Descrierea experiențelor 591:

Dimineața devreme conduceam mașina tatălui meu, un Chevrolet Impala din '59. Mama mi-a spus să o luăm pe o scurtătură, un drum de pietriș. Am condus până la șine (care nu mai fuseseră folosite de 7 ani), am oprit, ne-am asigurat din ambele direcții și am auzit un sunet înfundat… un tren care mergea cu 70 de kilometri la oră a intrat în noi pe partea mea. Niciun claxon, rezultă că șoferul trenului făcuse un atac de cord, și nu a putut reacționa. Ne-a împins pe șine pe o distanță 150 de metri.

Am văzut o lumină albastră, strălucitoare, înconjurată de un halou alb, am intrat în lumină cu o viteză ce părea de 1500 de km la oră, m-am oprit și stăteam (?) pe o margine, privind toate sufletele care au existat și vor exista vreodată, cele mai apropiate de mine îmi erau cunoscute - o mătușă, și alte persoane din trecut. Mi s-a spus că am de ales între a rămâne și a mă întoarce. Mi-a luat mult timp să iau o decizie.

Ei m-au ajutat cu decizia, mi-au arătat niște lucruri minunate, mi-au oferit cunoaștere, mi-au arătat viitorul, energia, totul. Apoi m-am rotit și m-am întors. Eu descriu oamenilor acea experiență - ca și când ar fi un pahar plin cu apă și mărit foarte tare, astfel încât să cuprindă toată cunoașterea, și viitorul, și trecutul, toate în același timp. Apoi când te întorci, paharul se micșorează din nou, dar toate lucrurile sunt amestecate, astfel încât unele lucruri rămân acolo, altele se pierd.

Pluteam deasupra accidentului și vedeam tot ce există în lume, apoi din ce în ce mai puțin - până am ajuns deasupra mașinii. Vedeam oamenii care fugeau s-o scoată pe mama dintre fiare. Am fost aspirat înapoi în corp, am deschis ochii, și am văzut alb… îmi acoperiseră fața cu o pânză. Am dat la o parte pânza cu mâna dreaptă, care-mi era liberă. Oamenii au început să țipe și să leșine. Oamenii de pe ambulanță au luat-o razna. Trenul a trecut peste mine, și trebuia să fiu scos de sub el… Le-am spus să ia lanțurile de la camionul Rose Logging, să lege mașina de șine, și să tragă astfel trenul de pe mine. Așa au făcut, și am plecat spre spital. Camionul Rose Logging fusese de partea cealaltă a trenului, la o distanță de 100 de metri de locul accidentului. În timp ce mergeam spre spital, am avut câteva episoade în care ieșeam din trup și zburam pe deasupra ambulanței, privind toți oamenii care se uitau după noi.

Alte experiențe LMV:

Da, cred că ar fi în regulă să vă povestesc și despre celelalte două. Am ajuns la spitalul din Portland în 1995 pentru o intervenție laparoscopică minoră la stomac (arsuri). M-au anesteziat și m-am trezit că mă uitam în jos la mine, și apoi m-am dus în locul în care mai fusesem cu 30 de ani în urmă. Șederea mea acolo a părut să fie o perioadă foarte îndelungată, și în același timp o secundă… Mi s-a oferit de ales între a rămâne, sau a mă întoarce să-mi termin treaba (oricare ar fi aceasta), așa că m-am întors. M-au resuscitat prin defribilare, și m-am trezit în ATI, eram ridicat și mă simțeam foarte rău.

Mi-au dat o pernă pe care să o țin la mijloc, și mi-au spus să trag puternic aer în piept. Câteva ore mai târziu am început să mă simt din ce în ce mai rău, și nu mai puteam să respir. Respiram greu și dureros. Le tot spuneam că ceva nu este în regulă, dar ei spuneau că e normal. Mi-am dat ultima suflare, m-am ridicat, și îmi priveam trupul leșinat pe scaun. Asistentele au început să strige după ajutor. M-au pus pe o targă, m-au dus repede la Urgențe, mi-au băgat niște ace uriașe în spate, și au extras lichidul din plămâni. Apoi m-au întors și m-au deschis pentru a-mi introduce tuburi. Priveam totul de sus, până au început să-mi despartă coastele și mi-au introdus primul tub; m-am trezit urlând, și nu puteam să respir. Au mai pus două tuburi, fără niciun analgezic, și am început să respir din nou.

După șase săptămâni și 25 de kilograme mai puțin, mi s-a spus că trebuie să mă deschidă din nou și să-mi curețe cavitățile pulmonare. Mi-au făcut tomografie la ora 5:00 și m-au operat la 7:00. Mi-am sunat toți prietenii și mi-am luat adio, apoi m-am trezit în pat, de data aceasta totul a decurs bine. Ceea ce mi s-a întâmplat mi-a întărit nevoia de a împărtăși, și de a oferi tot ce am celor care sunt în nevoie. Am avut mai multe reușite de-a lungul anilor, ajutând oameni bolnavi, fără să le spun direct ”Eu acum am să te ajut!”. Singura persoană cu care am vorbit deschis despre asta este Kathy, web-designerul meu. Are Lupus, și i-am luat durerea din mâini, gât și umeri.

Informații generale:

Genul: Bărbat.

Data când s-a petrecut întâmplarea: 11 Sept 1964.

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Da. Accident. Am fost călcat de tren.

Elemente LMV:

Cum considerați că a fost trăită experiența: Combinat.

Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Nu.

A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Nu tocmai.

V-ați simțit separat de trupul fizic?

La ce punct pe parcusul întâmplarii v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Total.

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit.

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței, cu auzul de dinainte de momentul experienței. Nu.

Ați trecut printr-un tunel sau ceva asemănător? Da.

Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat, sau încă trăiesc pe Pământ? Da.

Ați văzut vreo lumină? Da.

Vi s-a părut ca ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? O lume mistică sau nepământeană.

Ce fel de emoții ați simțit în timpul experienței? Bucurie.

Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Totul în legătură cu Universul.

Ați văzut scene din viitor? Scene din viitorul lumii.

V-ați lovit de vreun obiect fizic, sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Da.

Ați ajuns la o graniță sau punct de unde nu mai era întoarcere? Da.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care a fost religia ta înainte de experiență? Nesigur.

Care este religia dvs acum? Niciuna

Ai avut orice modificări ale valorilor sau credinței, ca urmare a experienței? Da.

Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:

Schimbări din viața dvs după experiență: Evoluție.

După LMV:

A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Da. Ia un indigen Yanamamo din Columbia, aruncă o plasă peste el, du-l cu avionul până la New York în 10 minute, adu-l înapoi, și dup-aia întreabă-l ”Cum a fost?”

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Da. Viziuni, putere de vindecare.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da.

Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Da. Încă două experiențe LMV.


Descrierea experiențelor 6650: Prima

Introducere

În septembrie 1965, într-o dimineață însorită, viața mi s-a schimbat definitiv.

Mașina mea, un Ford din 1951 - primită cadou de la tatăl meu înainte de aniversarea vârstei de 16 ani, era în service. Proprietarul îi datora tatălui meu foarte mulți bani pentru toate anvelopele pe care i le dăduse pentru raliuri, așa că tatăl meu a făcut o înțelegere cu acesta, să-mi prepare mașina. Mașina avea un motor V8, și era potrivit pentru un băiat de 16 ani, dar tatăl meu avea altă părere.

Joe construise un motor pentru mașina lui de curse, dintr-un motor de camion Ford din 1953. A făcut tot ce-a putut să-i mărească puterea. Când a dus mașina la pistă, comisia de raliuri a spus ”NU!” Era prea mult pentru pistă, astfel că a rămas cu monstrul ăla pe cap. Așa că acum avea nevoie de alt motor ca să-și refacă mașina și să fie mai puțin mortală.

Tata a considerat că e o idee bună să pună pe mașina mea un motor interzis inclusiv la curse. Rămăsesem fără mașină un week-end interminabil. Aveam o întâlnire cu o tipă mai mare ca mine, verișoara în vârstă de 18 ani a unei tipe de care-mi plăcea. Urma să mergem la un film în aer liber, unde sigur nu aveam să pierdem timpul uitându-ne la film, ea deja îmi arătase suficientă piele, și mă sărutase de parcă avea de gând să mă devoreze.

Mă rugasem de tata să mă lase cu mașina adevărată, Impala din 1959 a fratelui meu. Acesta i-o încredințase tatei să aibă grijă de ea, dar când a ajuns în Franța a spus că o putem păstra. Și-a cumpărat un Mercedes Gull din 1956 când a ajuns la Nancy și s-a stabilit la baza aeriană. Mai apoi s-a mutat la Paris. Un camion s-a răsturnat în sensul giratoriu din apropierea ambasadei, a zdrobit mașina. Încă un motiv pentru care eu niciodată nu conduc mașina când sunt în Paris!

Tata a întrebat-o pe mama dacă e de acord, și ea a spus că dacă o duc și pe ea și pe sora mea în Sodaville sâmbătă dimineață, nu are nimic împotrivă. M-am trezit foarte devreme sâmbătă dimineață, și am sunat-o pe Kathy, i-am propus să ne petrecem toată ziua împreună pe coastă, și apoi să mergem la cinematograful în aer liber. I-a plăcut propunerea mea, și am stabilit când ne întâlnim. Am așteptat-o o veșnicie pe mama să urce în mașină.

Trecând cu mașina peste pod, mama admira râul, și mi-a spus să mergem pe drumul estic al orașului, de-a lungul râului.

Când să virăm spre Strada Râului, s-a întâmplat un lucru foarte ciudat.

Să mă întorc în timp puțin. Când aveam vreo 3 ani, părinții mei m-au dus cu un Chevrolet vechi, un sedan din 1947 cred, pe un deal, spre oraș. Calul vecinului a trecut peste gard, ne-a sărit în față, tata l-a lovit cu mașina și calul a intrat prin parbriz, printre mama și tata, și s-a oprit în mine, m-a lovit cu capul. Eu nu am nicio amintire despre accident, dar știu că nu am fost rănit. În orice caz, după acest accident am început să fac tot felul de lucruri ciudate care-l supărau pe tata foarte tare. Spre exemplu eram pe la jumătatea drumului spre oraș în Fordul din 1951, iar eu m-am întors în scaun și am început să urlu că luat foc hambarul. Eram atât de departe de casă încât era imposibil să văd flăcările sau vreo dâră de fum, dar eu nu mă potoleam. Tata urla la mine să tac, și într-un final m-a și pleznit. Nu m-a potolit nici așa, astfel că a făcut cale întoarsă furios, gândindu-se cum i-a stricat planurile de cină un țânc crizat. Pe măsură ce ne apropiam de alee, se observa cum pâlpâie o flacără pe sub hambar.

Tata usca porumb într-o cadă de tablă așezată peste altă cadă în care avea cărbuni. Cărbunii erau puși pe cărămizi, dar unul a alunecat printr-o gaură, și a căzut pe paie. Când am ajuns noi, focul tocmai începea să se răspândească, iar tata l-a stins repede cu un furtun.

După aceea nu mi-a vorbit o perioadă lungă de timp, doar mă privea.

