Nu prea stiu de unde sa incep, dar simt ca Dumnezeu vrea ca eu sa impartasesc cele ce mi s-au intimplat.

De fiecare data cind am inceput sa scriu am plins, caci ceea ce voi descrie aici este la fel de real astazi ca si cum s-ar fi petrecut ieri.

Este lucrul cel mai emotionant care s-a petrecut vreodata in viata mea.

Pentru inceput sa va povestesc un pic despre mine. Sint un barbat de 57 ani, locuiesc in statul Georgia, in Statele Unite. Sint casatorit, pe sotia mea o cheama Ana, avem cinci copii, zece nepoti, unul pe cale de a se naste, si doi stranepoti, iar al treilea pe cale de a se naste. Am lucrat in domeniul medical, acum sint la pensie, dar nu-mi place sa fiu pensionar.

Intorcindu-ma la anul 1991, pe atunci nu ma simteam bine de loc, eram foarte obosit, nu puteam dormi, si ma durea o mina care imi amortea tot timpul, si de multe ori respiram cu greu. Am crezut ca e din cauza ca fume, si din cauza virstei. Sotia era sofer pe un autobuz pentru elevi timp de 28 ani; in ziua la care ma refer aici era de serviciu, iar eu eram acasa, in curte; acolo se afla un truck ce-l foloseam sa traga camper-ul pina la un loc ce-l cumparasem linga un lac din statul Alabama. I se dusese vopseaua, iar un prieten tocmai il vopsise inauntru si pe dinafara

Eram in curte si tocmai pe cind asezam vizorul la truck m-a luat un rau la stomac si am inceput sa transpir, am simtit cum mi se incordeaza muschii din piept si din mina. Ca toti fumatorii, am crezut ca daca stau jos si mai iau o tigare totul va trece cu bine.

Dar cit de mult greseam.

Cam in acelasi timp sotia tocmai trecea pe strada in autobuzul ei, s-a gindit sa opreasca si a venit dupa mine in curte. Primul lucru ce l-a spus a fost, ce-i cu tine ca arati palid ca ceara. Nevrind s-o ingrijorez i-am zis ca voi fi ok in citeva minute. Ea m-a intrebat din nou daca voiam sa sune la urgenta sau sa ma duca ea la spital. A deschis usa din spatele casei si a intrat in casa, iar eu m-am sculat s-o urmez. Tocmai intrasem pe usa cind am simtit ca si cum cineva mi-a pus un voal pe fata si mi-am pierdut respiratia. Am cazut in genunchi, apoi pe spate, jos. Simteam ca si cum 6 elefanti erau urcati pe pieptul meu, toti in acelasi timp. Numai atunci am realizat ca ce se petrecea cu mine era foarte serios.

Ana s-a dus sa sune salvarea iar eu i-am spus ca ceva era in neregula. Ea le-a zis sa vina cit se poate de repede. Apoi am rugat-o sa-l sune pe Grady, prietenul meu care tocmai vopsise truck-ul, stiam ca el avea niste nitroglicerina pe care o lua pentru inima. El a sosit cu tabletele inainte sa vina salvarea. Am pus doua tablete sub limba dar nu am simtit nici o schimbare. Tocmai atunci a sosit si salvarea, le-am spus ca nu puteam sa respir si ca ma durea rau pieptul. Mi-au taiat camasa de pe mine, m-au pus la un monitor, apoi mi-au spus ca aveam un atac de cord masiv si ca vomam cheaguri de singe. Atunci am vazut-o pe sotia mea in disperare totala.

Am inceput sa am un sentiment ciudat pe care nu-l avusesem niciodata inainte. M-am uitat la prietenul meu Grady si la personalul de salvare si le-am spus ca eu sint pe cale de a muri. I-am spus lui Grady sa le spuna la copii sa aibe grija de Ana, si sa le spuna ca-i iubesc pe toti. Apoi am simtit cum tot corpul mi-a amortit asa cum iti amorteste piciorul cind il ti mult timp in aceeasi pozitie, am inceput sa vad totul in gri si am avut cel mai mare sentiment de pace pe care l-am trait vreodata. Apoi totul s-a intunecat pentru o perioada care mi s-a parut numai un minut.

