LMV John L
Home Page LMV recente Impartasiti LMV




Descrierea experientei:

După ce am fost înjunghiat, sora mea m-a dus la spital, care se afla la o distanță de aproximativ un kilometru și jumătate. Tot drumul a strigat la mine să nu mor. Tușeam cu sânge, dar încercam să rămân calm. Simțeam cum funcțiile corpului începeau să se oprească, mâinile și picioarele îmi amorțiseră foarte tare. Îmi pierdusem energia și mă uitam în sus la luminile ce marcau intrarea în camera de primiri urgențe a spitalului. Păreau să fie foarte departe. Îmi aduc aminte că i-am spus surorii mele ”Nu am de gând să mor, dar ai face bine să te grăbești, Connie”. M-am aplecat în față și mi-am rezemat capul de mână; Degetul arătător și cel mijlociu de la mâna dreaptă îmi erau băgate în rană. Căldura sângelui se simțea atât de bine pe pielea rece, și m-am întrebat ”Asta e tot?”. Urletele surorii mele sunt ultimele sunete pe care mi le amintesc din planul conștient.

Am închis ochii și m-am pregătit pentru ce avea să urmeze. Credința mea era că trebuie să fie o lumină strălucitoare, și pace. Cred că asta așteptam. În schimb, păream să mă focusez pe punctele albe ce le vezi când închizi ochii strâns. La început se mișcau foarte repede, dar apoi au început să încetinească și să se împuțineze, până a rămas una singură.

În timp ce acest punct de lumină sărea în câmpul meu vizual, lăsa o urmă ce construia modele geometrice, sau tipare de tipul rețeleor web. În mintea mea aceste forme erau bidimensionale, dar ele creșteau în mărime și intensitate, astfel că au devenit tridimensionale. Am întins mâna să văd dacă pot atinge acele forme. În spatele lor creștea o lumină gălbui-maronie care avea propriile emoții. Părea să mă abordeze, și era foarte liniștitoare. În acel moment nu-mi era frică. Am simțit că mă deplasez printre modelele trasate de lumină, aproape ca și când aș fi mers printr-o cameră plină cu pânze de păianjen, dar nicio clipă nu am avut senzația că sunt atins. Senzațiile de mișcare s-au intensificat până am ajuns să mă deplasez cu o viteză incredibilă! Îmi amintește de imagini cu antrenamentele astronauților în centrifugă. Eu treceam prin ceva. Nu pot să spun dacă era un tunel sau un spațiu deschis, dar mă DEPLASAM!

Auzeam voci care-mi spuneau ”Amintește-ți” și ”Trebuie să le spui”, și ”Ți se arată”. Păreau să fie multe voci care veneau din surse diferite, dar mesajul de bază era să fiu atent la ce voi vedea, și că va trebui să-mi amintesc. ”SĂ NU UIȚI!”. Am început să mă gândesc la viața mea, și mă întrebam dacă va fi așa cum îmi povestea mătușa mea, că ni se vor derula viețile și vom fi judecați în consecință. Dar în timp ce mă gândeam la asta, VEDEAM deja toate lucrurile pe care le-am făcut de-a lungul vieții, exact așa cum s-au întâmplat, dar mult mai repede; mi se arătau cele bune, cele rele, și cele urâte. Toate lucrurile de care eram mândru, și fiecare secret murdar pe care-l țineam ascuns. Acolo erau toate, numai că de data asta simțeam remușcări, teamă și rușine pentru faptele mele. Înțelegeam bine că cu toții avem lucruri negative în trecut, dar deveneam conștient că trebuie să dăm socoteală pentru tot ce facem.

Vedeam oameni sub mine, în ceea ce simțeam că este un alt nivel. Nu simțeam că plutesc deasupra lor, doar că sunt într-o poziție de vedere mai înaltă, dar picioarele mele erau în aer. Vedeam mii și mii, dacă nu milioane de oameni care se deplasau fără nicio țintă. Fiecare persoană emitea sentimente de fatalitate, durere și frică. ”Aceștia sunt cei pierduți”, mi-a spus o voce. Apoi, ca și când mi-ar fi citit gândurile, mi-a spus ”ESTE real”. Am început să mă tem. Dar chiar și frica era nimic în comparație cu ce simțeam venind de la acei oameni. ”Pe mine ce mă așteaptă?” - mă întrebam.

Simțeam că îmi crește nivelul de intoxicație. ”Mai beat decât poți să-ți imaginezi vreodată!” - îmi pierdusem controlul. Voiam să mă rezem de ceva, de cineva. Auzeam râsete, chicoteli aproape copilărești, dar aveau un aer de seducție. De parcă voiau să mă facă să cred că nu există, dar beția îmi controla inhibițiile. Am simțit o formă venind spre mine, care nu era Bărbat sau Femeie, tânăr sau bătrân, viu sau mort. Simțeam că parcă își bătea joc de mine de fiecare dată când râdea.

Mă înfuria, dar în același timp eram copleșit de o dorință puternică de a face sex cu acea ființă. Din nou a râs. ”Curvă nenorocită ce ești!” S-a apropiat. Am început să o mângâi și să o sărut. Mă simțeam și mai beat și lipsit de control. Mintea mea îmi spunea că TOTUL este greșit. Tot ce fusesem învățat că este bun și corect își pierduse sensul. Când am privit în jos spre ființă, M-AM SPERIAT SERIOS!!!! Dorința mea sexuală puternică prelua controlul asupra mea, deși simțeam că totul este greșit în legătură cu această ”persoană”. Vârsta nepotrivită (părea foarte tânără - infantilă), sexul nepotrivit (eu sunt heterosexual), și moralitatea (emana răutate). Părea să-mi simtă teama.

