Sint absolut gata sa aduc dovezi in ceea ce privesc lucrurile pe care le voi povesti mai jos, inclusiv sesiunea de hipnoza prin care am trecut. Intotdeauna am vrut sa fac acest lucru numai ca nu gasesc de loc timpul potrivit pentru aceasta. Daca aveti sugestii in aceasta privinta ele sint binevenite. Daca cunoasteti cumva un hipnotist bun va rog sa-mi timiteti informatile necesare ca sa-l pot contacta. Inca locuiesc in zona Los Angeles.

Aveam pe atunci 17 ani iar prin 1972 tocmai terminasem o clasa de inot sub apa in urma careia mergeam uneori cu colegii de liceu la inot. Plaja la care mergeam era in Corona Del Mar, statul California. In acea zi pe cind ma pregateam de plecare la inot , mama m-a implorat sa nu merg, de fapt mi-a zis sa renunt pentru totdeauna la aceasta preocupare. Bineinteles ca la virsta de 17 ani te crezi nemuritor asa ca i-am zis, ‘OK mama, nu te ingrijora’. Plonjarea in apa a inceput ca oricare alta de pina atunci, nu am mers in apa mai adinca de 6 pina la 12 metri si in plus eram trei persoane, Richard, Ricky si cu mine.

Am observat ca tancul principal nu mai avea oxygen caci nu mai primeam aer prin tub. M-am zbatut un pic dar in cele din urma am renuntat. Nu era o problema caci ne aflam cam in 12 metri de apa si aveam tancul de rezerva cu mine. Am tras furtunul de la tancul de rezerva si am incercat sa trag aer dar mi-am dat seama ca si rezerva nu mai mergea. De fapt nu-mi dau seama daca de fapt regulatorul era cel ce nu functionase. Nu eram un expert in acest domeniu pe atunci si nici acum nu sint. Din cauza ca nu mai primeam aer ramasesem cu mult in urma lui Richard and Ricky si mi s-a facut teama. Imi iesise tot aerul din plamini si mi-am dat seama ca nu ar fi fost o idee buna sa ma ridic la suprafata fara aer. Ridicarea libera era punctul meu cel mai slab care de fapt se observase si la examenul final.

Am incercat sa fac semne lui Richard si Ricky dar ei nu mi-au raspuns. Hai sa spun adevarul. Ne jucasem prosteste pina atunci si asa ca probabil credeau ca voiam sa-i atrag mai aproape de mine ca sa le smulg masca de pe fata. Le-am facut semnul care sub apa inseamna ‘nu mai am aer’ dar ei mi-au aratat cu degetul, asa ca nu aveam incotro decit sa stau acolo neajutorat pina cind s-or indura sa vina sa-mi dea aer. Dar ei nu veneau de loc si tot ceea ce puteam sa fac era sa tin regulatorul in gura pina cind imi voi pierde constienta. Simteam cum se apropie acest moment nefast si ma ingrozeam ca acesta va fi sfirsitul meu la frageda virsta de 18 ani, cind as fi putut sa mai traiesc inca atit de mult. Ma gindeam la parintii mei cit de mult vor suferi, in special mama. Niciodata nu a fost de acord sa iau aceasta clasa si char astazi m-a rugat sa nu ma duc la inot. In anii ce s-au scurs de atunci am invatat sa iau aminte la legatura psihica ce o aveam cu mama.

Inainte sa lesin imi aduc aminte cit eram de ingrijorat si infricosat dar cu citeva microsecunde inainte sa-mi pierd constienta m-a cuprins un simtamint de euforie. Nu am mai simtit nici teama nici durere, chiar ma simteam ciudat de liber si fericit. Apoi m-am vazut sus deasupra plajei unde se afla echipamentul nostru, cutia cu ghiata, si alte lucruri personale. Puteam vedea in apa si am vazut geamandura dincolo de valuri. Stiam ca Richard si Ricky erau inca sub apa. Ma simteam foarte viu si intreg. Singurul lucru ce lipsea era echipamentul de inot sub apa si imediat m-a cuprins grija caci stiam ca il imprumutasem si trebuia sa platim daca lipsea ceva. Dar de fiecare data cind ma incerca vreo grija imediat era urmata de un calm deplin care ma lasa complet linistit. Pina in ziua de astazi tot imi mai este teama de inaltimi asa ca imediat dupa grija echipamentului m-am concentrat asupra situatiei in care eram si cum de fusesem in stare sa zbor si sa plutesc deasupra plajei. Din nou m-a cuprins un calm total, acelasi calm care ma cuprinsese chiar inainte de a-mi pierde constienta.

Am inceput sa ma uit in jur si am observat ca ma indreptam inspre nord si acum chiar am inceput sa fiu foarte atent la ce se petrecea cu mine. N-as putea sa spun daca eram intreg sau spirit sau altceva de genul acesta. Am simtit ca sint intact cu corp fizic, am vazut ca aveam ceasul subacvatic. Mi-am dat seama ca puteam sa-mi controlez miscarile in timpul zborului si chiar sa ma opresc daca ma concentram indeajuns. Daca ma opream pentru prea mult timp simteam cum vibram foarte tare, in mod neplacut. Cum aveam o frica enorma de inaltimi am crezut ca ma voi prabusi din cer. Cind nu ma mai concentram sa stau pe loc incepeam sa ma misc din nou de parca ceva sau cineva ma conducea. Ma simteam liber si fara griji in cel mai mare grad posibil. De fiecare data cind imi era frica simteam cum imediat urma un sentiment de fericire totala si asta era un simtamint minunat.

Am observat ca ma indreptam spre orasul in care locuiam. Imi aduc aminte clar cum am plutit deasupra parcului de distractii Disneyland si Knott’s Berry Farm. Aveam impresia clara ca eram condus de o forta nevazuta. Nu vedeam pe nimeni, numai pamintul si cerul la orizont. Am hotarit sa calculez distanta parcursa tinind cont de diferitele semne de pe drum. Si foloseam secundarul de la ceas ca sa calculez distantele parcurse. Nu stiu de ce am facut acest lucru doar ca parea a fi lucrul cel mai practic in situatia in care ma aflam. Bineinteles ca aceasta masuratoare nu era de loc precisa dar parea a fi un lucru normal ce trebuia sa-l fac.

Dupa un timp mi-am dat seama ca nu puteam masura nimic cu precizie si m-am simtit frustrat. Insa, inainte de a renunta la proiectul meu am observat si intuit (aveam un simtamint puternic si sigur inlauntrul meu) urmatoarele. Am observat ca desi distantele erau diferite, cind mai lungi cind mai scurte, secundarul ceasului meu mergea la fel, fie ca traversam distante lungi sau scurte, secundarul calcula acelasi numar de secunde. Deci am simtit imediat ca ceva nu era in regula.

Am incercat sa ma gindesc ca mi-e frica dar sentimentul fricii nu punea de loc stapinire pe mine si nu am fost de loc surprins cind un pic mai tirziu am vazut ca intru in orasul meu prin partea de sud est. In sfirsit am plutit pina deasupra casei si asa de mult as fi dorit sa cobor jos si sa intru pe usa, dar nu puteam. M-am oprit asa cum invatasem sa fac in decursul acestei calatorii. Iata-ma plutind deasupra casei. Am simtit ca mama era in bucatarie si am simtit chiar locul unde se afla. Am simtit cum era coplesita de tristete si de mare grija pentru mine dar nu intelegeam de ce. Incepusem din nou sa vibrez asa ca de frica ca voi cadea prin tavanul casei m-am relaxat imediat si am simtit cum ma misc din nou.

Acum mi-am dat seama ca directia pe care o urmasem de la plaja, spre nord vest, se schimbase spre nord si putin spre est. Eram cu luare aminte la aceasta traire, la absolut orice detaliu ce se intimpla parca cu intentia de a mi-o reaminti mai tirziu si de a o relata aici. M-am uitat intr-o anumita directie si am vazut cimitirul Rose Hill din Whittier, California. Am simtit imediat ca voi zbura deasupra cimitirului daca voi continua in aceasta directie dinspre sudul cimitirului. Am fost surprins cind am fost oprit de o forta nevazuta. Pina atunci toate opririle fusesera initiate de mine cind ma concentram sa ma opresc. Cel putin asa mi se parea, repet, avind convingerea si intuitia ca gindurile si presupunerile mele erau corect.

Cum ma uitam jos am vazut clar locul de veci al familiei care erau deja ocupate de bunicul si strabunica. Erau acolo si alte locuri de veci ale familiei mele dar nu erau inca ocupate.

Dintr-o data, de nu stiu unde o voce a zis ‘Ce parere ai de ce se petrece acolo jos’. Departe la orizont, in fata mea a aparut capul acestui barbat.