Urmatorul lucru de care imi amintesc a fost cum pluteam deasupra persnalului de urgenta si ii priveam in timp ce lucrau sa ma tie in viata. Mi-au facut o injectie in mina, una in inima, si apoi au incercat sa ma resuciteze cu paletele electrice direct pe piept. Dupa ce au incercat asta de doua ori, am vazut cum spiritul meu a parasit trupul. Noi locuim intr-o casa cu doua etaje, si am vazut dintr-o data cum nu mai era acoperisul casei si eu pluteam din ce in ce la o mai mare inaltime. Ii vedeam pe toti din casa, si de asemenea oamenii din afara casei. Cind prietenul meu Grady a vazut ca murisem, a fugit afara, s-a tinut de truck si a inceput sa vomite. Il vedeam cit se poate de clar. Sotia, Ana, era tinuta de alti prieteni care tocmai sosisera la noi acasa.

Persnalul de urgenta lucra in continuare pe inima mea; au sunat sa mai vina si alti asistenti ca sa-i ajute. Cea de-a doua grupa a venit cu un alt set de palete care erau deja incarcate si gata de a fi folosite. Pe toata aceasta durata nu am simtit nici cea mai mica teama.

Apoi, dintr-o data m-am trezit intr-un tunel foarte strimt la al carui capat era o lumina de o frumusete ce n-o mai vazusem pina atunci. Parea ca mergeam cu o suta cincizeci de km la ora, ma apropiam de lumina care stralucea dar nu asa ca sa ma doara ochii. Apoi am intrat in lumina ca si cum as fi sarit intr-o piscina. Eram cuprins pe dea-ntregul de acea lumina. De undeva din mijlocul acelei lumini s-a auzit o voce care mi-a spus ca totul va fi bine. Niciodata nu am simtit o pace atit de totala, nu simteam nici o durere, iar iubirea ce-o simteam acolo nici nu am cuvinte ca sa pot s-o descriu vreodata cit era de minunata!!!

Cumva am stiut ca era Dumnezeu, El mi-a zis ca trebuie sa ma intorc inapoi pe pamint, ca sotia nu poate suporta plecarea ta. El mi-a zis sa ma uit in jos si am s-o vad. M-am uitat in jos si am vazut cu de-amanuntul tot ce se petrecea in casa noastra. Ana era disperata. Cu toate ca o iubeam nespus, m-am intors spre Dumnezeu si i-am spus ca nu voiam sa ma mai intorc. Doamne, niciodata nu am simtit o atit de mare iubire si pace cit am fost pe pamint. El mi-a zis, vin-o si-ti voi arata Raiul, dar apoi trebuie sa te intorci, eu iti voi da o lucrare pe care trebuie s-o faci pe pamint. Ceea ce mi-a aratat Dumenzeu in acea zi, nu sint cuvinte pe tot pamintul care sa poata descrie ce am vazut, dar ma voi stradui s-o fac cu cuvintele ce le am la dispozitie. Era acolo o poarta nemaipomenit de frumoasa, unde i-am vazut pe parintii mei, pe bunicii ce murisera de foarte mult timp. Am vazut pe cineva pe care nu l-am recunoscut dar el mi-a spus ca si el ma iubea mult. Toti mi-au spus ca sint bine, si ma vor astepta pina cind ma voi intoarce acolo. Apoi am intrat inauntru. Parea ca totul se petrecea intr-o singura camera dar in acelasi timp puteai vedea cit se poate de departe. Puteai fi intr-un loc iar in secunda urmatoare puteai fi in cu totul alt loc. Am vazut niste riuri si izvoare extraordinar de clare. Apa era clara ca cristalul. Cerul era atit de albastru, iarba atit de verde, cind mergeai pe iarba nu raminea nici o urma de pasi. Apoi era o muzica de o frumusete rara ce n-am mai auzit niciodata. Florile erau de o frumusete ce n-am mai vazut-o vreodata. Nu am vazut un singur om sa fie bolnav, handicapat sau sa arate nefericit.

