cuvintele sint simple uneori, alteori mai multe propozitii sint fara legatura aparenta intre ele – veti intelege din relatare din ce cauza este asa – este o poveste extraordinara pentru cei ce au rabdare s-o citeasca!)

Pe la ora patru dimineata, pe cind eram intr-un orasel din Canada, am fost trezita dintr-un somn adinc de o viziune a bunicului meu caruia in copilarie ii spusesem tata. Tata m-a chemat pe nume, dincolo de spatiu si timp. Parea ca era era in spital. M-am sculat ca de obicei, m-am imbracat si am coborit sa iau micul dejun. In timp ce mincam, mama a intrat in bucatarie si mi-a spus cu o voce schimbata, “schimba-te, trebuie sa mergem la spital, tata a cazut si si-a fracturat soldul”. Tot drumul in masina nu am scos nici un cuvint, mama conducea cu viteza. Dupa operatia care a durat citeva ore, tata a fost adus in patul de spital. Am stat acolo linga el pina cind a murit. S-a uitat drept in ochii mei si a zis un nume pe care nu-l auzisem niciodata pina atunci. Numele era "Tilly", numele bunicii mele care murise inainte s-o cunosc. Tata mai avea 16 zile pina sa implineasca 89 de ani iar eu mai avea 23 de zile pina sa implinesc paisprezece ani.

Eram fascinata de faptul ca Tata vedea ceva ce eu nu puteam vedea, dar l-am auzit strigindu-ma pe nume, oare este moartea asa un eveniment nemaipomenit pe care noi il tratam cu ignoranta si teama?

Doi ani mai tirziu a murit si mama, inmormintarile devenisera atit de triste si lugubre pentru mine, imi era dor de tata si mama dar nimeni nu-mi putea da nici un raspuns, adultii se fereau sa-mi dea vreun raspuns. Ma irita faptul ca toti se retrageau in spatele unor platitudini similare si lasau raspunsurile pe seama preotilor care de asemenea imi ignorau intrebarile si habar nu aveau ce sa-mi spuna. Nimeni nu a indraznit sa-mi spuna ca tarimul psihic se invecineaza cu satanismul. De obicei eu eram cea care-i ajutam cu intuitiile si presimtirile mele, nu ei pe mine.

Pe cind aveam 4 ani jumatate am mers cu mama in vizita la niste prieteni si eram afara in curtea din spate. Si am cazut in lac. Dintr-o data am simtit ca am fost ridicata din lac si in timp ce ma uitam in sus am vazut o lumina stralucitoare si in ea un barbat cu ochi albastrii si par alb care era imbracat in costum. Eram uda leoarca dar am inceput sa vorbesc cu acest barbat caruia eu ii spuneam Norman, si de cind ma stiu eu ii spun ingerului meu: Norman. El mi-a spus printre altele ca voi avea o misiune speciala.

Apoi m-am dus in casa si m-am prezentat stapinilor casei. Cum stateam la masa linga Fred Webster (care era proprietarul unui ziar local) era cit se poate de clar ca am cazut in lac. “Am cazut in lac, Fred, Fred" i-am spus in timp ce curgea opa din hainute.

"Si cum ai iesit din lac? Apa este adinca de 3 metri."

"Un inger a venit si m-a salvat, Fred"

Cum am spus acestea, Fred s-a scuzat de la masa, s-a dus in sufragerie, a ridicat telefonul si l-am auzit spunindu-i unui prieten: “Nu-mi pasa ca azi e duminica, am nevoie de cineva sa vina si sa acopere repede lacul din curte, un miracol este de ajuns pentru mine." Si l-au acoperit, mi-au uscat hainutele si nimeni nu a mai pomenit nimic despre acest incident .

Cel de-al doilea incident s-a petrecut in Lacul Ontario, in timp ce inotam cu niste veri pe care ii vizitam de ziua mea de nastere, implinisem 7 ani si dintr-o data m-am simtit trasa in adinc si am avut o viziune despre divortul parintilor. Nu mai eram pe pamint ci zburam prin parcul de distractii, care ma amuza foarte tare si apoi am simtit ca ma indrept spre Statele Unite. Apoi am simtit ca am intrat iarasi in trup si am vazut ca eram readusa la viata artificial, mi-am revenit de parca nimic nu s-a intimplat. Am spus unei verisoare despre experienta avuta, ea i-a spus unei matusi dar dupa aceea nu am mai vorbit de aceasta.