Și s-au mai întâmplat și alte câteva astfel de lucruri, spre exemplu odată am fugit de la școală în timpul orei, fix la timp să o găsesc pe maică-mea căzută de pe scară în timp ce curăța jgheaburile. Se rănise grav la mână, iar eu i-am oprit sângerarea și am chemat vecinii în ajutor.

În recompensă, m-am ales din nou cu tăcere, deși mama vorbea foarte mult despre cum am salvat-o eu.

Înapoi în 1965

Oricum, să ne întoarcem în 1965. Când am intrat pe strada River, m-a cuprins un sentiment copleșitor că ceva nu este în regulă. Am tras pe dreapta și mi-am pus centura de siguranță. Niciodată nu mai condusesem cu centura pusă, Fordul meu vechi nici nu avea centuri, și am insistat ca și mama să-și pună centura. Ea nu voia, pentru că avea hernie și avea dureri. Până la urmă am cedat și am călătorit frumos de-a lungul râului Santiam, cu mama care vorbea despre peisaj, și eu care mă gândeam că voi face sex.

Când am părăsit strada cu râul, și ne îndreptam spre autostrada 20, ea mi-a propus să mergem pe scurtătură, pe strada Sodaville. Pe strada asta era pietriș mic și multe tufișuri, așa că conduceam printre plante mari de pe ambele margini ale drumului, unele dintre acestea se lungeau până pe șosea. La capătul drumului era o cale ferată înălțată, mergeai în rampă ca să o traversezi. Semnul rutier era atât de vechi încât se prăbușise, iar X-ul aproape că nu mai avea formă. Soarele îmi bătea peste umăr, iar tufișurile erau foarte luminate. Nu mai fuseseră tăiate de un an. Pentru a traversa șinele, era necesar să încetinești. În prezent nu mai ește așa, au coborât calea ferată și au îndepărtat mare parte dintre plantele din jurul șinelor.

Am încetinit ca să mă asigur, dar din partea stângă nu vedeam nimic, așa că am înaintat puțin și am auzit o bufnitură.

Experiența LMV

Zburam printr-un tub albastru rotativ, atât de repede.

Când am ajuns sus, în deschizătură, eram la marginea unei zone imense, cu - în lipsa unui cuvânt mai potrivit - suflete cât cuprindeam cu privirea, unele aproape, altele îndepărtate pentru totdeauna, și era un sentiment profund de perfecțiune, liniște și minunăție. Era ca și când eram împreună cu toți cei care au trăit, și toți cei care vor trăi vreodată, toți în același timp. Simțeam prezența multor oameni. Simțeam o Bucurie și pace copleșitoare.

Cel mai potrivit mod în care pot descrie în cuvinte, este că nu există un ”acolo”, nu pot compara cu nimic vizibil, cu niciun sunet.

Când am ajuns la margine, am fost întâmpinat și îmbrățișat de un sentiment foarte puternic de Bucurie, bine, bună-stare, și am început să uit tot tot din urmă. Îmi aminteam tot ce mi se întâmplase vreodată, fețele tuturor persoanelor pe care le cunoscusem vreodată, și totul era în același timp, ei bine, folosesc cuvântul ”timp” doar pentru că este ceva la care ne raportăm noi, dar acolo nu există timp.

Mi s-a oferit o alegere foarte clară între a rămâne acolo sau a mă întoarce, dar am fost încurajat să mă întorc.

Singurul mod în care pot descrie ce s-a întâmplat mai apoi, ar fi să vă invit să vizualizați că ați fi împletiți ca firele de apă curgătoare cu alte suflete, reîntregiți, și apoi întorși în lumea aceasta într-un punct deasupra mașinii. Puteam să văd întreaga lume, apoi orizontul, apoi scena de sub punctul în care eram.

Era un tren cu mașina noastră lipită de el, și o mulțime de oameni frenetici; O ambulanță, autospeciale de pompieri, mașini și camioane pe ambele părți ale drumului. Am privit asta o perioadă lungă de timp, apoi am coborât în mașină și m-am întors în corp.

Am deschis ochii și am văzut alb. Mâna dreaptă îmi era liberă, astfel că am ridicat-o și m-am descoperit de pânza cu care eram acoperit. Când am dat-o de pe mine, am auzit oameni țipând și strigând. O Femeie care o ținea pe mama a leșinat.

S-a declanșat un val de panică și entuziasm, și unul dintre oameni a început să-mi vorbească. Am început să mă focusez pe ce se întâmplă, și am realizat că am un tren peste mine. Picioarele îmi erau ușor îndoite de la genunchi, dispozitivul de cuplare era chiar în poala mea, articulația era în dreapta mea. Centura de siguranta mă trăsese în jos împreună cu cadrul mașinii, și m-a ținut pe loc în timp ce cupla a intrat pe ușă, sau mai bine zis prin ușă.

Nu simțeam nicio durere, doar presiune, dar în mâna mea dreaptă intrase o bucată de geam, și a început dintr-o dată să sângereze. Se acumulase sânge acolo, și acum corpul meu își reluase funcțiile, așa că țâșnea serios (sângele).

Mi-au bandajat mâna cu bucata de sticlă înfiptă acolo. Probabil ca să oprească sângerarea.

Medicul mă întreba dacă înțeleg ce-mi spune. I-am răspuns ”La naiba, da, luați trenul ăsta nenorocit de pe mine!”

Am întrebat de mama, și mi-au spus că tocmai au scos-o din mașină și au dus-o la ambulanță, și că fusese izbită de pe bancheta din față pe bancheta din spate și invers de cel puțin 7 ori, ca o păpușă de cârpe.

Anvelopele erau pe șine și niciuna nu pierduse aer, astfel că a fost o călătorie foarte zdruncinată. Peste 150 de metri de-a lungul căii ferate. Ca să pun în perspectivă, gândiți-vă la două terenuri de fotbal minus vreo 30 de metri.

