LMV Sherry G
Home Page LMV recente Impartasiti LMV




Descrierea experientei:

CONTEXTUL DE DINAINTEA EXPERIENȚEI:

Strada pe care locuiam împreună cu familia mea era una ca oricare altă stradă în San Jose, California, numai că aceasta era strada pe care eu și cu tatăl meu obișnuiam să facem competiții sportive. Era destul de aproape de liceul meu. Aveam multe visuri, la fel ca toți copiii, însă visul meu cel mai mare era să devin un atlet de talie mondială. Gimnastă, stea a atletismului sau chiar culturistă, nu conta foarte tare la acea vreme, știam doar că îmi doresc să mă perfecționez fizic. Tatăl meu știa asta, și din acest motiv făceam tot felul de competiții de-a lungul străzii, mă provoca, mă motiva să mă dezvolt fizic, susținându-mi visul în singurul mod în care știa s-o facă. Mă susținea în tot ce făceam. Chiar și la discursuri, îmi scrisese majoritatea discursurilor și mă învăța cum să le spun. Acesta era încă unul dintre țelurile copilăriei mele. Încă de la 12 ani, abilitățile mele de exprimare se dezvoltau în paralel cu dezvoltarea atletică.

Când i-a murit mama, i-am pierdut sprijinul. L-am pierdut pe el. Nu știu de ce. Poate din cauza felului în care a suferit mama lui în urma cancerului la plămâni. Poate pentru că moartea mamei lui l-a determinat să reflecteze asupra propriei lui vieți. Eu am iubit-o și pe ea. Retrospectiva nu este niciodată satisfăcătoare și nu face nicio diferență. Viața familiei noastre a decăzut, și în câteva luni părinții mei au divorțat. În același an mi-am pierdut și bunica și tatăl. De atunci nu am mai făcut niciodată competiție pe stradă.

Speranțele și visurile mele au dispărut. Pierderea bunicii și divorțul părinților au creat în mine un vid și m-au îmbolnăvit într-o asemenea măsură încât mulți ani după aceea nu am reușit să mă vindec. Credeam că toate ce s-au întâmplat erau cumva din cauza mea. Așa că pentru a face față durerii, singurătății și dezaprobării pe care o simțeam față de propria persoană, mi-am găsit refugiul în mâncare. În exterior mă luptam cu aceeași dorință de de a mă simți acceptată, iubită, de a-mi îndeplini visurile, de a fi plăcută și văzută ca o atletă frumoasă și populară, la fel ca restul fetelor, drumul spre perfecțiune. În interior mă sfâșiam considerându-mă grasă și urâtă. Am început să mă îngraș rapid, folosind mâncarea de-a lungul anilor pentru a înlocui durerea și tristețea din mine. La 15 ani am găsit o soluție pentru a obține cumva aspectul fizic la care tânjeam. Mi-am făcut o prietenă la lucru care iubea mâncarea la fel de mult ca mine. Și mi-a propus să mâncăm cât vrem, și apoi să vomităm. Așa au început anii mei de bulimie. Pe parcursul acestor ani, am dus o luptă pe care nu credeam că o pot câștiga. Visam să fiu ca toate celelalte, și-mi doream cu toată inima să pot mânca tot ce doresc, la fel ca atât de multe fete pe care le cunoșteam. Părea că dacă ești drăguță și slabă, poți avea toți băieții frumoși și fericire totală.

La 18 ani l-am cunoscut pe viitorul meu soț, care era un culturist frumos, și cu care mi-am petrecut următorii 10 ani din viață încercând să ating nivelul de perfecțiune la care el considera că trebuie să fiu. Nu era dispus să îmi arate cum să ajung la acele rezultate. Răspunsul lui era că deja ar fi trebuit să fiu acolo. La 21 de ani, soțul meu a fost relocat în Germania, într-un tur militar. Aici am început eu să-mi caut un statut; Într-o zi m-a abordat antrenorul de powerlifting al armatei, și m-a întrebat dacă m-am gândit vreodată să mă antrenez cu greutăți. I-am spus că îmi doream din toată inima, însă soțul meu se aștepta ca eu să știu singură să mă antrenez. Următorii ani mi i-am petrecut antrenându-mă cu greutăți în armată, și făcând un copil.

