Mi-a fost foarte greu sa ma urnesc din loc. Drumul catre metrou care de obicei imi lua numai zece minute, a durat de doua ori mai mult in ziua respectiva, si pentru prima data am luat scara rulanta in loc de scarile obisnuite. Cand am ajuns la servici ma simteam foarte slabit, dar am incercat sa ma pregatesc de a lucra la proiect. Foarte putin dupa aceea m-am simtit mult prea slabit ca sa lucrez., iar durerea din piept nu numai ca s-a intetit dar s-a raspandit in mana dreapta si la gat. Am vorbit cu unul din avocatii cu care lucrez si el s-a ingrijorat imediat nu numai pentru faptul ca aratam foarte rau dar mai ales cand a auzit ce simptome am si mi-a zis ca trebuie sa merg imediat la spital. Unul dintre colegi m-a dus cu un taxi la spital (nu le-am dat voie sa sune urgenta). Tot timpul drumului eram nelinistiti ca nu reusisem sa termin proiectul si ca l-am lasat balta pe colegul meu (acest lucru se va dovedi a fi important in aceasta relatare.)

Dupa ce m-am suit in caruciorul adus de un lucrator din spital, am lesinat in camera de urgenta apoi m-am trezit dupa putin timp, in timp ce tot felul de asistenti imi dadeau hainele jos si imi puneau niste cercuri albe pe piept. Fusesem intr-o durere moderata, nu foarte acuta, timp de doua ore si jumatate si eram prea obosit ca sa mai dau atentie la ce se intampla. Imi amintesc ca mi-am zis la un moment dat, ‘asta a inceput sa devina foarte plictisitor’.

Dintr-o data am auzit foarte clar un sunet ciudat – ca un desfundat de dop si o inchidere de capsa – care parea sa vina din partea dreapta a capului, cam la 2 ½ cm sau 3 ½ cm deasupra si putin in spatele varfului urechii. Constienta mea, imediat mi-am dat seama, se afla in afara trupului. Initial m-am intrebat daca poate visam, caci mi se parea a fi apropiata de visul lucid pe care il practicasem cu destul de mult succes in ultimii cativa ani. Insa, mi-am spus ca nu era posibil sa visez pentru ca nu adormisem. In mod simultan mi-am dat seama ca durerea imi trecuse complet si, foarte surprinzator, puteam sa vad totul in jur cat se poate de clar. Eram uimit, caci fara ochelari nu vad clar de loc. De asemeni m-am simtit vioi si plin de energie – foarte diferite de starea de letargie in care ma aflasem in ultimele doua ore.

Am vazut mai multe persoane care lucrau la ceva undeva la stanga mea; am ‘stiut’ ca eu eram cel pe care se concentrau cu toate eforturile. Pareau a purta niste haine inchise la culoare dar cumva aveau o culoare rosiatica care parea sa luceasca; mi s-a parut ciudat caci de obicei personalul de spital poarta haine verzui. Nu-I auzeam ce zic, dar am simtit un ‘zumzet’ care mi-am inchiput ca trebuie sa fi fost conversatia dintre ei si mi-am dat seama ca erau concentrati asupra unui lucru in care se asteptau ca si eu sa particip in felul meu. M-am simtit miscat de faptul ca nu eram in stare sa-mi implinesc responsabilitatile si ca ‘chiuleam’ intr-un fel, eram ‘pe fuga’. Apoi am avut gandul ca treceam prin experienta de limita dintre viata si moarte (‘aha! Dece asta este!’ imi aduc aminte ca mi-am zis in mine) si totusi faptul ca ‘trebuie sa fie altfel’ (ma rodea faptul ca mi-am abandonat responsabilitatile si ca nu vedeam nici un tunel sau lumini stralucitoare sau alte evenimente descrise in literatura de LMV (Limita dintre Viata si Moarte. M-am gandit la asta cateva momente si apoi am hotarat ca ar fi bine sa ma intorc in trup, caci altfel sentimentul de vina ar fi devenit de nesuportat. Printr-un efort de vointa (cel putin asa mi s-a parut) m-am reantors in trup si la durerea enervanta. ‘vina’ mi-a disparut, dar cu ea si claritatea in vedere si agilitatea mentala.