Parea de origina hispana si avea o mustata giganta si puteam vedea ca i se misca gura in timp ce vorbea. Era cind vizibil cind semitransparent, cind total transparent, apoi din nou solid dar numai in aparenta solid. Am avut intuitia ca el fusese cel ce ma conducea si ma salvase ca sa nu cad din cer pe decursul calatoriei mele dinspre plaja, in drumul meu spre casa si la cimitir. In anii ce-au urmat am hotarit sa-l numesc Ghidul meu. Din nou el a zis ‘Ce crezi despre ce se petrece acolo jos’. M-am uitat din nou jos fara sa ma astept ca voi vedea ceva nou. Deja ma uitasem mult timp la morminturile familiei mele inainte ca Ghidul meu sa apara si sa-mi vorbeasca.

Cind m-am uitat din nou am vazut un cortegiu funerar acolo jos in cimitir. Insa acum citeva secunde acel cortegiu nu fusese acolo, eram sigur de asta. Eram prea sus in cer ca sa deslusesc ce se petrecea acolo jos. Stiam ca era un cortegiu funerar pentru ca vedeam cosciugul dar nu puteam recunoaste pe nimeni. Era pentru prima oara in calatoria mea ca vedeam oameni jos pe pamint. L-am intrebat pe Ghidul meu ‘Poti sa ma aduci mai jos linga pamint ca sa vad oamenii mai bine?’ El mi-a raspuns blind ‘Nu’. Ceea ce m-a obligat sa ma uit mai atent ca sa vad eu insumi ce se petrecea. Imi aduc aminte foarte clar ca ma concentram asupra persoanelor din jurul cosciugului cind o femeie ce era sustinuta de un barbat s-a desprins de el. S-a aruncat pur si simplu pe cosciug si a spus atit in engleza cit si in spaniola cuvinte tragice pe care numai o mama poate sa le spuna cind fiul ei de 17 ani a murit. Intreaga experienta a devenit sumbra si foarte reala. Am incercat sa fiu trist sau ingrijorat dar nu am putut, ceea ce m-a ajutat foarte mult caci m-as fi speriat ingrozitor. M-am uitat la Ghid si am zis ‘Aceasta este inmormintarea mea nu-i asa?’ el a raspuns ‘Da’. M-am uitat jos din nou si i-am vazut pe prietenii mei si masini de pe timpul acela. Multi prieteni erau acolo, mama si tata erau linga cosciug. Sora mea cea mica si prietenul ei de asemenea stateau linga cosciug. Prietena mea cu care avea sa ma casatoresc mai tirziu de asemenea statea in apropiere. Daca as fi putut sa fiu trist, as fi fost, dar nu simteam nici o tristete, sau alte sentimente ca ura, durere, frica, toate erau OK indiferent ce vedeam sau simteam. Daca toti am putea simti astfel, lumea aceasta ar fi o lume extraordinara…

Apoi Ghidul mi-a zis ‘Trebuie sa te hotarasti daca vrei sa mergi inapoi sau vrei sa vi cu noi’. Dar eram prea ocupat incercind sa simt ceva in legatura cu inmormintarea mea insa nu simteam nimic. Ghidul a zis din nou ‘Trebuie sa te hotarasti daca vrei sa mergi inapoi sau vrei sa vi cu noi’. Fiindca nu aveam nici un sentiment de teama l-am repezit si i-am zis ‘Ai zis aceasta de doua ori, ai folosit cuvintul ‘NOI’ de doua ori dar aici sintem numai noi doi, ce vrei sa spui cind folosesti cuvintul NOI’ i-am zis eu rastit.

In acea secunda in spatele Ghidului am vazut un tinut ce nu-l pot asemana cu absolut nimic din ce am vazut vreodata. Am cutreierat prin multe locuri pe pamint dar nicaieri nu am vazut vreodata plante si copaci care sa straluceasca astfel ca in acel loc. Era ca o frumoasa jungla tropicala, puteam vedea zburind pasari cu trei cozi separate asa cum n-am vazut vreodata pe pamint. Vedeam plante si copaci care mi se pareau de neinteles. Era frumos, linistit si stralucitor, totul stralucea si era viu. Abia acum intelesesem ce se petrecea acolo. Am stiut ca ceea ce vedeam nu era pamintesc, la baza nu era lumea materiala. Am inceput din nou sa observ cu atentie totul in jurul meu.

Am observat ca eram separat de acest tinut printr-un canion, Ghidul si cu mine eram pe un tarm iar acest paradis tropic era pe tarmul celalalt. Cu putina gija pe care eram in stare sa o simt mi-am dat seama ca fiecare celula din corpul meu era atrasa de acest tinut si dorea sa traverseze canionul spre el. De fapt simteam cum atomii din mine erau trasi sau atrasi de acel tinut. Instinctul imi spunea ca daca traversez nu ma voi mai putea intoarce. Insa acest tinut ma chema la el cu o mare forta. Vroiam sa merg acolo dar am stiut ca nu ma mai pot intoarce. M-am gindit cum toate acestea o vor afecta-o pe sora mea, pe parinti, pe prietena si prietenii mei daca voi traversa canionul. M-am gindit ca nu voi fi niciodata tata si nu voi avea copii. Aveam numai 17ani si voiam sa traiesc o viata indelungata. Asa ca am continuat sa ma concentrez ca sa nu las nici un singur atom sau celula sa traverseze canionul. Totusi aveam acest sentiment ce nu-mi dadea pace si-mi spunea ca de fapt acolo apartineam cu adevarat, ca de acolo imi era originea mea. Ca acel loc era casa mea, ca totul venise de acolo, vazute si nevazute. Cu adevarat voiam sa fiu acolo dar stiam ca daca trec pragul voi crea anumite consecinte. Pe tot timpul acestei experiente intuitia imi era singurul ghid dar simteam ca fusesem in acel loc inainte de a exista pe pamint.

Ghidul mi-a spus din nou ‘Trebuie sa hotarasti daca vrei sa stai sau sa vi cu noi’. M-am uitat la el si i-am spus ‘De ce spui mereu NOI cind numai noi doi sintem aici’. In secunda urmatoare in acel tinut a aparut un om ce cobora din cer de parca mergea pe niste scari invizibile. Am vazut cum cobora scara dar nu a atins pamintul, parea ca pluteste si nu a atins ceea ce eu consideram ca este pamintul sau podeaua din acel tinut. Felul in care se misca nu mi s-a parut de loc natural, obisnuit, si am observat ca spre deosebire de Ghidul meu el era solid, nu puteam vedea prin el.

In timpul experientei ma straduiam sa inteleg ce se petrecea in jur dar se parea ca pricepeam cam greu anumite lucruri. Dar nu mi-a luat de loc mult timp ca sa-mi dau seama ca persoana care tocmai coborise din cer era Isus Cristos. (pe care zilele acestea il numesc Figura Divina, ca sa pastrez canotatia non denomitionala). Am stiut ca El este pentru ca arata ‘intr-un fel’ ca toate icoanele ce il reprezinta pe pamint dar in acelasi timp era altfel decit toate aceste reprezentari. Este un lucru extraordinar sa te uiti direct la Isus Cristos, fiul lui Dumnezeu, asa cum il stim noi de aici de pe pamint. Era imbracat intr-un vesmint albastru, era subtire si cu mult mai frumos decit in orice fotografie sau icoana de pe pamint. Parul era blond, cu bucle usoare, putin lung dar nu prea lung. Dintr-o singura privire simteai ca el face parte din familia ta, iti este ca un tata. Celulele si atomii mei voiau sa traverseze si sa-l imbratiseze dar stiam ca daca fac acest lucru va fi pentru totdeauna. Instinctul m-a tinut sa nu traversez canionul, stiam ce va fi daca voi traversa. Voiam sa am libertatea de a decide.

De multe ori in decursul celor 33 de ani ce au trecut de atunci m-am gindit, daca as mai avea o asemenea sansa, as lua-o intr-o secunda. De multe ori mi-am zis – de ce nu te-ai dus – ai pierdut o mare sansa.

Este greu de descris dar am avut senzatia ca ne-am uitat unul la altul timp de mai multe ore. Din prima secunda cind l-am vazut am stiut ca el cunostea totul despre mine, trecutul, prezentul si viitorul. Am avut impresia ca eram fara nici o valoare sau mai de graba mediocru. Am simtit si stiut ca nu era nimic pe lume ce as fi putut spune acestei fiinte pe care El nu-l stia deja. Il simteam in interiorul mintii, il simteam cum stia dinainte fiecare gind si sentiment pe care as fi putut sa-l am. Cu ADEVARAT am vrut sa merg cu el dar imi pregateam tot felul de motive ca sa nu merg. M-am simtit prost pentru ca il simteam in mintea mea si stiam ca nu pot sa-l mint in nici un fel. Era asa cum se spune pe pamint: El stie totul, vede totul iar tu esti constient de acestea. Dar parea atit de calm si de iertator. Am avut multe sentimente in timp ce stateam acolo fata in fata cu El, uitindu-ne unul la altul.