Când s-a întins și a început să-și desfacă picioarele, s-a transformat într-o Femeie. Așa cum nu văzusem niciodată! Foarte frumoasă și seducătoare. M-a împins cu o putere imensă, și a început să mă sărute apăsat pe gât și pe umăr. Din nou râdea! De data asta era FOARTE intenționat. Simțeam că-mi revine durerea în piept. Am privit în jos, și era sânge peste tot! Ființa aceea a început să se îmbăieze în sânge! Am simțit că mă prinde ceva. ”Ieși de aici!”, ”Ce cauți aici?” M-au înconjurat oameni care trăgeau de mine în toate felurile. ”De ce ești aici?” M-am uitat în jos și femeia dispăruse. În locul ei era o fetiță care s-a ridicat și mi-a zâmbit. Simțeam că am probleme serioase, că am făcut ceva foarte greșit. Eram rău? Sângele curgea în continuare. M-am uitat cu disperare în jur după ajutor. Nu era nimeni. Oamenii au început să mă împingă și să țipe la mine ”Adu-ți aminte să le povestești”.

”E conștient!” - a fost următorul lucru pe care l-am auzit. ”Cum te numești?” ”Care este numărul tău de asigurare socială?”, ”Cum ai fost înjunghiat?”,

”Cunoști persoana care te-a înjunghiat?” - întrebările păreau să nu se mai termine. Dar eram în viață! Așa a început noua mea viață.

Informații generale:

Genul: Bărbat.

Data când s-a petrecut întâmplarea: 11 octombrie 1998.

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Da. Atac criminal. Am fost înjunghiat în piept, mi-a perforat plămânul și vena pulmonară.

Elemente LMV:

Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Pozitiv.

Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Nesigur. Alcool.

A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Doar în felul în care lucrurile se metamorfozau, se schimbau.

V-ați simțit separat de trupul fizic? Nesigur. Nu m-am privit nicio clipă din exterior, dar simțeam că nu mai sunt în corp.

La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Foarte Alert!

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit. Mereu m-am întrebat cât timp am fost inconștient. Din momentul în care am leșinat și până la Urgențe nu puteau să fi trecut mai mult de câteva minute, dar mie mi s-a părut că am lipsit mult mai mult. Ore?

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței, cu auzul de dinainte de momentul experienței. Nu auzeam cu urechile. Auzeam foarte multe sunete. Erau mai mult telepatice.

Ați trecut printr-un tunel, sau ceva asemănător? Nesigur. M-am deplasat prin ceva, dar nu s-a simțit ca un tunel.

Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat, sau încă trăiesc pe Pământ? Da.

Ați văzut vreo lumină? Da. Gălbui-maronie.

Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? O lume mistică sau nepământeană.

Ce fel de emoții ați simțit în timpul experienței? Pace, apoi FRICĂ înfiorătoare!

Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Totul în legătură cu Universul. Viața biologică NU este singura formă de conștiență. Există o altă parte și vom fi trași la răspundere pentru tot ce facem aici. Raiul, sau cum vreți să-i spuneți, există și este real. la fel și IADUL (sau cum vreți voi să-i spuneți).

Ați văzut scene din viitor? Nu.

V-ați lovit de vreun obiect fizic, sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Nu.

Ați ajuns la o graniță, sau punct de unde nu mai era întoarcere? Da. Mi s-a spus ”să-mi amintesc”. În acele momente nu am știut de ce. Probabil că a fost din cauză că s-a hotărât să mă întorc.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care a fost religia ta înainte de experiență? Nesigur. Baptist American.

Care este religia dvs acum? Moderat. Baptist American.

Ai avut orice modificări ale valorilor sau credinței, ca urmare a experienței? Da. De atunci am intrat în recuperare după alcoolism (4 ani de când nu mai beau), și am finalizat cursurile pentru Master în Artele Pedagogiei.

Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:

Schimbări din viața dvs după experiență: Evoluție.

Ce schimbări au apărut în viața dvs după experiență? Sunt mult mai focusat și sigur de viitorul familiei mele.

S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii, ca rezultat al acestei experiențe? Îmi apreciez viața. Am ajuns să mă bucur de cadoul oferit de Dumnezeu. După ce am fost un egoist, am ajuns să mă bucur să fiu soțul frumoasei mele soții, tatăl celor doi copii minunați, și un servitor smerit al Domnului Dumnezeu, Atotputernicul. Simt că în sfârșit am devenit responsabil.

După LMV:

A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Nu.

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Da. Am devenit FOARTE sensibil la oamenii care se simt ”pierduți”. Mi se cere adesea să stau de vorbă cu tinerii despre deciziile de acum, și viața de apoi. Mulți mi-au spus că lucrurile pe care le spun despre ei nu aveam cum sau de unde să le știu despre ei. Înainte nu mi se întâmpla așa ceva.

Există părți din experiență care au o semnificație importantă pentru dvs? Cel mai frumos - eliberarea de dependențe, și faptul că am devenit un soț și un tată bun; capacitate pulmonară scăzută, m-am îngrășat.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. M-au susținut foarte mult. Toată lumea îmi spune că sunt plin de entuziasm.

Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Nu.

Mai este ceva ce doriți să adăugați la experiența dvs? Este ciudat că a trebuit să mor, ca să învăț să trăiesc. Probabil că prima dată pe-aici nu am fost foarte atent.