Descrierea experientei:

Am ajuns la spital într-o sâmbătă dimineața, și-mi amintesc doar câteva momente din camera de urgență. Familia mi-a povestit că luni dimineața au sunat-o pe sora mea și au chemat-o la spital. M-au intubat, și am fost dusă aproape două luni.

Cât timp am fost în comă, îi auzeam pe oamenii din salon, dar nu puteam să mă trezesc și nici să răspund. Îmi amintesc că îmi era foarte frig. Îmi amintesc că sora mea mă acoperea și mă ținea de mână. Am avut febră foarte mare. Auzeam asistenta cum o mustra pe sora mea pentru că mă acoperă în timp ce eu am febră. Ea îi spunea că am nevoie să fiu acoperită, tocmai din cauza febrei. Îi spunea că vede pe expresia feței mele că îmi este frig și sunt agitată. I-am povestit mai apoi că am văzut toate astea. Ea mi-a confirmat că așa s-a întâmplat, este ciudat cum pot surorile să-și înțeleagă expresiile faciale.

Îmi amintesc că auzeam vocea fratelui meu în salon - venise cu avionul din afara Statelor. Când i-am auzit vocea, am știut că trebuie să fiu într-o stare gravă. Îmi amintesc că mă simțeam atât de singură și neajutorată. Nu știam sigur unde sunt, dar mintea încă îmi funcționa. Eram atât de fericită când auzeam voci în salon. Faptul că le auzeam era singurul meu indiciu că încă sunt în viață. După ce am ieșit din spital, am simțit să merg în continuare acolo și să le spun familiilor să nu-și părăsească persoanele dragi atunci când sunt în comă. Știam pe pielea mea că pot auzi.

Am început să simt că mă îndepărtez din ce în ce mai tare. Îmi amintesc că l-am rugat pe Dumnezeu să nu-mi lase creierul să se oprească. Simțeam că acela este singurul semn că încă trăiesc.

Apoi am simțit că eram undeva în întuneric. Cred că m-am luptat foarte tare. Îmi amintesc o prezență masculină. Îmi vorbea, sau comunica cu mine mental. Îmi tot spunea că este în regulă să mor, să nu mă mai lupt atât de tare, și pur și simplu să renunț. A stat acolo cu mine o perioadă lungă de timp. Dintr-o dată, parcă a alunecat cumva. Am simțit că este rău și că încearcă să mă facă să mă sinucid prin renunțare (la lupta pentru viață). Îmi amintesc că l-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute, și ființa malefică a dispărut.

Apoi îmi amintesc că eram într-un loc foarte luminos, strălucitor. Era ca și când eram în aer, sau pe un nor, dar știam că nu este un nor. A fost minunat. Lumina părea să mă îmbrățișeze, ca cineva căruia îi pasă de mine, sau mă ține în brațe. Singurul mod în care pot descrie, este că simțeam că fac parte din univers. Îmi amintesc că nu eram surprinsă, de parcă aș fi știut tot timpul că în curând voi ajunge acolo, și aș mai fi fost acolo înainte. Eram mult mai în largul meu decât îmi puteam imagina în viața asta. Sincer, simțeam că am ajuns înapoi de unde plecasem. Nu era nimeni acolo.

Apoi am văzut în depărtare o siluetă venind spre mine. Stătea drept ca un Bărbat, dar avea un fel de electricitate în jurul lui. Nu-mi amintesc ca el să fi vorbit la început. I-am spus într-un mod copilăresc ”Tu faci toate astea”, și chiar înainte să rămân fără voce, sau gânduri, am știut că este Dumnezeu. Simțeam că fusesem atât de lipsită de respect, și nu știam ce să fac. El comunica cu mine prin prezența sa. Nu-mi amintesc nimic din ce a spus, dar știu că m-a făcut să mă simt minunat, și în largul meu, nu numai cu prezența Lui acolo, ci și cu viața mea și cu tot ce mi se întâmpla. Nu eram deloc speriată. Îmi amintesc că am simțit de parcă mi s-a deschis creierul, și toate răspunsurile despre viață erau chiar acolo, curgând cu repeziciune prin capul meu, de parcă toate problemele lumii (nu doar ale mele) vor avea rezolvare, totul va fi bine. Îmi amintesc că m-am amuzat înțelegând că totul, vreau să spun absolut totul, și cele bune, și cele rele, și cele urâte din lume, toate sunt sub control. Totul a fost plănuit, și aproape că nu era real. Simțeam că acolo unde sunt este realitatea, și că viața este de fapt un vis, un test sau o experiență, și dintr-un motiv pe care nu mi-l amintesc, m-am întors înapoi.