Inapoi in trup, m-am gandit daca as putea sa ies din nou afara; ma simteam destul de rau in momentul acela. Imediat am simtit cum am iesit iarasi afara din trup, dar de data aceasta cei care lucrau sa ma aduca la viata erau inaintea mea, nu la stanga, ca la inceput. De data aceasta nu am mai auzit nici un zgomot cand am esit. Din nou, puteam vedea foarte clar si nu mai simteam nici o durere. Dar iarasi, vina de a nu-mi face datoria a revenit. De data aceasta m-am gandit mai serios la diferenta dintre importanta de a sta acolo unde ma aflam si era asa de bine dar aveam sentimentul de vina, de a fi esuat, si la reantoarcerea in trup. Dupa ce am luat acestea in consideratie, m-am gandit ca nu era drept ca eu sa stau acolo cand altii depindeau de mine, asa ca m-am intors. Asa, ca un test, am vrut sa vad daca mai pot iesi din trup. De data aceasta efortul meu nu a mai avut succes.

Cand reflectez la cele traite, imi dau seama ca pe tot parcursul acestei experiente, chiar din primele clipe, nu am avut nici cea mai mica teama de moarte si nici nu am avut sentimentul ca trebuia ‘indreptat’ ceva in viata mea, ca crestin, sau fata de vreun dumnezeu. Intr-adevar, impresia mea cu privire la acest episod este ca a fost un fenomen foarte interesant, desi neplacut din punct de vedere fizic. Principala mea preocupare pe tot cursul acestei intamplari a fost regretul de a nu fi terminat proiectul de lucru ce mi se daduse si dorinta mea de a nu lasa in urma vreo greutate pe spatele colegilor mei de lucru.

A fost greu de exprimat in cuvinte aceasta intimplare? Nu

Pe durata cind se petrecea intimplarea, avea loc vreaun eveniment ce era legat de ameninitarea vietii? da am avut un atac de cord. Doctorii care au lucrat la mine mi-au spus ca inima mi se oprise si ca a fost necesar un numar maxim de shocuri pentru a o pune in functie din nou ( nu mi-au spus care a fost acel numar, si nici nu m-am gandit sa intreb

La ce punct pe parcusul intimplarii v-ati aflat la cel mai inalt nivel de constienta si agilitate sau atentie? Cred ca descrirea de mai sus este indeajuns de clara. Cu toate acestea, inainte de a se petrece evenimentul propriu-zis, m-am simtit din ce in ce mai slabit si mintea mi s-a incetzoshat. Ma preocupa gandul ca nu voiam sa-mi fie rau in taxi (sarmanul taximetrist era ingrijorat ca voi vomita in masina lui, ceea ce l-am asigurat ca nu se va intampla) , si ma concentram cat puteam ca sa-mi tin promisiunea. In timpul LMV-ului propriuzis, am simtit ca aveam mintea cat se poate de clara si vioaie. De asemenea, ma simteam foarte detasat de ce se intampla cu mine, cu toate ca simtamantul de vina era foarte accentuat. Dar nu am avut sentimentul ca ‘trebuia’ sa fac ceva sau ca eram ‘impins’ sa fac ceva. Numai realizarea ca voi fi responsabil pentru decizia mea, buna sau rea. Dar asta nu mi-a dat un sentiment de frica sau alte reactii puternice de gen asenanator.; ci numai ca eram constient de acest fapt.

A fost experienta asemanatoare viselor? Dupa cum am mentionat, avea multe aspecte asemanatoare unui vis lucid dar mi-am dat seama ca nu era vis caci incepuse in timp ce eram in dureri si eram perfect treaz. Sint destul de familiar cu starea de vis si cu diferitele stari pe care mintea le creaza sau le experimenteaza in acel taram de perceptie. Experienta era asemanatoare cu visul lucid dar nu a fost – dupa cate ineleg si cunosc eu – o stare de vis.

Ati avut simtamintul cum constienta vi se separa de trup? da nu m-am vazut pe mine insumi. Si cu toate acestea, am avut senzatia ca continui sa exist, ca am identitate. Sau, ca sa descriu in alt fel, tot ce era in afara trupul meu, eram eu, desi nu am avut ocazia (sau inclinatia) de a vedea cum aratam in acea stare. De fapt, nu ma interesa catusi de putin cum aratam.

