Descrierea experientei:

Am 62 de ani si voi implini 63 la sfirsitul lui mai, anul curent. Prima data cind mi s-a oprit inima a fost in timpul unei operatii pe coloana vertebrala in data de 1 august, 1957, pentru a mi se scoate o tumoare canceroasa care avea marimea unei mingi de fotbal, operatia avind loc la Spitalul de Ortopedie din Los Angeles si a fost facuta de catre doctorii Joseph K. Lucas si Jones. Aveam 21 de ani pe atunci, si deja aveam un baietel de 2 ani, Larry, asa ca doctorii erau foarte ingrijorati in ceea ce privea reusita operatiei. In timpul operatiei, tumoarea a singerat mult si doctorii au taiat din gresala o portiune din nervul sirei spinarii. Inima mi s-a oprit asa ca asistenta s-a dus in camera de asteptare sa le spuna parintilor ca murisem pe masa de operatie.

Nu am fost constienta de momentul in care am iesit din corp, dar am simtit dintr-o data ca m-am trezit in timplul operatiei. Am crezut ca ma uitam in becul puternic de deasupra mesei de operatii asa ca puteam sa vad acolo reflectat trupul de pe masa. Mai tirziu am putut descrie cum stateam pe burta, spatele imi fusese taiat pentru operatie, am vazut singe mult si cum doctorii ma operau.

I-am vazut cum m-au intors pe o parte si incercau sa ma readuca la viata, asta este tot ce-mi aduc aminte. M-am trezit a doua zi la reanimare. Nu am simtit cind am intrat din nou in corp si nici nu am stiut ce li se spusese parintilor mai tirziu despre mine. Asistenta s-a intors la parintii mei sa le spuna ca fusesem readusa la viata dar ca nu voi mai putea sa merg sau sa vorbesc niciodata. Doctorii nu reusisera sa scoata toata tumoarea iar vertebrele coloanei nu fusesera sudate cum fusese planificat la inceput.

Dimineata urmatoare cind m-am sculat, am strigat o sora medicala sa vina sa dea la o parte suporturile de lemn ce erau in jurul meu, in pat. Cind m-a auzit strigind, sora a fugit repede sa le spuna doctorilor. Ei au venit intr-o fuga, nu numai doctorii ce participasera la operatie dar parea ca toti doctorii din spital erau acolo linga patul meu. Au facut tot felul de comentarii despre faptul ca vorbeam. Am intrebat daca pot da la o parte suporturile si Dr. Jones le-a luat de acolo, apoi foarte usor m-a intors cu fata in sus. M-a intrebat cum ma simt si i-am spus ca ma simt foarte bine, dupa care a inceput sa-mi infiga un ac pe toata suprafata corpului si alte teste asemanatoare. Cind a vazut ca simteam peste tot, m-a intrebat ce voiam sa fac acum. Voiam sa-mi ridic capul? Nu numai ca am zis da imediat, dar l-am rugat sa-mi scoata cateterul si sa ma lase sa merg. Au scos cateterul, au ridicat capul patului, si mi-au pus ambele picioare pe un scaunel de linga pat. Mi-a spus sa tin picioarele in aer un minut dar cind a vazut ca vreau sa merg, m-a lasat. Bineinteles a stat linga mine in caz ca imi pierdeam echilibrul. Nici gind de asa ceva. Din clipa aceea am mers fara probleme. Ulitma oara cind l-am vazut pe Dr. Lucas a fost in decembrie 1979, cind l-a chemat pe fiul sau, care de asemeni devenise medic chirurg, sa vina in cabinet sa ma cunoasca. Mai am 3 vertebre care nu au fost sudate, subtiri cit o coaja de ou si putin fracturate. Iar Dr. Lucas mi-a descris cazul in capitolul 11 al unei carti de medicina pentru studiu universitar pe care a scris-o.