Pânza a pus-o pe mine unul dintre băieții de la ambulanță. Nu găsise puls, respirație (spune că a folosit și o oglindă pentru a-mi verifica respirația), iar mâna nu-mi sângera. Toți erau convinși că m-am prăpădit de tot, așa că atunci când am tras pânza de pe mine după atâta timp - a fost șocant!

Este greu să estimez cât am fost dus, dar trenul a intrat în noi, ne-a împins pe șine vreo 150 de metri, mașinile din trafic s-au oprit, a fost chemată ambulanța, apoi până a venit salvarea, până au scos-o pe mama din mașină, și abia apoi mi-am revenit.

Spitalul e la vreo șase kilometri de locul accidentului, deci trebuie să le fi luat vreo 5, 6 minute să ajungă la fața locului.

Îmi este foarte greu să estimez un timp, pentru că acolo unde am fost nu există timp. A părut o viață. Era atât de mult de învățat. Le spun oamenilor că e ca și când cineva ar locui în mijlocul pădurii și n-a văzut niciodată pe nimeni în afară de familia și prietenii lui, și nu a văzut în viața sa un avion zburând. Dintr-o dată, aterizează un elicopter, te ia și te duce cu viteza luminii în Times Square la miezul nopții, te lasă acolo câteva minute, apoi te ia și te aduce înapoi în mijlocul satului, și toată lumea te întreabă ”Cum a fost?”

Extragerea

Mi s-a spus să fiu calm și să nu mă mișc. Nu-mi vedeau partea stângă, dar se vedea sânge, iar la cap aveam o tăietură deasupra sprâncenei stângi care sângera abundent. Făcusem plinul la mașină cu o zi înainte, așa că era benzină peste tot. Nu știau cum să ia trenul de pe mine. Nu puteau folosi aparatul de sudură, din cauza benzinei. Au dezumflat roțile mașinii, sperând că se va crea un spațiu să mă scoată. Fără noroc. Până la urmă le-am spus să folosească lanțurile de la un camion din apropiere, și să tragă trenul de pe șine.

Un tip a zis ”Dar picioarele tale?”

”Serios? Ți-e teamă că mă rănești? Isuse!”

Așa că au legat lanțurile de roți, le-au ancorat de cadru, și au tras trenul. Era un sunet îngrozitor de fiare pe fiare. Picioarele mi s-au îndoit și mai tare, și simțeam cum se trage totul de la talie în jos. Durerea era intensă, și vedeam puncte albe. Dintr-o dată, ușa a început să se deschidă și să se ducă de pe mine, picioarele mi s-au ridicat puțin, și brațul mi s-a eliberat. Eram rănit destul de serios de la umăr până sub cot, dar astea erau singurele răni pe care le aveam. M-au pus pe targă și m-au examinat apăsând și pipăind pentru a depista eventuale vătămări interne. În ambulanță am tot ieșit din mine și am intrat înapoi, și priveam de deasupra. Îmi aduc aminte că mă gândeam ce zi frumoasă este.

Un polițist s-a dus la magazinul de anvelope al tatei, înainte să se descopere că trăiesc, și l-a întrebat pe tata dacă știe pe cineva care se numește John. Tata a spus că e vorba de fiul lui care locuiește în LA. Polițistul l-a informat că mașina a fost implicată într-un accident pe autostrada 20, și că băiatul este mort.

Tata a fugit la spital unde i s-a spus că o găsește pe mama.

Când a ajuns acolo, a dat buzna în camera de urgențe și a trecut pe lângă mine. A fugit la mama care era în comă și medicii se ocupau de rănile sale, printre care se numără coaste rupte, o contuzie, rotule rupte, și multe vânătăi și tăieturi.

Tata stătea acolo șocat, și eu l-am întrebat cum se simte mama. Aproape că a leșinat.

A venit în fugă la mine și m-a îmbrățișat, în timp ce eu îmi ceream iertare pentru că am distrus mașina și i-am făcut rău mamei. El era atât de confuz și de bucuros încât nu putea să spună mare lucru, repeta doar ”Dă-o naibii de mașină”, și ”Ruth o să se facă bine!”

Tata la radio

Toată ziua la radio KGAL s-a vorbit despre faptul că am murit în accidentul cu trenul. Era supărător, cu atât mai mult cu cât era postul pe care-l ascultam pe patul de spital. Am rugat-o pe asistentă să sune la sora mea și la prietenii mei Larry, Kathy și Carrol, ca să știe că sunt în viață.

O zi întreagă să fiu declarat mort la radio - a fost destul de ciudat. Tatăl meu chiar a încercat să sune și să le spună că trăiesc, dar au crezut că e cineva pus pe glume, și i-au închis în nas. Într-un târziu, seara pe la 11:00, după ce a băut câteva pahare, s-a urcat în mașină și s-a dus la sediul lor să-i oprească, le-a spus că sunt la spital, și că da, au voie să mă sune a doua zi dimineață.

Așa au și făcut, dar cine ascultă radio duminică dimineața?

După ce am auzit o zi întreagă la radio că sunt mort, și mi s-a mai spus că nu voi putea merge câteva săptămâni, am început să sun după o asistentă. Trebuia neapărat să merg la baie, și nu venea nimeni să mă ajute. M-am dat jos din pat și am căzut pe podea, am încercat să mă ridic și am căzut din nou, și din nou, și din nou, dar până la urmă am reușit să ajung la baie. După ce am terminat, nu aveam niciun chef să mă pun din nou în pat, așa că m-am ținut de bara ce era de-a lungul peretelui până la ușă, am ieșit pe ușă, și am luat-o de-a lungul holului. Îmi târâiam picioarele sub mine ridicându-mi șoldurile. Metoda a funcționat suficient încât să traversez holul, să mă întorc la camera mea, și înapoi.