Au mai trecut ceva ani pina la urmatoare experienta de LMV. Eram de aproape 30 de ani si trebuia curatata radacina la un dinte. Astazi nu este mare lucru dar prin 1973 era o procedura noua. Dupa ce m-am intors de la dentist am vorbit putin cu niste vecini dar am intrat repede in apartament caci ma simteam ametita, si acolo am lesinat imediat. Eram pe moarte. Un vecin a venit in apartament, m-a vazut, a chemat imediat salvarea. Eu in acest timp eram in afara corpului, nu-mi pasa ce se petrece cu mine, simteam o eliberare a spiritului de nedescris. Am zburat din L. Lansing, statul Michigan catre New York, apoi inspre Chicago in timp record. Era ca si cum daca m-as fi gindit la un loc de pe pamint as fi putut sa merg acolo imediat, fara a lua vreu tren, barca sau avion. Nu stiu cit timp am fost in afara trupului, dar parca ceva m-a chemat inapoi in trup.

Am vazut acest corp in camera de spital in timp ce zburam spre el, si arata ca un cadavru.

"Aud inima batind, sa vedem daca va fi stabil, si daca e bine putem sa-i dam drumul din spital, " am auzit vocea unui doctor pe care nu-l mai vazusem pina atunci. Apoi eram din nou in trup, in acest spital, si nu stiam ce se petrecuse cu mine.

Inainte de aceasta experienta, avusesem o frica enorma de moarte, frica de a muri prea tinara, sau frica in general, caci nu-mi placea cum oamenii reactionau cu privire la moarte si nu auzisem niciodata de LMV (Limita dintre Viata si Moarte). Nu mi se pare un termen potrivit pentru acest proces de moarte.

Pe 6 iulie, 1976 am plecat din E. Lansing, Michigan si m-am mutat in San Francisco California. Am murit pe strada. Eram deasupra trupului. Nu am vazut nici un tunel cu lumina si nici n-am avut o reuniune cu rude decedate. Aveam 40.5 grade temperature si inima mi se oprise. Eram pe strada Valencia colst cu strada Market. Din nou eram deasupra trupului. Am fost dusa la spitalul San Francisco General hospital si pe drum am murit din nou, am auzit ca atunci cind se refereau la mine vorbeau despre cadavru….

In spital, pe cind credeau ca sint moarta, mi-am dat jos cearceaful de pe mine, inca mai aveam pantofii marca Givenchy in picioare unde aveam ascunsi niste bani, si voiam sa merg acasa sa iau un antibiotic. Mergeam pe holul spitalului cind o asistenta a venit si mi-a luat temperature, nu i-a venit sa creada ca aveam 40 de grade asa ca mi-a mai luat temperature o data cu un termometru electronic. Am hotarit sa plec, am luat un taxi si m-am dus la spitalul Presbyterian Hospital.

Cind am ajuns la spitatul presbiterian am cerut sa-l vad pe doctorul meu. Apoi am lesinat din nou si-mi aduc aminte ca eram in camera din spital si mi s-a facut o injectie in inima, apoi m-am trezit iarasi la spitalul general din San Francisco unde i-am auzit pe doctori vorbind despre o operatie pe sira spinarii dar fara consimtamintul meu. Mi-am revenit putin dar eram deliranta. Am auzit niste muzica de Burgess Meredith si l-am vazut cintind la ghitara si am auzit cum doi asistenti faceau dragoste in timpul serviciului pe un pat la capatul salii.

M-am trezit in tipete datorita unei dureri ingrozitoare de cap, si am simtit cum o asistenta foarte dura ma impingea jos din pat. Aceasta a fost cea mai mare durere de cap ce-am simtit-o vreodata. Cind eram copil aveam migrene care cred ma facea sa fiu psihica si daca luam o grefa ma simteam mai bine. O data am pierdut controlul bicicletei pe cind aveam 8 ani si am intrat intr-un camion dar nu am avut nici macar o zgiriietura. Nu ca atunci cind mi-a fost busita masina in accident pe cind locuiam inca in E. Lansing Michigan.

Dupa ce mi-a trecut febra, si nu mi s-a mai facut operatie la coloana, mi s-a dat drumul din spital dar la putin timp dupa aceea febra mi-a revenit. Am inceput sa am febre constante, 12 luni din 14 luni, cu exceptia lui februarie si august. Cind se urca la 39.5 grade luam un taxi si mergeam la spitalul UCSC (spitalul universitatii din Sudul Californiei) si doctorii erau preplexi. Incepeam sa ma inrosesc incepind cu fata, chiar albul ochilor devenea rosu si ma dezhidratam.

