LMV Mike R
Home Page LMV recente Impartasiti LMV




Descrierea experientei:

Aveam 7 ani la acea vreme. Eram în spital, mă deshidratam, și pentru asta îmi tot puneau perfuzii. Pe vremea aceea, de fiecare dată când schimbau perfuzia, schimbau și acele. Mă simțeam foarte rău. Tot ce-mi amintesc este că îmi doream să dispară toată durerea. N-am știut cât de bolnav am fost, până am crescut. Le-am povestit părinților partea pe care o voi relata în continuare. Mi-au spus că nu aș avea cum să-mi amintesc așa ceva, pentru că eram prea mic, și că fusesem inconștient în cea mai mare parte a timpului.

Îmi amintesc sentimentul că las totul în urmă, și încep să plutesc în sus. Nu exista niciun tavan de care să mă lovesc. Când mi-am întors privirea în jos, îi vedeam pe toți în salon, iar mama și mătușa mea plângeau. Am văzut asistentele, doctorul, și pe tatăl meu vorbind. Părea că toți sunt preocupați de ceva. Privindu-i, eu pluteam în continuare tot mai sus. Îmi amintesc că simțeam foarte multă ușurare și serenitate (la acea vârstă nici măcar nu aveam conceptul ăsta).

Aveam toate trăirile astea, plus un sentiment extrem de înțelegere că atâta vreme cât voi trăi pe pământ, nu voi mai avea niciodată aceste sentimente. Era ca și cum auzeam pe cineva care-mi spunea că totul va fi în regulă - dar nu vedeam pe nimeni. Privind în jos, am văzut asistenta care-mi lua perina pe care dormisem. Spunea că e distrusă din cauză că transpirasem mult pe ea, și că o va arunca. Eu nu voiam să o arunce, și m-am forțat să mă întorc, ca să-mi recuperez perina. Următorul lucru pe care mi-l amintesc este că am apucat-o în timp ce încă era aproape, și în același timp mi-am dat seama că nu mai simțeam durerea de dinainte să-mi părăsesc corpul. Asta e tot ce-mi amintesc.

Informații generale:

Genul: Bărbat.

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Nesigur. Boală.

Elemente LMV:

Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Amestecat.

Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Nesigur.

V-ați simțit separat de trupul fizic? Da. Îmi vedeam corpul în pat. Cât despre cum arătam ”în afara corpului”, bănuiesc că arătam la fel, dar nu am văzut cum arăt, doar simțeam că sunt cumva mai mare.

La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Mi s-a părut că sunt perfect conștient - atât când am plecat, cât și când m-am întors.

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit. Părea că lumea de jos este în ”slow-motion”.

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței, cu auzul de dinainte de momentul experienței. Nu.

Ați trecut printr-un tunel, sau ceva asemănător? Nu.

Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat, sau care încă trăiesc pe Pământ? Nu.

Ați văzut vreo lumină? Nesigur. Nu aș spune că o lumină. Doar că nu era tavan. Poate ceva asemănător cu fundalul de aici. O deschidere spre cer.

Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? Nu.

Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Totul în legătură cu Universul. Era ca și cum știam pur și simplu, când vocea a spus că totul va fi bine, că așa va fi. Din acel moment, am știut că toate lucrurile sunt conectate.

Ați avut experiența revederii tabloului vieții? Nu într-un mod care să-mi fie dăunător, deși am avut o problemă gravă de dependență timp de mulți ani, și nu am reușit niciodată să ating acel sentiment. Într-un fel, încercam să ajung la asta. Nu dau vina deloc pe experiență pentru problema mea cu drogurile, doar că este singurul lucru care s-a apropiat vreodată de acel sentiment.

Ați văzut scene din viitor? Nu.

V-ați lovit de vreun obiect fizic, sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Nu.

Ați ajuns la o graniță sau punct de unde nu mai era întoarcere? Da. Eram supărat pe asistenta care voia să-mi arunce perina, așa că m-am forțat să mă întorc în corp.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care a fost religia dvs înainte de experiență? Nesigur. Presbiterian.

Care este religia dvs acum? Liberal spiritual.

Ați avut orice modificări ale valorilor sau credinței ca urmare a experienței? Nu.

Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:

Schimbări din viața dvs după experiență: Involuție.

S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii ca rezultat al acestei experiențe? Deloc.

După Experiența LMV:

A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Nu. Eram prea mic ca să-mi dau seama ce se întâmplă. Era în anul 1966.

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Da. Câteodată simt ce urmează să spună oamenii, sau știu ce nu vor să spună cu voce tare. Uneori știu când moare cineva, dar nu vorbesc despre asta. O simt de la cei care urmează să moară.

Exista părți din experiență care au o semnificație importantă pentru dvs? Cel mai frumos a fost că durerea fizică a dispărut. Cel mai rău este că îmi amintesc ce bine m-am simțit.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. Cei mai mulți cred totul, sau măcar parțial.