În acest timp, aproximativ o oră mai târziu, am reușit să fac mișcări fără să mă sprijin de bară, câtă vreme nu îmi îndoiam genunchii.

Probabil că arătam destul de caraghios.

M-am mai ridicat de vreo șase ori de-a lungul nopții, astfel că dimineața când a venit doctorul, m-am dat jos din pat și i-am arătat că nu are dreptate când spune că nu voi putea merge.

Încă eram sub tratament pentru durere, dar aveam o stare mult mai bună. Mama era la celălalt capăt al holului, și m-am dus la ea să văd cum se simte. Larry a venit cu cărțile pe care i le cerusem, iar eu stăteam întins pe pat ca un mort, respirând greu și gemând. A stat un minut și a vrut să plece. M-am ridicat și l-am întrebat ”Hei! Unde pleci?”

Încă eram cu tratament medicamentos pentru durere, dar eram într-o stare mult mai bună. Mama era în capătul celălalt al holului, și m-am dus la ea să văd cum se simte. Am crezut că mă omoară.

Luni dimineață au venit niște avocați de la Southern Pacific și au negociat cu tata să-i dea 250,000$ ca să renunțe la proces. Erau mulți bani pe vremea aceea, iar tata avea nevoie de ei pentru magazinul de anvelope, așa că am semnat o hârtie, și aia a fost. Mai târziu am aflat că impiegatul făcuse un atac de cord când a văzut mașina pe șine; trenul mergea cu o viteză de peste 70 km / oră (ei au declarat că trenul avea 45 km / oră) și nu a claxonat înainte de intersecție. Transportau cherestea dintr-o moară, erau foarte încărcați, și de aceea au oprit atât de greu.

Miercuri deja eram înapoi la școală, cu cârjele. Când mă vedeau, oamenii leșinau, urlau sau se holbau la mine.

La prima oră am avut Biologie cu Paul. Stăteam la locul meu obișnuit, și când a citit catalogul, a sărit peste numele meu. Am așteptat câteva minute, apoi i-am spus ”Hei, pe mine m-ai uitat!” Jur că jumătate din clasă aproape că au căzut de pe scaune, și Paul la fel. Toată ziua am vorbit numai despre accident, cine l-a văzut, de ce credeau că sunt mort, și despre cum a fost să fiu mort.

După câteva zile am aruncat cârjele, și am început să înțeleg că nu mai sunt aceeași persoană care a plecat la drum în acea sâmbătă dimineață.

Fără să mă gândesc prea mult la asta, sau să realizez că nu este normal, am început să aud, să văd, să miros și să simt TOTUL din jurul meu. Auzeam ce vorbesc oamenii din colțul opus al camerei, și în același timp mă uitam la altceva. Era ca și când încă eram în acel obiectiv de 360 de grade de la întoarcerea în corp. A fost copleșitor și mi-a luat mult timp să mă obișnuiesc cu asta. Apoi când m-am obișnuit, pur și simplu am considerat că toți făceau la fel. Până în ziua de azi încă mă mir cât de puțin văd și aud oamenii din tot ce se petrece în jurul lor. Mi-am folosit talentul de-a lungul anilor în armată, zilnic.

Cealaltă ciudățenie - mâinile mele. Se încălzesc atât de tare încât aproape că strălucesc. Pot să-mi așez mâinile la o distanță de 30 de centimetri de cineva, și tot se simte căldura. Am lucrat pe oameni care au probleme articulare, și alte probleme de sănătate. Aceștia pretind că îi ajut, dar eu nu am nici cea mai mică idee despre ce și cum este acolo, sau de ce.

Următoarele două

8 august 1994

După trei ani în care am participat la testarea medicală a unui medicament antiacid, multe endoscopii, și asigurarea doctorului că mi se va face o intervenție minoră și rapidă, m-am internat la spitalul din Portland, Oregon. După pregătire și o discuție scurtă cu chirurgul, am fost anesteziat. Bună, din nou

Am ajuns înapoi unde am fost cu mulți ani în urmă, înconjurat de lumină și căldură, și sentimentul de familiaritate al persoanelor care au fost apropiați de mine în trecut. Din nou, am fost îmbăiat în sentimentul de pefecțiune. Am fost tras înapoi în corp destul de brusc, și vedeam cum se panichează oamenii și le simțeam frica. Mă uitam cum încearcă să mă resusciteze . Apoi m-am trezit în salonul ATI. Încă încercam să înțeleg ce s-a întâmplat, când una dintre asistente și doctorul au intrat și mi-au spus ”Lucrurile au mers rău”, am stat trei ore în operație. Am avut un spasm la mușchii toracelui, iar dioxidul de carbon pe care mi l-au introdus a fost expulzat prin plămâni, iar plămânii mi s-au făcut ”pop-corn” - orice o fi însemnând asta, și am murit. M-au resuscitat, au reintrodus dioxidul de carbon, au finalizat procedura, au cusut deschizăturile laparoscopice, și totul a fost în regulă.

M-au ridicat, mi-au pus o perniță pe care să o țin pe stomac, și mi-au spus să respir încet și cu grijă câteva ore. Apoi au plecat, și a intrat altă asistentă care m-a conectat la mai multe monitoare. Iubita mea a venit și a stat cu mine, m-a ținut de mână și am ațipit. M-am trezit că nu pot să respir, ca și când aș fi alergat la maraton. ”Ciudat” - mă gândeam eu, în timp ce încercam să trag aer în piept, dar reușeam doar câte puțin. I-am spus asistentei, pe care o chemase Maria, că sunt sigur că ceva nu este în regulă. M-a asigurat că e normal să mă simt așa, și să nu-mi fac griji.