Am dus o furtună în mine din cauza asta în ultimul an - chiar m-am simțit furioasă pentru că nu mi s-a permis să rămân acolo. Nu am putut să-mi amintesc totul - încă pun totul la îndoială uneori - până în ziua de azi am amintiri rapide (flashuri) - îmi amintesc lucruri uitate - așa cum mi-a comunicat psihologul meu - care, că a venit vorba, mi-a fost de mare ajutor. Am căutat și am găsit un psiholog bun - mi-a spus că e la fel ca credința în Dumnezeu, credem, dar nu știm sigur. Eu continui să cred că s-a întâmplat cu adevărat, și că într-o bună zi îl voi reîntâlni, și-l voi întreba ”Îți aduci aminte de Aprilie 2001 - s-a întâmplat cu adevărat?” Atunci voi avea răspunsurile absolute, dar între timp va trebui să trăiesc aici pe pământ, și să încerc să n-o iau razna încercând să-mi amintesc toate răspunsurile - cine știe - poate voi continua să-mi tot amintesc, și până voi pleca de aici, voi ști.

Informații generale:

Genul: Femeie.

Data când s-a petrecut întâmplarea: 21.04.2001 - 06.2001

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Da. Boală. Am fost internată pentru sepsis în urma pneumoniei, am fost conectată la aparate (intubată) aproape două luni - doctorii au spus familiei că nu îmi dau șanse de recuperare - doctorul meu mi-a spus că este un miracol că încă sunt aici, a fost sigur că mă pierde. Aproape că și-au pierdut speranțele că voi trăi - înaintea mea chiar a fost o doamnă cu același tip de pneumonie, care a murit. Când m-au deconectat de la aparate, mi-au chemat familia să fie acolo în caz că mor - dar am reușit.

Elemente LMV:

Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Amestecat.

Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Nesigur. Nu știu exact ce medicație mi s-a administrat. Mă gândesc că protocolul normal pentru starea în care eram.

A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Nu, nu, nu!

V-ați simțit separat de trupul fizic? Da. Îmi amintesc că mă uitam în jos la asistente și la doctor în timp ce se ocupau de mine. Îmi amintesc că mi-a părut rău pentru asistentă, pentru că doctorul era frenetic și urla la ea. Mi-a părut rău și de doctor, că depunea eforturi atât de mari să mă țină în viață.

La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Când eram în comă.

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit.

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței, cu auzul de dinainte de momentul experienței. Nu.

Ați trecut printr-un tunel sau ceva asemănător? Nesigur. Nu știu dacă a fost un tunel sau nu, când am fost în întuneric. Nu știam unde sunt. Nu cred că mi-a trecut prin minte - dar acolo nu exista lumină.

Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat sau încă trăiesc pe Pământ? Da. Primul Bărbat din întuneric - sunt convinsă că a fost însuși diavolul. Era atât de viclean și carismatic. Când am fost în lumină, cred sincer că a fost Dumnezeu, asta este senzația cu care am rămas - mintea mea umană încă se zbate să înțeleagă totul, dar este ceva în mintea, inima și sufletul meu care este convinsă că totul a fost real. Nu-mi amintesc să fi văzut pe altcineva - dar am sentimentul că da.

Ați văzut vreo lumină? Am fost în lumină. Simțeam că fac parte din lumină. Era foarte strălucitoare, dar liniștitoare.

Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? O lume mistică sau nepământeană.

Ce fel de emoții ați simțit în timpul experienței? Uimire, mulțumire, iubire pentru viață și pentru ce este după viață.

Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Totul în legătură cu Universul.

Ați avut experiența revederii tabloului vieții? Nu, din câte îmi amintesc. Îmi amintesc că am avut sentimentul că totul în viața mea este bine. M-am întors înapoi cu sentimentul că acum știu că Dumnezeu nu se așteaptă ca viețile noastre să fie perfecte.

Ați văzut scene din viitor? Scene din viitorul lumii. M-am întors cu senzația că totul pe pământ este doar ceva trecător. Am experimentat războaie oribile, și multe lucruri rele se întâmplă pe pământ, dar noi trebuie pur și simplu să mergem înainte, pentru că chiar și cele mai rele orori și suferințe vor trece, și într-o bună zi vom privi înapoi la viața aceasta ca la un vis, ca la ceva care nu s-a întâmplat în realitate. Nu spun că nu trebuie să încercăm tot timpul să ne trăim viața cum putem noi mai bine, și să facem tot ce ne stă în putință să le facem bine semenilor noștri câtă vreme suntem aici, dar nu trebuie luat totul prea în serios zi de zi - partea bună va veni abia pe urmă.

V-ați lovit de vreun obiect fizic, sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Nu.

Ați ajuns la o graniță, sau punct de unde nu mai era întoarcere? Nu.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care a fost religia ta înainte de experiență? Nesigur. Am fost crescută catolică, nu am fost practicantă - în ultimii ani m-am tot întrebat dacă atunci când murim chiar mergem altundeva, sau pur și simplu murim? Întotdeauna am crezut în Dumnezeu, dar niciodată nu am crezut în satana - întotdeauna am crezut că oamenii fac lucruri rele din cauza propriilor slăbiciuni - însă acum cred că există satana.

Care este religia dvs acum? Liberală. Sunt confuză, dar de când am avut această experiență, cred că Dumnezeu - ființa supremă - există cu adevărat - cred că El este parte din Univers la fel ca aerul și lumina - El este în toate elementele naturii - cred că satana există și se joacă cu slăbiciunile noastre - nu cred că acum mă mai pot potrivi vreunui grup religios.

