Descrierea experientei:

În vara anului 1971 eram cu soțul și copiii mei în munții din nordul Georgiei, cât a avut de lucru cu echipa de filmare pentru filmul ”Deliverance” (”Eliberarea”). În week-end-uri, o parte din echipa de filmare și din distribuție împreună cu familiile, mergeau să facă rafting pe râu. Au filmat pe partea aceea a râului Chattahoochee unde am făcut și noi (care eram opt) rafting. Patru dintre noi, mai coborâserăm pe acolo cu pluta.

Dar de data asta, râul era diferit. După câteva zile fără ploaie, era mai jos. Pe anumite vârtejuri, trebuia să alegem căi diferite.

La ultimul set de vârtejuri, am făcut o greșeală aproape fatală. Pluta în care eram s-a întors, a mers cu spatele vreo 150 de metri, și s-a blocat din cauza turbulențelor din apă. S-a format un efect hidraulic. Am fost aruncată și prinsă între plută și stânci cu forța apei ce-mi curgea peste cap, și aspirația mișcării hidraulice care mă trăgea în jos. Un om de pe plută mă trăgea de mână și încerca să mă pună înapoi pe plută, dar tot ce a reușit să facă, a fost să mă ajute cât să mai trag odată aer în piept, înainte să mă tragă apa în jos. Eram blocată între o stâncă și un loc turbulent!

Eram foarte conștientă și calmă, nu eram panicată deloc, știam că voi muri, era doar o chestie de cum să se întâmple. Să fiu zdrobită de stânci era dureros, așa că am decis că înecul este alegerea cea mai bună. Următoarea dată când mi-a ieșit capul din apă, cu ultima suflare, i-am spus să-mi dea drumul, și așa a făcut. Am simțit cum apa mă împinge în jos, și m-am relaxat în voia ei. Știam că nu mai are niciun rost să mă zbat, și totul s-a făcut negru. Pentru o clipă… Imediat apoi eram la 30 de metri deasupra râului, priveam în jos la pluta blocată între stânci. Îi vedeam pe cei doi bărbați de pe plută așteptând să ies la suprafață. Am văzut-o pe cealaltă Femeie care fusese pe pluta noastră, în aval, se ținea de o stâncă. Îl vedeam pe soțul meu împreună cu sora mea adolescentă care trecuseră prin vârtej fără incidente, fugeau înapoi pe deal, să vadă de ce pluteau resturile acelea pe râu. Noi luaserăm tot ce era pe pluta lor, și am pus pe a noastră, în caz că s-ar fi răsturnat, dar ei au coborât foarte ușor.

De acolo de sus, îl vedeam pe soțul meu cățărându-se pe o stâncă din râu. Nu auzea ce încercau să-i spună cei doi, din cauza zgomotului făcut de apă. Nu avea idee unde sunt sau ce s-a întâmplat, dar știa că am dispărut. Părea că vrea să sară în apă să mă caute, și m-am trezit că sunt lângă el, încercând să-l opresc, pentru că nu era un înotător prea bun, și știam că nu are niciun rost să facă asta. Când m-am întins să-l opresc, mâna mea a trecut direct prin el. M-am uitat la mână și m-am gândit… O, Doamne, sunt moartă!

În acel moment am căpătat o cunoaștere totală a realității, și am văzut multidimensionalitatea universului. Conștiința mea s-a extins mult dincolo de planul fizic, astfel încât nu mai eram conștientă de el, și nici de mine. Eram așa de mult parte din tot, încât nu mai exista nicio distincție. A apărut un flash strălucitor de lumină, și mi s-a permis să privesc în el pentru un moment scurt, și să simt o iubire atât de profundă, puternică și copleșitoare, încât nu pot s-o descriu altfel decât Fericire pură (deși cuvintele exprimă prea puțin).

Dintr-o dată am fost dusă de acolo, și mi-am dat seama că mă deplasez rapid printr-un vortex, spre o lumină albă, frumoasă, care era foarte, foarte departe. Continuam să simt o iubire copleșitoare în mine și împrejurul meu. Nu exista teamă, anxietate, sau îngrijorare. Ba chiar era ca și cum am mai făcut asta și înainte, și-mi aminteam că mă duc acasă. Eram plină de Bucurie. Nu aveam nicio noțiune a corpului, nicio senzație de limitare. Cu toate astea, eram tot eu, perfect conștientă că am această experiență.