În afara corpului

Aproximativ o oră mai târziu (era la vreo 6 ore după operație), începeam să mă panichez. Nu puteam să trag aer în piept decât în porții mici. Simțeam ca și când mă înecam! Am tot încercat să îi fac să înțeleagă că chiar nu-i în regulă ce simt, dar pur și simplu nu mă băgau în seamă. Stăteam acolo și într-un moment s-a întâmplat ceva ce nu voi uita niciodată. Am țipat, m-am ridicat și ascultam monitorul cum trece de la puls clar la ton continuu. Intrasem în stop cardiac. Acum eram în afara corpului meu moale, mort. Pluteam deasupra, și priveam fascinat cum fugeau spre salonul meu. M-au aruncat pe o targă și au fugit cu mine pe un hol, apoi în lift, apoi au intrat într-o încăpere unde m-au aruncat pe un pat cu fața în jos, au luat niște ace imense și mi le-au înfipt în spate și apoi în cavitatea plămânilor, și au drenat fluidele. Încă îi văd pe cei doi cum lucrau în tandem să scoată lichidul acela gros și gri. Apoi m-au întors și au continuat să facă lucruri. Doctorul cel brunet care vorbea cu accent străin a sărit pe mine, a pus un bisturiu în dreptul sfârcului stâng, și a tăiat de-a lungul coastelor. M-am trezit.

Au povestit mai apoi că mi se auzea urletul de la două etaje distanță.

Au introdus deschizătorul de coaste și au atașat un tub. Au repetat aceeași procedură pe partea stângă, sub mână, DE DOUĂ ORI. Au ratat prima dată, și au fost nevoiți să o facă și a doua oară. Dacă pui acum degetul și cauți cea mai sensibilă zonă din corp, vei constata că este undeva la jumătatea distanței unde cotul îți atinge corpul, și acolo m-au tăiat și mi-au introdus alt furtun. Trei tuburi în total. A fost una dintre cele mai neplăcute experiențe, pe care nu o recomand. Niciodată.

Multe săptămâni am stat întins pe spate, conectat la aparate. Am slăbit până am ajuns la 75 de kilograme. M-a mâncat pe dinăuntru. În timpul intervenției au zgâriat o bucată de intestin cu laparoscopul, și mi-au perforat pleura. Așa m-am ales cu o infecție cu e-coli în cavitatea pulmonară.

3:00 pm

În cele din urmă, într-o după-masă a apărut o față nouă și m-a prezentat șefului secției de chirurgie toracică de la San Francisco General. Aceasta mi-a spus că va trebui să facem un RMN ca să vadă cât de rău stă treaba ”acolo”.

Doctorița mea drăguță, care îmi preluase cazul de câteva zile, i-a spus asistentei să-mi recolteze sânge și apoi să-mi pună o perfuzie. Ora 4 pm.

După eforturi susținute și vreo 10 încercări, asistenta a renunțat și a chemat ajutor. Doctorița s-a întors și nu a fost prea drăguță cu biata asistentă. Mi-a apucat mâna stângă și a băgat acul direct în venă. Artă pură. Apoi a găsit o venă mică rămasă vizibilă în mâna dreaptă, și mi-a pus perfuzia.

A apucat de targa pe care eram și m-a dus pe hol, în lift, un etaj mai jos în camera de examinare RMN - unde echipa medicală era deja îmbrăcată, pregătiți de plecare. Le-a spus să se ocupe de mine, și așa au făcut.

5:00pm

Doctorița a venit la mine, s-a așezat pe targa pe care eram întins, și mi-a spus ținându-mă de mână ”Dacă nu te băgăm în operație imediat, vei muri.”

Am zâmbit și i-am spus că e prea târziu.

Mi-a spus că sunt 30% șanse să trăiesc dacă mă operează în următoarele două ore, și mi-a dat un telefon. ”Sună-ți familia și prietenii, și ia-ți rămas bun”.

Rămas bun, probabil.

Acele apeluri au fost cele mai frumoase și cele mai urâte pe care le-am făcut în viața mea. Plâng în timp ce scriu, amintindu-mi iubirea pură pe care am simțit-o din partea celor care au fost lângă mine de-a lungul vieții și de la care îmi luam acum adio.

În timp ce mă anesteziau, am simțit cea mai minunată pace. Când am deschis ochii am văzut zâmbetul doctorului. M-a luat de mână și m-a felicitat că am supraviețuit. ”Trebuie să fie un motiv pentru care ești aici. Probabil că ai treabă pe pământ”.

Mi-au depărtat coastele în ambele părți, mi-au mutat plămânii prin cavitatea toracică, și au curățat cât s-a putut. Cred că a fost o operație complicată, de vreme ce tot veneau la mine și îmi spuneau cât e de uimitor că încă trăiesc.

Am ieșit din spital câteva săptămâni mai târziu, cântărind 57 de kilograme. La internare am avut 100 de kilograme. Nu e tocmai planul de slăbire pe care l-aș recomanda cuiva.

Informații generale:

Genul: Bărbat.

Data când s-a petrecut întâmplarea: 1965.

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Da. Accident. Călcat de tren.

Elemente LMV:

V-ați simțit separat de trupul fizic? Da. Am descris mai sus, dar am plutit deasupra accidentului și am privit totul. În a doua și a treia experiență, de asemenea am ieșit din corp. Mă aflam cu siguranță în afara trupului fizic, existând în afara lui.

Cum se poate compara nivelul de conștiență și de vigilență din timpul experienței, față de cel de zi cu zi? Mult mai conștient si alert decât în mod normal. Conștiență totală.