După ce am născut, nu mi-am schimbat obiceiurile cu mâncarea, și eram mereu într-o luptă între ceea ce vedeam în exterior și ceea ce simțeam în interior. Nu m-a ajutat nici faptul că de-acum soțul meu îmi dăduse un ultimatum (să slăbesc în trei luni, sau mă părăsește). Am dus lupta asta mulți ani, până am rămas gravidă cu al doilea copil, și divorțam. Am luat decizia să-mi îndeplinesc visul, gravidă fiind. Nu înțelesesem că primul pas pe care trebuia să-l fac era să mă întreb pentru cine fac asta (pentru mine însămi, sau pentru a fi acceptată de societate), astfel că m-am înconjurat de oameni despre care credeam că mă vor ajuta să-mi îndeplinesc visul. Îmi doream atât de tare să fiu iubită și să fiu văzută frumoasă, încât eram capabilă de orice pentru a atinge acel nivel de perfecțiune. Problema este că nu mi-am luat în calcul valorile, astfel că dacă oamenii îmi spuneau sari, eu întrebam cât de sus. Căutam răspunsuri acolo unde toată lumea spunea că le găsesc.

Mi s-a spus că drogurile și steroizii sunt singura cale de a obține ce-mi doresc, iar eu am crezut ce mi s-a spus. Niciodată nu încercasem până atunci cu droguri și steroizi, așa că încercam orice mi se sugera. Ceea ce nu înțelegeam, era că nici ei nu știau nimic. Totul era despre ego. Ca rezultat - am explodat, m-am făcut mai mare: nu-mi dorisem decât să fiu frumoasă și slabă, ca să fiu iubită. Părea că nu reușesc nicicum.

Așa că mi s-a prezentat un drog cu ajutorul căruia să pot sta nemâncată cât doresc eu. Introdusesem metamfetamina în viața mea, avansând în drumul meu spre perfecțiune, renunțând definitiv la mâncare. Urma să obțin forma fitness. Această fază a vieții mele mi-a adus o nouă înțelegere despre cum se văd oamenii unii pe alții; prin ceea ce văd doar cu ochii. Eram captivă! Percepția mea asupra vieții era distorsionată pentru că trăiam prin ochii lumii, nu prin ai mei. Eram atât de obsedată să fiu slabă, încât am renunțat de tot la mâncare. Jocul meu devenea din ce în ce mai greu de urmat. În oglindă tot ce puteam să văd era grăsime, dar în realitate oamenii mă vedeau cum mă topesc pe mine. Mi se părea că nu sunt niciodată destul de slabă.

Îmi aduc aminte că mama m-a văzut după vreo trei luni și a început să plângă! Mi-a spus: ”Sherry Marie, ești un schelet! Ce iți faci? Ce se întâmplă cu tine?” M-am înfuriat și i-am spus că nu știe ce vorbește.

Cam pe atunci m-am hotărât să mă mut în Las Vegas, Nevada. Presimțeam că voi deveni faimoasă. Voi ieși în oraș și voi fi descoperită. Acum participam la competiții și pozam pentru niște reviste, dar la fel de repede cum am obținut acele lucruri, așa le-am și pierdut. Mă simțeam foarte singură și goală pe dinăuntru. Cheful de viață mi s-a dizolvat într-un întuneric din care nu mai puteam ieși. Am început să mă simt foarte rău; toleranța mea pentru circumstanțe minore de viață devenea din ce în ce mai mică. Copiii mei nu înțelegeau prin ce trec, și de câte ori mă uitam în oglindă, vedeam imaginea unei fete grase. Îmi doream să mor. Ce sens avea lumea asta? De ce suntem aici? Există fericire? Urăsc viața! Oamenii există ca să se distrugă unii pe alții! Acesta este dialogul care începuse să ruleze în capul meu.

Aceastea sunt experiențe și întâmplări pe care azi pot să vi le împărtășesc. Au fost foarte reale, și ele sunt motivul pentru care ne-am adunat aici. Așa cum spuneam, nu mai îmi doream să trăiesc. Nu mai puteam interacționa cu lumea. Nu mai suportam prezența nimănui. Nu mai suportam nici măcar vocea fiicei mele. Nu mai ieșeam aproape deloc din casă în perioada aceea, și toate ferestrele din casă erau închise și acoperite cu perdele.

Când trebuia neapărat să ies din casă, pentru că le era foame copiilor, sau ce mai trebuia să cumpăr, începusem să am experiențe pe care le pot descrie doar așa: nu conta unde sunt, la alimentară, la benzinărie sau la sala de sport. Oamenii veneau la mine și-mi spuneau că le-a spus Dumnezeu să-mi vorbească. Începuse să se întâmple atât de des, încât credeam că am înnebunit. Am început să mă rog mai des la Dumnezeu să mă omoare.

