Descrierea experientei:

Pe la sfârșitul verii anului 1989, doctorul meu m-a informat că trebuie să fac histerectomie. Nu am vrut să mă opereze. Mă gândeam că sunt prea tânără, și, pentru că o pierdusem pe mama din cauza cancerului uterin când ea avea 30 de ani, eram îngrozită de ce au putea găsi. Pentru că nu exista altă variantă în cazul meu (aveam dureri și probleme foarte mari), până la urmă am acceptat să mergem mai departe cu intervenția chirurgicală. M-au pus într-un salon cu un singur pat, și am fost lăsată restul serii să mă pregătesc pentru ce avea să urmeze a doua zi dimineață. Îmi aduc aminte că mă rugam, spunându-i lui Dumnezeu că sunt speriată, și cerându-i să-mi dea putere. Toată ziua m-am rugat, și i-am spus lui Dumnezeu că nu vreau să mor.

În jurul orei 8:00 am, am fost dusă la chirurgie, și apoi m-au adus înapoi (probabil în jurul orei 11:00 am, dar nu știu sigur ora). Ceea ce îmi amintesc este că din momentul în care m-au adus înapoi în salonul meu privat, le-am tot chemat pe asistente și le spuneam că ceva nu este în regulă. Ele îmi tot spuneau că nu este nimic, și uneori mai îmi dădeau câte un analgezic, crezând că mă doare ceva, deși le-am tot spus că nu vreau analgezice. Pe la ora 20:30 seara, am deschis ochii și mi-am spus ”Acum voi muri”. Când am încercat să ajung la butonul de panică să chem asistenta, nu mai aveam energie să fac nimic.

Când mi-a căzut capul în partea dreaptă, am văzut un pat în capătul celălalt al camerei, în care stătea cea mai frumoasă Femeie în vârstă (cu păr alb imaculat) pe care o văzusem în viața mea. Aveam senzația că este foarte bătrână, și totuși arăta atât de perfect, atât de tânără. M-a privit cu cel mai dulce zâmbet, și mi-a spus ”O să chem asistentele, nu te teme, totul va fi bine”. Trebuie să fi leșinat, pentru că următoarea amintire este cu asistentele care se perindau pe deasupra mea și mă întrebau ”Ce mai este acum?” / ”Nu pot să respir, simt că voi muri!”

Mi-au luat tensiunea. Panicată, una dintre asistente i-a spus celeilalte să-l cheme repede pe doctor, că ceva nu este în regulă. Mi-a dat oxigen, și în cel mai scurt timp doctorul era lângă mine, spunându-mi că am avut hemoragie internă toată ziua, și că va trebui să fiu operată din nou. Până la acest moment am fost foarte speriată crezând că voi muri, dar când m-au dus înapoi spre sala de operații - am fost cuprinsă brusc de un sentiment confortabil de căldură și bine, și nu mi-a mai fost frică deloc.

Mă gândeam ”Oh, în felul ăsta se întâmplă!”, și era bine. I-am spus doctorului care îmi vorbea în timp ce fugea în lateralul patului meu pe roți ”Vocea ta sună atât de ciudat, aproape ca un ecou”. ”Nu ne părăsi, Corina!” - mi-a răspuns. Primul lucru care s-a întâmplat după ce m-au adormit (mi-au făcut anestezie generală ca să fiu inconștientă) - a fost să zbor deasupra corpului meu, privindu-i cum se panichează, și doctorul spunea ”Nu văd nimic, e prea mult sânge”. M-a tăiat într-o direcție, apoi în altă direcție, în sus și în jos.

Apoi eram în întuneric total. Îmi simțeam corpul, dar când priveam în jos nu vedeam nimic. Eram îngrozită, și-mi aduc aminte că am zis ”Te rog, Doamne, nu mă lăsa singură, unde ești?” În momentul următor am văzut cea mai strălucitoare și intensă lumină pe care am văzut-o în viața mea. Era atât de strălucitoare încât abia mă puteam uita la ea. În fața luminii era o ușă imensă ca de catedrală, iar în dreptul ei era mama mea care murise când aveam 8 ani. Mai erau și alții acolo, dar nu i-am recunoscut.

Sentimentul pe care l-am trăit este cumva greu de explicat, dar am să încerc cum pot eu mai bine. Toate și fiecare abuz și durere pe care le-am trăit în viața mea, că au fost fizice, emoționale sau mentale - au dispărut cu totul. În locul lor s-a instaurat o iubire intensă, acceptare, devoțiune, și un sentiment de bună-stare. Pentru o secundă am înțeles totul (atât de simplu), dar apoi a dispărut - ca și când nu ne este menit să înțelegem ”totul”.

Mama mea s-a uitat la mine și mi-a spus (dar nu cu cuvinte, ci mental) - ”Ți s-a dat o a doua șansă. Pot să te conduc mai departe, sau poți să te întorci”. Mă simțeam atât de bine acolo, și-mi doream să rămân, dar apoi m-am gândit la copilașii mei care erau încă mici, și i-am spus mamei ”Trebuie să mă întorc, copiii încă au nevoie de mine, și tu știi cât de greu a fost să pleci tu când noi eram mici”.