In perioada dintre experienta din 6 iulie,1976 si 1978 mi s-a dat un medicament lichid ce avea alcool in el. M-am dus sa fac o sauna, apropos, eram alcoolica in acea vreme, si in timp ce eram acolo am simtit ca ceva nu era in ordine, tensiunea mi se ridicase. M-am dus la spitalul presbiterian si urmatorul lucru de care imi aduc aminte este ca eram deasupra corpului in timp ce-mi faceau o injectie in inima.

Am fost dezintoxicata de acel medicament ce fusese pentru astma si mi s-a dat drumul acasa din nou. Dar acum s-a intimplat ceva mai mare decit orice mi se intimplase inainte cind avusesem febra si fusesem aproape de moarte.

Am simtit ca zbor printr-un tunel si vedeam o lumina in departare asa cum mai vazusem inainte. Apoi am ajuns intr-o lan minunat, am simtit o pace in suflet si minte pe care nu le-am mai simtit niciodata.

In acest timp eram in spitalul UCSC intr-o camera cu vedere, eram intr-o coma si murisem din nou.

M-am uitat si am vazut ca un doctor imi lua singele, iar acest singe mergea intr-un containter mare. Singele avea culoarea ruginei. El continua sa-mi ia singe; mi-am parasit trupul repede, pentru ca atunci cind vad singe imi vine sa lesin. Simteam un mare calm in timp ce-l priveam pe doctor.

Cind m-am intors din nou in corp si nu parea ca mai eram in nici un pericol de atunci nu am mai fost aceeasi persoana.

Nu stiam ca mi se va spune pe alt nume, nu mai puteam vorbi, cu toate ca eram alerta, dar gemam in continuu si mi se parea ca geamatul meu erau cuvinte ce faceau sens. Dar nimeni nu ma intelegea. M-am dus sa scriu ce aveam de spus dar cind am luat un pix in mina mi-a scapat din mina si m-am uitat cum a cazut pe jos si a facut un zgomot. Am incercat sa-mi misc gitul dar nu am putut, parea ca eram paralizata, nu stiam unde naiba eram sau cine eram, in mine eram gata sa ma scol si sa dansez, dar nu puteam, era ca in serialul de telviziune “Viata lui Riley” cind el zicea “Ce intorsatura dezgustatoare a luat viata mea.” Nu era o gluma, va spun eu!

Revenirea la o viata cit de cit normala nu a fost usoara; am invatat din nou sa vorbesc, sa merg, sa scriu si sa citesc ceea ce a fost foarte greu. A fost un chin. Cel mai greu a fost sa invat din nou sa scriu folosind mina dreapta. Voiam sa fac totul repede dar nu se putea. Am progresat incet, metodic si am fost foarte nenorocita pe parcurs. Mintea imi mergea atit de repede dar restul corpului meu nu voia sa coopereze si sa execute lucrurile cum se cuvine.

Eram pur si simplu hamesita sa re-invat totul de la inceput. Incet, incet lucrurile au revenit, nu chiar la ‘normal’ dar de fapt nici nu mai stiam ce este normal. Am facut haz de tot si toate, era costumul meu preferat, de fapt este singurul ce-l port de cind m-am intors la viata ‘normala’. Hazul meu pare a-i irita pe cei din jur. Dar am invatat in calatoria vietii mele ca este necesar sa rizi; numai oamenii cu multa inteligenta sint inzestrati cu umor. Ei sint de altfel si cei mai avansati.

Am pierdut totul, dar culmea este ca altii in jurul meu erau cei ce erau suparati, nervosi si plini de minie. Ei erau de asemeni cei ce criticau pe altii, rigizi, avari si la fel de necrestini ca un rinocer ce-si ia avint sa atace.

Ce minunata primire mi s-a facut cind m-am intors pe planeta noastra paminteasca.

Am fost trimisa sa vad un psihiatru. O femeie, dr. Loretta Lobtie, din San Francisco.

Telefonul ce i l-am dat a fost apelul meu de urgenta. I-am sugerat sa se gindeasca bine daca vrea sa ma vada, ca stiam ca nu voia sa ma aiba ca pacienta si ca nici eu nu eram sigura ca vreau sa merg s-o vad. Dar a mers, si-a dat seama imediat ca am ‘ceva’ de cind eram copil dar eu credeam ca toti avem aceste abilitati, vad viziuni, au auz extraordinary, o cunoastere, o intelegere, dar in schimb am aflat ca eu eram cea iesita din comun, cea ciudata. Si acum sint scheptica in privinta oamenilor de stiinta care cred ca daca nu pot dovedi ceva inseamna nu exista pe plan material.

Hazul, este cel mai mare dar, puterea de a ride, de a ma ierta pe mine insami si a ne ajuta sa traim intr-o lume mai buna.