N-a mai trecut mult timp și au început să mă viziteze spirite. Cum aș putea să descriu totul altfel decât să spun așa cum a fost, adevărul! Avusesem un prieten foarte apropiat care murise cu un an în urmă din cauza unei supradoze. Scott fusese foarte apropiat de mine și de copiii mei, dar avea nevoie să evadeze de durerea provocată de lume, și se droga. Spiritul lui Scott a început să vină la mine în fiecare zi. Spiritul lui Scott încerca să mă convingă să nu permit să pățesc ce a pățit el. Îmi arăta frumusețea mea interioară și iubirea pentru lume. Îmi spunea că am atât de multe de oferit lumii.

Nu mult după aceea, un alt spirit a început să mă viziteze și să-mi împărtășească aceeași înțelepciune simplă. Mă aflu aici pentru un motiv. Nu am voie să renunț! Spiritul ei a fost odată o figură puternică în lumea fizică, dar și ea a fost doborâtă de autodistrugere. Era spiritul lui Marylyn Monroe. În faza asta, în mintea ta poate te întrebi cum e cu putință. Îți spun că e adevărat. Eu pot doar să-ți povestesc ce mi s-a întâmplat, și ce efect a avut totul asupra mea. Atât de puternică a fost influența ei spirituală asupra mea, încât venea și stătea cu mine oră de oră în fiecare zi, câteva săptămâni înainte de a avea experiența LMV. Nu conta în ce cameră sunt. Îmi vorbea prin televizor, în bucătărie, pe scări, în camera mea. Când voiam să sting televizorul, apărea un documentar despre viața ei.

Ea împărtășea cu mine înțelepciunea ei de viață. Îmi spunea că viața mea se aseamănă foarte mult cu a ei. Îmi spunea că și ea a căutat iubire și acceptare prin ochii lumii. Și ea trăise în întunericul dat de o viață în care a fost înconjurată de persoane puternice din Las Vegas și din alte părți ale lumii. O lume a întunericului și a statutului pe care ți-l poate da frumusețea, prin bărbați puternici și importanți. În următoarele săptămâni mi-a împărtășit viața ei și concluziile ei despre viață. Îmi spunea că iubirea este singura cale. Îmi spunea să mă agăț întotdeauna de iubire și să nu uit niciodată să iubesc. Pentru că Iubirea este singura cale de supraviețuire pentru specia umană. Îmi spunea să nu permit să mi se întâmple ce i s-a întâmplat ei. Îmi spunea că încă am o șansă. Mi-a spus că Joe Dimmaggio a fost iubirea vieții ei în existența ei umană. Încă odată, împărtășea cu mine iubirea ei.

Sunt convinsă că se pot spune multe despre ceea ce tocmai v-am povestit. Pot să vă spun așa; la acea vreme, credeam că îmi pierd mințile. Ceea ce vă povestesc în continuare s-a petrecut cu două săptămâni înainte de experiența mea LMV, și este ceva ce până în ziua de azi port cu drag în inima mea. Poate că unele lucruri nu vi se vor părea clare, dar este în regulă. Eu știu ce am trăit. Era duminica de Super Bowl în 1997. Mi-am petrecut multă vreme în Las Vegas flirtând cu bărbați puternici din New York. Veneau în Las Vegas, iar eu le țineam companie.

Unul dintre acești bărbați, din grupul din acel week-end, m-a invitat în penthausul lui; voia să vorbim. Când am ajuns la camera lui, mi-a deschis ușa și mi-a spus să mă așez. S-a holbat la mine câteva minute, lucru care m-a făcut să mă simt inconfortabil. Apoi mi-a spus: ”Sherry, se vede în ochii tăi cât de mult îți pasă și iubești oamenii, dar tu ești o fetiță speriată. Tu nici măcar nu știi cine ești, așa-i? Ești o stea strălucitoare! Cauți faimă și avere în lume. Dar până nu vei ține capul sus și vei spune Nu-mi pasă ce crede lumea! - niciodată nu vei fi o stea; nu vei fi nimic. Pentru că mereu îți va păsa de părerea lumii! Fii tu însăți!” M-am uitat în ochii acestui om, și puteam să jur că mă uit în ochii lui Dumnezeu. Două săptămâni mai târziu, răspunsul pe care l-am găsit a fost autodistrugerea.

