Descrierea experientei:

Am fost adusa la spital pentru a mi induce o nastere cu cezariana care este o procedura cit se poate de obisnuita. Imi aduc aminte cum am fost adormita… un somn adinc despre care nu-mi aduc aminte de loc, caci nu am avut nici un vis. Apoi, dintr-o data l-am auzit

Pe anestezist cum spunea cuiva ce presiune aveam. Avea o voce calma, plina de incredere ca totul este ok.

Apoi, dintr-o data m-am vazut sus, in tavan, pluteam undeva in stinga trupului meu ce se afla acolo jos, pe pat. Am stiut imediat ca era trupul meu. L-am vazut si pe doctor. Asculta muzica populara Americana in timp ce imi inchidea operatia, de la stinga la dreapta. Era Asiatic si chiar m-a mirat preferinta lui muzicala. Totul era in culori. M-am uitat in jos la trup de mai multe ori si cu toate ca stiam ca eram eu, il priveam cu deplina obiectivite. M-am intrebat (si acel gind era al meu, nu al

Trupului meu) daca cumva imi era foame sau aveam alte

Nevoi fizice, dar raspunsul a fost: nu. Era foarte bine acolo unde eram si nu aveam o singura grija pe lume.

In timp ce auzeam cum scadea presiunea singelui mi-am

Dat seama ca acel corp va muri daca nu ma intorceam in el, dar asta ma interesa foarte putin. Am auzit apoi: "25........."Dintr-o data, m-am simtit trasa in jos, ca si cum m-ar fi luat un virtej puternic. Totul era intunecat. Nicaieri nu se vedea nici o lumina. Dupa un timp, am vazut in departare o lumina. Am fost curioasa, oare ce era acea lumina. Am simtit cum ma indreptam cu viteza constanta spre acea lumina. Cind am ajuns cam la 35 m de acea lumina, am observat ca erau de fapt niste limbi de foc care se vedeau printr-o usa deschisa. Am observat o figura intunecata, amenintatoare care era pe partea dreapta, in fata usii. Parea a fi de natura diavoleasca. Imi facea semn incontinuu cu mina sa intru,

Dinspre focul ce se vedea in spatele lui se auzeau niste strigate ce iti sfisiau sufletul (nu erau tipete de durere fizica, dar ca niste tipete ale sufletului). Am incercat sa ma dau inapoi dar mi-am dat seama ca nu puteam sa ma misc din acel loc. In stinga si in dreapta mea am simtit cum au aparut niste “suflete ghid”. Ele mi-au dat energia necesara care m-a ajutat sa merg inainte. Am incercat sa ma departez de acel loc dar mi-am dat seama ca ne avind forma fizica nu aveam picioare ca sa pot sa plec de acolo. Am simtit ca un magnet enorm ma atragea inauntru lacasului unde se afla acel foc. Am inceput sa tip din rasputeri “lasati-ma sa mor”. Am stiut ca cer un lucru imposibil; ceream ca sufletul meu sa moara. Am repetat din nou, tipind, “lasati-ma sa mor” caci as fi preferat asta decit sa intru in acel loc. Apoi am stiut ca sint iarasi in corp, dar nici acolo nu voiam sa mai fiu, voiam sa fiu acolo sus in tavan unde ma simtisem atit de bine. Am simtit cum doctorii si surorile ma zgiltiau si ma

Strigau pe nume. Atunci mi-am regasit vocea si am inceput sa strig, lasati-ma sa mor. Auzeam tot felul de

Sunete in camera si stiam ca incercau sa ma re-aduca la

Viata, voiau sa ma faca sa traiesc. In cele din urma cineva mi-a zis: ai un baiat. Am raspuns: inca optispe ani si apoi pot sa plec. In dimineata urmatoare, anestezistul

A venit in camera mea de spital. S-a uitat drept in ochii mei si m-a intrebat daca imi amintisem de ceva din timpul operatiei. Am dat din cap in mod afirmativ. M-a intrebat daca voiam sa vorbesc despre ce-am vazut sau simtit. Am dat din cap cu putere: nu. Cu o figura foarte serioasa el mi-a spus ca daca voiam sa-l inteb ceva el imi statea la

Dispozitie oricind eram gata. Doar m-am uitat la el. In 1983, am ramas din nou insarcinata. Speriata, din cauza celor traite in 1981, fi fiindu-mi teama ca nu ma voi mai putea intoarce la copii, am vorbit cu doctorul. M-a ascultat. Apoi s-a uitat la fisa mea medicala. In timp ce citea, dadea din cap si zicea: o, nu. O, nu. El mi-a confirmat ceea ce se intimplase cu mine in timpul primei operatii de cezariana. L-am intrebat “care a fost numarul de presiune cea mai joasa, 25 cu ce?" El mi-a zis, "Intunericul a fost 25 cu zero” Doctorul (care mi-a revizuit rezultatele mai tirziu) a fost de parere ca cele intimplate s-au petrecut din cauza feului in care a fost administrata anestezia. Dar acela nu a fost un vis urit; a fost atit de real ca pina si presiunea singelui mi s-a dus in jos in mod drasnic. Anesteticul folosit, mi s-a spus, ca nu se mai gaseste pe piata. Mi se pare ca se numea "Kennington" sau poate ear Ketamina. El mi-a spus ca multi oameni avusesera ‘vise urite’ datorita acelui medicament. Va rog sa ma intelegeti, nu am nevoie sa mi se confirme in vreun fel cele traite. Sint pur si simplu uimita de experienta pe care am avut-o. Mi-am schimbat viata radical si am devenit foarte constienta de prezeta si existenta lui Dumnezeu, si este foarte clar pentru mine ca sint responsabila in fata lui!