In ziua de Miercuri, 6 februarie, 2002 am avut o experienta unica. Asta s-a intamplat numai cu cinci zile in urma. Ziua onomastica cand implineam 34 ani cadea vineri, 8 februarie 2002. In timp ce eram in pat miercuri seara, aproape de miezul noptii si dormeam, am avut un vis straniu in care tatal meu vitreg ma tinea in brate pe bancheta din spate a unui taxi care mergea cu repeziciune spre spitalul de urgenta. In vis, inima imi batea cu atata putere ca am crezut ca o sa explodez. Visul a fost atat de intens ca m-am trezit din somn

Cand m-am trezit, intr-adevar inima imi batea cu putere. Am stat intinsa acolo in pat si am asteptat sa se mai linisteasca, gandindu-ma ca trebuie sa fi avut vreo criza de panica, dar parea ca inima imi batea tot mai tare. Nu puteam sa-mi strig copiii. Abia puteam respira. Suflam scurt si repede ca o femeie in durerile facerii. Am sunat 911 si le-am spus ca credeam ca voi avea o criza cardiaca. Mi-au spus sa stau calma, ca vor trimite pe cineva imediat. Apoi am sunat la fata mea care locuia peste hol si i-am spus sa vina la mine imediat. A si venit.

Era ingrozita, dar nu-mi venea in minte sa-i spun nimic de folos. Iata, eram in prag de moarte si nu reuseam sa ma gandesc la un sfat intelept pe care sa-l las ficei celei mari. Intr-un fel asta inca ma mai deranjeaza, chiar mai mult decat intamplarea in sine. Asa ca am incetat sa mai gandesc. Apoi a aparut si fostul sotz (fat ail sunase) si personalul de urgenta era de asemenea in dormitorul meu. Imi bagau ace si ma cautau peste tot in timp ce-mi spuneau sa raman calma.

Inima imi batea cu 200 de batai pe minut. Este adevarat. Fata mi-a spus mai tarziu ca se uita la monitorul cardiac tot timpul cat lucrau la mine, si cel mai jos s-a dus la 198. Si au inceput sa-mi puna toti electrozii de care dispuneau peste tot. Apoi mi-au gasit o vena buna si mi-au bagat o perfuzie, apoi m-au pus pe targa (aveam 90 kg.) si au inceput sa ma duca jos pe scari. Numai acest lucru putea sa-i cauzeze cuiva o criza cardiaca. Unul dintre ei a zis ar trebui sa merg eu primul, si apoi altul a zis Ba nu, cred ca eu ar trebui sa fiu primul, asa ca a durat un pic pana s-au hotarat cine va fi cel ce va duce cea mai mare greutate, jos pe scari! Am tinut ochii inchishi pana am ajuns jos!

Apoi imi aduc aminte ca mi s-a facut frig si am cerut o patura. Ei mi-au zis nu vom fi afara decat cateva secunde, te bagam imediat in ambulanta asa ca ai putina rabdare. Fata a auzit ce-am spus si a alegat sus in camera ei si a adus plapuma si le-a dat-o. Apoi imi aduc aminte ca ma aflam in ambulanta si respiram la fel de repede iar inima imi batea cu 200 de batai pe minut.

Pur si simplu stiam ca voi muri si ma gandeam la tot ce ar fi trebuit sa ma gandesc. Oare la ce se gandesc oamenii inainte sa moara??? M-am gandit la copii, cine oare va avea grija de ei (erau in varsta de 13, 9 si 7 ani). Baietelul meu urma sa implineasca 8 ani in ziua urmatoare (se nascuse cu o zi inainte de ziua mea de nastere) iar eu nu voi mai fi. Cine oare va avea grija de copilasii mei? Si de casa mea? Nimeni nu putea sa-mi plateasca datoriile. Ma intrebam daca eram la curent cu plata asigurarilor? Oare va acoperii costul casei si a inmormantarii mele? Stai un pic! Mi se pare ca am asigurare pentru casa. Si asigurare pentru cartile de credit. Si asigurare pentru aconturile de la banca. Oare asigurarea acoperea si accidente? Unde oi fi pus toate hartiile? O sa le poata gasi cineva? Unde este fostul sot? Oare vine in urma ambulantei? O Doamne! Dar bunica? Are 90 ani si sunt sufletul ei. Asta o sa o doboare. Va muri de durere de inima. Si fratele meu mai mic. Care este mai degraba ca propriul meu copil, dar locuieste departe in statul Maryland. N-o sa aiba bani sa vina in Texas. Cineva trebuie sa-l sune, si pe mama la fel. Imi este atat de frica! Si uite asa alergau gandurile in timp ce mi se parea ca ma aflasem acolo in ambulanta de o veshnicie.

Apoi unul din personalul de urgenta mi-a zis va trebui sa-ti administram Adenison. Ai sa te simti ciudat dar totul va fi in regula. Totul merge bine. Incearca sa te relaxezi. Cand mi-au facut injectia cu adenison in brat, am simtit cum am inceput sa plutesc departe de fapt mi se oprise inima. Dar nu m-a ajutat de loc. Caci inima a inceput din nou sa bata cu putere. Au zis va trebui sa dublam dozajul. Okay, o sa-ti dam din nou adenison. Ai sa te simti iarasi ciudat. Pana acum ai facut foarte bine. Totul va fi okay. Trebuie sa incercam sa-ti incetinim inima. Si am inceput sa ma simt cum pluteam si mai sus. Era ca si cum pentru cateva secunde ma transformasem in aer.