DESCRIEREA EXPERIENȚEI:

În 13 februarie 1997, mi s-a oferit o a doua șansă, un apel la trezire. Aproape îmi pierdusem viața din cauza bulimiei, anorexiei și a drogurilor, și am trăit ceea ce se numește o experiență la limita dintre viață și moarte. La fel ca mulți oameni care au trăita așa ceva, mi s-a arătat și mi s-a spus că primesc o a doua șansă pentru a-mi duce la îndeplinire scopul. Mi s-a oferit un cadou pe care cuvintele nu îl pot descrie, să vă pot spune cât de recunoscătoare sunt să-mi pot împărtăși povestea cu voi. Sper ca mesajul meu să ajungă fix la acei oameni care au cea mai mare nevoie de el.

Am găsit IUBIREA! Mi-am văzut spiritul părăsindu-mi trupul și eliberându-se din lumea carnală. M-am văzut călătorind printr-un tunel de lumină care era libertate, este greu de descris în termeni fizici. Era totul în același timp, iubire, libertate, ușurare, și unimea din care facem parte cu toții. Dintr-o dată eram în prezența unor spirite puternice, și a iubirii. Simțeam cum mă mângâie și mă pregătesc pentru ce avea să urmeze. Iubirea lor era aceea a serenității totale.

Acolo, Dumnezeu a comunicat cu mine. Comunicarea a fost așa cum aș descrie comunicarea dintre mine și tine, dar una de putere. Certitudinea comunicării telepatice. Auzeam totul prin simțuri. Spirite care au trăit în lumea fizică cu mine dar au trecut dincolo înaintea mea - erau acolo pentru a mă face să mă simt bine, iubită. Erau un grup de spirite, ghizi și profesori care erau alături de mine tot timpul pentru a-mi îndeplini menirea pe planetă.

Dintr-o dată, cea mai puternică sursă de energie și iubire mi-a spus că mai am mult de lucru pe pământ. Că nu mi-am îndeplinit scopul, că mi s-a dat de ales între distrugere și misiunea mea. Apoi mi s-a arătat ceea ce azi pot descrie ca fiind revizuirea vieții. Tot ce trăisem în viața umană până în acel moment. Ceea ce acum cred că poate fi ziua judecății din Biblie. Nu focul și pucioasa sunt înfiorătoare, ci experiența în care tu te judeci pe tine. Retrăirea tuturor alegerilor, iubirea, ura, furia - provocate altora. Trăiești tot ce au trăit acei oameni, ca și când ai fi în interiorul lor. Simți durerea fix așa cum au simțit-o ei.

Apoi mi s-a spus că am de ales între a rămâne acolo, sau a primi o a doua șansă să-mi duc scopul la îndeplinire. Mi s-a spus că scopul meu era o misiune importantă. Mi s-a spus apoi că primesc o binecuvântare și mi se arată ceea ce nu am terminat. În acel moment am început să văd un viitor care-mi trecea prin fața ochilor ca și când ar fi fost un film care descrie un basm în care toate dorințele prințesei sunt îndeplinite. Mi s-a spus că îmi este sortit să conduc, și că sunt o vindecătoare trimisă pe pământ pentru a pregăti căile vieților altora. Mi s-a arătat un film despre o femeie care a venit pe pământ ca să le arate altora propria lor măreție. Ea ve deveni notorie în filme, la televizor, în reviste, în lumea modei, schimbând imaginea lumii despre cum trebuie să arate femeia, industria fitness, și va fi un trendsetter.

Voi călători în diferite țări pentru ridica nivelul de conștientizare al femeilor, și a le ajuta să-și descopere propria divinitate. Cele mai mari creații ale mele vor fi deschiderea unor centre de vindecare pentru femei și copii, și voi contribui la înființarea unor fundații umanitare pentru oamenii străzii și cei aflați în situații tragice. Voi vorbi peste tot în lume în fața unor grupuri mari de oameni despre anorexie, bulimie, abuz de droguri, sobrietate și cum să-ți descoperi acea putere unică din interior.

Următoarea versiune care mi s-a arătat a fost aceea a unui om care a făcut parte din viața mea în acele zile întunecate. Numele lui e Phil; mi s-a spus că trebuie să îi arăt posibilitățile ce se întrevăd pentru viața lui. Că i s-a oferit moartea și distrugerea în lumină. Lui Phil i s-a oferit aceeași alegere, în viața fizică. Când i-am profețit lui Phil viitorul după ce mi-am revenit, a fost prea mult!

