Descrierea experientei:

Eram într-un vid imens, cu puncte de lumină ca stelele de jur împrejur. Cumva, simțeam că mă aflu între Pământ și Lună. Simțeam o prezență copleșitoare lângă mine în dreapta mea, ca Luna, dar era o inteligență. Radia iubire, dincolo de orice visasem sau văzusem în viața mea, cumva ca un tată. Nu exista nicio imagine. Mă făcea să mă simt trist că am ajuns în acea situație, ca un copil care e dojenit, dar într-un fel plin de iubire. Am simțit și alte ființe în apropiere, dar fără forme sau fețe. Era un sentiment copleșitor de pace și mulțumire peste tot în jurul meu. Așa cum a spus doctorul la întâlnirea din seara asta (25.02.2003), era ca acasă. Ființa de lângă mine m-a pus să mă uit la mine întins pe patul de spital, prin ”tubul lui de lumină” (acum e un clișeu). M-a întrebat dacă vreau să mă întorc în acel corp, și mi-a luat ceva timp să mă decid. Mi-a spus că trebuie să-i dau trei motive pentru care ar trebui să fiu lăsat să mă întorc. Acesta este lucrul care mi-a deschis ochii în emisiunea radio din această seară.

Nimeni nu a mai menționat vreodată că a trebuit să dea motive. La acea vreme, realizam cât de meschine sunt scopurile oamenilor care se înconjurau cu lucruri materiale și cu oameni care să-i aduleze. Chiar nu-și dădeau seama că nu va conta deloc. Îmi amintesc că primul motiv pe care l-am oferit, a avut legătură cu a-mi arăta iubirea față de mama. Al doilea motiv a fost că nu iubisem cu adevărat pe nimeni până atunci (aveam doar 14 ani). Am uitat al treilea motiv, dar cred că a avut legătură cu a-mi manifesta iubirea față semenii mei. Motivul pentru care mi s-a permis să mă întorc - a fost acela că nu experimentasem lecția iubirii. Acesta este al doilea lucru care mi-a deschis ochii în legătură cu emisiunea radio, transformând-o în ceva mai mult decât o farsă senzaționalistă.

Odată ce am exprimat al treilea motiv, a fost un fulger orbitor, iar eu mă aflam înapoi întins pe pat. În acel moment, eram înconjurat de pachete cu gheață pentru a-mi menține temperatura corpului scăzută. Știam că erau oameni în apropiere care aveau grijă de mine. Am chemat-o pe asistentă și i-am spus că persoana de la capătul patului avea o rochie fix ca a mamei mele, și, desigur, era chiar mama mea acolo.

Versiunea extinsă trimisă în 11.04.2003

La acea vreme, nu eram tocmai un copil. Aveam 14 ani, dar fiind înalt (1,95m), umblam cu copii mai mari decât mine. Beam bere și ne petreceam timpul în pădurile de la marginea plajei Lido din Sarasota, Florida. Când a venit timpul să plecăm, în jurul orei 1:00 dimineața, toți ne-am înghesuit într-o mașină, mai puțin eu și încă un prieten, cu care am stat pe portbagaj. Am căzut și m-am lovit cu capul de trotuar, apoi mi-am pierdut cunoștința. Celălalt tip de pe portbagaj a crezut că fac pe mortul, așa că m-a ridicat de păr și m-a lăsat să cad din nou. De la a doua lovitură la cap am făcut fractură de craniu și a început să-mi curgă sânge din urechea stângă. Ceilalți au crezut că am murit, așa că au fugit cu mașina și m-au lăsat acolo. Au mers la casa celui mai bun prieten al meu, l-au trezit, și i-au spus că am murit.