Ce fel de sentimente ati avut in timpul intimplarii? Cred ca deja am descris aceasta. Dar, pot sa adaug ca aveam un simtamant al libertatii, dar cumva influentat de starea mea mintala din acel moment. Am simtit ca ‘vina’ ce ma incerca din cauza proiectului neterminat m-ar fi dus in jos, m-ar fi impiedicat in starea in care as fi continuat sa fiu. Am cantarit care ar fi fost posibilitatea ca acel sentiment de ‘vina’ sa creasca sau sa fie eventual invins. Nu am ajuns la o concluzie absoluta dar am hatarat cumva ca s-ar putea sa ‘creasca’, care nu era de loc de dorit.

Vreau sa adaug ca nu am simtit vreo teama sau exaltare. Era numai o continuare a evenimentelor precedente si parea ceva natural si logic. Am fost surprins ca nu-mi era teama.

Era auzul dvs. deosebit in vreun fel fata de auzul de zi cu zi? Va rog sa vedeti raspunsul de la punctual 4.

Ati trecut printr-un tunel sau ceva care va imprejmuia? Nu

Ati vazut vreo lumina? Nu

ca sa clarific: nu in sensul de ‘lumina stralucitoare’ cum aflam din literatura despre LMV-uri. Dar, asa dupa cum am mentionat, personalul de spital apareau intr-o lumina de un rosu inchis. Vedeam cu deplina claritate, dar nu am vazut o lumina stralucitoare. Sunt curios daca acea lumina ar putea fi o aura (daca asa ceva exista), si ar putea denota o stare de agitatie sau nervozitate sau ceva asemanator.

Ati intilnit sau vazut alte fiinte? da

Cred ca persoanele pe care le-am vazut faceau parte din personalul spitalului care incercau sa ma readuca la viata, desi ma gandeam in acelasi timp si la colegii mei. Nu am vazut sau simtit nici o alta fiinta ‘supranaturala’. Din contra am avut un sentiment de solitudine (pe care o prefer atunci cand ma preocupa ceva serios) si un simtamant ca eram stapan pe propriile decizii si pot judeca singur cum vor urma lucrurile. Nici nu am dorit sa intalnesc pe cineva caci eram complet absorbit de propriile ganduri in acele momente si nu m-as fi bucurat sa fiu intrerupt.

Ati avut experienta revederii tabloului vietii? Nu

Vedeti descrierea de mai jos.

Ati observat sau auzit ceva cu privire la persoane sau evenimente care ar putea fi verificate in viitor? nesigur

doctorul de garda a zis ca ‘m-au readus la viata’. Astfel, banuiesc, ca fusesem mort clinic, desi ar fi fost de scurta durata. Colegii mi-au spus ca asistentii erau foarte agitati si le-au spus si lor ca ‘m-au readus la viata’. Nu am vazut nici un detaliu din cele ce se intamplau. ‘Impresiile senzoriale” pareau sa fie mai degraba de natura a intentiei decat o activitate fizica anume. Dupa cum inteleg eu cred ca vedeam ‘activitatea interioara’ mai degraba decat cea externa. ones.

Ati vazut sau vizitat vreun loc minunat sau alte locasuri ori dimensiuni? Nu

In afara daca consideram cum constienta ca propria identitate se continua ca o ‘dimensiune minunata’. Pentru mine, a fost si ramane asa, o dimensiune de ordin personal. Insa cred ca daca as fi vrut, as fi putut sa-mi creez propria dimensiune. (Asta poate parea ciudat urora, dar cei care practica visarea lucida stiu ca pot schimba actiunea visului in asa fel incat isi pot creea visele dupa cum vor.)

Ati avut vreun sentiment ca timpul sau spatiul era schimbat in vreun fel? Da

nu am avut nici o impresie a timpului, dar spatiul mi s-a parut diferit. Eram eu, un spatiu (care parea a nu avea limite) si grupul de persoane care lucrau pe mine. Sau, poate dintr-o alta perspectiva, ma aflam pe muchia a doua spatii total diferite – una in ‘spatele’ meu si alta in fata mea. Cand ma gandesc mai bine, as putea sa spun ca simtul timpului si al spatiului de care eram constient pe durata de LMV aveau un caracter mai mult intern decat extern.