Apoi mi s-a arătat de ce suntem aici. Suntem aici ca să experimentăm experiența umană. Mi s-a spus că dacă ar exista o religie, cu toții am spera ca religia pe care am ales-o să fie cea corectă. Nu suntem aici ca să ne omorâm între noi. Suntem aici ca să ne ajutăm unii pe alții să ne ridicăm la cel mai înalt nivel al iubirii. Mi s-a spus că voi lăsa în lume ceva ce nu va fi uitat niciodată. Toată viața mea am fost învățată că voi fi luată de Satana dacă fac ceva rău. Mi s-a spus că păcatul și Satana sunt doar creațiile noastre. Că noi suntem de fapt esența lui Dumnezeu. Că noi suntem Dumnezeu creând Dumnezei. ”Voi sunteți Dumnezei” Dumnezeu locuiește în noi și printre noi. Dumnezeu experimentează totul împreună cu noi. Aceasta are denumirea de liber arbitru, cel mai important dar care ni s-a dat a fost acela de a ne crea propria realitate. De a experimenta cea mai grandioasă versiune a noastră.

Învață lumea să se joace, învață-i să-și redescopere copilul interior, învață copiii să se iubească unii pe alții, și să-și găsească puterea de a-și folosi măreția unică împreună. Evident, am ales să încerc din nou. Ultimul lucru care s-a întâmplat a fost să-mi văd spiritul coborând înapoi în corp. Mi s-a spus: ”Trebuie să ajuți lumea să înțeleagă că trebuie să se dăruiască pe sine necondiționat, și că iubirea este tot ceea ce există!”

Când mi-am revenit, oamenii cu care mă înconjurasem în ultima vreme nu m-au mai înțeles, și nici nu au fost dispuși să înțeleagă interconectivitatea dintre noi. Phil a spus că sunt nebună, și de-acum mă striga Sherry Sperietoarea. Mi se arătase că mă va părăsi, dar că se va întoarce într-o bună zi, undeva. Cu o lună înainte de un proces pe care îl avea Phil, i-am spus tot ce se va petrece la acel proces. Ghici ce? S-a întâmplat totul fix așa cum am spus. Asta nu a făcut altceva decât să-l sperie și mai tare.

Deși era foarte dureros, mi-am asumat responsabilitatea pentru mine și acțiunile mele. Mi-am pierdut părul; De la 45 de kilograme am ajuns la 84. Nu mi-am dat seama că tot ceea ce mi se promisese nu se va întâmpla într-o zi. Eu chiar credeam că dacă mă întorc, tot ce mi-a promis Dumnezeu se va întâmpla fix în ziua aceea. Lumea m-a părăsit, a râs de mine, m-au făcut nebună. Pot să împărtășesc durerea pe care mi-au provocat-o, dar mi s-a dat o binecuvântare pe care nimeni nu mi-o poate lua. Așa că am decis să mă detașez. Cum am reușit să mă detașez când de fapt trăiam tocmai opusul a ceea ce mi-a fost promis? M-am recuperat imediat, mi-am pierdut toate bunurile, mi-a căzut părul din cauza inaniției, m-am îngrășat aproape 40 de kilograme în două luni și eram practic boschetară, pentru că familia și prietenii au spus că dormi așa cum îți așterni. Nu mi-a plăcut ce am văzut, nici ce am simțit.

Starea de fericire totală pe care am experimentat-o apoi - a fost dată de sentimentul de unime cu tot ce există. Vezi tu, energia negativă din experiența cu lumea a fost eliminată în lumină. Am fost impregnată cu iubire. Cum să descriu sentimentul? Altfel decât să fac o comparație cu filmul Highlander. Eu sunt totul, știu totul, sunt una cu totul. Din ziua în care mi-am revenit și până azi, darul meu a fost să experimentez misticul. Binecuvântarea de a fi în legătură cu atotputernicul. Ce este misticul? O serie de evenimente care se petrec în viața noastră și sunt greu de explicat. Poate fi ceva simplu, ca întâlnirea cuiva care să-ți spună lucruri fix așa cum ți-ar vorbi Dumnezeu direct prin acel om.

Un eveniment pe care-l pot descrie în detaliu este ceva ce am trăit la șase săptămâni după acea experiență. Participam la un eveniment fitness în Palm Springs. De acum nu mai aveam niciun ban, dar m-am înscris oricum. Promoterul evenimentului mi-a dat 20 de dolari pentru benzină ca să mă întorc la Las Vegas. Am oprit să alimentez și am realizat că nu mai știu să ajung la Las Vegas. Am întrebat un om de pe marginea drumului care-i drumul spre Las Vegas. Acesta mi-a spus să merg pe autostrada 10.