În scurt timp, mi-am dat seama că nu sunt singură. Era cineva cu mine, pe care nu-l pot descrie altfel decât o Ființă Iubitoare de Lumină, care călătorea cu mine… cu viteza luminii! Comunicam mental. Era cineva cunoscut dintotdeauna, și am știut asta din clipa în care i-am simțit prezența. Totuși, acum nu știu cine era. Nu aveam sentimentul că ar fi vreo figură religioasă familiară, nici vreo rudă decedată, ci mai degrabă un prieten special care este tot timpul cu mine, oriunde aș fi; poate îngerul meu păzitor. Această Ființă mi-a spus telepatic că pot alege să mă întorc. M-am gândit - nu, nu, nu, vreau să rămân aici pentru totdeauna!

Dintr-o dată ne-am catapultat în lumină, și mi s-a arătat o nouă realitate, asemănătoare lumii fizice, dar în această vibrație înaltă - mai colorată, mai frumoasă, mai uimitoare. Am văzut plante, pomi, munți, lacuri, animale, și clădiri strălucitoare ca de cristal, unele foarte mari și ornamentate. Vedeam ființe care se deplasau primprejur, ființe de lumină care-și duceau viața de zi cu zi. Nu au corpuri fizice, dar sunt câmpuri distincte de energie. Nu merg pe jos, ci plutesc. Au vieți asemănătoare cu ale noastre, însă fără necazuri și întristări. Sunt artiști, muzicieni, dansatori, cântăreți, inventatori, constructori, vindecători, creatori de lucruri magice… lucruri pe care le vor manifesta în viețile lor următoare din universul fizic.

Din nou, Ființa de Lumină mi-a spus că este alegerea mea dacă rămân acolo sau mă întorc aici, dar că mai am multe de făcut în această viață, și nu ar fi tocmai timpul să plec din ea. Încă ezitam, și mi s-a spus că dacă aleg să mă întorc, mi se va da o anumită cunoaștere pe care să o împărtășesc cu alții. După multe discuții, am acceptat să mă întorc, și dintr-o dată m-am trezit în fața unei clădiri înalte în formă de con; atât de înaltă încât părea să nu se mai termine. Mi s-a spus că aici este Sala Cunoașterii. Am intrat în clădire și zburam în spirală în sus, printre ceea ce păreau a fi rafturi de cărți, ca într-o librărie, milioane de cărți, iar eu zburam printre ele. Când am ajuns în vârf, am țâșnit într-un caleidoscop de culori, și în același timp mi-a ieșit capul din apă. Eram în râu, la vreo 10 metri de plută.

Imediat mi-am dat seama unde sunt, și m-am prins de cea mai apropiată stâncă. Am reușit să mă ridic, am tușit și am scuipat foarte multă apă. Eram în stare de șoc, dar nu aveam nevoie de ajutor medical. Nu știu cât am stat sub apă, nimeni nu s-a uitat la ceas. Puteau să fi fost trei-patru minute, puteau să fi fost zece. Acolo unde am fost eu, timpul nu exista.

Nu știu dacă am fost în moarte clinică, dar nu am nicio amintire despre ce s-a întâmplat sub apă, dacă am încercat să-mi țin respirația și cum, până am ieșit la suprafață (Am fost înotătoare, schior pe apă, am făcut scuba diving, surf, așa că am avut multe experiențe sub apă înainte de asta, dar niciodată nu a fost așa. În celelalte dăți, îmi amintesc perfect cum m-am zbătut sub apă să ajung deasupra, și senzația de sufocare din plămâni). Acum, tot ce-mi amintesc din timpul petrecut sub apă, este ceea ce v-am povestit.



Informații generale:

Genul: Femeie.

Data când s-a petrecut întâmplarea: 1.08.1971

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Da. Accident. Făceam rafting pe râu. Am fost trasă de apă în jos sub plută, și am rămas blocată între plută și un val de apă ce-mi curgea în cap. Nu am mai putut să respir, și am pierdut total controlul.

Elemente LMV:

Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Pozitiv.

Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Nu.

A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Sub nicio formă.

V-ați simțit separat de trupul fizic? Da. Nu m-am văzut. Nu părea a fi important dacă am un corp sau nu. La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Am fost total alertă și conștientă de tot ce se întâmplă. Conștiința mea era la cu totul alt nivel comparativ cu starea de veghe, eram conștientă de tot ce se petrece în Univers și cum funcționează totul ca un Întreg. Știam că sunt în prezența lui Dumnezeu, fără să-L văd. Nu exista frică, era numai iubire în jurul meu.

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit. Nu exista nici spațiu, nici timp… foarte greu de explicat altfel. Mi s-a părut că am lipsit mai multe zile, dar nu au trecut decât câteva minute.

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței, cu auzul de dinainte de momentul experienței. Nu.



Ați fost conștient de alte lucruri ce se petreceau departe de dvs, ca și cum ați fi avut o perceptie extrasenzorială? Am observat ce făceau, iar eu eram undeva deasupra, dar nu am vorbit după aceea despre ce au făcut așa încât să se verifice dacă este real ce am văzut (nimeni nu a crezut ce mi s-a întâmplat).