Ati avut simtamintul ca ati invatat ceva deosebit, in legatura cu telul sau ordinea universala? da

Am simtit o confirmare a propriilor idei in ceea ce priveste starea de dupa moarte, cel putin cu privire la limitatia trairii. Am simtit de asemenea ca intrebarile ce le aveam cu privire la continuitatea propriei identitati au fost oarecum rezolvate (cu toate ca nu-mi dau seama daca as fi continuat in acea stare pentru un timp mai indelungat). Pentru mine, confirmarea aceasta, chiar si in modul limitat in care s-a petrecut, este o forma de ‘cunoastere deosebita’ pe care nu multi ajung s-o aibe. Pentru mine, ‘credinta’ nu mai este necesara si nici nu mi-o doresc, de fapt; ‘credinta’ mi se pare acum ca un joc de copii. Nu spun asta ca sa fiu arrogant; numai ca pentru mine ‘credinta’ nu mai prezinta vreun interes sau este revelatoare.

V-ati lovit de vreun obiect fizic sau ati simtit o limita de care nu puteati trece? Nu

In afara de cele doua pozitii in care m-am aflat dupa ce am iesit din corp, nu am simtit nevoia sa ma misc in ‘fizic’. Am fost ocupat cu gandurile si necesitatea de a lua o hotarare. Insa am avut sentimentul, ca daca nu ma intorceam cat mai repede in trup, mai tarziu nu as mai fi putut. Asfel, s-ar putea spune ca am avut un sentiment de ‘limitare’ si de ceea ce s-ar fi intamplat daca as fi trecut de ea. Cu toate acestea, vorbesc de o limitare impusa de mine pentru a lua o hotarare si nu de o granita pe care o poti trece. Cu toate ca am simtit ca ma aflu pe un prag, cu toate ca era mai degraba unul intern decat extern.

Vi s-au facut cunoscute evenimente din viitor? Nu

dinpotriva, am avut un sentiment puternic de ‘acum’, realitatea nu era imartita in trecut, present si viitor. Ce s-ar putea intampla (sau se intampla cu adevarat) era atat de legat de acest ‘acum’ ca parea a fi o parte integrala din ea, decat ca ceva separat.

Ati fost implicat in decizia de a va reintoarce? Da cred ca am explicat cat se poate de amanuntit mai sus.

Ati observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l avuseseti inainte de intimplare? da

In ultimii doi ani, am vise cu colegii de lucru care sunt legate de ceva din viata lor particulara, cateodata chiar despre niste lucruri foarte detailate din viata lor. L-a inceput le-am spus despre aceste vise in gluma. Dar am gasit ca de nenumarate ori sunt perplexi de ceea ce le spun. De asemenea gasesc ca procesul de visare lucida este mult mai usor pentru mine acum si mai satsfacator.

Cel mai ciudat este sentimentul ca ma gasesc aici (in acest timp si spatiu) dar in acelasi timp nu sunt aici. Nu este un sentiment neplacut sau ‘schizofrenic’ in care ma simt impartit in doua. De fapt, ma simt mai complet decat eram inainte de a avea aceasta traire a ‘mortii’. Am un sentiment confortabil de a avea un picior in ambele ‘lumi’ si in acelasi timp un sentiment de echilibru.

Cu toate acestea, gasesc ca pacea care mi-a ramas in suflet si minte ca urmare a acestei experiente precum si dorinta de a mentine un echilibru (spre exemplu, incerc sa nu mai fiu atat de coplesit sentimentul responsabilitatii) sunt cele mai ‘speciale daruri’ pentru mine. Cred, ca asemenea dupa cum filozofia budista ne invata, gandurile si pasiunile finale, din momentul mortii sunt de o importanta critica. Asfel, incerc sa evit sentimentele care ‘imi pun piedica’ cum ar fi de exemplu cele ce se transforma in ‘vinovatia responsabilitatii’ pe care le-am trait in decursul LMV-ului.