La ce punct pe parcusul întâmplarii v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Atunci când a trebuit să aleg dacă rămân acolo sau mă întorc aici.

Ați simțit o accelerare a gândurilor? Incredibil de rapide.

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit. Vedeți descrierea de mai sus.

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Incredibil de viu.

Vă rugăm să comparați viziunea dvs din timpul experienței, cu felul în care vedeați înainte de momentul experienței. Amplificată.

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței cu auzul de dinainte de momentul experienței. Amplificat.

Ați fost conștient de alte lucruri ce se petreceau departe de dvs, ca și cum ați fi avut o percepție extrasenzorială? Da, și mi s-a confirmat mai apoi că așa a fost cum am văzut eu.

Ați trecut printr-un tunel, sau ceva asemănător? Da. Lumină albastră, foarte strălucitoare și caldă.

Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat, sau încă trăiesc pe Pamant? Nesigur. Ar fi putut fi mătușa mea, dar e greu de spus.

Ați văzut sau ați simțit o lumină puternică ce vă înconjura? Absolut. O lumină de origine mistică sau supra pământească.

Ați văzut vreo lumină? Da. Lumina pătrundea totul.

Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? O lume mistică sau nepământeană.

Ce fel de emoții ați simțit în timpul experienței? Bucurie în primele două, supărare în ultima.

Ați avut un sentiment de pace sau mulțumire? Un sentiment puternic de pace si mulțumire.

Ați avut un moment de Bucurie? Foarte bucuros/euforic.

Ați avut sentimentul unei armonii sau uniri cu universul? M-am simțit unit, sau una cu natura.

Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Totul in legătură cu Universul. Pot descrie că a fost ca un pahar plin cu apă, extins dintr-o dată până la capătul universului, umplând totul cu apă, apoi s-a micșorat la forma inițială, dar cu o apă TOTAL diferită.

Ați văzut scene din trecutul dvs.? Mi-au trecut prin fața ochilor, fără a le putea controla.

Ați văzut scene din viitor? Scene din viitorul meu. Lucruri de bază, nimic specific.

V-ați lovit de vreun obiect fizic, sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Da. La marginea unei alte dimensiuni la care mă uitam.

Ați ajuns la o graniță, sau punct de unde nu mai era întoarcere? Da. La marginea unei alte dimensiuni la care mă uitam.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care este religia dvs acum? Neafiliat - Nimic în special. Laic neafiliat.

Experiența dumneavoastră a inclus elemente religioase? Conținutul nu a fost în întregime în concordanță cu credințele pe care le-ati avut în momentul experienței. Niciodată nu am fost foarte religios, așa că nu m-a zguduit prea tare. Cred că știam de la o vârstă fragedă.

Ai avut orice modificări ale valorilor sau credinței tale după experiență, ca urmare a experienței? Da. Sentimente foarte diferite cu privire la viață.

Vi s-a părut ca ați întâlnit o prezență sau o ființă mistică / o voce neidentificabilă? Absolut sigur o ființă sau o voce de origine mistică sau supra pământească.

Ați văzut spirite decedate sau figuri religioase? Am simțit prezența lor.

Ați întâlnit persoane care au trăit pe acest Pământ (de exemplu: Iisus, Muhammad, Buddha, etc.)? Nesigur. I-am văzut pe toți cei care au trăit și care vor trăi vreodată.

În timpul experienței dumneavoastră, ați primit o informație specifică / conștientizare cum că Dumnezeu exista (sau nu) înainte de această viață? Nu.

În timpul experienței dumneavoastră, ați primit vreo informație specifică / conștientizare a faptului că o conexiune universală mistică sau unitate / unitatea fie există (sau nu)? Da. Pare evident de când am fost acolo. O observație: Suntem și aici și acolo în același timp.

Ați primit orice informație / conștientizare a faptului că Dumnezeu sau o ființă supremă, fie există, sau nu? Nu.

Referitor la viața Pământeană, altele decât Religia:

În timpul experienței dumneavoastră, ați primit vreo informație specifică / conștientizare privind sensul vieții pământești, sau scopul acesteia? Nu.

Credeți în viața de după moarte acum, după experiență? Nesigur. Da, ne reunim cu totul (devenim unul).

Ați primit informații referitoare la cum să ne trăim viața? Da. Dacă conștientizăm că toți suntem Unul, se schimbă felul în care ne purtăm unii cu alții.

În timpul experienței ați primit informații referitoare la greutățile și provocările vieții? Nu.

În timpul experienței ați primit informații referitoare la iubire? Nu.

Ce schimbări au apărut în viața dvs după experiență? Nesigur.

S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii, ca rezultat al acestei experiențe? Da.

După LMV:

A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Da. Cel mai greu de explicat a fost cum am ales între a rămâne acolo și a mă întoarce aici.

Cu câtă precizie vă amintiți experiența, în comparație cu alte evenimente din viață - care au avut loc în perioada experienței? Îmi amintesc experiența mai precis decât alte evenimente de viață care au avut loc în perioada experienței.

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Da. Pot vindeca cu mâinile, pot citi oamenii foarte bine, sunt mai deștept.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. În ziua următoare.

Ați știut despre Experiențele la Limita dintre Viață și Moarte înainte de această trăire? Nu.

Cum vi s-a părut realitatea acestei întâmplări la scurt timp (zile sau săptămâni) după ce s-a petrecut (alegeți răspunsul cel mai potrivit): Experiența a fost cu siguranță reală. Am văzut trenul, oamenii și camionul cu care au tras trenul mai apoi, eu le-am spus despre acel camion cu care au și tras trenul de pe mine.

La ora actuală, cum vedeți dvs. realitatea celor întâmplate? Experiența a fost cu siguranță reală.


