Experiență în afara corpului spontană Prana
|
Descrierea experientei:
Aveam febră și deliram după ce pierdusem o sarcină. Posibil să-mi fi pierdut cunoștința la un moment dat. Dar când s-a întâmplat, eram trează și conștientă de ce se petrece în jurul meu. Îmi aduc aminte că copilul meu dormea înăuntru, iar soțul meu era în bucătărie. În momentele acelea el era lângă mine, și l-am auzit spunând despre mine că sunt foarte bolnavă.
Dintr-o dată nu am mai putut să mă mișc, nici măcar să ridic un deget. În timp ce mă chinuiam să mă mișc, am simțit o smucitură bruscă și am fost împinsă afară din corp, apoi am început să plutesc deasupra. Îl vedeam pe soțul meu lângă corpul meu. Speram ca el să mă atingă sau să mă scuture, ca să mă pot întoarce. Dar el aproape că nici nu se uita la mine. Voiam să îi spun că nu eram inconștientă, ci moartă. După o perioadă m-am oprit și am lăsat lucrurile să se petreacă. Voiam să-l sun și să-i spun ce mi se întâmplă. Dar nu puteam face nimic. Apoi am început să cobor ușor și am reintrat în corp în același fel în care am ieșit – printr-o smucitură. Dintr-o dată puteam să mă mișc, și am sărit în sus. Singurul efect de după, este că de atunci am claustrofobie.
Informatii generale:
Genul: Femeie
Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Nesigur Naștere. Febră mare în urma unui avort spontan
Elemente LMV:
Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Nu
A fost experiența dvs. de vis in vreun fel? Nu
V-ati simtit separat de trupul fizic? Da. A fost o smucitură bruscă după care nu am mai putut să-mi mișc corpul. Am fost expulzată din propriul corp și pluteam pe deasupra încet și constant. M-am întors în corp exact în același fel.
La ce punct pe parcusul intimplarii v-ati aflat la cel mai inalt nivel de constienta sau atentie? Deliram și aveam febră. Posibil să fi fost inconștientă. Dar la momentul acestui episod eram trează și conștientă de ce se petrecea în jurul meu.
Va rugam sa comparati auzul din timpul experientei cu auzul de zi cu zi pe care l-ati avut imediat inainte de momentul experientei. Nu
Ati trecut printr-un tunel sau ceva asemanator? Nu
Ati intalnit sau vazut alte fiinte care au decedat sau inca traiesc pe Pamant? Nu
Ati vazut vreo lumina? Nu
Ce fel de emotii ati simtit in timpul experientei? Un amalgam de emoții.
V-ati lovit de vreun obiect fizic sau ati simtit o limita de care nu puteati trece? Da. A fost un fel de limitare imaginară care m-a împiedicat să urc mai sus decât eram.
Ati ajuns la o granita sau punct de unde nu mai era intoarcere? Nu
Dumnezeu,Spiritualitatea si Religia:
Ati avut orice modificări ale valorilor sau credintei dvs după experiența dumneavoastră, care a avut loc ca urmare a experienței? Da. Simt că acum știu la ce să mă aștept după moarte. Asta mă face să mă simt mai bine privind subiectul.
Referitor la viata Pamanteana,altele decat Religia:
S-au schimbat legaturile dvs. cu oamenii ca rezultat al acestei experiente? Nu. Nu mi-a afectat aceste părți ale vieții.
Dupa LMV:
A fost greu de exprimat in cuvinte aceasta intimplare? Da. Experiența de a fi imponderabilă, plutind ușor în sus, precedată de inabilitatea de a mă mișca în ciuda eforturilor susținute în acest sens.
Ati observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveati inainte de intamplare? Nu
Exista parti din experienta care au o semnificatie importanta pentru dvs? Cel mai minunat sentiment a fost acela de imponderabilitate în timp ce pluteam în sus, și sentimentul că mă îndrept spre o lume necunoscută. Senzația cea mai neplăcută a fost aceea că-mi pierdusem controlul asupra propriului corp neputând să fac nicio mișcare, și ideea că era posibil să nu-i mai văd niciodată pe cei dragi.
Ati impartasit experienta avuta cu altii? Da. Nimeni nu m-a crezut, și au făcut glume pe seama mea, desigur.
Vi s-a mai intamplat sa aveti acest fel de experienta in orice moment al vietii? Nu
Mai este ceva ce doriti sa adaugati la experienta dvs? Nu