Isus atunci mi-a spus ‘Trebuie sa decizi daca vrei sa vi cu noi sau vrei sa te intorci’. In acea clipa am realizat lucrul cel mai extraordinar din viata mea – vorbea direct in mintea mea si nu i-am vazut buzele miscindu-se. Am putut simti cum cele spuse veneau din mintea Lui direct in mintea mea, nu-mi foloseam urechile cind comunicam cu El. Era ceva extraordinar cum comunicam cu aceasta fiinta in mod cu totul telepatic. Mi-a luat mintile si m-a facut sa ma simt altfel decit ma simteam inainte, ceva special, diferit. Parea un lucru natural si m-am intrebat de ce nu pot face acest lucru pe pamint. Am simtit fara nici o indoiala ca El stia ceea ce voiam sa spun chiar inainte ca eu s-o fac. Am incercat sa vorbesc cu Isus prin telepatie dar efortul meu parea cel putin zis, comic. Gura mi se misca si sunete ieseau din ea, dar imi dadeam seama de conceptia acestei comunicari. Mi-am dat seama ca oamenii nu pot face acest lucru, si inca ma consideram om. Am inceput sa ma gindesc la niste motive bune ca sa ma intorc inapoi dar in acelasi timp sa fiu respectos si sa nu ranesc sentimentele cuiva. Am fost surprins cind mi-a zis ‘Am stiut ca vei lua aceasta hotarire’.

Apoi nu a mai spus nimic, a dat din cap in mod afirmativ si mi-a zimbit. Stateam acolo plutind, asteptind sa fiu trimis inapoi. Isus mi-a vorbit din nou, direct in mintea mea, a spus – ‘Va veni o zi cind voi lucra prin tine’ si am gindit inapoi spre El ‘voi face orice vei cere, oricind vei cere’ si El a zis ‘Vei avea o viata lunga’ si i-am raspuns prin mintea mea ‘Multumesc’. Cind s-a intors am vazut ca nu atingea pamintul. Si apoi brusc, am fost din nou in trup iar Richard si Ricky erau linga mine si foarte speriati. Si-au scos tubul de oxygen din gura si mi l-au dat mie sa respir, sa respir din nou, si iarasi sa respir.

In timp ce imparteam aerul intre noi ne indreptam spre suprafata apei. Odata ajuns pe plaja am stat acolo intins fiind coplesit de cele intimplate, parca neputind sa cred cele ce se intimplasera. Eram inca emotionat dar eram perfect calm si ma simteam foarte norocos ca eram inapoi pe pamint. I-am intrebat pe Richard si pe Ricky ce se intimplase acolo jos sub apa si mi-au povestit. S-au intors sa vina dupa mine caci ramasesem prea mult in urma lor. Mi-au zis ca mi se schimbase culoarea fetii, de la un maro deschis la albastru, apoi un albastru inchis urmat de un gri pal. Pluteam acolo in apa si aveam culoarea gri tipica unui trup fara viata. Mi-au spus ca le era frica sa ma atinga sau sa ma miste. Dupa aproximativ 5-10 minute au observat ca culoarea fetii se schimba din nou. De la gri palid s-a transformat in albastru inchis, apoi albastru deschis si apoi maro deschis din nou. Erau ingroziti de frica cind am deschis ochii si m-am uitat la ei prin masca. Atunci a fost momentul cind mi-aduc aminte ca am apucat de regulatorul de aer de la ei.

Odata ajunsi pe plaja au inceput sa ma intrebe ce s-a intimplat, si-au dat seama ca se petrecuse ceva extraordinar. Dar nu aveam chef sa le spun caci nici eu nu credeam ce mi se intimplase. Ma straduiam sa inteleg dar inca nu stiam cum sa fac. I-am rugat pe Richard sa conduca el acasa masina in care venisem acolo. De obicei inotam dis de dimineata asa ca aveam restul zilei la dispozitie. Am inapoiat echipamentul de inot si am intrat din nou pe autostrada. Din nou au inceput cu intrebarile ‘Ce s-a intimplat cu tine’. “Stim ca s-a intimplat ceva cu tine, spune-ne ce s-a intimplat”. De-abia puteam sta pe scaun in masina, ma simteam slabit si obosit. In cele din urma i-am spus lui Richard si Ricky ca intr-adevar se intimplase ceva dar nu stiam cum sa le explic ce se intimplase. Le-am spus ca oricum nu m-ar fi crezut.

Gary

A fost greu de descris experienta avuta? Nu Imi aduc aminte perfect ce s-a intimplat, absolut totul.

In timp ce se petrecea experienta, erati in pericol de moarte? Nu

In ce moment pe decursul acestei experiente ati avut cel mai mare nivel de constienta si alerta? De indata ce am parasit trupul. Acum stiu ca de indata ce am parasit trupul am avut un nivel ridicat de constienta.

Cum a-ti compara nivelul dvs. de constienta si alerta cu starea normala de zi cu zi ? Cu mult mai constient si alert decit in mod normal

IDaca nivelul de constienta si alerta au fost diferite de cele de zi cu zi, normale, va rugam sa explicati: Intuitia mea era atit de precisa incit o foloseam ca sa-mi masor reactiile. In special cind nu aveam habar ce sa fac. Spre deosebire de acum cind nu dau atentie intuitiei, acolo o urmam in absolut totul si nici prin cap nu-mi trecea sa nu actionez asa cum imi indica.

Era vederea dvs. altfel decit vederea normala, de zi cu zi (in ceea ce priveste claritatea, cimpul de vedere, culori, stralucire, perceptia de lucruri solide sau transparente, etc.)? Da Am vazut fiinte transparente si solide. Am vazut culori nemaipomenite ce pareau a radia din interiorul plantelor sau arborilor, din pamint, din roci iar pasarile radiau culori stralucitoare si clare. Perceptia in adincime parea de asemenea mult mai mare

Era auzul dvs altfel decit auzul normal, de zi cu (in ceea ce priveste claritatea, abilitatea de a recunoaste sunete, tonuri, zgomote, etc.)? Nu

Ati avut experienta separarii constientei de trupul fizic? Da

Ce fel de sentimente ati avut in timpul experientei? A fost o lipsa totala de sentimentele pe care te-ai fi asteptat sa le ai la moarte. Nu am simtit durere, griji, teama de a fi ranit, orice fel de teama este IMPOSIBILA!!! Nu poti avea nici un fel de sentimente negative in acea lume. Cel putin asa am simtit eu. Insa puteai avea mari emotii de pace, de a apartine, de constienta ca ai trait si vei trai in vesnicie. M-am simtit unul cu universul – pare o expresie de moda veche dar este ADEVARAT.

Ati trecut printr-un tunel sau ceva ingradit? Nu

Ati vazut o lumina? Nu

Ati intilnit sau vazut alte fiinte? Da Un ghid mi-a aparut ce parea cind aproape solid cind aproape transparent, cind total transparent. Intotdeauna puteam vedea prin el indiferent de starea in care se afla. Era intotdeauna un loc in el pe unde puteam vedea prin el. Am simtit ca il cunosteam dar nu-l vazusem niciodata insa aveam sentimentul ca el ma cunoaste bine si ca ma protejeaza. Mi-a vorbit adesea dar isi folosea gura si urechile mele il auzeau.

Isus Cristos sau alta fiinta care s-a dat drept Isus. Isus parea ca pluteste si nu atingea pamintul. Era solid tot timpul. Putea sa-mi citeasca gindurile. Cind vorbea cu mine gura nu I se misca. Imi vorbea direct in minte si nu am auzit nimic exterior, prin urechi. Comunicatea noastra era cu precadere telepatica. Am recunoscut ca este Isus Cristos. Detaliile in ce priveste convorbirea noastra se afla in relatarea de mai sus.