În acea perioadă eram ca un copil renăscut. Am condus o vreme, pierdută în propriile gânduri, când am văzut un panou pe care scria Arizona. Arizona! M-am uitat la indicatorul de combustibil și am văzut că eram aproape goală. Știam că nu am niciun ban în cont, și mă întrebam ce pot să fac. Am tras pe dreapta la o benzinărie doar să încerc să văd dacă reușesc ceva cu cardul. Scria că sunt fonduri insuficiente. Așa că ce am făcut? Am început să le povestesc la alții povestea mea. Da, mulți au crezut că sunt nebună! În acel moment încă eram foarte slabă. Unii oameni îmi aruncau 67 de cenți, sau o monedă de doi dolari. I-am folosit pe toți ca să-mi pun benzină. În continuare păream să nu pot obține indicații corecte de la nimeni, ca să mă pot întoarce la Las Vegas.

În tot acest timp auzeam spiritul vorbindu-mi despre lucruri minunate pe care le voi face în viitor. Că voi ajuta mulți oameni să-și descopere propriul sine. Eram pierdută deja de vreo 10 ore în deșert, și părea că mă rătăcesc din ce în ce mai tare. Am ajuns la o benzinărie și am auzit în minte ”verifică-ți cardul la ATM”. În acel moment tocmai vorbisem cu un tip care mi-a aruncat 4 dolari și mi-a spus să mă schimb. I-am spus că a fost o perioadă în care căutam senzații tari, dar acum sunt într-al nouălea cer. Am intrat în benzinărie măcar să încerc cardul. I-am dat cardul vânzătorului, și aveam 13 dolari, prețul benzinei.

Din nou m-am urcat în mașină și am mers o vreme până am ajuns într-o benzinărie în mijlocul pustietății. Erau doi bătrâni care stăteau pe scaune în fața benzinăriei. M-am oprit și am început să plâng. Am început să-i povestesc unuia că m-am rătăcit, mi-e foame, sunt obosită, și nu reușesc să găsesc drumul spre casă. Acesta s-a uitat fix la mine un moment, m-a privit în ochi și mi-a spus: ”Am fost trimis să-ți dau un mesaj, iar mesajul este - Spune-ți povestea, spune-o ușor, nu fi agresivă, dar lasă un expemplu care să dăinuie în timp, iar lumea nu te va uita niciodată” Am început să plâng din nou, și nu știam ce să cred. Aș putea să povestesc multe astfel de întâmplări, am descris această mică situație pentru a exemplifica ce se întâmplă în viețile noastre când nu ne îndeplinim menirea.

Am realizat că negarea, vinovăția și procastinarea trebuie să dispară. Trebuia să preiau controlul asupra propriei vieți. Mi s-a dat un dar, o a doua șansă. Era vremea să fac un angajament față de mine însămi.

Sunt doi factori care ne motivează: căutarea plăcerii și evitarea durerii. Acestea stau la baza comportamentelor și atitudinilor noastre. Un nou plan de viață era pregătit. Percepția este cea care îl împiedică, sau îl duce la îndeplinire. Aveam nevoie să mă trezesc și să mă uit bine la mine. Aveam în față o lume întreagă de care să mă bucur. Am început să-mi privesc situația ca pe o provocare. Mulți oameni consideră că schimbarea este prea incomodă. Ei cred că este un aspect negativ al vieții. Motivația înseamnă mișcare! Motivația înseamnă să mergi în diferite locuri, nu să stai în loc.

Adevărata provocare pentru mine era să mă țin de scopul meu. În viață, multe provocări sunt teste, așa că începi să vezi fiecare problemă de care te lovești drept o oportunitate de creștere. Am început să iau decizii bazate pe evoluția personală mai degrabă, în loc de a reacționa la teamă sau necesități. Mi-am dat seama că nu este nevoie de un miracol așa cum mi-a fost oferit mie, pentru a face o schimbare. Este nevoie de puțină credință, bunăvoință și încredere în sine, plus angajamentul de a încerca ceva nou. Suntem meniți să evoluăm mental, fizic, emoțional și spiritual. Dacă te autoconvingi că schimbarea e rea, îți otrăvești viitorul. Ține minte: ”Dacă continui să faci ceea ce ai făcut mereu, vei continua să obții ceea ce ai obținut mereu”. Așa că am perseverat.

Am muncit din greu să învăț să mă iubesc și să mă accept pentru cine sunt eu în interior. Nu a fost ușor; e nevoie de muncă asiduă! E nevoie să îți permiți să fii uman. E nevoie să știi că tu poți, că este posibil, și să vrei. Îmi spuneam că pot câștiga lupta cu kilogramele, și cu orice în viață. Totul s-a îndeplinit cu pași mici. Visul meu este să devin un model adevărat pentru femei și copii, și să ajut oamenii să înțeleagă că orice se poate realiza, la orice vârstă, atunci când o faci cu toată inima, și crezi în tine. Când ești pregătit, învățătorii vor veni către tine. La mine au venit unul câte unul.