Descrierea experiențelor 230:

Am fost lovit de tren și împins 150 de metri de-a lungul șinelor (eu fiind în mașină). Am ieșit din mine și am zburat printr-un tunel / tub de lumină pură albastră. Am ajuns la o margine unde m-am oprit chiar înainte de intrare. O figură (?) stătea în fața mea și mi-a urat bun - venit. După el puteam vedea toate sufletele care au existat și care vor exista vreodată, și m-am simțit atât de cald și în siguranță și bine primit. Acesta mi-a spus că mă pot întoarce înapoi și să-mi termin misiunea, și că voi fi ajutat. Am făcut cale întoarsă și am venit înapoi. A fost ca și când aș fi fost infuzat cu toată cunoașterea din univers, și apoi pe măsură ce ajungeam înapoi am început să uit, ca și când nu ar exista destul spațiu pentru a depozita totul în formă umană. Am plutit deasupra accidentului și am privit oamenii care încercau s-o scoată pe mama din mașină. Cupla trenului era peste mine. Aveam capul acoperit cu o pânză albă, și o trăgeau pe mama din mașină. M-am simțit tras înapoi în corp. Am deschis ochii, am tras pânza de pe cap, și m-am uitat la ei. Femeia care o ținea pe mama a leșinat, și toți cei prezenți s-au entuziasmat foarte tare. Le-am spus cum să lege mașina de șine și să tragă trenul de pe ea. Au luat lanțurile de la un camion (despre care le-am spus eu - unde să-l găsească. Era la 100 de metri de locul accidentului, pe partea cealaltă după tren…) Asta s-a întâmplat sâmbătă, iar joi eram înapoi la școală.

Următoarele două dăți au avut loc în spitalul veteranilor din Portland. M-am internat pentru o intervenție chirurgicală minoră. Am murit pe masă, și am avut aceeași experiență ca data trecută. Mi-au tăiat intestinul și mi-au perforat cavitatea pulmonară. M-am sufocat 8 ore mai târziu și am ieșit din corp. I-am privit cum mă duc în sala de operație și cum îmi introduc ace uriașe în spate pentru a drena fluidele, apoi cum m-au întors pe spate, m-au deschis și au pus tuburi în patru locuri, fără anestezie.

Ah.

De atunci am mai trecut printr-o operație importantă, dar totul a decurs bine (8 ore pentru a corecta prima operație. Stomacul mi-a fost tras prin diafragmă și mi s-a așezat în jurul inimii).

Informații generale:

Genul: Bărbat.

Data când s-a petrecut întâmplarea: 9 septembrie 1965, 8 august 1995

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Da. Accident. Operație. Călcat de tren prima dată. Operație a doua oară, sufocare a treia oară.

Elemente LMV:

Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Pozitiv.

Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Da. A doua și a treia oară la spital, dar nu și prima dată.

A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Nu.

V-ați simțit separat de trupul fizic? Da. Lumină pură.

La ce punct pe parcusul întâmplarii v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Claritate totală.

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit. Timpul nu există acolo.

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței cu auzul de dinainte de momentul experienței. Nu.

Ați trecut printr-un tunel, sau ceva asemănător? Da.

Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat, sau încă trăiesc pe Pământ? Da.

Ați văzut vreo lumină? Da.

Ce fel de emoții ați simțit în timpul experienței? Bucurie.

Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Totul în legătură cu Universul. Foarte complicat… orizonturi de timp legate de evenimente, binele cel mai înalt, bucuria de a dărui, puterea de a ști tot ce urmează să se întâmple.

Ați văzut scene din viitor? Scene din viitorul lumii. Am văzut posibile vieți?

V-ați lovit de vreun obiect fizic, sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Da. O margine (un capăt).

Ați ajuns la o graniță, sau punct de unde nu mai era întoarcere? Da. Am avut de ales. M-am întors înapoi.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care a fost religia ta înainte de experiență? Nesigur. Întâi creștin.

Care este religia dvs acum? Liberal. Am credințele mele.

Ai avut orice modificări ale valorilor sau credinței după experiență, ca urmare a experienței? Da. Nu mai îmi este teamă, și mă bucur mult de viață, chiar și în momentele grele.

Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:

Schimbări din viața dvs după experiență: Evoluție.

Ce schimbări au apărut în viața dvs după experiență? Deși nu pot afirma că viața mea nu ar fi fost la fel, simt că nu mai am frică de moarte, nici teamă de viață. Asta îți permite să să-ți trăiești visele fix așa cum le ai. ”Aș vrea să…” a dispărut, pentru că trec la acțiune pur și simplu.

S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii, ca rezultat al acestei experiențe? Prima experiență m-a transformat dintr-un tocilar - în cântăreț de rock. Am fost în Vietnam, am călătorit în Europa, am jucat într-un film (”How to beat the High Cost of Living”), am dat casting pentru ”Personal Best (worst)”, m-am dus la facultate, am studiat antropologia, am plecat în Micronezia să lucrez, m-am întors și mi-am luat o diplomă în artă. Acum dețin două galerii, și-mi expun lucrările în alte trei galerii.

După experiența LMV:

A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Da. Cum îi descrii New-Yorkul unui băștinaș Yanamamo, sau descrii elefantul unui vierme?

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Da. Intuiție extremă. De asemenea, mult mai puternic fizic. Am dovedit expresia ”Ai grijă ce-ți dorești, că se poate împlini”

Există părți din experiență care au o semnificatie importantă pentru dvs? Nicio parte rea, cu excepția recuperării fizice.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. Se pare că în zilele noastre există mai mult interes. Multe întrebări de genul ”Cum a fost”.

Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Nu.

Au fost aceste întrebări compuse în așa fel încât să vă permită să descrieți cu precizie și cât mai complex experiența dvs.? Nesigur.