Ai vazut o revizie a vietii? Nu

Ai vazut sau auzit lucruri, persoane sau evenimente care mai tirziu au putut fi confirmate de altii? Da Nu am descris aceasta in detaliu in povestirea de mai sus pentru ca ar fi durat prea mult. Dar pe cind mergeam de la plaja spre casa prietenii se intrebau cum o fi vremea in oras. Fiindca deja fusesem acolo stiam ca era senin cu putini nori albi. Prietenii se intrebau daca se dusese ceata. Le-am spus lui Ricky si Richard ca soarele stralucea. Cind am ajuns acasa vremea era asa cum am descris-o. De fapt descrierea mea in ce priveste soarele si norii era cit se poate de precisa. Cred ca atunci a fost pentru prima data cind am inceput sa cred ce mi se intimplase. Avusesem un LMV (Limita dintre Viata si Moarte).

Isus mi-a spus ca va lucra prin mine si ca voi avea o viata lunga. Astazi am avut ceva probleme minore cu sanatatea dar nu am avut niciodata vreo operatie, ceea ce i-a surprins pe doctori.

In aceiasi ordine de idei, dupa LMV-ul avut am avut doua accidente de masina care ar fi trebuit sa fie fatale. Dar cind s-au intimplat – in fine, ceea ce voi relata va suna cam ne necrezut, dar hai sa povestesc... Cind mi s-au intimplat aceste accidente imi era foarte frica pentru ca stiam ca erau fatale si stiam ca voi fi foarte rau ranit din cauza gravitatii lor. De amble dati, eram singur si masina s-a rasucit de nenumarate ori in mijlocul autostrazii. Dar in loc sa-mi fie frica m-a cuprins un sentimente de euforie asemanator cu cel avut in timpul LMV-ului. Asa ca in mijlocul accidentului am recunoscut acel simtamint pe care il avusesem in LMV. Imediat m-a parasit orice frica. Am avut senzatia ca un invelis de sticla a coborit peste masina mea. Ca un cimp de forta magnetica care ma proteja. In cel de-al doilea accident chiar am dat drumul la volan cind am simtit ca invelisul de sticla era in jurul masinii. Vedeam cum alte masini ma loveau dar erau respinse fara ca masina mea sa fie afectata in vreun fel, de asemenea vedeam cum masina mea lovea alte masini din jur. Scuzati ca asta suna ca povestea unui om nebun dar este pur si simplu ADEVARAT. Asa ca Isus m-a protejat ca sa nu mi se intimple nimic si sa pot implini cererea Lui de a face ceva pentru EL. De asemeni a spus ca voi trai o viata lunga, aceste doua accidente s-au intimplat pe cind aveam 18 ani. Asa ca datorez supravietuirea mea lui Isus.

Ati vazut sau vizitat alte locuri sau nivele sau dimensiuni? Da Da, o jungla tropicala foarte viu colorata si stralucitoare. Cu copaci si plante si pietre si pasari. Dar am vazut-o numai de partea cealalta a acestui canion unde ma aflam cu Ghidul meu. Isus era in acest tinut ce se afla de partea opusa a canionului ce ne despartea.

Ati avut vreun simtamint ca timpul era schimbat in vreun fel? Da Cind am parasit pentru prima oara trupul aveam ceasul de inot cu mine Am facut citeva masuratori in ceea ce priveste distanta traversata avind anumite puncte de reper de pe pamint si am tinut cont de secundarul de la ceas. Cu totul nestiintific. Dar concluzia la care am ajuns este ca mersul timpului era schimbat. Traversarea pamintului (distantei) nu parea a fi facuta in mod liniar, ci intr-un mod neregulat. Distanta se schimba uneori, alteori se repeta, si apoi devenea cind mai lunga sau ma scurta decit distanta masurata anterior, care ar fi trebuit sa coincida cu ce calculasem in prealabil. Insa ceasul mergea fara ca sa se schimbe secundarul. Am avut impresia ca ma aflu intr-o alta zona de timp. Una unde ceasul meu nu era bun de nimic si nu putea masura timpul.

De asemenea pot spune fara nici o indoiala ca toate cele petrecute au dura in jur de o ora sau mai mult. Am avut impresia ca am fost in LMV pentru o buna bucata de timp. Dar cind am intrebat prietenii mi-au spus ca am fost inconstient timp de vreo 5-10 minute. Inca un motiv in plus care dovedea ca ceasul meu de inot nu putea masura timpul in acel tinut.

Ati avut sentimentul ca ati cunoscut vreo ordine universala care da un sens lucrurilor? Da Mi s-a dat cunoasterea pe care am primit-o de la Isus cu privire la faptul ca voi avea o viata lunga si ca El ma va folosi pentru a face o lucrare pentru El. Dar daca este de ajutor in vreun fel, pot spune ca tinutul in care ma aflam era deja cunoscut de mine si stiam ca de acolo eram. Stiam ca acel tinut era casa mea. Si am stiut in mod instinctiv ca daca trec canionul nu voi mai exista pe pamint.

Ati dat de vreun obstacol sau bariera fizica? Da Un canion adinc, eu si ghidul ne aflam pe o parte a sa. Tinutul minunat si Isus se alfau pe partea cealalta. FACEA SENS ABSOLUT – daca treceam canionul nu as mai fi existat pe pamint si as fi facut parte din acel tinut minunat.

Ati aflat ceva despre ce se va intipla in viitor? Nu

Ati avut ceva talente psihice, paranormale sau speciale dupa aceasta traire pe care nu le-ati posedat inainte? Da O protectie de catre o forta nevazuta care mi-a salvat viata de la doua accidente ce puteau fi fatale. Am vazut lucruri care se putea petrece in viitor cu mine si am putut sa le evit. O data cind ma intorceam acasa de la lucru am vrut sa depasesc un tir. Dar cum tocmai incercam sa-l depasesc am vazut cum anvelopa de pe partea dreapta a sarit din ax. Mi-a lovit masina si m-a fortat sa intru intr-un parapet inalt. Nu l-am mai deposit si am ramas in urma lui. In cele din urma l-am depasit si am vazut in oglinda retrovizorie cum anvelopa tirului a sarit din ax si a fost azvirlita in parapet. Asa cum vazusem cu citeva secunde inainte in viziunea mea. I-am multumit imediat lui Dumnezeu...

Chiar inainte de acest LMV am avut intimplari asemanatoare

Ati impartasit aceasta experienta cu altii? DA Insa depinde de faptul daca ma simteam in largul meu cu persoana respectiva. Unii m-au privit cu banuiala. Altii citeaza fraze din biblie care cred ei ca explica cele intimplate. Am inceput povesti cele intimplate imediat la prieteni intimi si familie. Richard a devenit doctor asa ca i-am impartasit cele intimplate inainte de a pleca la scoala de medicina si din nou dupa ce un coleg de liceu a decedat. In ziua de azi il impartasesc cu oameni cu vederi ‘new age’ sau cu tendinte spirituale si acum m-am hotarit sa va impartasesc voua acest lucru, ma face sa ma simt bine, imi pare bine ca am impartasit acest lucru publicului in larg.

Ati auzit de trairea LMV (Limita dintre Viata si Moarte) inainte de a avea aceasta experienta? Da Cred ca am auzit de ea prin anii 60 si 70. De felul meu imi plac stiintele exacte. Asa ca n-am dat importanta la ce am citit si am considerat ca erau niste prostii. Dupa cite imi amintesc vorbeau despre lumina care vine sa te ia. Nu am crezut asa ceva, in plus am citit articole in revista Omni care spuneau ca doctori si psihiatrii credeau ca existau niste reactii chimice in creier care de fapt erau inradacinate in DNA-ul nostrum ca sa ne ajute cind sintem in pragul mortii. Fiindca, spuneau ei, moartea era finala, pentru totdeauna, si nimic nu exista dincolo. Spuneau ca aceasta reactie chimica se petrece in clipa in care se apropie moartea. Dar dupa ce am avut aceasta experienta personala nu mai eram de acord cu ei. Revista Omni nu are explicatii in cazul cind cei ce trec dincolo prin moarte instantanee si vin inapoi cu asa experiente. Nu cred ca organizmul uman are timp sa reactioneze cu asa reactii chimice in cazul mortii instantanee – poate de asta revista nici nu se mai publica.

Cum ati privit aceasta experienta in perioada imediata ei (in termeni de zile sau saptamini) : Experienta a fost absolut reala Am revizuit-o de milioane de ori de la cap la coada si invers. Ca sa fiu sincer in unele zile pare reala in altele nu. Citeodata mi se pare prea frumos ca sa fie adevarat.