Urmatoarea traire a fost cu adevarat exceptionala si foarte diferita de cea a Sarei. Pe 4 aprilie s-au implinit 41 de ani (s-a petrecut in 1958) de cind am avut acest LMV (Limita dintre Viata si Moarte). Era Vinerea Mare, si mai aveam putin pina implineam 22 de ani, si eram insarcinata cu cel de-al patrulea baiat. Pierdusem doi baieti inainte. Fiul meu David avea 2 luni si avea un defect de inima din nastere. Cel de-al treilea baiat, Douglas, fusese avortat in luna a 7-ea de catre doctorul meu care credea ca-l voi pierde oricum. Desi se nascuse viu, si-si daduse sufletul in miinile surorilor de spital mi s-a spus ca nu voi primi un certificat de nastere pentru el(si nici de deces). Atit de mult mi-l doream pe cel de-al patrulea baiat, Mihai, dar el intirzia sa se nasca. In aceasta zi mersesem la biserica, apoi am venit acasa sa-i dau sa manince lui Larry, l-am pus sa se culce, si apoi in timp ce eram in bucatarie am simtit cum mi se rupe apa. M-am dus in sufragerie, l-am sunat pe sotul meu sa vina acasa, apoi l-am sunat pe doctor, si apoi pe mama sa vina sa aiba grija de Larry.

Apoi m-am dus in dormitor si m-am intins pe pat. Dar am vazut ca pe podea nu era apa, ci singe. Ma simteam slabita dar nu am intrat in panica, am stat calma caci stiam ca aceasta era important pentru copil.

Larry s-a trezit, a coborit din patutul lui, a vazut singele si mi-a spus asa cum s-a priceput el la cei 2 anisori si jumatate, ca se duce s-o aduca pe

Alice, vecina noastra. Si asa a si facut! Daca nu era ea, sotul m-ar fi gasit moarta sau as fi murit in drum spre spital.

Imi datorez viata lui Alice pentru ca a ridicat patul de la picioare in sus. Cu toate ca era mica de statura si era ea insasi insarcinata pe atunci! Actul ei de iubire m-a salvat. Cind a sosit sotul meu, m-a acoperit bine cu paturi si m-a dus cu masina la Spitalul Sfintului Iosif din Burbank, California.

Pe drum am facut frisoane si m-am inspaimintat rau. Am simtit ca sint pe moarte si mi-a fost pur si simplu frica dar cel mai mult pentru baietelul meu Larry.

Moartea era asa de aproape. La inceput m-am simtit grea si in mari dureri, imi era ingrozitor de frig si imi era frica.

Apoi dintr-o data am simtit ca si cum cineva a luat o cheie cu care mi-a desfacut armura grea in care eram si m-am simtit usurata.

M-am simtit libera, in viata, calda si atit de plina de iubire. Am vizitat mai multe locuri, toate in aceiasi secunda. Am fost in acelasi timp cu sotul meu, cu mama care se ducea sa-l ia pe Larry, cu Larry, cu tata care lucra la telviziune, cu fiecare din surorile mele, una era la service, cealalta la scoala, si cu fratele meu care se afla la scoala. Am fost de asemeni cu doctorul meu care conducea spre spital iar mai tirziu i-am spus pe ce poarta intrase in spital. Puteam sa le citesc la toti gindurile, si sa-i vad ce fac in cele mai mici detalii. Am fost de asemeni cu toti ceilalti cu care familia mea era in proximitate, si ii vedeam si pe ei ce faceau. M-am dus chiar cu o asistenta care s-a dus la parter sa ia singele pentru perfuzia ce urma sa mi se faca. In asa de multe locuri am fost deodata! DAR, in acelasi timp ma uitam de sus ca dintr-un avion deasupra vaii San Fernando si-mi placea sa fiu acolo sus. Ma uitam de acolo de sus, dar inca omenirea nu fusese inca in spatiu cosmic. Nu am mers prin nici un tunel. De fapt, am traversat galaxia, catre univers si totul era minunat.

Totul mi se parea familiar. Ma simteam splendid. Si apoi dintr-o data m-am trezit ACASA.

Stiam unde ma aflu, si stiam ca apartineam in acel loc.