Spre norocul meu, patronul unui hotel din apropiere a chemat poliția din cauza gălăgiei pe care o făcuserăm în pădure înainte să plecăm, și poliția a ajuns acolo fix după ce ei plecaseră și m-au lăsat acolo (miracolul numărul unu). Au chemat ambulanța care m-a dus la Urgențe, iar acolo s-a nimerit să fie prezent cel mai bun neurochirurg, care venise pentru un alt caz (miracolul nr.2). Au fost nevoiți să mă radă în cap și să-mi facă găuri în craniu pentru a elibera presiunea din creier. Mi-au chemat părinții și le-au spus că am o șansă extrem de mică să trăiesc, și că dacă voi rămâne în viață, aveam toate șansele să rămân o legumă în cel mai bun caz, și cel mai probabil să am crize de epilepsie pe viață. Sunt cel mai mare dintre opt copii, și asta nu era o veste bună. Am fost inconștient următoarele 8 zile. Mama fusese asistentă în tinerețe, și a stat lângă mine tot timpul. Îmi aduc aminte că doctorul spunea că pot muri și de la un strănut. Mi se părea că e nebun că a pus atâta gheață în jurul meu. Am stat în spital 7 săptămâni, inclusiv o săptămână în plus pentru infecție la spate cu stafilococ, descoperită în ziua externării.

Foarte rar povestesc cuiva despre cele întâmplate în timpul experienței LMV. Sperie oamenii ca naiba. Aș vrea să le spun că e bine când mori. Nici măcar soției mele nu i-am povestit până aseară după ce am văzut pe internet. Un lucru pe care mi-l amintesc și care este foarte greu de descris, este că în timp ce mă uitam la mine pe masa de operație și cântăream opțiunea de a mă întoarce, ființa cu care vorbeam îmi sugera că întoarcerea pe Pământ era una dintre mai multe opțiuni. A trebuit să-i recunosc lui și mie însumi că mă aflam în acea situație din vina mea. Primisem o inteligență peste medie, un corp sănătos și un mediu minunat, și mi-am bătut joc de tot. Practic, am avut senzația că Dumnezeu nu era implicat în toate, așa cum ne spune Biserica. Eu am simțit (am înțeles) că suntem aici cam pe cont propriu, pentru experiență. Personal, mi-am schimbat atitudinea față de tot ce are viață, după această experiență. Acum simt că fiecare ființă de aici are dreptul divin să existe, fără a trebui să fie subjugată de alți oameni (guverne, parteneri abuzivi, etc). Oamenii și câinii în special pot simți asta. Poate veți considera o analogie ciudată, dar e ceva de genul lui Crocodile Dundee, puterea pe care o avea asupra animalelor și a cunoscuților. Se pare că eu pot comunica la un nivel mult mai jos. Știu că am fost într-un loc din care foarte puțini s-au putut întoarce, și asta numai datorită celor două circumstanțe extrem de norocoase pe care le-am numit miracolele 1 și 2. Nu am cunoscut nicio altă persoană care să fi avut o experiență LMV. Mă întreb ce conexiune am avea. Mă gândesc la toți oamenii care, de altfel sănătoși, nu au fost smulși din strânsoarea morții. Unele părți ale filmului Jacob's Ladder m-au speriat groaznic.

Per total, însă, nu mă concentrez prea mult pe cât de norocos sunt că sunt aici. Totuși, mă gândesc la oamenii care își trăiesc viața într-un mod nechibzuit și nu apreciează darul din ea. John Lennon a avut dreptate și la fel și Duane Allman. Aceasta este marea mea întrebare în viață. De ce mor atât de repede oamenii care promovează iubirea și pacea?

Informații generale:

Genul: Bărbat.

Data când s-a petrecut întâmplarea: Octombrie 1966.

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Da. Accident. Am căzut de pe o mașină care era în mers, și mi-am pierdut cunoștința. Un prieten a crezut că mă prefac, m-a ridicat de păr, și mi-a dat drumul. Am dat cu capul de trotuar și mi s-a fracturat craniul, mi-a curs sânge din ureche. Am fost inconștient timp de 8 zile, așa cum am povestit mai sus.

Elemente LMV:

Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Amestecat.

Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Nu.

A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Nu.

V-ați simțit separat de trupul fizic? Da. Am știut că nu mai sunt în corp, pentru că îmi vedeam corpul întins pe masă. Am simțit că înfățișarea mea era doar o lumină rotundă.

La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Păream perfect conștient atunci.

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit. Simțeam că nu există timp, doar existență.

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței cu auzul de dinainte de momentul experienței. Nu.

Ați trecut printr-un tunel sau ceva asemănător? Nu. Am trecut de la a mă privi pe mine însumi întins pe masă, la a privi prin ochii mei, cu un șoc rece.

Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat, sau care sau încă trăiesc pe Pământ? Da. Am văzut forme de lumină despre care am înțeles că sunt suflete.

Ați văzut vreo lumină? Da. Am descris mai sus.

Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? O lume mistică sau nepământeană.

Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Totul în legătură cu Universul. Am înțeles că suntem aici ca să experimentăm iubirea față de alte persoane. Orice altceva este irelevant. Nu o spun într-un mod răutăcios, dar simțeam că suntem lacuri de lumină și ni se dă darul unui corp uman pentru a iubi o altă ființă.

Ați văzut scene din viitor? Nu.

V-ați lovit de vreun obiect fizic, sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Nu.

Ați ajuns la o graniță sau punct de unde nu mai era întoarcere? Da. El m-a întrebat dacă vreau să mă întorc în acel corp, și mi-a luat ceva timp să mă decid. Mi-a spus că trebuie să-i dau trei motive pentru care ar trebui să mi se dea voie să mă întorc. În acele momente mi-am dat seama ce meschine sunt țelurile oamenilor care se înconjoară de lucruri materiale și de oameni care să-i aduleze. Pur și simplu nu-și dau seama că astfel de lucruri nu contează deloc. Îmi amintesc primul motiv pe care l-am dat a avut legătură cu iubirea ce voiam să i-o arăt mamei. Al doilea motiv pe care l-am dat a fost că încă nu iubisem cu adevărat pe nimeni (aveam doar 14 ani). Am uitat al treilea motiv, însă cred că era ceva legat de iubirea pentru semeni.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care a fost religia dvs înainte de experiență? Nesigur. Am fost acolit în Biserica Episcopală. Ceea ce am experimentat nu are nicio referință din biserică.

Care este religia dvs acum? Conservator / fundamentalist. Mă duc ocazional la biserică, pentru familia mea, și pentru a-mi arăta respectul față de prietenii care mă invită la înmormântări, etc.

Ați avut orice modificări ale valorilor sau ale credinței ca urmare a experienței? Da. Am povestit mai sus.

Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:

Schimbări din viața dvs după experiență: Am rămas aproximativ la fel.

Ce schimbări au apărut în viața dvs după experiență? Am răspuns mai sus.

S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii ca rezultat al acestei experiențe? Sunt foarte tolerant cu ceilalți oameni.

După Experiența LMV:

A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Da. La acea vreme încă mă recuperam după o traumă severă și o ședere prelungită în spital. Nu m-am gândit foarte serios la experiență, până după aproximativ un an, dar atunci (în 1967) nimeni nu publicase nimic și nu se vorbea despre asemenea lucruri. Am considerat-o mai degrabă o experiență personală între mine și Dumnezeu. Nu am vorbit despre asta cu duhovnicul meu, pentru că ce trăisem nu părea să aibă nicio legătură cu ce ni se spune în biserică.

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Nesigur. Se pare că mă pot uita în ochii oamenilor și știu când vor să mă prostească.

Există părți din experiență care au o semnificație importantă pentru dvs? Cea mai frumoasă parte este că știu că există un loc ca raiul. Cea mai urâtă parte este că aproape am murit până să aflu acest lucru.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. Nu m-au crezut când le-am povestit partea cu alegerile.

Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Nu. Am încercat substanțe psihedelice după aceea, și nu este nici măcar pe-aproape aceeași experiență.

Mai este ceva ce doriți să adăugați la experiența dvs? Nu cred că persoanele care nu au trăit o experiență LMV își pot imagina măcar imensitatea iubirii care este acolo. Am înțeles acolo că, deși persoana de lângă mine era PROBABIL Dumnezeu, El nu are niciun control asupra a ceea ce facem noi aici jos. E ca și când dacă nu ne urmăm lecțiile iubirii și ale înțelegerii cu semenii, și decidem să-i dominăm și să-i ucidem pe alții, EL nu ne va putea opri. De asemenea, încercarea noastră de a da vina pe El pentru dezastrele naturale este fără sens.

Vă rugăm să faceți orice propuneri în privința acestui chestionar. Ce întrebări ar mai trebui incluse aici ca să vă ajute să comunicați mai bine experiența dvs.? Se pare că există posibilitatea ca oamenii să inventeze lucruri. Simt că am trădat cumva încrederea cuiva cu aceste informații.