Am gasit din intimplare site-ul dvs. fara sa stiu ca exista asa ceva pe Internet, cu toate ca stiam de termenul de LMV (Limita dintre Viata si Moarte). Si eu am avut un LMV si citind citeva dintre experientele impartasite de membrii acestui site m-am hotarit sa va spun la rindul meu despre trairea avuta in acest domeniu. De-a lungul anilor am impartasit aceasta experienta unor persoane appropriate dar numai dupa ce le cunoasteam indeaproape. Imi era teama de ceea ce ar fi gindit sau spus despre mine dar dupa ce am avut ocazia sa citesc site-ul dvs. m-am gindit sa-mi iau inima in dinti si sa va povestesc ce s-a intimplat. Si sper ca si altii sa aiba curaj si sa impartaseasca trairi asemanatoare caci sint prea minunate ca sa le ascundem de lume si de noi insusi.

Sint absolut gata sa aduc dovezi in ceea ce privesc lucrurile pe care le voi povesti mai jos, inclusiv sesiunea de hipnoza prin care am trecut. Intotdeauna am vrut sa fac acest lucru numai ca nu gasesc de loc timpul potrivit pentru aceasta. Daca aveti sugestii in aceasta privinta ele sint binevenite. Daca cunoasteti cumva un hipnotist bun va rog sa-mi timiteti informatile necesare ca sa-l pot contacta. Inca locuiesc in zona Los Angeles.

Aveam pe atunci 17 ani iar prin 1972 tocmai terminasem o clasa de inot sub apa in urma careia mergeam uneori cu colegii de liceu la inot. Plaja la care mergeam era in Corona Del Mar, statul California. In acea zi pe cind ma pregateam de plecare la inot , mama m-a implorat sa nu merg, de fapt mi-a zis sa renunt pentru totdeauna la aceasta preocupare. Bineinteles ca la virsta de 17 ani te crezi nemuritor asa ca i-am zis, ‘OK mama, nu te ingrijora’. Plonjarea in apa a inceput ca oricare alta de pina atunci, nu am mers in apa mai adinca de 6 pina la 12 metri si in plus eram trei persoane, Richard, Ricky si cu mine.

Am observat ca tancul principal nu mai avea oxygen caci nu mai primeam aer prin tub. M-am zbatut un pic dar in cele din urma am renuntat. Nu era o problema caci ne aflam cam in 12 metri de apa si aveam tancul de rezerva cu mine. Am tras furtunul de la tancul de rezerva si am incercat sa trag aer dar mi-am dat seama ca si rezerva nu mai mergea. De fapt nu-mi dau seama daca de fapt regulatorul era cel ce nu functionase. Nu eram un expert in acest domeniu pe atunci si nici acum nu sint. Din cauza ca nu mai primeam aer ramasesem cu mult in urma lui Richard and Ricky si mi s-a facut teama. Imi iesise tot aerul din plamini si mi-am dat seama ca nu ar fi fost o idee buna sa ma ridic la suprafata fara aer. Ridicarea libera era punctul meu cel mai slab care de fapt se observase si la examenul final.

Am incercat sa fac semne lui Richard si Ricky dar ei nu mi-au raspuns. Hai sa spun adevarul. Ne jucasem prosteste pina atunci si asa ca probabil credeau ca voiam sa-i atrag mai aproape de mine ca sa le smulg masca de pe fata. Le-am facut semnul care sub apa inseamna ‘nu mai am aer’ dar ei mi-au aratat cu degetul, asa ca nu aveam incotro decit sa stau acolo neajutorat pina cind s-or indura sa vina sa-mi dea aer. Dar ei nu veneau de loc si tot ceea ce puteam sa fac era sa tin regulatorul in gura pina cind imi voi pierde constienta. Simteam cum se apropie acest moment nefast si ma ingrozeam ca acesta va fi sfirsitul meu la frageda virsta de 18 ani, cind as fi putut sa mai traiesc inca atit de mult. Ma gindeam la parintii mei cit de mult vor suferi, in special mama. Niciodata nu a fost de acord sa iau aceasta clasa si char astazi m-a rugat sa nu ma duc la inot. In anii ce s-au scurs de atunci am invatat sa iau aminte la legatura psihica ce o aveam cu mama.

Inainte sa lesin imi aduc aminte cit eram de ingrijorat si infricosat dar cu citeva microsecunde inainte sa-mi pierd constienta m-a cuprins un simtamint de euforie. Nu am mai simtit nici teama nici durere, chiar ma simteam ciudat de liber si fericit. Apoi m-am vazut sus deasupra plajei unde se afla echipamentul nostru, cutia cu ghiata, si alte lucruri personale. Puteam vedea in apa si am vazut geamandura dincolo de valuri. Stiam ca Richard si Ricky erau inca sub apa. Ma simteam foarte viu si intreg. Singurul lucru ce lipsea era echipamentul de inot sub apa si imediat m-a cuprins grija caci stiam ca il imprumutasem si trebuia sa platim daca lipsea ceva. Dar de fiecare data cind ma incerca vreo grija imediat era urmata de un calm deplin care ma lasa complet linistit. Pina in ziua de astazi tot imi mai este teama de inaltimi asa ca imediat dupa grija echipamentului m-am concentrat asupra situatiei in care eram si cum de fusesem in stare sa zbor si sa plutesc deasupra plajei. Din nou m-a cuprins un calm total, acelasi calm care ma cuprinsese chiar inainte de a-mi pierde constienta.

Am inceput sa ma uit in jur si am observat ca ma indreptam inspre nord si acum chiar am inceput sa fiu foarte atent la ce se petrecea cu mine. N-as putea sa spun daca eram intreg sau spirit sau altceva de genul acesta. Am simtit ca sint intact cu corp fizic, am vazut ca aveam ceasul subacvatic. Mi-am dat seama ca puteam sa-mi controlez miscarile in timpul zborului si chiar sa ma opresc daca ma concentram indeajuns. Daca ma opream pentru prea mult timp simteam cum vibram foarte tare, in mod neplacut. Cum aveam o frica enorma de inaltimi am crezut ca ma voi prabusi din cer. Cind nu ma mai concentram sa stau pe loc incepeam sa ma misc din nou de parca ceva sau cineva ma conducea. Ma simteam liber si fara griji in cel mai mare grad posibil. De fiecare data cind imi era frica simteam cum imediat urma un sentiment de fericire totala si asta era un simtamint minunat.

Am observat ca ma indreptam spre orasul in care locuiam. Imi aduc aminte clar cum am plutit deasupra parcului de distractii Disneyland si Knott’s Berry Farm. Aveam impresia clara ca eram condus de o forta nevazuta. Nu vedeam pe nimeni, numai pamintul si cerul la orizont. Am hotarit sa calculez distanta parcursa tinind cont de diferitele semne de pe drum. Si foloseam secundarul de la ceas ca sa calculez distantele parcurse. Nu stiu de ce am facut acest lucru doar ca parea a fi lucrul cel mai practic in situatia in care ma aflam. Bineinteles ca aceasta masuratoare nu era de loc precisa dar parea a fi un lucru normal ce trebuia sa-l fac.

Dupa un timp mi-am dat seama ca nu puteam masura nimic cu precizie si m-am simtit frustrat. Insa, inainte de a renunta la proiectul meu am observat si intuit (aveam un simtamint puternic si sigur inlauntrul meu) urmatoarele. Am observat ca desi distantele erau diferite, cind mai lungi cind mai scurte, secundarul ceasului meu mergea la fel, fie ca traversam distante lungi sau scurte, secundarul calcula acelasi numar de secunde. Deci am simtit imediat ca ceva nu era in regula.

Am incercat sa ma gindesc ca mi-e frica dar sentimentul fricii nu punea de loc stapinire pe mine si nu am fost de loc surprins cind un pic mai tirziu am vazut ca intru in orasul meu prin partea de sud est. In sfirsit am plutit pina deasupra casei si asa de mult as fi dorit sa cobor jos si sa intru pe usa, dar nu puteam. M-am oprit asa cum invatasem sa fac in decursul acestei calatorii. Iata-ma plutind deasupra casei. Am simtit ca mama era in bucatarie si am simtit chiar locul unde se afla. Am simtit cum era coplesita de tristete si de mare grija pentru mine dar nu intelegeam de ce. Incepusem din nou sa vibrez asa ca de frica ca voi cadea prin tavanul casei m-am relaxat imediat si am simtit cum ma misc din nou.

Acum mi-am dat seama ca directia pe care o urmasem de la plaja, spre nord vest, se schimbase spre nord si putin spre est. Eram cu luare aminte la aceasta traire, la absolut orice detaliu ce se intimpla parca cu intentia de a mi-o reaminti mai tirziu si de a o relata aici. M-am uitat intr-o anumita directie si am vazut cimitirul Rose Hill din Whittier, California. Am simtit imediat ca voi zbura deasupra cimitirului daca voi continua in aceasta directie dinspre sudul cimitirului. Am fost surprins cind am fost oprit de o forta nevazuta. Pina atunci toate opririle fusesera initiate de mine cind ma concentram sa ma opresc. Cel putin asa mi se parea, repet, avind convingerea si intuitia ca gindurile si presupunerile mele erau corect.

