LMV Max
Home Page LMV recente Impartasiti LMV




Descrierea experientei:

Mă întorceam din clubul ACT din care fac parte, unde ajutam la construcția decorului pentru piesa de teatru a școlii. Tocmai terminasem de curățat pensulele după ce pictasem o casă. Am intrat în holul școlii, și am văzut niște prieteni. M-au chemat să ne jucăm pe gheață, și am zis ”Da, sună bine” - mă mai jucasem pe gheață și altă dată, și m-am distrat foarte tare. M-am îndepărtat de prietenii aceia, și am văzut alți prieteni, m-am dus spre ei. Mă uitam la ce fac ei, părea amuzant, și nu mi se părea că poate fi periculos.

Fugeam foarte repede pe gheață și am alunecat, mi-am văzut picioarele în aer, și apoi am leșinat. Apoi „pluteam” deasupra uneia dintre acele movile de zăpadă și mă vedeam pur și simplu stând acolo pe o parte, cu picioarele încrucișate, dar îmi amintesc în mod special că aveam picioarele încrucișate. Apoi am auzit o voce de foarte departe, îmi spunea pe nume, și mă întreba dacă glumesc, apoi am început să văd alb, și nu prea mai vedeam bine. M-am dus pe picioarele mele la asistentă împreună cu un Bărbat care cred că era unul dintre directorii adjuncți ai școlii, apoi m-a luat mama și m-a dus la spital, și asta a fost tot.

Informații generale:

Genul: Bărbat.

Data când s-a petrecut întâmplarea: 27.02.2003

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Da. Accident.

Elemente LMV:

Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Amestecat.

Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Nu.

A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Da, ceva de genul.

V-ați simțit separat de trupul fizic? Da. Când am ieșit din corp, am simțit că am un corp, dar îmi priveam corpul leșinat printr-o lumină foarte cețoasă, și nu îl vedeam foarte clar.

La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Am fost complet inconștient.

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Nu.

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței, cu auzul de dinainte de momentul experienței. Când mi-am revenit din starea de inconștiență, am auzit o voce care-mi spunea numele.

Ați trecut printr-un tunel sau ceva asemănător? Nu.

Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat, sau care încă trăiesc pe Pământ? Nu.

Ați văzut vreo lumină? Nesigur. Am văzut un fel de lumină cețoasă, și era într-o stare de visare.

Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? O lume mistică sau nepământeană.

Ce fel de emoții ați simțit în timpul experienței? Am simțit mulțumire, dar am fost foarte confuz.

Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Nu.

Ați văzut scene din viitor? Nu.

V-ați lovit de vreun obiect fizic, sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Nu.

Ați ajuns la o graniță sau punct de unde nu mai era întoarcere? Nu.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care a fost religia dvs înainte de experiență? Nesigur.

Care este religia dvs acum? Moderat. Cred mai mult în Dumnezeu după această experiență.

Ați avut orice modificări ale valorilor sau ale credinței ca urmare a experienței? Nesigur. Cred mai mult în Dumnezeu, și în faptul că oamenii au mai mult decât 5 simțuri.

Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:

Schimbări din viața dvs după experiență: Am rămas aproximativ la fel.

S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii ca rezultat al acestei experiențe? M-a afectat în sensul că privesc diferit lucrurile.

După Experiența LMV:

A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Da.

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Nu.

Există părți din experiență care au o semnificație importantă pentru dvs? Cea mai frumoasă parte este cum am arătat, și cel mai urât este să-mi amintesc acea imagine.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. Cei mai mulți oameni cărora le-am povestit, spun că a fost un cadou, ciudat și înfricoșător.

Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Nu.

Mai este ceva ce doriți să adăugați la experiența dvs? Mi-aș fi dorit să știu ce a declanșat această experiență, și dacă aș mai trăi-o vreodată, aș vrea să dureze mai mult, și să-i explorez limitele.

Vă rugăm să faceți orice propuneri în privința acestui chestionar. Ce întrebări ar mai trebui incluse aici ca să vă ajute să comunicați mai bine experiența dvs.? Ar trebui să întrebați cum s-au văzut prin ceața aceea, și lucruri de acest gen.