Mi s-a spus ca am fost in moarte clinica timp 4 minute, dar in Rai timpul parea a sta pe loc. Mi se parea ca eram acolo de trei sau patru luni. Apoi Dumnezeu mi-a dat drumul de mina si mi-a zis ca trebuia sa ma intorc inapoi pentru putin timp, iar dupa ce voi implini sarcina ce mi-a dat-o puteam sa vin acolo din nou. Apoi m-am vazut din nou in tunelul strimt, mergind inapoi cu o viteza ametitoare de la inceput.

Urmatorul lucru de care imi aduc aminte este ca ma uitam in ochii unei persoane de la salvare, si l-am vazut pe nepotul ce locuia linga noi, avea cam 4 anisori pe atunci. Se ratacise si ajunsese in camera unde eram. M-am uitat la ei si i-am zis: v-am parasit pentru putin timp, nu-i asa? El mi-a raspuns, lupta cu noi, nu impotriva noastra, noi incercam sa te ajutam. Dar eu nu aveam nici o teama de moarte. Dupa 23 de injectii si fiind socat cu pedalele electrice de 3 ori, m-au dus la spital. Una dintre persoanele de urgenta i-a spus cumnatului meu sa nu se grabeasca spre spital caci oricum nu voi ajunge acolo in viata.

Nici nu s-au oprit la spitalul cel mic din orasul nostru, m-au dus direct la un centru de trauma din statul Georgia, eram mai mult mort cind am ajuns acolo. In ziua aceea era de garda un doctor foarte bun, dar prima persoana pe care am vazut-o a fost o sora medicala cu care eram prieten, mi-a zis ca nu i-a venit sa creada cind a auzit ca eu eram cel pe care-l aduceau cu urgenta. Mi-a zis ca atunci cind au anuntat prin radio ca erau in drum spre spital, si i-au data numele si adresa si-a dat seama imediat ca eram eu. Mi-au spus sa nu vorbesc dar eu i-am rugat sa-mi spuna adevarul cu privire la situatia mea. Caci in caz ca nu ma puteau salva, voiam sa spun ceva la sotie si copii. Doctorul mi-a spus ca situatia era foarte grava, dar ca va face tot ce-i statea in putinta.

Mai tirziu sotia mi-a spus ca doctorul i-a spus ca singura sansa era sa mi se faca o injectie ce se numea T.P.A , un ser ce exploda cheagul. Injectia costa $3,900.00 acum noua ani, ea i-a rugat sa nu-mi spuna cit costa caci eram atit de zgircit ca eram in stare sa am inca un atac de cord numai ca sa nu dau atitia bani. Pina in ziua de azi cei din familie glumesc cu mine pe seama asta. Mi-au facut injectia, apoi m-au bagat la reanimare, i-au lasat pe sotie si copii sa vina sa ma vada de cite ori voiau, fiindca nu credeau ca voi supravietui. Cam dupa a saptea zi doctorul mi-a spus ca trebuia sa ma opereze pe inima ca sa vada cit fusese de distrusa de atacul de cord, si sa vada daca mai puteau sa repare ceva.

Ziua urmatoare au facut ceea ce se numeste un roto-rooter in care mi-au indepartat toate blocajele ce le-au gasit. Sotiei i s-a spus ca pierdusem cam 25% pina la 33% din partea stinga, de jos a inimi. Apoi am fost dus din nou la reanimare. Acolo era o asistenta tare cumsecade, dar parea atit de trista, avea lacrimi in ochi cind venea la patul meu. A doua zi mi-a zis ca un personal de urgenta i-a indicat ca eu ii voi putea spune un lucru care era cel mai important pentru ea in aceasta viata. Am intrebat-o la ce se referea. Mi-a zis ca ma ruga sa o ascult inainte de a raspunde.