Cum ma uitam jos am vazut clar locul de veci al familiei care erau deja ocupate de bunicul si strabunica. Erau acolo si alte locuri de veci ale familiei mele dar nu erau inca ocupate.

Dintr-o data, de nu stiu unde o voce a zis ‘Ce parere ai de ce se petrece acolo jos’. Departe la orizont, in fata mea a aparut capul acestui barbat.

Parea de origina hispana si avea o mustata giganta si puteam vedea ca i se misca gura in timp ce vorbea. Era cind vizibil cind semitransparent, cind total transparent, apoi din nou solid dar numai in aparenta solid. Am avut intuitia ca el fusese cel ce ma conducea si ma salvase ca sa nu cad din cer pe decursul calatoriei mele dinspre plaja, in drumul meu spre casa si la cimitir. In anii ce-au urmat am hotarit sa-l numesc Ghidul meu. Din nou el a zis ‘Ce crezi despre ce se petrece acolo jos’. M-am uitat din nou jos fara sa ma astept ca voi vedea ceva nou. Deja ma uitasem mult timp la morminturile familiei mele inainte ca Ghidul meu sa apara si sa-mi vorbeasca.

Cind m-am uitat din nou am vazut un cortegiu funerar acolo jos in cimitir. Insa acum citeva secunde acel cortegiu nu fusese acolo, eram sigur de asta. Eram prea sus in cer ca sa deslusesc ce se petrecea acolo jos. Stiam ca era un cortegiu funerar pentru ca vedeam cosciugul dar nu puteam recunoaste pe nimeni. Era pentru prima oara in calatoria mea ca vedeam oameni jos pe pamint. L-am intrebat pe Ghidul meu ‘Poti sa ma aduci mai jos linga pamint ca sa vad oamenii mai bine?’ El mi-a raspuns blind ‘Nu’. Ceea ce m-a obligat sa ma uit mai atent ca sa vad eu insumi ce se petrecea. Imi aduc aminte foarte clar ca ma concentram asupra persoanelor din jurul cosciugului cind o femeie ce era sustinuta de un barbat s-a desprins de el. S-a aruncat pur si simplu pe cosciug si a spus atit in engleza cit si in spaniola cuvinte tragice pe care numai o mama poate sa le spuna cind fiul ei de 17 ani a murit. Intreaga experienta a devenit sumbra si foarte reala. Am incercat sa fiu trist sau ingrijorat dar nu am putut, ceea ce m-a ajutat foarte mult caci m-as fi speriat ingrozitor. M-am uitat la Ghid si am zis ‘Aceasta este inmormintarea mea nu-i asa?’ el a raspuns ‘Da’. M-am uitat jos din nou si i-am vazut pe prietenii mei si masini de pe timpul acela. Multi prieteni erau acolo, mama si tata erau linga cosciug. Sora mea cea mica si prietenul ei de asemenea stateau linga cosciug. Prietena mea cu care avea sa ma casatoresc mai tirziu de asemenea statea in apropiere. Daca as fi putut sa fiu trist, as fi fost, dar nu simteam nici o tristete, sau alte sentimente ca ura, durere, frica, toate erau OK indiferent ce vedeam sau simteam. Daca toti am putea simti astfel, lumea aceasta ar fi o lume extraordinara…

Apoi Ghidul mi-a zis ‘Trebuie sa te hotarasti daca vrei sa mergi inapoi sau vrei sa vi cu noi’. Dar eram prea ocupat incercind sa simt ceva in legatura cu inmormintarea mea insa nu simteam nimic. Ghidul a zis din nou ‘Trebuie sa te hotarasti daca vrei sa mergi inapoi sau vrei sa vi cu noi’. Fiindca nu aveam nici un sentiment de teama l-am repezit si i-am zis ‘Ai zis aceasta de doua ori, ai folosit cuvintul ‘NOI’ de doua ori dar aici sintem numai noi doi, ce vrei sa spui cind folosesti cuvintul NOI’ i-am zis eu rastit.

In acea secunda in spatele Ghidului am vazut un tinut ce nu-l pot asemana cu absolut nimic din ce am vazut vreodata. Am cutreierat prin multe locuri pe pamint dar nicaieri nu am vazut vreodata plante si copaci care sa straluceasca astfel ca in acel loc. Era ca o frumoasa jungla tropicala, puteam vedea zburind pasari cu trei cozi separate asa cum n-am vazut vreodata pe pamint. Vedeam plante si copaci care mi se pareau de neinteles. Era frumos, linistit si stralucitor, totul stralucea si era viu. Abia acum intelesesem ce se petrecea acolo. Am stiut ca ceea ce vedeam nu era pamintesc, la baza nu era lumea materiala. Am inceput din nou sa observ cu atentie totul in jurul meu.

Am observat ca eram separat de acest tinut printr-un canion, Ghidul si cu mine eram pe un tarm iar acest paradis tropic era pe tarmul celalalt. Cu putina gija pe care eram in stare sa o simt mi-am dat seama ca fiecare celula din corpul meu era atrasa de acest tinut si dorea sa traverseze canionul spre el. De fapt simteam cum atomii din mine erau trasi sau atrasi de acel tinut. Instinctul imi spunea ca daca traversez nu ma voi mai putea intoarce. Insa acest tinut ma chema la el cu o mare forta. Vroiam sa merg acolo dar am stiut ca nu ma mai pot intoarce. M-am gindit cum toate acestea o vor afecta-o pe sora mea, pe parinti, pe prietena si prietenii mei daca voi traversa canionul. M-am gindit ca nu voi fi niciodata tata si nu voi avea copii. Aveam numai 17ani si voiam sa traiesc o viata indelungata. Asa ca am continuat sa ma concentrez ca sa nu las nici un singur atom sau celula sa traverseze canionul. Totusi aveam acest sentiment ce nu-mi dadea pace si-mi spunea ca de fapt acolo apartineam cu adevarat, ca de acolo imi era originea mea. Ca acel loc era casa mea, ca totul venise de acolo, vazute si nevazute. Cu adevarat voiam sa fiu acolo dar stiam ca daca trec pragul voi crea anumite consecinte. Pe tot timpul acestei experiente intuitia imi era singurul ghid dar simteam ca fusesem in acel loc inainte de a exista pe pamint.

Ghidul mi-a spus din nou ‘Trebuie sa hotarasti daca vrei sa stai sau sa vi cu noi’. M-am uitat la el si i-am spus ‘De ce spui mereu NOI cind numai noi doi sintem aici’. In secunda urmatoare in acel tinut a aparut un om ce cobora din cer de parca mergea pe niste scari invizibile. Am vazut cum cobora scara dar nu a atins pamintul, parea ca pluteste si nu a atins ceea ce eu consideram ca este pamintul sau podeaua din acel tinut. Felul in care se misca nu mi s-a parut de loc natural, obisnuit, si am observat ca spre deosebire de Ghidul meu el era solid, nu puteam vedea prin el.

In timpul experientei ma straduiam sa inteleg ce se petrecea in jur dar se parea ca pricepeam cam greu anumite lucruri. Dar nu mi-a luat de loc mult timp ca sa-mi dau seama ca persoana care tocmai coborise din cer era Isus Cristos. (pe care zilele acestea il numesc Figura Divina, ca sa pastrez canotatia non denomitionala). Am stiut ca El este pentru ca arata ‘intr-un fel’ ca toate icoanele ce il reprezinta pe pamint dar in acelasi timp era altfel decit toate aceste reprezentari. Este un lucru extraordinar sa te uiti direct la Isus Cristos, fiul lui Dumnezeu, asa cum il stim noi de aici de pe pamint. Era imbracat intr-un vesmint albastru, era subtire si cu mult mai frumos decit in orice fotografie sau icoana de pe pamint. Parul era blond, cu bucle usoare, putin lung dar nu prea lung. Dintr-o singura privire simteai ca el face parte din familia ta, iti este ca un tata. Celulele si atomii mei voiau sa traverseze si sa-l imbratiseze dar stiam ca daca fac acest lucru va fi pentru totdeauna. Instinctul m-a tinut sa nu traversez canionul, stiam ce va fi daca voi traversa. Voiam sa am libertatea de a decide.

De multe ori in decursul celor 33 de ani ce au trecut de atunci m-am gindit, daca as mai avea o asemenea sansa, as lua-o intr-o secunda. De multe ori mi-am zis – de ce nu te-ai dus – ai pierdut o mare sansa.