Ați trecut printr-un tunel, sau ceva asemănător? Da. Simțeam că călătoresc prin tunel cu viteza luminii, dar e greu de spus dacă eu stăteam pe loc și luminile treceau pe lângă mine, sau eu treceam pe lângă lumini. Eu am văzut asta ca un efect al tranziției între două dimensiuni diferite.

Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat, sau încă trăiesc pe Pământ? Da. Era o ființă de lumină cu mine în tunel. Atunci știam cine este, dar acum nu-mi amintesc. Cineva pe care-l cunoșteam de o eternitate… nu o figură religioasă, posibil să fi fost îngerul meu păzitor. Am comunicat mult telepatic, dar nu pot reproduce ce am comunicat, pentru că nu am folosit cuvinte. Această Ființă m-a condus peste tot în partea cealaltă, unde alte ființe de lumină își duceau viețile. Singurul lucru pe care mi-l amintesc din ce am comunicat, este că nu era timpul meu să plec, că mai am de lucru în această viață, și că dacă aleg să mă întorc, mi se va oferi acces la cunoaștere ce mă va ajuta în misiunea mea pe pământ.

Ați văzut vreo lumină? Da. În tunel mă îndreptam spre o lumină strălucitoare ce devenea mai mare pe măsură ce mă apropiam de ea. Deși era strălucitoare, nu mă orbea… era iubire și căldură. A devenit imensă, și am trecut prin ea într-un alt plan al existenței.

Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? O lume mistică sau nepământeană.

Ce fel de emoții ați simțit în timpul experienței? Iubire necondiționată copleșitoare, fericire, uimire, mirare, venerație, libertate, Bucurie foarte mare, pace, recunoștință…

Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Totul în legătură cu Universul. Am înțeles totul... cum venim pe pământ, de ce, ce se întâmplă când murim, unde mergem după moarte, despre ce este vorba în călătoria noastră spirituală, Dumnezeu - Totul, începutul universului fizic, cum a început viața, progresia Spirit-Suflet-Om și întoarcerea la Sursă… Am uitat mare parte din aceste informații atunci când m-am întors, dar de-a lungul anilor mi-au revenit în memorie.

Ați văzut scene din viitor? Scene din viitorul lumii. Nu conștient, dar în anii ce au urmat, am prezis multe lucruri care mai apoi s-au întâmplat, și am fost o pionieră în elevarea conștiinței. Multe lucruri pe care le-am demarat eu, ani mai târziu au devenit mainstream.

V-ați lovit de vreun obiect fizic, sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Nu.

Ați ajuns la o graniță, sau punct de unde nu mai era întoarcere? Da. Eram cu adevărat fascinată de experiență, și nu voiam să mă întorc… nu m-am gândit deloc, și nu am avut niciun sentiment față de cei dragi pe care i-aș fi lăsat în urmă, dar Ființa de Lumină m-a convins că e important pentru mine să mă întorc. Nu am fost nervoasă sau supărată deloc, și nu cred că am avut vreo șansă, pentru că imediat ce am fost de acord să mă întorc, am fost trasă imediat înapoi.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care a fost religia ta înainte de experiență? Nesigur. Liberală.

Care este religia dvs acum? Am fost rar la biserici creștine (Biserica Creștină Științifică, Luterană, Metodistă, Presbitariană, Episcopaliană), de-a lungul copilăriei. M-am convertit la Catolicism în liceu, m-am măritat în biserică, mi-am botezat cei trei copii, am părăsit biserica la 27 de ani și nu m-am mai întors niciodată. Nimic din ce am învățat acolo n-a avut niciun sens, și nicio relevanță în viața mea. În momentul experienței eram agnostică - ateistă la limită. Liberală.

Ai avut orice modificări ale valorilor sau credinței tale după experiență, ca urmare a experienței? Da. Cu siguranță credințele mele s-au schimbat drastic, așa cum am descris mai sus, dar mi s-a schimbat și întreaga atitudine în fața vieții. Câțiva ani mai târziu am divorțat. Evoluția persoanlă și spirituală mi-au devenit mai importante decât să trăiesc o viață normală. M-am întors la școală și mi-am luat diplome în psihologie. Am început să mă focusez pe ajutarea altora mai degrabă, decât să obțin lucruri pentru mine. Am devenit foarte dezinteresată de materialism. Micile probleme ale vieții nu mă mai supără; pur și simplu mă las în voia vieții.

Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:

S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii, ca rezultat al acestei experiențe? Experiența mea la limita dintre viață și moarte a avut loc cu treizeci de ani în urmă, astfel că de-a lungul timpului m-am tot schimbat. Am realizat că nu am nevoie de o persoană lângă mine pentru a mă simți completă, și am rămas singură după divorț. Sunt celibatară de 15 ani, și mi-am transmutat energia sexuală în creativitate, pe care o folosesc zilnic într-o varietate constantă de proiecte. Nu practic nicio religie, meditez, fac yoga, mă plimb prin natură. În ceea ce privește cariera, de douăzeci de ani de când am absolvit facultatea, am lucrat ca consilier, am vorbit în public, am făcut turnee în țară, am scris două cărți și un scenariu de film, am avut mai multe afaceri, acum îmi desfășor activitatea în mare parte pe internet, dar nu mă gândesc la carieră, fac doar ce-mi place. În prezent sunt aproape pensionată, locuiesc în munți, și în general fac ce vreau, când vreau. Viața mea ar fi fost foarte diferită dacă nu aș fi avut experiența LMV.

După Experiența LMV:

A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Da. Pot povesti despre partea din afara corpului, însă despre ce a urmat după ce am ieșit din corp, nu am niciun punct de referință, așa încât să pot descrie, pur și simplu nu am cuvintele potrivite… este ca și când ai vrea să descrii apusul unei persoane oarbe.

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Da. Mulți dintre clienții mei mă întreabă dacă sunt clarvăzătoare, dar eu nu pretind că aș fi. Am canalizat informații în scris, care nu știu de unde vin. Nu am încercat să dezvolt sau să explorez serios aceste daruri.

Există părți din experiență care au o semnificație importantă pentru dvs? Cea mai frumoasă parte este că am avut această experiență, cea mai rea parte este că am fost considerată nebună atunci când am povestit ce am trăit. Sunt profund recunoscătoare pentru ce am trăit, pentru că m-a eliberat de frica de moarte, și m-a făcut să trăiesc o viață pe care nu aș fi trăit-o niciodată altfel.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. Oamenii cărora le-am povestit la început, au catalogat-o drept fantezie, așa că nu am mai vorbit despre asta mulți ani. Abia după 15 ani am vorbit din nou despre ce am trăit, într-un context în care oamenii erau mai deschiși față de acest subiect. De atunci, mi-am spus povestea la multe întruniri, și am scris despre experiență, și ce am învățat din ea. Prin web-site-ul meu am atins multe vieți, și mulți mi-au trimis e-mailuri în care mi-au povestit cum le-a schimbat viața și le-a deschis mintea povestea mea.

Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Da. Am putut să experimentez din nou experiența tunelului în meditație, dar nu a fost tocmai la fel, și nu am putut să merg mai departe de tunel, iar acolo nu era lumina strălucitoare. De asemenea am avut o revizuire a vieții în timpul meditației. Aș vrea să mai menționez ceva ce nu a fost spus - halucinogenele. În speranța că voi recrea experiența, am încercat mai multe droguri, printre care LSD, ciuperci și ecstasy. Toate acele experiențe au fost minunate, interesante, intrigante, fascinante, dar e o diferență mare. Da, poți să explorezi alte nivele ale conștiinței, dar adesea survine o senzație de pierdere a controlului și teamă, senzații pe care nu le ai în timpul experienței la limita dintre viață și moarte. Cu drogurile, ai un sentiment de suprarealism, în timp ce în experiența LMV totul se simte mai real decât viața aceasta. Cu drogurile, e mai degrabă o experiență care ți se întâmplă. În experiența LMV - tu ești experiența, experiența ești tu însuți, conștiința ta. Ce este bine în ceea ce privește halucinogenele - este că oferă oamenilor (care nu au avut o experiență LMV) o perspectivă asupra stărilor modificate de conștiință, și conștientizarea faptului că totul este mai complex decât am fost făcuți să credem că e.

Mai este ceva ce doriți să adăugați la experiența dvs? Am citit Biblia înainte să am experiența LMV, și nu pot spune că am înțeles-o, sau că am apreciat-o, dar în timpul experienței am avut o revelație în legătură cu asta. Am citit-o din nou după experiență, și am înțeles-o total… nu mai era blurată de o sticlă fumurie. Și nu este deloc ce am învățat la studiul Bibliei. De fapt, Biblia m-a ajutat să-mi pun experiența în cuvinte… este totul acolo, tot ce trebuie să faci este să citești dintr-un alt nivel de conștiință, ca să poți înțelege. Am realizat că mare parte din ce e scris, este despre ce au învățat pe vremea aceea oameni care au avut experiențe la limita dintre viață și moarte. Oamenii nu au încetat să aibă astfel de experiențe, doar suntem mai vocali în legătură cu acest subiect în prezent. Pe atunci se credea că oamenii care au avut experiențe mistice sunt sfinți, azi se spune despre noi că suntem nebuni, sau se caută explicații științifice ca să nu se nască îndoiala față de credințele lor vechi, bazate pe o viziune greșită asupra lumii.