Apoi am simtit pur si simplu cum inima a inceput sa-mi bata din nou. Nu-mi aduc aminte sa fi vazut vreo lumina, dar imi aduc aminte ca ma simteam ca si cum nu cantaream nimic, si eram in afara trupului. Ca sa ma exprim in termeni simpli, as putea spune ca a fost o traire cu totul neobisnuita. Cand am ajuns la spital am inceput sa ma simt mai bine caci bataile inimii se incetinisera. Imi aduc aminte ca m-am gandit cat de aproape fusesem de a parasi aceasta lume. Mi s-a schimbat intreaga perspectiva de viata.

M-am hotarat sa incep sa ma uit la lucrurile din jur dintr-un alt unghi de vedere. Nimic si nimeni nu ma mai deranjeaza. In acea miercuri fusesem singura cu durerea mea fizica si, prin harul lui Dumnezeu mi s-a dat o a doua shansa. Mi s-a spus ca daca nu ar fi reusit sa-mi incetineasca bataile inimii, ar fi urmat stoparea in ceea ce privesc functiile inimii. Cred ca nu mai este nevoie sa spun, am trecut printr-o mare frica. M-am hotarat sa fac niste schimbari radicale, cum ar fi sa pierd cel putin 25 km si sa reduc stress-ul din viata mea.

Aceasta este povestea mea. Sper ca ea sa fie cuiva de ajutor si poate va invata ca o lectie importanta ca aceea ca noi oamenii nu vom trai vesnic. Traieste-ti fiecare zi ca si cum ar fi ultima, pentru ca intr-o buna zi, chiar asa va fi.

Sase luni mai tarziu.

Draga Jody,

Sunt bine, chiar foarte bine. Multumesc pentru interesul pe care mi-l acorzi. Mi-am schimbat cu adevarat perspectiva in viata. Acum lucrez in domeniul cleric. Sunt capelan la un spital din oras si vizitez zilnic pe cei bolnavi sau muribunzi, si consolez familia care a pierdut pe cineva drag. De asemenea lucrez la Mission Soup Kitchen (Misiunea Supa din Bucatarie) unde servesc la mese si sfatuiesc pe cei saraci si fara adapost. Fac asta numai o zi pe saptamana, Miercuri, dar imi place foarte mult. In plus sunt membra in Clerul Inchisorilor, un grup de crestini voluntary care merg o data pe saptamana, joia, in locurile de dententie juvenila, si ii indruma si tin clase de studiu biblic tinerilor din inchisori.

De asemenea, voi gazdui un student strain, din Coreea incepand din August, 10. Este data cand avionul va ateriza aici. Are 15 ani si este crestin. Il voi gazdui gratis, strict voluntar, timp de 10 luni. Va cer rugaciunile in aceasta privinta, caci nu stiu o boaba de coreeana!

In orice caz, simt ca am ajuns la o deplina intelegere in ceea ce priveste scopul meu pe acest pamant, adica de a-I ajuta si iubii pe ceilalti. Nu judec pe NIMENI pentru ca oamenii judeca, dar judeca gresit. Si, in plus, noi toti suntem masurati dupa cum masuram pe altii. Cu alte cuvinte, daca judec, voi fi judecat la fel. Asa ca am renuntat la acest lucru in tot ceea ce fac.

Ascult mult mai bine acum decat inainte, mai ales copiii mei. Obisnuiam sa-I trimit pe afara de cate ori eram ocupata sau ma odihneam. Acum, ma opresc din orice fac si le ascult intrebarile, caci stiu acum ca mi s-a incredintat responsabilitatea pentru toate gandurile si sentimentele lor ascunse. De asemenea, am inceput un studiu biblic in fiecare seara si fiecare din copii are sansa de a alege o poveste din biblie.

Si, in cele din urma, vreau sa va spun ca mi-am ascutit la maximum intuitia spirituala. Simt vibratiile celor din jur si ii simt cand sunt deja in depresie sau sunt pe cale de a pica in depresie. Sunt consultant, prin telefon, in cadrul companiei Keen pentru cei care sunt tristi, in depresie, singuri sau pur si simplu au nevie de un prieten care sa le asculte problemele. Primele 3 minute sunt intotdeauna gratis, iar orele sunt flexibile. Daca nu sunt accesiblila atunci cand suna, ii refer la ceilalti colegi consultanti din grupul nostru. Site-ul meu este: http://www.keen.com/Mother+Joy. Am ajutat multa lume si am primit reactii positive. Mi s-a dat cinci stele pe site-ul Keen, si multi din cei ce ma suna au devenit clienti regulati pentru ca au incredere in intuitita, intelegerea, compasiunea si sinceritatea mea.

Sper ca am raspuns la toate intrebarile dvs, imi cer scuze ca am facut reclama la serviciul telefonic de sfatuire. Dar este cu adevarat ceva care ma bucura nespus, si care mi-a adus multe multumiri sufletesti.

Va urez minuni si binecuvantari,

Mother Joy (Mama Bucurie)