Este greu de descris dar am avut senzatia ca ne-am uitat unul la altul timp de mai multe ore. Din prima secunda cind l-am vazut am stiut ca el cunostea totul despre mine, trecutul, prezentul si viitorul. Am avut impresia ca eram fara nici o valoare sau mai de graba mediocru. Am simtit si stiut ca nu era nimic pe lume ce as fi putut spune acestei fiinte pe care El nu-l stia deja. Il simteam in interiorul mintii, il simteam cum stia dinainte fiecare gind si sentiment pe care as fi putut sa-l am. Cu ADEVARAT am vrut sa merg cu el dar imi pregateam tot felul de motive ca sa nu merg. M-am simtit prost pentru ca il simteam in mintea mea si stiam ca nu pot sa-l mint in nici un fel. Era asa cum se spune pe pamint: El stie totul, vede totul iar tu esti constient de acestea. Dar parea atit de calm si de iertator. Am avut multe sentimente in timp ce stateam acolo fata in fata cu El, uitindu-ne unul la altul.

Isus atunci mi-a spus ‘Trebuie sa decizi daca vrei sa vi cu noi sau vrei sa te intorci’. In acea clipa am realizat lucrul cel mai extraordinar din viata mea – vorbea direct in mintea mea si nu i-am vazut buzele miscindu-se. Am putut simti cum cele spuse veneau din mintea Lui direct in mintea mea, nu-mi foloseam urechile cind comunicam cu El. Era ceva extraordinar cum comunicam cu aceasta fiinta in mod cu totul telepatic. Mi-a luat mintile si m-a facut sa ma simt altfel decit ma simteam inainte, ceva special, diferit. Parea un lucru natural si m-am intrebat de ce nu pot face acest lucru pe pamint. Am simtit fara nici o indoiala ca El stia ceea ce voiam sa spun chiar inainte ca eu s-o fac. Am incercat sa vorbesc cu Isus prin telepatie dar efortul meu parea cel putin zis, comic. Gura mi se misca si sunete ieseau din ea, dar imi dadeam seama de conceptia acestei comunicari. Mi-am dat seama ca oamenii nu pot face acest lucru, si inca ma consideram om. Am inceput sa ma gindesc la niste motive bune ca sa ma intorc inapoi dar in acelasi timp sa fiu respectos si sa nu ranesc sentimentele cuiva. Am fost surprins cind mi-a zis ‘Am stiut ca vei lua aceasta hotarire’.

Apoi nu a mai spus nimic, a dat din cap in mod afirmativ si mi-a zimbit. Stateam acolo plutind, asteptind sa fiu trimis inapoi. Isus mi-a vorbit din nou, direct in mintea mea, a spus – ‘Va veni o zi cind voi lucra prin tine’ si am gindit inapoi spre El ‘voi face orice vei cere, oricind vei cere’ si El a zis ‘Vei avea o viata lunga’ si i-am raspuns prin mintea mea ‘Multumesc’. Cind s-a intors am vazut ca nu atingea pamintul. Si apoi brusc, am fost din nou in trup iar Richard si Ricky erau linga mine si foarte speriati. Si-au scos tubul de oxygen din gura si mi l-au dat mie sa respir, sa respir din nou, si iarasi sa respir.

In timp ce imparteam aerul intre noi ne indreptam spre suprafata apei. Odata ajuns pe plaja am stat acolo intins fiind coplesit de cele intimplate, parca neputind sa cred cele ce se intimplasera. Eram inca emotionat dar eram perfect calm si ma simteam foarte norocos ca eram inapoi pe pamint. I-am intrebat pe Richard si pe Ricky ce se intimplase acolo jos sub apa si mi-au povestit. S-au intors sa vina dupa mine caci ramasesem prea mult in urma lor. Mi-au zis ca mi se schimbase culoarea fetii, de la un maro deschis la albastru, apoi un albastru inchis urmat de un gri pal. Pluteam acolo in apa si aveam culoarea gri tipica unui trup fara viata. Mi-au spus ca le era frica sa ma atinga sau sa ma miste. Dupa aproximativ 5-10 minute au observat ca culoarea fetii se schimba din nou. De la gri palid s-a transformat in albastru inchis, apoi albastru deschis si apoi maro deschis din nou. Erau ingroziti de frica cind am deschis ochii si m-am uitat la ei prin masca. Atunci a fost momentul cind mi-aduc aminte ca am apucat de regulatorul de aer de la ei.

Odata ajunsi pe plaja au inceput sa ma intrebe ce s-a intimplat, si-au dat seama ca se petrecuse ceva extraordinar. Dar nu aveam chef sa le spun caci nici eu nu credeam ce mi se intimplase. Ma straduiam sa inteleg dar inca nu stiam cum sa fac. I-am rugat pe Richard sa conduca el acasa masina in care venisem acolo. De obicei inotam dis de dimineata asa ca aveam restul zilei la dispozitie. Am inapoiat echipamentul de inot si am intrat din nou pe autostrada. Din nou au inceput cu intrebarile ‘Ce s-a intimplat cu tine’. “Stim ca s-a intimplat ceva cu tine, spune-ne ce s-a intimplat”. De-abia puteam sta pe scaun in masina, ma simteam slabit si obosit. In cele din urma i-am spus lui Richard si Ricky ca intr-adevar se intimplase ceva dar nu stiam cum sa le explic ce se intimplase. Le-am spus ca oricum nu m-ar fi crezut.

Gary

A fost greu de descris experienta avuta? Nu Imi aduc aminte perfect ce s-a intimplat, absolut totul.

In timp ce se petrecea experienta, erati in pericol de moarte? Nu

In ce moment pe decursul acestei experiente ati avut cel mai mare nivel de constienta si alerta? De indata ce am parasit trupul. Acum stiu ca de indata ce am parasit trupul am avut un nivel ridicat de constienta.

Cum a-ti compara nivelul dvs. de constienta si alerta cu starea normala de zi cu zi ? Cu mult mai constient si alert decit in mod normal

IDaca nivelul de constienta si alerta au fost diferite de cele de zi cu zi, normale, va rugam sa explicati: Intuitia mea era atit de precisa incit o foloseam ca sa-mi masor reactiile. In special cind nu aveam habar ce sa fac. Spre deosebire de acum cind nu dau atentie intuitiei, acolo o urmam in absolut totul si nici prin cap nu-mi trecea sa nu actionez asa cum imi indica.

Era vederea dvs. altfel decit vederea normala, de zi cu zi (in ceea ce priveste claritatea, cimpul de vedere, culori, stralucire, perceptia de lucruri solide sau transparente, etc.)? Da Am vazut fiinte transparente si solide. Am vazut culori nemaipomenite ce pareau a radia din interiorul plantelor sau arborilor, din pamint, din roci iar pasarile radiau culori stralucitoare si clare. Perceptia in adincime parea de asemenea mult mai mare

Era auzul dvs altfel decit auzul normal, de zi cu (in ceea ce priveste claritatea, abilitatea de a recunoaste sunete, tonuri, zgomote, etc.)? Nu

Ati avut experienta separarii constientei de trupul fizic? Da

Ce fel de sentimente ati avut in timpul experientei? A fost o lipsa totala de sentimentele pe care te-ai fi asteptat sa le ai la moarte. Nu am simtit durere, griji, teama de a fi ranit, orice fel de teama este IMPOSIBILA!!! Nu poti avea nici un fel de sentimente negative in acea lume. Cel putin asa am simtit eu. Insa puteai avea mari emotii de pace, de a apartine, de constienta ca ai trait si vei trai in vesnicie. M-am simtit unul cu universul – pare o expresie de moda veche dar este ADEVARAT.

Ati trecut printr-un tunel sau ceva ingradit? Nu

Ati vazut o lumina? Nu

Ati intilnit sau vazut alte fiinte? Da Un ghid mi-a aparut ce parea cind aproape solid cind aproape transparent, cind total transparent. Intotdeauna puteam vedea prin el indiferent de starea in care se afla. Era intotdeauna un loc in el pe unde puteam vedea prin el. Am simtit ca il cunosteam dar nu-l vazusem niciodata insa aveam sentimentul ca el ma cunoaste bine si ca ma protejeaza. Mi-a vorbit adesea dar isi folosea gura si urechile mele il auzeau.

Isus Cristos sau alta fiinta care s-a dat drept Isus. Isus parea ca pluteste si nu atingea pamintul. Era solid tot timpul. Putea sa-mi citeasca gindurile. Cind vorbea cu mine gura nu I se misca. Imi vorbea direct in minte si nu am auzit nimic exterior, prin urechi. Comunicatea noastra era cu precadere telepatica. Am recunoscut ca este Isus Cristos. Detaliile in ce priveste convorbirea noastra se afla in relatarea de mai sus.