Am o mare oroare de birouri. Sint lipsite de umor, lipsite de sunet; cei ce stau in sala de asteptare asteptind sa vada doctorul nu vorbesc unii cu altii. Cine a facut aceasta regula? Concentrati-va la eul vostru bolnav, acum. Loretta ma programase numai pe mine si eram singura in camera de asteptare; i-am spus, Loretta stiu ca ai si alti pacienti, ti-e teama ca-I voi vindeca eu? Intr-o zi chiar am facut-o sa rida. Cum? I-am spus “Te vei muta de aici, in curind.” Ea a sustinut ca niciodata nu va pleca din San Francisco. La revedere, Loretta. Nu mi-am gasit de lucru, nu mi-am rezolvat problemele, eram singura in orasul acesta rece, ca un oras dintr-un zid rece, cu temperatura de afara de 4 grade Celsius, mergind in autobuze inchise, impingind usile cu cizmele, si ajunsesem sa cunosc soferii de taxiuri mai bine decit soferii de autobuze. Am supravietuit. Cum? Aveam bani putini, nu tu service, si intr-o zi am cunoscut aceasta femeie care lucra in vinzari de case si voia sa iasa la pensie – am devenit minile, picioarele si soferul ei, iar ea mi-a dat un acoperis deasupra capului. Pina in ziua de azi tata vorbeste despre multele adrese la care am locuit, dar nici acum nu intelege.

Habar nu aveam de pensie, taxe, ajutor de somaj si ajutor medical.

Intr-o zi cind demostram un produs, trebuia sa calculez o fractie. “Ce este o fractie?” am intrebat. Barbatul pe care l-am intrebat mi-a zis, “Gems, ce, tocmai ai aterizat acum pe pamint, fetito, sau ce?" Da, am zis, da, bineinteles, abia am aterizat pe pamint, ha ,ha.

O data am avut aproape ocazia sa iau un curs in Los Angeles pentru a scrie scenariul la serialul “Mork si Mindy”. Eram in spital, am vorbit in persoana cu Robin Williams, am platit clasa care a fost $100.00 dar n-am luat-o, dar serialul a avut succes si fara mine. Am pierdut cei 100 de dolari.

Desi LMV-urile sint niste experiente infricosetoare ele sint un imbold pentru transformarea spirituala. Dar numai la a 5-ea experienta de LMV in care am avut trairea aceea de necrezut cu un fluture ca mi s-a clarificat pe deplin ce sens are un LMV.

Am ajuns in acest oras care isi procura energia din cristal si i-am pus numele de Paralandra unde era o lumina cereasca si unde am facut cunostinta cu “vorbirea prin minte”. Aceasta comunicare nu se face cu cuvinte. Este un schimb de informatii prin energie de la o fiinta la alta ca si cum ar fi osmoza. Ai o intelegere imediata si pricepi sensul oricarei idei , conceptii sau ginduri pe care o transmite celalalt. Cind m-am intors din nou pe planeta mi-am adus aminte ca un scriitor, C.S. Lewis s-a referit la Paralandra intr-una din cartile sale, asa ca am schimbat numele orasului in Psuedolandra. Psuedolandra era ca un tinut din povesti, avea culori vii si sclipea in nuante de pastel vii.

Numai dupa ce am facut cunostinta initiala cu ZAR cind am fost dusa si impinsa in jos unde erau camere fara holuri ce erau luminate din interiorul acestei camere. Prima camera era camera iertarii. Aici trebuia sa dai jos toate relele facute sine insusi sau pe care eul le-a facut celorlalti. Inainte ca sa poti iesi din aceasta camera trebuia sa simti iubirea de sine si de altii, sa fi curatat, tamaduit si sa lasi in urma toate gindurile care pe pamint sint legate de ‘pacat’. O data ce erai in aceasta camera trebuia sa stai acolo pina cind vibratiile sufletesti erau armonizate (acordate) perfect.

Deoarece acolo nu exista conceptia de timp asa cum o avem pe pamint, acest proces dureaza de exemplu cit iti ia ca sa te usuci, sau sa iei o baie de aer care vibreaza.

Nu mergi cind intrii in aceste camere, cineva te duce acolo si tu plutesti in camera, dar in acelasi timp simti ca esti solid. Te muti din camera in camera numai atunci cind simti ca este timpul potrivit pentru aceasta.