Sara a descris acest loc ca ceva viu. Dar un loc unde ea nu a putut intra. Dar va intra intr-o zi! Eu am fost acolo, inauntru si este cu mult mai mult decit ne putem inchipui. Raiul este real, de fapt, cu mult mai real decit viata pe pamint. Apele stralucesc, dar asta pentru ca sint vii. Si produc niste culori superbe. Tot ce creste aici pe pamint, se gaseste si acolo, dar este mai frumos si mai viu. Cind esti acolo si spre exemplu gindesti, ce frumoasa este apa sau copacii sau iarba, fiecare dintre ele ii raspunde gindului tau prin iubrie si recunostinta. Simti in tine iubirea ce-o au pentru tine ca le admiri. Dar nu este ca o priveliste de sat sau alt peisaj asemanator. Este perfectiunea intruchipata a tot ceea ce incercam sa creem sau pictam, sau sa construim, si care credem noi ca ne va face viata mai buna. Maestrii sau geniile de pe pamint de fapt s-au straduit sa copieze ceea ce au vazut aici. Si cu adevarat toate acestea fac sens. Pentru ca cu adevarat cele de pe pamint isi au originea in Ceruri.

Mi s-a aratat atit de multa iubire, si atit de multe care mai tirziu mi-a fost foarte greu sa descriu. Am fost dusa intr-o camera cu calculatorare electronice, dar nu am inteles ce era acolo. Decit pot sa spun ca niciodata nu vom putea duplica acel calculator.

Cu mine era o fiinta care-mi arata acel loc si de asemenea niste lucruri tehnice pe care inca nu le aveam pe atunci. El (notati faptul ca-i spun El, pentru ca exista o parte feminina si masculina in Creatorul nostru), mi-a aratat cum functiona acel computer. Comunica cu mine prin telepatie. Cred ca eram curioasa despre Razboiul Civil din SUA, asa ca a scos un CD de marimea unui sfert de dolar (la vremea respectiva nu stiam de CD si l-am descris ca pe un LP de muzica, metalic). L-a pus pe suprafata calculatorului si dintr-o data peretii camerei au disparut si am vazut pe viu o batalie din timpul Razboiului Civil. Eram in mijlocul bataliei in timp ce se petrecea. Era ca o realitate virtuala si ca o holograma in acelasi timp. Apoi cred ca am transmis un mesaj ca nu-mi placea sa fiu acolo, caci dintr-o data am fost iarasi linga ghidul meu si totul disparuse si au aparut din nou peretii camerei.

Apoi m-a dus pe o terasa cu niste fintini arteziene minunate si apoi mai departe intr-un Palat ce parea a avea multe etaje (holurile erau cam de 2-3 etaje). Am vazut coloane de aur cu diferite ornamentatii si holuri de marmura, arata ca visul celui mai bogat om din lume si totusi era mai grozav decit orice ai gasi pe pamint. Era MINUNAT. Mi-ar trebui mult timp sa descriu tot ce am vazut. Apoi ne-am apropiat de doua usi frumos ornamentate, foarte inalte, care aveau ceva litere sau simboluri de sus pina jos. Se deschideau cu usurinta. Am observat ca ne miscam deasupra pamintului dar totul parea real si solid in acelasi timp, Si era o Lumina in aceasta camera, care m-a chemat la ea fara sa aud vreo voce. Si am stiut ca aveam voie sa vad numai reflectia acelei Lumini. Am simtit un calm enorm, iubire si adoratie. Si Lumina a zis, Deschide-ti bratele si miinile si observa cum corpul tau este compus numai din lumina solida. Asa am facut si era adevarat. Nu puteam vedea prin corpul meu, era solid, perfect si minunat. Atunci EL (Lumina) mi-a zis Nu te pedepsesec cind iti iau baietii inapoi la mine. Vezi tu, ei sint o comoara atit de rara ca nu ma pot desparti de ei. Ma folosesc de tine ca sa-i pun in Avangarda mea. Si nu stiu cum dar am inteles perfect ce spunea. Apoi mi-a zis, Trebuie sa te intorci, si sa sti ca te iubesc si voi fi cu tine toate zilele vietii tale. Si cu aceste cuvinte, am simtit cum ma indreptam cu viteza luminii inapoi in palat, pajiste, univers, galaxia noastra si direct in corpul meu fizic.