Ai vazut o revizie a vietii? Nu

Ai vazut sau auzit lucruri, persoane sau evenimente care mai tirziu au putut fi confirmate de altii? Da Nu am descris aceasta in detaliu in povestirea de mai sus pentru ca ar fi durat prea mult. Dar pe cind mergeam de la plaja spre casa prietenii se intrebau cum o fi vremea in oras. Fiindca deja fusesem acolo stiam ca era senin cu putini nori albi. Prietenii se intrebau daca se dusese ceata. Le-am spus lui Ricky si Richard ca soarele stralucea. Cind am ajuns acasa vremea era asa cum am descris-o. De fapt descrierea mea in ce priveste soarele si norii era cit se poate de precisa. Cred ca atunci a fost pentru prima data cind am inceput sa cred ce mi se intimplase. Avusesem un LMV (Limita dintre Viata si Moarte).

Isus mi-a spus ca va lucra prin mine si ca voi avea o viata lunga. Astazi am avut ceva probleme minore cu sanatatea dar nu am avut niciodata vreo operatie, ceea ce i-a surprins pe doctori.

In aceiasi ordine de idei, dupa LMV-ul avut am avut doua accidente de masina care ar fi trebuit sa fie fatale. Dar cind s-au intimplat – in fine, ceea ce voi relata va suna cam ne necrezut, dar hai sa povestesc... Cind mi s-au intimplat aceste accidente imi era foarte frica pentru ca stiam ca erau fatale si stiam ca voi fi foarte rau ranit din cauza gravitatii lor. De amble dati, eram singur si masina s-a rasucit de nenumarate ori in mijlocul autostrazii. Dar in loc sa-mi fie frica m-a cuprins un sentimente de euforie asemanator cu cel avut in timpul LMV-ului. Asa ca in mijlocul accidentului am recunoscut acel simtamint pe care il avusesem in LMV. Imediat m-a parasit orice frica. Am avut senzatia ca un invelis de sticla a coborit peste masina mea. Ca un cimp de forta magnetica care ma proteja. In cel de-al doilea accident chiar am dat drumul la volan cind am simtit ca invelisul de sticla era in jurul masinii. Vedeam cum alte masini ma loveau dar erau respinse fara ca masina mea sa fie afectata in vreun fel, de asemenea vedeam cum masina mea lovea alte masini din jur. Scuzati ca asta suna ca povestea unui om nebun dar este pur si simplu ADEVARAT. Asa ca Isus m-a protejat ca sa nu mi se intimple nimic si sa pot implini cererea Lui de a face ceva pentru EL. De asemeni a spus ca voi trai o viata lunga, aceste doua accidente s-au intimplat pe cind aveam 18 ani. Asa ca datorez supravietuirea mea lui Isus.

Ati vazut sau vizitat alte locuri sau nivele sau dimensiuni? Da Da, o jungla tropicala foarte viu colorata si stralucitoare. Cu copaci si plante si pietre si pasari. Dar am vazut-o numai de partea cealalta a acestui canion unde ma aflam cu Ghidul meu. Isus era in acest tinut ce se afla de partea opusa a canionului ce ne despartea.

Ati avut vreun simtamint ca timpul era schimbat in vreun fel? Da Cind am parasit pentru prima oara trupul aveam ceasul de inot cu mine Am facut citeva masuratori in ceea ce priveste distanta traversata avind anumite puncte de reper de pe pamint si am tinut cont de secundarul de la ceas. Cu totul nestiintific. Dar concluzia la care am ajuns este ca mersul timpului era schimbat. Traversarea pamintului (distantei) nu parea a fi facuta in mod liniar, ci intr-un mod neregulat. Distanta se schimba uneori, alteori se repeta, si apoi devenea cind mai lunga sau ma scurta decit distanta masurata anterior, care ar fi trebuit sa coincida cu ce calculasem in prealabil. Insa ceasul mergea fara ca sa se schimbe secundarul. Am avut impresia ca ma aflu intr-o alta zona de timp. Una unde ceasul meu nu era bun de nimic si nu putea masura timpul.

De asemenea pot spune fara nici o indoiala ca toate cele petrecute au dura in jur de o ora sau mai mult. Am avut impresia ca am fost in LMV pentru o buna bucata de timp. Dar cind am intrebat prietenii mi-au spus ca am fost inconstient timp de vreo 5-10 minute. Inca un motiv in plus care dovedea ca ceasul meu de inot nu putea masura timpul in acel tinut.

Ati avut sentimentul ca ati cunoscut vreo ordine universala care da un sens lucrurilor? Da Mi s-a dat cunoasterea pe care am primit-o de la Isus cu privire la faptul ca voi avea o viata lunga si ca El ma va folosi pentru a face o lucrare pentru El. Dar daca este de ajutor in vreun fel, pot spune ca tinutul in care ma aflam era deja cunoscut de mine si stiam ca de acolo eram. Stiam ca acel tinut era casa mea. Si am stiut in mod instinctiv ca daca trec canionul nu voi mai exista pe pamint.

Ati dat de vreun obstacol sau bariera fizica? Da Un canion adinc, eu si ghidul ne aflam pe o parte a sa. Tinutul minunat si Isus se alfau pe partea cealalta. FACEA SENS ABSOLUT – daca treceam canionul nu as mai fi existat pe pamint si as fi facut parte din acel tinut minunat.

Ati aflat ceva despre ce se va intipla in viitor? Nu

Ati avut ceva talente psihice, paranormale sau speciale dupa aceasta traire pe care nu le-ati posedat inainte? Da O protectie de catre o forta nevazuta care mi-a salvat viata de la doua accidente ce puteau fi fatale. Am vazut lucruri care se putea petrece in viitor cu mine si am putut sa le evit. O data cind ma intorceam acasa de la lucru am vrut sa depasesc un tir. Dar cum tocmai incercam sa-l depasesc am vazut cum anvelopa de pe partea dreapta a sarit din ax. Mi-a lovit masina si m-a fortat sa intru intr-un parapet inalt. Nu l-am mai deposit si am ramas in urma lui. In cele din urma l-am depasit si am vazut in oglinda retrovizorie cum anvelopa tirului a sarit din ax si a fost azvirlita in parapet. Asa cum vazusem cu citeva secunde inainte in viziunea mea. I-am multumit imediat lui Dumnezeu...

Chiar inainte de acest LMV am avut intimplari asemanatoare

Ati impartasit aceasta experienta cu altii? DA Insa depinde de faptul daca ma simteam in largul meu cu persoana respectiva. Unii m-au privit cu banuiala. Altii citeaza fraze din biblie care cred ei ca explica cele intimplate. Am inceput povesti cele intimplate imediat la prieteni intimi si familie. Richard a devenit doctor asa ca i-am impartasit cele intimplate inainte de a pleca la scoala de medicina si din nou dupa ce un coleg de liceu a decedat. In ziua de azi il impartasesc cu oameni cu vederi ‘new age’ sau cu tendinte spirituale si acum m-am hotarit sa va impartasesc voua acest lucru, ma face sa ma simt bine, imi pare bine ca am impartasit acest lucru publicului in larg.

Ati auzit de trairea LMV (Limita dintre Viata si Moarte) inainte de a avea aceasta experienta? Da Cred ca am auzit de ea prin anii 60 si 70. De felul meu imi plac stiintele exacte. Asa ca n-am dat importanta la ce am citit si am considerat ca erau niste prostii. Dupa cite imi amintesc vorbeau despre lumina care vine sa te ia. Nu am crezut asa ceva, in plus am citit articole in revista Omni care spuneau ca doctori si psihiatrii credeau ca existau niste reactii chimice in creier care de fapt erau inradacinate in DNA-ul nostrum ca sa ne ajute cind sintem in pragul mortii. Fiindca, spuneau ei, moartea era finala, pentru totdeauna, si nimic nu exista dincolo. Spuneau ca aceasta reactie chimica se petrece in clipa in care se apropie moartea. Dar dupa ce am avut aceasta experienta personala nu mai eram de acord cu ei. Revista Omni nu are explicatii in cazul cind cei ce trec dincolo prin moarte instantanee si vin inapoi cu asa experiente. Nu cred ca organizmul uman are timp sa reactioneze cu asa reactii chimice in cazul mortii instantanee – poate de asta revista nici nu se mai publica.

Cum ati privit aceasta experienta in perioada imediata ei (in termeni de zile sau saptamini) : Experienta a fost absolut reala Am revizuit-o de milioane de ori de la cap la coada si invers. Ca sa fiu sincer in unele zile pare reala in altele nu. Citeodata mi se pare prea frumos ca sa fie adevarat.