Ai avut orice modificări ale valorilor sau credinței tale, ca urmare a experienței? Da. Cred că am scris deja despre ceea ce simt.

Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:

Schimbări din viața dvs după experiență: Am rămas aproximativ la fel.

Ce schimbări au apărut în viața dvs după experiență? Fiecare minut din fiecare zi, totul în legătură cu mine, și cu toate astea sunt la fel - foarte ciudat.

S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii, ca rezultat al acestei experiențe? În foarte multe feluri pe care nu le pot explica încă. Lucrez la asta. Uneori am mai multă răbdare cu oamenii, dar pe de altă parte, în anumite situații nu am răbdare deloc. Categoric m-am schimbat în multe feluri.

După LMV:

A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Da. Nu-mi amintesc mare parte din ce visez. Dar când visez ceva, știu întotdeauna că a fost un vis, imediat ce mă trezesc. Am luat medicamente în trecut care mi-au provocat vise foarte ciudate, și am știut că sunt vise. Primele cuvinte pe care i le-am spus doctorului când m-am trezit au fost că m-am certat cu diavolul. Doctorul m-a întrebat ulterior la ce m-am referit. Mi-a fost teamă să-i povestesc. Credeam că va considera că am rămas cu sechele pe creier și nu mă va mai externa. În ultimul an, îmi amintesc zilnic experiența trăită, parcă mă bântuie, oricât aș încerca să mi-o scot din minte. Visele nu fac asta - experiența aceasta a lăsat ceva în inima și sufletul meu definitiv. Știu că undeva în mintea mea există multă cunoaștere pe care am integrat-o când am fost cu Dumnezeu. Îmi amintesc că-mi simțeam mintea atât de clară, ”deșteaptă”, simțeam că știu totul, mă simțeam foarte confortabil în raport cu viața și întreaga existență, de parcă aveam capacitatea să-mi folosesc tot creierul, doar pentru un timp scurt, ”de gust” - El mi-a luat înapoi această capacitate, dar eu am rămas cu senzația constantă că mai e ceva acolo, ceva ce am uitat, și-mi doresc înapoi cu disperare. Știu că poate sunt incoerentă - dar experiența trăită m-a lăsat cu impresia că mințile și sufletele noastre sunt părți ale universului. Tocmai mi-a venit o idee. Mă întreb dacă atunci când mori și pleci din corp, și tot ceea ce îți mai rămâne este creierul, care se golește de toate gândurile pământene, poate că atunci creierul se schimbă.

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Nesigur. Când m-am întors din spital, de câte ori voiam să aprind sau să sting lumina, becurile explodau. A devenit atât de rău, încât fiica mea nu m-a mai lăsat să mă ating de întrerupătoarele de la ea din cameră. Asta a durat vreo 7 luni. Eu mă tot gândeam că era o problemă cu electricitatea, sau poate cu felul în care mergeam eu. Am citit recent undeva că și altcineva a avut aceeași problemă după o experiență LMV. Asta m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva chiar are legătură cu experiențele LMV - la fiica mea nu se ardeau becurile. În prezent nu se mai întâmplă asta.

Există părți din experiență care au o semnificație importantă pentru dvs? Experiența vieții de dincolo, și cunoașterea faptului că există cu adevărat. Cel mai rău a fost să aflu că există Satana. Înainte nu am crezut în șobolanul ăla murdar.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. Psihologii sunt convinși că am trăit de-adevăratelea un fenomen minunat. Și încearcă să mă ajute să păstrez echilibrul în ceea ce privește atitudinea mea, să nu o iau razna, și în același timp să rămân cu ce a fost frumos. I-am povestit sorei mele, convinsă că va crede că am înnebunit, sau că a fost de la medicamente. A spus că de când am venit acasă - se vedea că s-a întâmplat ceva cu mine.

Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Nu. Cred că i se poate spune stres post-traumatic, sau cel puțin așa i-au spus doctorii. De fapt, cred că sunt amintirile care-mi revin treptat, în general nu atunci când încerc să-mi amintesc, ci atunci când nici nu mă aștept.

Mai este ceva ce doriți să adăugați la experiența dvs? Așa cum bănuiți, simt că există atât de mult în mine, încât n-aș termina niciodată de povestit. Nici măcar nu știu cum să așez în cuvinte totul. E un sentiment minunat să poți povesti totul - la psihiatru ai doar 45 de minute la dispoziție. Că veni vorba, s-a atestat faptul că nu sunt nebună. Asta a fost o reală ușurare.

Vă rugăm să faceți orice propuneri în privința acestui chestionar. Ce întrebări ar mai trebui incluse aici, ca să vă ajute să comunicați mai bine experiența dvs.? Doar continuați să faceți asta. Oamenii care au trecut prin experiențe LMV au nevoie să vorbească, și să audă poveștile altora care au trecut prin experiențe similare, iar dacă se vor oferi științei și religiei perspective ale experiențelor - ar fi minunat. Cred că tuturor ne-ar prinde bine să știm ce se întâmplă cu noi.