Dintr-o dată m-am simțit ca și când aș fi fost o bandă uriașă de cauciuc întinsă la maxim, și trasă înapoi cu o zdruncinătură atât de puternică încât aproape că m-a durut, și m-am simțit ciudat să fiu înapoi. Am deschis ochii și era o asistentă care plângea lângă patul meu la terapie intensivă. A făcut ochii cât cepele și mi-a zis ”Te-ai întors! Vai! Ce sperietură ne-ai tras, am să-l chem pe doctor”

Am avut două întrebări pentru echipa medicală. Una a fost ”Cine a fost și unde este femeia aceea în vârstă care a fost cu mine în salon?” M-au întrebat ”Care Femeie? Ai fost singură în salon”. Apoi am mai întrebat ”Am fost moartă, nu-i așa?”. Nu au vrut să-mi răspundă, dar când am început să-i povestesc la doctor despre cum am plutit deasupra corpului, și tot ce s-a vorbit, și ce instrumente au folosit, doctorul aproape a fugit din salon.

După acea experiență, abilitățile mele intuitive au devenit din ce în ce mai puternice. Uneori mă simt atât de conectată cu totul… plante, pomi, cerul și toate care sunt. Este cel mai minunat sentiment din lume. Unde simțeam furie înainte, acum simt iubire. Această experiență mi-a atins toate aspectele vieții. Știu că Dumnezeu are un scop pentru mine, pentru că tocmai am avut o operație abdominală (care ar fi trebuit să dureze o oră și jumătate, dar s-au lungit la patru ore și jumătate), și se pare că am fost foarte ”norocoasă”. M-au poreclit ”nucă tare” și ”fata miracol”. Nu-mi amintesc să fi avut aceeași experiență ca data trecută, dar m-am întors cu cel mai grozav sentiment. Înainte de a mă anestezia pentru operație, îmi adus aminte că i-am spus doctorului ”Nu vă faceți griji, i-am cerut la Dumnezeu să vă ghideze mâinile, și mâinile specialistului, atunci când va fi chemat”. Și exact asta s-a întâmplat - au fost nevoiți să cheme un specialist la jumătatea operației, din cauza complicațiilor.

Știu că Dumnezeu vrea să fac ceva, dar aș vrea să fiu sigură ce anume. Mi-ar fi confortabil să consiliez, să scriu (dacă aș fi mai bună la scris), sau să fac workshop-uri, dar cel mai plăcut ar fi să am darul vindecării. Mi-aș dori să fac ceva să se simtă diferența în lume - înainte să plec. Știu că poate sună prostesc pentru unii oameni, dar credeți-mă, o zic din tot sufletul meu. Ce sentiment minunat!

Informații generale:

Genul: Femeie.

Data când s-a petrecut întâmplarea: 1989.

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Operație.

Elemente LMV:

Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Pozitiv.

Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Nu.

A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Nu!

La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? A fost ca și când eram trează, și a fost la fel de real cum este acum când scriu asta.

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței, cu auzul de dinainte de momentul experienței. Nu.

Ați trecut printr-un tunel sau ceva asemănător? Nu. A fost un tunel mai negru decât negrul, chiar înainte să văd lumina strălucitoare. Am zburat prin el, puteam să-mi simt corpul, dar nu mi-l vedeam.

Ați văzut vreo lumină? Da. O lumină intensă strălucitoare, foarte caldă și bună, iubitoare și plină de înțelepciune. Senzația mea este că noi toți suntem scântei care provin din ”Lumina Mare”. Când trupurile noastre fizice mor, spiritul, esența, sentimentele și gândurile noastre se întorc la sursă, la ”Lumină”.

Ce fel de emoții ați simțit în timpul experienței? Cele mai minunate, pozitive, intense emoții pe care le-am simțit în viața mea.

V-ați lovit de vreun obiect fizic, sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Da. Cred că pentru mine granița a fost reprezentată de poarta uriașă din fața luminii. Am avut sentimentul că dacă trec de acea poartă, nu mai pot să mă întorc niciodată.

Ați ajuns la o graniță, sau punct de unde nu mai era întoarcere? Da. Mi-am dorit foarte mult să rămân acolo pentru că mă simțeam extraordinar de bine, dar știam că dacă chiar și numai ating un anumit punct - nu mi se va mai permite să mă întorc.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care a fost religia ta înainte de experiență? Nesigur.

Care este religia dvs acum? Nu sunt religioasă, ci spirituală. Cred în Dumnezeu și în îngeri.

Ai avut orice modificări ale valorilor sau credinței tale după experiență, ca urmare a experienței? Da.

Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:

Schimbări din viața dvs după experiență: Evoluție.

După experiența LMV:

A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Nu.

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Da. Și înainte, și după. După experiență, totuls-a amplificat.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. Unii o iau în râs și spun că a fost ”de la medicamente sau ceva”. Alții au învățat și au evoluat din experiența mea.

Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Nu. Niciodată în viața mea nu m-am drogat, și nici nu am consumat alcool.