Aș vrea deocamdată să-i mulțumesc dragului meu prieten George Snyder, fondatorul competiției ”Galaxia femeilor”. A apărut în viața mea, și și-a dedicat timpul să învețe femeile cum să se antreneze ca o femeie, astfel că și eu pot duce mai departe cunoștințele cumulate către alte femei, pentru a le ajuta să-și îndeplinească visurile și țelurile.

Așa că vă rog pe toți să vă luați un moment să priviți în inimile voastre și să înțelegeți că fiecare dintre noi se află pe niveluri diferite de evoluție. Ce exemplu vrei să fii tu pentru societate? Dacă ar fi să părăsești lumea asta azi, ți-ai îndeplinit ce ți-ai propus? Iată-mă, Sherry G., în sfârșit din nou aici, 5 ani și jumătate mai târziu. Am slăbit 32 de kilograme în urmă cu doi ani, și am participat pentru prima dată în mod natural (fără droguri și steroizi) la o competiție de bodybuilding, unde am câștigat locul I Miss Fitness, și Miss Pro World Natural 2000, și am multe alte visuri și scopuri îndeplinite.

În sfârșit am învățat să fiu eu însămi cu orice preț, să am încredere în sinele meu superior să mă ghideze în toate circumstanțele vieții, și să mă înconjur cu oameni luminoși care au curajul să iasă în față ca modele pentru mileniul următor, și să ajute la crearea unei lumi cu potențial nelimitat de iubire. Recent am decis să îmi demarez propriul proiect, deschiderea de centre pentru vindecare și rejuvenare pentru femei, pe toate nivelurile de fitness, unde să aduc multă voioșie și provocări pentru spirit.

5 ani și jumătate mai târziu, categoric îmi urmez inima. Acum știu că toate s-au întâmplat cu un motiv. Cum puteam eu să fiu așa o femeie superbă, în acea zi când mi-am revenit? Trebuia să am experiențe, să mă vindec și să evoluez - pentru a transmite mesajul. Realizez astăzi că nu sunt aici pentru a convinge pe cineva de realitatea mea, sau de ce mi s-a întâmplat. Sunt aici ca să ofer speranță, să răspândesc mesajul și să îi învăț pe ceilalți despre posibilitățile nelimitate care există în ei înșiși.

Informații generale:

Genul: Femeie.

Data când s-a petrecut întâmplarea: 13 Februarie 1997

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Da. Atac de cord. Mi-am deprivat corpul de mâncare o perioadă lungă de timp. La început au fost palpitații, apoi mai multe atacuri de cord mici.

Elemente LMV:

Cum considerați că a fost trăită experiența: Pozitiv.

Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Da. Droguri, anorexie, bulimie.

A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Nu tocmai. A fost cât se poate de viu totul.

V-ați simțit separat de trupul fizic? Da. M-a privit plecând și întorcându-mă în trup.

La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Conștiență și atenție totală. Stare clară de alertă.

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit. Numai că nivelul de real al experienței nu poate fi uitat niciodată. Ceva ce nimeni nu-ți poate lua, oricât de nebună ar crede că ești. Tu știi ce ți s-a întâmplat, și ai auzit tot ce ai auzit.

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței cu auzul de zi cu zi de dinainte de momentul experienței. Da. Voci reconfortante.

Ați fost conștient de alte lucruri ce se petreceau departe de dvs, ca și cum ați fi avut o percepție extrasenzorială? Mi-am văzut viitorul. Dovada stă în ceea ce am devenit și în evenimentele care s-au întâmplat exact așa cu mi s-a spus.

Ați trecut printr-un tunel sau ceva asemănător? Da. Am trecut printr-un tunel de pură perfecțiune și iubire. Era libertate, eliberare și tot ceea ce ți-ai putea dori aici în experiența umană.

Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat, sau încă trăiesc pe Pământ? Da. Da, multe spirite, bunica mea, cea mai puternică energie a lui Dumnezeu - totul. Acesta era un grup de spirite care au călătorit și au fost cu mine pe parcursul experienței mele umane. Mi-au împărtășit iubirea lor și mângâiere. Împreună am făcut revizuirea distrugerii mele. Bunica mi-a spus că a fost alături de mine toată copilăria mea, m-a vegheat și m-a protejat.

Ați văzut vreo lumină? Da. Lumina era o formă de energie care te umple de putere, iubire, atotcunoaștere.

Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? O lume mistică sau nepământeană.