Am intrat in corp prin crestetul capului si am vazut cum Mihai iesiea prin crestetul capului lui, si se renastea. Caci daca nu te renasti, nu vei putea intra in imparatiia cerurilor. Aceasta inseamna moartea: viata! Noul nascut moare in pintec atunci cind se naste in aceasta lume. Dar noi ne bucuram la acea moarte care de fapt inseamna viata paminteasca. Cind murim in pintecul pamintului noi ne nastem din nou in viata eterna. Insa noi atunci plingem pentru cei care de fapt trec printr-un moment plin de bucurie.

M-am trezit dupa trei zile intr-o camera de linga camera de reanimare. Am murit din nou pentru scurt timp pe 18 decembrie 1968 cind s-a nascut ultimul meu copil, Gregory, care este al 11-lea baiat si al 13-lea copil. 9 dintre copiii mei s-au nascut din nou in viata de dincolo, printre ei si Larry care a fost ucis. Insa nu-mi este frica de moarte. Stiu ce sintem, de ce sintem aici, si ce trebuie sa facem. Acum sint in invelisul acesta uman si sint supusa slabiciunilor lui, si gresesc ades. Dar stiu ca Facatorul nostru nu doreste decit sa folosim un singur instrument: IUBIREA. Razboiul este logic, pentru ca nu putem uita acel respect .

Ingerii sint reali, asta trebuie sa stim cu totii. Lucifer si tabara lui nu au fost distrusi dintr-un motiv anume. Aceasta trebuie s-o stim cu totii! Noi toti avem un inger pazitor si unul ce ne ispiteste. Cheia cunoasterii este ca Facatorul nostru le face pe toate de trei ori. Trebuie sa ne gindim la aceasta! Pot sa ma explic. Nu mai avem memoria vietii trecute. Nu vom mai veni aici, si nici nu sintem fortati s-o facem. Viata este o scena, aceste cuvinte nu au aparut asa, din neant.

Noi sintem cei care am ales unde si cum ne vom naste. Si tuturor ni s-a dat puterea sa rezistam la orice ne va aduce viata. Mintea are putere asupra materiei, de aceea sint posibile minunile. Ele se petrec pentru ca noi credem in ceea ce stim in mod instinctiv. Si nimic nu este imposibil. Putem avea o viata mai buna decit cea pe care o ducem. De multe ori ne recunoastem si nu stim de ce. Dar eu stiu! Adesea pruncii si copiii ma recunosc.

Si cea mai grozava gluma este ca in viata de dincolo nu exista alte rase, culori sau credinte. Noi toti sintem facuti dupa infatisarea Creatorului nostru. Toti sintem fiinte facute din lumina solida, cu identitati unice. Si asa cum amprentele noaste sint infinite, tot asa si noi sintem infiniti.

Cea mai reala durere ce am avut-o in viata a fost ca mi-a fost dor de dincolo. Voi fi aici pe pamint asa cum a scris o data o maicuta, in albumul meu de fotografii, O Stea Insetata ce Straluceste Incontinuu. Nu pot sa-i urasc nici pe ucigasii baiatului meu, ma rog pentru fiecare din ei ca sa fie cu noi in eternitate. Astfel de puternica a fost trairea mea de dincolo de moarte. Niciodata nu i-am urit pe ucigasii copilului meu, stiu cine sint si nu am incercat sa ma razbun pe ei. Creatorul nostru este prea minunat ca sa nu aiba cu El cit mai multe suflete cu putinta.

Vreau de asemenea sa spun ca in momentul de fata scriu o carte despre nenumaratele miracole ce s-au petrecut in viata mea. Si credeti-ma, multe dintre ele sint documentate, cu martori. Am vrut sa aflati acestea de la o persoana ce a avut un LMV pozitiv.

Ed. Note: Cind cartea ei va aparea va vom anunta imediat! NDERF va primi primul volum ce se publica!