Vi s-a schimbat credinta sau felul in care practicati religia in urma acestei experiente? da

Cred cu tarie ca credinta ebraica-crestina-islamica intr-o singura viata si moarte care sunt urmate de o judecata cu damnatie sau rasplata este total lipsita de importanta pentru existenta mea. Simt cum, personal, am fost eliberat dintr-un sistem respingator si strain mie de credinta in care nu am crezut niciodata dar care ma tem ca avea o anumita putere asupra mea.

Mai mult, simt un mai mare respect pentru anumite sistem de credinta din civilizatia oriental, cum ar fi budismul si altele care vorbesc despre existenta ca un context in care individul este cu adevarat sursa de ‘judecata’ in starea de dupa moarte. Aceasta interpretare pare fi mult mai asemanatoare cu ceea ce am trait. In sfarsit, am mult mai multa incredere in propriile intuitii ‘care ma privesc’. Nu cunosc cum e cazul cu altii. Si nu cred ca este important pentru mine sa stiu acest lucru. Cred ca experienta dupa moarte s-ar putea sa fie diferita pentru indivizi diferiti.

Contrar multor experiente de LMV pe care le-am citit, nu simt nevoia sa am mai multa compasiune sau mila pentru altii. (si nici nevoia contrara). Spre deosebire de altii, gasesc ca experienta mea a fost unica si profund personala – o dorinta de cunoastere de sine si de devenire care nu ii implica pe ceilalti. Cred ca asta poate fi din cauza ca imi dau foarte bine seama ca nu ii pot ajuta pe ceilalti pana nu ajung sa ma ajut pe mine insumi.

S-au schimbat legaturile dvs. cu semenii ca rezultat al acestei experiente? Gasesc ca iau viata cu mai mare seriozitate decat inainte, dar in mod ironic, iau ‘valoarea’ de a fi in viata cu mult mai serios. Adica, nu vad ca viata mea cu bucuriile, durerile si plictiselile ei dintre ele este chiar asa de importanta in schema mare a lucrurilor; ceea ce se intampla este luat de mine ca atare si actionez imediat. Dar este important sa privesc cele ce vin in viata mea cu calm si cat se poate de dispasional si sa le folosesc pentru a invata si creste. In aceasta privinta imi este greu sa-mi descriu gandurile (sau impresiile mintale).

Ceea ce vreau sa spun este ca acum vad viata ca pe un ‘curs de invatamant’ plin de probleme care sa ma ajute sa ma pregatesc pentru a putea sa imi infatisez existenta in forma ei de entitate independenta. Aceste probleme, nu sunt ele insele importante. Dar trebuiesc folosite pentru ceea ce va veni si pentru valoarea lor de experimentare pe care o ofera. Trebuie sa-mi ‘fac lectiile’ nu de dragul lectiilor, dar pentru ceea ce ele ma invata dincolo de ‘notele’ pe care le primesc in momentul respectiv. Trebuie sa invat mai multe despre acest ‘eu’ care a iestit din trupul meu si cum acest ‘eu’ isi poate exprima vointa si conceptele mentale intr-un mod pozitiv. Si trebuie sa aflu ce este cu adevarat acest ‘pozitiv’.

Ati impartasit experienta avuta cu altii? da

aleg cu grija cui ii impartasesc aceste trairi, deoarece cred pe altii nici nu-I intereseaza, darami-te sa ma mai si creada. Reactiile lor au fost de obicei pozitive. Cu toate acestea, am sentimentul ca totul prin care am trecut are mult mai mare importanta pentru mine decat pentru altii. Cred ca pana ce nu oamenii nu au o experienta similara cu cea prin care am trecut, ei nu pot reactiona in mod academic sau emotiv, si bineanteles nu si experiential. Si nu este auzul celor petrecute, dar experienta in sine care cred eu, este importanta. Aceeia care, de exemplu, sunt curiosi de cele petrecute aduna mai degraba lucruri rele decat foloase.

Ce sentimente ati avut dupa aceasta traire?

O mare bucurie. Un calm interior. Si o exuberanta ce se poate tine sub control. Toate la un loc. A fost o experienta buna, o mare ‘lectie de viata’. Inca ma minunez de cele prin care am trecut, si ma gandesc la ele si la implicatiile pe care le are in viata mea de zi cu zi. Cateodata o simt ca pe o traire din perioada de pubertate. Un fel nou de a-mi duce viata.