Ce fel de emoții ați simțit în timpul experienței? Iubire dincolo de orice explicație.

Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Totul în legătură cu Universul. Mi s-a arătat de ce suntem cu toții aici. Mi s-a arătat sau comunicat de ce este nevoie să aducem pământul la unime și la altruism. Este o perioadă în care avem foarte mare nevoie să ne unim și să ne ajutăm. Mi s-a arătat că SUNTEM DUMNEZEU CARE SE EXPERIMENTEAZĂ PE SINE!

Ați avut experiența revederii tabloului vieții? Mi s-a arătat revizuirea vieții. Suma experiențelor mele de viață. Propria distrugere a creației mele. Bucuria și durerea pe care le-am provocat-o celorlalți. Numai că am retrăit totul ca și când mi s-ar fi întâmplat mie (ca și când trăiam în ei).

Ați văzut scene din viitor? Scene din viitorul lumii. Mi s-a arătat care este menirea mea. Care este misiunea mea aici.

V-ați lovit de vreun obiect fizic sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Nesigur. Mi s-a oferit alegerea dintre a trece granița, sau a mi se oferi a doua șansă - să mă întorc și să-mi duc la îndeplinire misiunea.

Ați ajuns la o graniță sau punct de unde nu mai era întoarcere? Da. Mi s-a dat de ales.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care a fost religia ta înainte de experiență? Nesigur.

Care este religia dvs acum? Sunt spirituală.

Ai avut orice modificări ale valorilor sau credinței tale, ca urmare a experienței? Da. Iubire pentru tot.

Referitor la viața Pământeană, altele decât Religia:

Schimbări din viața dvs după experiență: Evoluție.

Ce schimbări au apărut în viața dvs după experiență? Duc la îndeplinire tot ce mi s-a arătat că va fi. Puțin câte puțin. Cele mai minunate manifestări le am atunci când trăiesc în prezent și mă eliberez de frică.

S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii ca rezultat al acestei experiențe? A fost o experiență de evoluție personală. Mi-a dat curajul să înfrunt opusul a ceea ce urma să devin, și să învăț să accept lumea cu nivelul fiecăruia de iubire și evoluție.

După LMV:

A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Nu.

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Da. Experimentez Misticismul în mod regulat. Până în ziua de azi.

Există părți din experiență care au o semnificație importantă pentru dvs? Cea mai frumoasă parte este că am primit a doua șansă, și că mi s-a arătat scopul meu. Cel mai rău a fost că nu am realizat atunci când m-am întors că nu mi-a spus când voi deveni această femeie care iubește lumea și ajută oamenii cu atâta libertate. Credeam că mă trezesc și totul se întâmplă într-o zi. Acesta este și parte din motivul pentru care am fost boschetară. Mi s-a spus că voi avea tot ce am nevoie pentru a ajuta lumea să meargă mai departe. Mi s-a spus că într-o bună zi voi fi o femeie realizată (prosperă), și că atunci când voi ajunge la acest nivel, voi ști exact ce am de făcut cu banii pentru a ajuta oamenii. Am fost confuză în primă fază. Știam cu toată inima că urmează să se întâmple. Numai că nu înțelesesem că nu știam când se va materializa.

Acum îmi dau seama că am experimentat opusul a tot ceea ce mi se arătase că voi deveni. Acum știu, cum aș putea să dau lumii ingredientele rețetei, dacă nu aș fi umblat în pantofii respectivi? Am fost om al străzii, dependentă de droguri, bulimică, anorexică, grasă și obeză, mi-am pierdut tot părul, pe mama, soțul, fiica, am avut bani apoi i-am pierdut, am trăit peste tot în lume. Am avut un soț alcoolic, am avut parte de violență domestică. Am trăit de toate.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. La început i-am cam pierdut pe toți. Oamenii din preajma mea de la acea vreme mi-au spus că sunt nebună, au râs de mine, m-au scuipat, m-au insultat și m-au părăsit. Familia mi-a spus că dorm așa cum mi-am așternut. Mama mea era îngrozită pentru că în sistemul ei de credințe era ideea că trebuie să ne cerem iertare pentru păcatele noastre la Isus Hristos pentru a ajunge în rai. Și apar eu să-i spun că noi suntem Dumnezeu care se experimentează pe Sine. Că Dumnezeu este în orice și în tot ce există. Unii au fost influențați și au crezut că sunt Looney Tunes (desene animate)

Cred că am experiențe mistice atât de intense în primul rând pentru că am fost trezită, dar și pentru că scopul meu aici implică foarte mult curaj.