LMV Diane K
|
Descrierea experientei:
Nu-mi amintesc absolut nimic despre ce s-a întâmplat imediat înainte de experiența LMV, nici imediat după ce s-a încheiat această experiență.
Nu-mi amintesc să-mi fi părăsit corpul. Amintirea mea începe cu mine plutind aproape de tavan, ușor în dreapta candelabrului. Sunt deasupra corpului meu, pe care mama îl așezase pe masa de schimbat. Doctorul intră cu paltonul pe el, și se apleacă spre corpul meu, în timp ce vorbește cu mama. Îi privesc dezinteresată. Știu că eu sunt pe masa de schimbat. Nu simt niciun atașament față de corpul meu, sau față de mama, în afară de faptul că îmi pare puțin rău pentru ea. Apoi mă întorc și plec prin tavan.
Afară e întuneric, și cerul e senin. Mă uit spre cer, căutând ceva. Apoi văd ce așteptam, un punct de lumină pe cer, o stea. Mă fixez pe ea, și imediat încep să zbor, nu pe cer, ci printr-un fel de vid întunecat. Zbor cât pot de repede, incredibil de repede. Nu văd dacă am un corp, dar simt că am. Aud sunetul puternic de vânt, dar nu simt fluxul de aer. Nu este frig; nu este cald. Este o temperatură perfectă. Știu că sunt și alții în jurul meu, dar nu îi ”văd”. Știu unde mă duc.
Apoi, o tranziție. Încetinesc. Văd punctul de lumină, steaua, care se apropie. Încetinesc; ceva mă face să încetinesc. Sunt aproape oprită, eu dau înainte - dar este ca un câmp de forță sau ceva de care mă lovesc. Nu doare - dar nu mă lasă să trec mai departe. Și devin confuză. Mă uit înapoi spre locul de unde am venit, care nu este neapărat ceva ce văd - însă știu unde este. Plutesc într-un vid, suspendată în aer. Mă întorc din nou spre ”stea” sau lumină, și mesajul e clar. Mă întreb dacă trebuie să mă întorc, și primesc un răspuns mental. ”Da”.
Așa că - mental ridic din umeri, încă sunt confuză cu privire la motivul pentru care nu mă pot întoarce (nu pe insula Mercer, ci pe ”stea”). Dar, bine, fie, mă întorc în locul celălalt. Știu exact cum să mă întorc, deși nu vreau să fac asta. Așa că m-am întors.
Informații generale:
Genul: Femeie.
Data când s-a petrecut întâmplarea: Nu știu.
Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Nesigur. Boală. Eram clar foarte bolnavă, dar nu știu cât de grav. Mama nu-și amintește să fi avut nicio afecțiune care să-mi fi pus viața în pericol, în afară de o lovitură la cap pe care o suferisem în jurul acelei perioade de timp.
Elemente LMV:
Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Pozitiv.
Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Nesigur. Am avut febră foarte mare, doctorul tocmai ajunsese ca să mă trateze acasă, și nu mi-a administrat niciun medicament.
A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Deloc.
V-ați simțit separat de trupul fizic? Da. Nu m-am văzut deloc. Dar, așa cum spuneam, aveam senzația că am un corp.
La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Claritate totală, mult mai clară decât orice amintire de la acea vârstă.
Vi s-a părut că timpul este accelerat? Nu.
Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței cu auzul de dinainte de momentul experienței. Da. Un fel de vuiet.
Ați trecut printr-un tunel sau ceva asemănător? Nesigur. Ei bine, mai degrabă ca un tunel de vânt, decât tunelul despre care am citit în alte relatări.
Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat, sau care încă trăiesc pe Pământ? Nesigur. Nu am văzut pe nimeni, dar am simțit la graniță că îmi este comunicat ceva de către un adult foarte mare.
Ați văzut vreo lumină? Da. Am văzut o stea.
Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? Nu.
Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Nu.
Ați văzut scene din viitor? Scene din viitorul lumii. E ceva ce nu pot defini, dar e posibil să nu aibă legătură cu experiența LMV.
V-ați lovit de vreun obiect fizic, sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Da. O barieră puternică, de tipul unui câmp de forță, pe care nu o puteam vedea, dar de care nu puteam trece sub nicio formă. Nu am trecut de ea, și nu aș fi avut cum să trec. Nu mi s-a permis.
Ați ajuns la o graniță sau punct de unde nu mai era întoarcere? Nu. Nu am avut de ales.
Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:
Care a fost religia dvs înainte de experiență? Nu-mi amintesc, dar părinții mei nu sunt foarte religioși. Bănuiesc că știam câte ceva despre Isus.
Care este religia dvs acum? Spirituală, nu religioasă.
Ați avut orice modificări ale valorilor sau ale credinței ca urmare a experienței? Nesigur. Din nou, aveam doar patru ani și jumătate.
Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:
Schimbări din viața dvs după experiență: Am rămas aproximativ la fel.
Ce schimbări au apărut în viața dvs după experiență? Aveam patru ani și jumătate - cine știe? Știu că nu îmi este frică de moarte, și am făcut voluntariat cu pacienți cu cancer și alte boli terminale.
După Experiența LMV:
A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Da. Nu am povestit nici mamei, nici altcuiva, până în anul 1970, când am mers la facultate. Atunci am povestit colegei mele de cameră, și altor prieteni.
Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Nesigur. Am avut întotdeauna daruri paranormale, și, devreme ce am fost atât de mică atunci când s-a întâmplat, cine poate ști dacă le-am avut și înainte, sau le-am căpătat atunci?
Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. Am povestit câtorva prieteni începând cu anul 1970, când am mers la facultate. De asemenea, am povestit unor oameni care erau pe moarte.
Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Nu.
Vă rugăm să faceți orice propuneri în privința acestui chestionar. Ce întrebări ar mai trebui incluse aici, ca să vă ajute să comunicați mai bine experiența dvs.? Întrebați despre sentimentele cu privire la moarte, atât cu privire la sine, cât și față de cei dragi.