Mi-a povestit cum baietelul ei de 8 ani murise cu 3 luni inainte datorita unei tumori canceroase pe creier si ea dorea mult sa afle unde s-a dus. Si ca asistentul de la urgenta ii spusese ca ii voi putea raspunde din cauza cuvintelor ce i le spusesm atunci cind m-au readus la viata.

Stateam acolo si nu stiam ce sa-i spun caci imi era teama ca lumea va crede ca sint nebun sau m-am lovit la cap si am inebunit daca le povestesc cele vazute. Ea a inceput sa plinga, mi-a frint inima si am inceput si eu sa pling.

Astazi cind ma gindesc la cele intimplate imi dau seama ca trebuie ca Dumnezeu si-a pus mainile sale peste acea zi din viata mea.

Dintr-o data am inceput sa-i povestesc cele traite si vazute de mine dincolo si plingeam amindoi in acelasi timp. Ea mi-a zis ca voi putea trai de acum in colo stiind cum este in Ceruri. M-a imbratisat si mi-a zis ca nu ma va uita niciodata si mi-a multumit din inima.

Si eu cred ca Dumnezeu a trimis-o ca sa aiba grija de mine acolo in camera de reanimare, s-a purtat cu mine ca cu propriul ei copiI.

Spre sfirsitul saptaminii m-am intors acasa. Ma vindecam cu greu.

In ultimii noua ani am spus la citiva despre cele traite dincolo chiar daca am stiut ca ei cred ca eram nebun. Dar nu stiam ce voia Dumnezeu de la mine, eram confuz. Am spus aceste lucruri timp de noua ani unor persoane care aveau sa moara, asa imi spusese doctorul. Dupa ce le povesteam ei imi spuneau ca le era frica caci nu stiau ce se va intimpla dupa ce vor muri. Am impartasit acestea si cu singura mea sora, Emily inainte de a muri de cancer. Dar stiam unde va merge caci era o femeie cu frica de Dumenzeu. Nu avea decit 57 de ani. A murit in anul 2000. In afara de copiii mei sint singurul din familia mea care mai sint in viata.

Acea trarire mi-a schimbat complet viata. Traiesc fiecare zi ca si cum este ultima din viata mea. Mi s-a mai inmuiat inima si incerc din rasputeri sa-i ajut pe ceilalti in loc sa ma gindesc la mine insumi. Tocmai am terminat un curs de studiu biblic ce l-am tinut la 33 de tineri intre 13 si 19 ani la biserica si fac parte din corul bisericii.

Niciodata in viata mea nu am scris decit cite o scrisoare din cind in cind pina anul trecut. De atunci am scris 12 poezii. Una este despre trairea de dupa moarte. Incerc sa-mi traiesc viata intr-un fel ca sa-i placa lui Dumnezeu si ca sa ma intorc in acelasi loc pe care l-am vazut. Daca credeti ca sint nebun, n-are nimic, fiecare crede ce vrea.

Sper ca prin aceasta impartasire a celor traite de mine sa fie de ajutor cuiva ca sa treaca pragul cind ii va veni timpul. Vreau sa-mi folosesc timpul prin a-i multumi lui Dumnezeu pentru fiecare zi in plus pe care mi-o daruieste. Si vreau sa le multumesc tuturor asistentilor care lucreaza pe salvari si tuturor celorlalti asistenti. Si vreau sa le multumesc de asemenea doctorilor. Si tuturor surorilor care m-au ingrijit.

SI FIE CA DUMENZEU SA VA BINECUVINTEZE PE VOI PE TOTI.

Aceasta este o poveste adevarata, scrisa de Jerry, in pe 28 iunie, 2001