Descrierea experientei:

As vrea sa va impartasesc o istorie foarte, foarte deosebita si cu adevarat reala. Pe cind aveam 16 ani (acum am 28 ) aveam un prieten tinar foarte drag mie. Numele lui era Edwin si avea si el tot 16 ani. Eram foarte apropiati unul de altul si simteam ca eram parte din inima si sufletul lui. Stiu ca atunci cind ai 16 ani toata lumea iti spune ca nu sti ce este cu adevarat iubirea dar cumva noi simteam ceva foarte puternic intre noi. Simteam ca sintem parteneri de suflet si ca sintem doua fiinte cu totul deosebite. Pe 2 iulie 1987 intr-o joi seara m-a luat de la servici sa ma duca acasa. In timp ce stateam in masina am simtit o teama enorma, ca si cum era sa-l pierd pentru totdeauna si nu am vrut sa ma dau jos din masina. L-am imbratisat si sarutat si i-am spus ca aveam o presimtire ca-l voi pierde cumva. M-a imbratisat, s-a uitat in ochii mei si mi-a zis, iubit-o, sti doar ca nu ma vei pierde niciodata. L-am rugat sa ma sune de indata ce va ajunge acasa si asa a si facut. Apoi acea presimtire rea a disparut. A doua seara, vineri, 3 iulie, eram acasa la el pentru ca parintii mei plecasera in Atlanta in acel week-end in cautare de o noua casa, deoarece la sfirsitul verii urma sa ne mutam acolo.
In acea seara m-a luat de la servici si de acolo am mers la o petrecere. Acolo a fost o incaierare si se zice ca din greseala a fost injunghiat. A alergat la telefon sa sune dupa ajutor dar a lesinat in timp ce eu eram linga el si tipam ingrozita.

In cele din urma a venit salvarea si l-a luat; eu am urmat masina salvarii impreuna cu o prietena si am inceput sa ma rog, nu in mintea mea, dar cu INIMA, SUFLETUL si cu INTREAGA MEA FIINTA. Nu m-am rugat numai la Dumnezeu dar si la el caci voiam ca sufletul lui sa ma auda. Nu voiam sa ma paraseasca. Cind am ajuns la spital am fost trimisi in sala de asteptare. Eram intr-o camera opusa camerei unde fusese dus el si in fata noastra se afla usa celeilalte camere. Eu stateam aplecata si ma rugam mai puternic decit ma rugasem vreodata. Michelle tot imi spunea ca totul va fi O.K. In timp ce ma rugam cu toata fiinta mea, deodata m-a cuprins un simtamint . Era el. Imi curg lacrimile in timp ce scriu acestea. A venit la mine si mi-a spus ca ma iubeste. Ca nu poate fi cu mine acum dar ca intr-o buna zi vom fi din nou impreuna. Mi-a spus ca voi trece cu bine de aceasta perioada dificila din viata mea. Am plins si l-am implorat sa nu ma paraseasca iar el mi-a spus sa nu uit ca ma iubeste si sa am credinta, apoi mi-a spus la revedere. Am tipat iar Michelle mi-a zis ca sa ma linistesc ca va trai iar eu am zis, nu, Michelle, el s-a dus. In acea clipa, Parintele O' Brian a intrat in camera si ne-a spus ca prietenul meu era acum cu Dumnezeu iar eu am cazut in genunchi.

Dupa aceea el a venit uneori in vise care pareau atit de reale, stiu si simt ca au fost reale. Cred ca acesta era modul lui Dumnezeu de a ma ajuta sa trec de aceea greutate prin faptul ca aveam aceste vise. In cele din urma visele s-au oprit dar si acum citeodata ma culc cu dorinta ca el sa-mi apara din nou in vise. Imi este inca dor de el si ma intreb ce fel de viata am fi avut impreuna. Dar ma agat de cuvintele ce mi le-a spus la plecare, ca intr-o buna zi vom fi din nou impreuna - acum sint casatorita si am o fetita. Dar experienta pe care am avut-o cu el, nu o voi uita-o niciodata. Eu cred ca sufletele se pot atinge unul pe altul. Ceea ce am trait probabil nu se incadreaza ca o experienta a Limitei dintre Viata si Moarte dar stiu ca o voi purta in suflet pentru tot restul vietii. Multumesc ca m-ati ascultat.