Conceptia ce o avem pe pamint ca partea stinga a creierului este cel ce domineaza este de fapt ce se intimpla in acest loc. Partea dreapta a creierului devine dominanta atunci cind ne indreptam iarasi spre viata paminteasca. Folosirea partii drepte a creierului este asociat in mod obisnuit mai mult cu desenul. Va asigur ca conceptia dominatiei partii drepte a creierului este cel mai important aspect al unui LMV. Mi s-a aratat cum scolile, bancile si majoritatea altor ‘sisteme’ asemanatoare se bazeaza pe creatia creierului de pe partea stinga, este de asemenea principiul pe care se bazeaza ‘stiintele materialiste’. Aceste principii au mare influenta in ‘lumea materiala’. Cei ce apartin acestor lumi sint ca Scrooge (din ‘O poveste de Craciun’ a lui C. Dickens) care sint avari, nu stiu sa iubeasca, sa le pese de ceilalti si par a functiona la un nivel de viata automat, asemenea unui robot.

Mai este si o camera unde ti se arata evenimente din viitor. Dupa ce intri si iesi din aceasta camera simti alti oameni in jur care au experiente de LMV sau alti oameni care au un nivel de frecventa ce vibreaza la fel cu al tau.

Nu ca ai vedea acestea ca intr-o camera unde sint alti oameni pe care-i observi dupa parfum, imbracaminte sau alte caracteristici. Dar aceasta energie este la fel de subtila ca un soapta, usor ca un oftat, si calm ca o floare.

Intotdeauna lucrurile ce mi s-au intimplat au venit de trei ori, de exemplu imi vin trei de unu, asta pina m-am mutat pe o strada unde aveam numarul cinci de trei ori. Atunci mi s-a intimplat cea de-a 5-ea traire LMV si am pierdut toti banii investiti in calculatoare electronice, absolut totul, casa, masina, copilul si aproape m-am pierdut si pe mine insumi. Nu mi-am vazut copilul de 25 de ani.

Parerea mea este ca a fost necesar mult mai mult decit camera de iertare pentru a fi adusa la un nivel de constienta mai avansat.

Camera dupa camera erau utilizate pentru a curatii sufletele. Era asemanator unei universitati unde mergi sa cunosti multe, dar era mai mult decit un servici sau o datorie, era mai mult ca o dorinta de a deveni o persoana mai buna, altfel decit cea care devenisei. Pe cind sufletul imi iesea din corp am simtit cum aceste aripi ma inveleau, era ca si cum aveam propria racheta ce ma ducea in spatiu, cu o viteza ametitoare. Nu am avut timp sa ma gindesc sa ma uit inapoi spre pamint sau sa spun la revedere cuiva. Auzeam vocea blinda a unei femei care imi spunea, cu convingere, ca voi fi ok. Dintr-o data aripile s-au deschis si am fost asezata pe o poteca. Fluturele a disparut, inaintea mea era un oras de cristal in culori pastelate dar cu nuante vii de roz, albastru, galben, purpuriu, alb si verde. Mergeam inainte, ca si cum as fi fost trasa ca de un magnet spre destinatie. Nu vedeam usi, dar parea ca ajunsesem. M-am uitat in jur, am vazut un barbat ce parea sa nu aibe fata dar el avea grija de acel loc, numele lui era ZAR. Mie mi se spunea QUASAR. Nu mi s-au dat hirtii asemanatoare celor de pe pamint, dar trebuia sa duc aceste documente invizibile (foi de cristal lichid) intr-o alta camera. Erau multe camere, am mers din una in alta, plutind.

Parea ca aveam un corp ce nu parea a fi corp, ca o cantitate dar fara greutate, o forma fara contur, fara de greutate, parea sa am un corp obisnuit, dar nu era ca corpul de pe pamint. Mi-am dat seama ca trebuia sa ma intorc pe pamint. Am facut turul acestor camere unde mi s-a spus prin ‘vorbire mintala’ ca am fost programata si acordata din punct de vedere al vibratiei sufletesti. Auzeam o muzica lenta, usoara, aproape de neauzit. Era slaba si abia o prindeai cu urechea, parea sa aiba o rezonanta ce imi calibra vibratiile. Am vazut dosare, camare si usi care nu erau usi. Am fost luata intr-un tur al orasului si eram ca intr-o limuzina invizibila. I-am spus Paralandra. Dupa aceea i-am dat numele de Pseudolandra.

Cu toate ca timpul nu exista, aveai impresia ca puteai absorbi timpul ca si cum ar fi fost o raza stelara ce avea rezonanta proprie. Eram relaxata, nu-mi era teama. Doream atit de mult sa-l vad pe Tata (bunicul), dar nu era acolo. Am auzit o voce zicind in mintea mea, “e gata de plecare, de a se re-intoarce” asa am interpretat-o eu.

Nota redactiei: Acest LMV continua, vom incerca sa adaugam restul mai tirziu.