Care a fost partea cea mai buna si partea cea mai rea din aceasta experienta? Partea cea mai minunata a acestei trairi a fost confirmarea faptului ca identitatea mea va continua. Realizarea ca gandurile mele aveau un impact atat de mare asupra starii mele mentale a fost partea cea mai ‘rea’ – dar a fost si bine, pentru ca am invatat la ce trebuie sa ma concentrez pentru a avea o experenta buna atunci cand voi parasi trupul fizic pentru totdeauna. Realizarea ca voi continua ca fiinta a fost ca ‘crema de pe tort’. Iar tortul este faptul ca trebuie sa invat sa devin stapan pe ganduri. Deci, cred ca au fost numai lucruri pozitive in aceasta traire.

Mai vreti sa adaugati ceva in privinta acestei intimplari? Nu am senzatia ca ce am trait a fost de ordin universal. Dinpotriva, am tendinta de a crede ca ceea ce oamenii voi trai va fi bazate pe credinta ce o au, felul de a gandi, etc. Se poate sa existe un ‘zeu’ sau zei care sa-I ia pe oameni la sanul lor; se poate sa existe trairi de felul celor descrise in cartea tibetana ‘Cartea Mortilor’. Nu stiu, si nici nu cred ca este important sa stiu. Am sentimentul ca intrarea in lumea de dupa moarte va fi una dintre cele mai unice trairi personale din intreaga existenta a individului, un loc unde vom crea, voluntar sau involuntar toate ce vor fi acolo.

Vi s-a schimbat viata ca urmare a acestei experiente? da

Dupa cum am facut aluzie mai sus, acum ma concentrez mai mult asupra a ceea ce eu numesc ‘maturizarea gandurilor’. De asemenea practic in continuare visarea lucida cu multa seriozitate pentru a avea mai mult control asupra starii de vis, pentru ca atunci cand voi fi de cealalta parte a vietii sa am mai mult control, asa cum se invata in anumite scoli de budism Tibetan.

De asemenea lucrez asiduu la a face distincita intre ‘eul’ intalnit in decursul trairii de LMV si ‘eul’ care este produsul proceselor bio chimice, a lumii inconjuratoare si a mediului in care am fost crescut. Acest ‘eu’ este temporar, cred eu, iar ‘eul’ meu adevarat numai se foloseste de el, dar va ramane deoparte (asa cum a ramas in urma ‘eul’ copilului de doi ani, care am fost candva). Trebuie sa lucrez de zor pentru a gasi ‘eul meu adevarat’ care se foloseste de persoana mea curenta pentru a invata si a se dezvolta, dar care nu este identic cu persona mea de azi. In contextul budist, incerc sa distring intre adevaratul ‘eu’ si agregatul (perceptie, gand,etc.) care ‘apare’ sa fie ‘eu’ in acest trup si pe care-l folosesc ca sa-mi exprim ‘eul’ din aceasta viata.

Dupa aceasta intimplare, prin folosirea unor medicamente sau substante chimice sau alte evenimente ati mai avut trairi ce au semanat cu vreo portiune a experientei originale? Nu

de fapt, am incercat sa evit toata viata medicamentele sau substantele chimice pentru ca nu mi-a placut niciodata sa am ceva strain in mintea mea. Daca mi s-a spus ca voi putea repeat aceasta traire prin folosirea de cutare sau cutare substanta, am evitat asa ceva. Sunt convins ca, in cazut meu, tot ce pot obtine prin trairea LMV sau altele asemanatoare trebuie sa porneasca de la mine personal, prin efort personal, sau nimic altceva.

Au fost aceste intrebari compuse in asa fel incit sa va permita sa descrieti cu precizie si cit mai complet experienta dvs.? Da. Asa cred

Va rugam sa faceti orice propuneri in privinta acestui chestionar. Ce intrebari ar mai trebuit incluse aici ca sa va ajute sa comunicati mai bine experienta dvs.? cred ca acest formular a fost cat se poate de complet si regret ca nu pot raspunde pe masura indemanarii cu care a fost conceput. Va multumesc pentru ocazia ce mi-ati dat-o ca sa-mi explic trairea avuta, asa cum m-am priceput. Sper sa va fie de folos.