LMV Kate B
|
Descrierea experientei:
Mă simțeam foarte rău din cauza astmului de câteva săptămâni după ce murise tatăl meu. Eram și gravidă în 18 săptămâni. În acea noapte mă simțeam foarte slăbită, și nu puteam să respir. Soțul meu era în tura de noapte, așa că mama mea a stat cu mine și cu copiii până când ne-am culcat. Era în jurul orei 23:30 când m-am trezit și am știut că e grav, nu puteam să respir și începeam să mă panichez. Mi-am pus din nou nebulizatorul, și am luat vreo trei doze de medicație. Nu a avut niciun efect. M-am hotărât să o sun pe mama să vină să stea cu copiii, ca eu să mă duc cu mașina la spital.
Când coboram să o aștept pe mama, mi-am dat seama că nu mai pot aștepta, începeam să mă simt din ce în ce mai rău. Am sunat la ambulanță. Mama și ambulanța au ajuns în același timp. Deja începeam să-mi pierd conștiența. În timp ce mă resuscitau, dintr-o dată m-am simțit extrem de calmă, și deloc speriată - mă copleșea dorința de a-i spune mamei să le transmită copiilor și soțului cât de mult îi iubesc. În timp ce eu mă gândeam la toate astea, medicii încercau cu disperare să-mi salveze viața fără să-mi afecteze copilul nenăscut.
Știam că mor, și nu mă deranja deloc, mă simțeam atât de calmă. În acest punct am leșinat, și nu mai respiram. Îmi amintesc că simțeam o iubire incredibilă în jurul meu, nu știam de unde vine, dar era peste tot în jurul meu. Simțeam că sunt într-un tunel, iar în capătul acestuia era o lumină. Simțeam că zbor prin tunel cu o viteză incredibilă, dar pe măsură ce mă deplasam, simțeam toate lucrurile pe care le făcusem de-a lungul vieții, și toți oamenii pe care i-am cunoscut și i-am iubit, era foarte ciudat.
Când am ajuns în capăt, l-am simțit pe tatăl meu și iubirea lui. Nu-l vedeam, dar știam că e acolo, îmi spunea cât de mult mă iubește și cât de dor i-a fost de noi, și că este bine. De asemenea mi-a spus că încă nu e timpul meu, că aveam trei copii și încă unul pe drum care aveau nevoie de mama lor. Eram foarte tristă, îmi doream să rămân în acel loc frumos. Nu puteam să văd nimic, doar simțeam frumosul. De asemenea, nu am vorbit cu tata în cuvinte, gândurile noastre comunicau.
După asta m-am întors spre corpul meu, călătoream cu o viteză incredibilă și auzeam un sunet ciudat, un zornăit fascinant. În timp ce călătoream, îmi vedeam corpul la terapie intensivă, cu mama și soțul meu lângă mine, mă țineau de mână și plângeau. Vedeam și asistentele, paramedicii și doctorul care mă resuscitaseră. Se pregăteau să mă intubeze. Cu un șuierat puternic, m-am întors în corp.
În același timp în care am simțit că m-am întors în corp, am început să vomit și mi-am recăpătat cunoștința. Era ora 2:30 am. Fusesem inconștientă timp de două ore și jumătate. Primul lucru pe care l-am spus mamei și soțului a fost ”Am văzut Lumina!” Toți au fost surprinși, pentru că am fost atât de aproape de moarte.
Informații generale:
Genul: Femeie.
Data când s-a petrecut întâmplarea: Martie 1997.
Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Da. Criză de astm. Da, am fost în stop respirator timp de 6 minute.
Elemente LMV:
Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Pozitiv.
Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Nu.
A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Nu.
V-ați simțit separat de trupul fizic? Da. Un suflet plutitor.
La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Inconștientă.
Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit. Părea să se întâmple la nesfârșit.
Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței, cu auzul de dinainte de momentul experienței. Da. Un sunet hohotitor foarte zgomotos.
Ați fost conștient de alte lucruri ce se petreceau departe de dvs, ca și cum ați fi avut o percepție extrasenzorială? Tot ce s-a petrecut în sala de terapie intensivă, le-am povestit alor mei și echipei medicale.
Ați trecut printr-un tunel sau ceva asemănător? Da. Printr-un tunel în care mi-am văzut toată viața, dar era întunecat și cu o lumină la capătul acestuia.
Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat, sau încă trăiesc pe Pământ? Da. Pe tatăl meu. Nu îl vedeam, dar îi simțeam prezența, comunicam cu el prin gânduri, mi-a spus că trebuie să mă întorc.
Ați văzut vreo lumină? Da. Lumină albă, pură.
Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? O lume mistică sau nepământeană.
Ați avut experiența revederii tabloului vieții? Simțeam lucruri care mi s-au întâmplat de-a lungul vieții.
Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:
Care a fost religia dvs înainte de experiență? Nesigur.
Care este religia dvs acum? Catolică.
Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:
Schimbări din viața dvs după experiență: Am rămas aproximativ la fel.
Ce schimbări au apărut în viața dvs după experiență? Am simțit că bebelașul meu și-a primit sufletul în acea noapte, el este un suflet bătrân.
S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii ca rezultat al acestei experiențe? Mă simt foarte împăcată cu conceptul de moarte acum, nu mai îmi este frică deloc. De asemenea sunt sigură că există un Dumnezeu și raiul.
După Experiența LMV:
A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Nu.
Există părți din experiență care au o semnificație importantă pentru dvs? Faptul că am simțit iubire pură, faptul că am plecat de lângă tatăl meu.
Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. Majoritatea s-au bucurat să asculte ce povestesc, dar sunt sigură că cei mai mulți au crezut că a fost doar un vis, câteva asistente au fost foarte interesate.
Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Nu.
Mai este ceva ce doriți să adăugați la experiența dvs? Sunt convinsă că am trăit această experiență, mi-aș dori să-mi amintesc mai multe detalii.