In 1948 m-am casatorit cu o femeie frumoasa pe care o chema Pat. Se bucura de multa popularitate si m-am simtit privilegiat ca o cistigasem. Eram foarte ocupat cu cariera mea de economist si vedeam viata in roz fara sa-mi dau seama ca se apropiau niste nori negri de furtuna la orizont. Nu am observat nimic pina in ultimul moment. In anii ce-au urmat toate sperantele, visele si perspectivele de viitor s-au surpat. La inceput beam cind era vreo ocazie speciala, apoi am inceput sa beau din ce in ce mai mult, pina cind in cele din urma am cazut in mreaja abuzului constant de alcool. Marginea prapastiei se contura incet, incet - era compusa din pierderea credintei, teama, neputinta si compatimirea de sine.

Numai la sapte luni dupa casatorie cind credeam ca totul mergea perfect intre noi, am aflat ca sotia mea ma insela, ceea ce m-a impins sa beau si mai mult si sa devin mai retras. Si eu aveam o vina in distrugerea acestei casnicii. De cite ori a aparut o noua aventura in viata sotiei, fie de scurta durata fie lunga de un an, nu incetam sa-i arunc cuvinte jignitoare si o faceam sa se simta vinovata. O data, cind era la intilnire cu un barbat, m-am hotarit sa fac ceva, caci ma saturasem de situatia degradanta si fara scapare in care ma aflam.

Ma gindeam ca Pat va fi plecata toata noaptea, asa ca i-am bagat in pat pe cei doi baieti si pe fetita si i-am ascultat cum isi faceau rugaciunile. Pe atunci rugaciunile mi se pareau ceva de suprafata, fara vreun sens. Nu gaseam nici o consolare sau speranta in rugaciune. Devenisem un ateist convins. Cind copii au adormit, mi-am adunat materialele care ma gindeam ca ma vor ajuta ‘sa scap in sfirsit de toate’: doua sticle de pilule de somn si niste tranchilizatoare pe care mi le prescrisese doctorul de familie. Si mai erau si niste sticle de bautura care ma gindeam ca ma vor ajuta in ceea ce pusesem la cale. Imi aduc aminte ca cu citva timp in urma doctorul imi spusese sa nu amestec bautura cu aceste medicamente ca ma vor omori. Cu toate ca la vremea respectiva nu avusesem de gind sa ma sinucid, gindul mi-a ramas implantat in memorie.

Am scris un biletel de sinucidere si am inghitit cinci tranchilizatoare. Am amestecat mai multe bauturi si am toastat scaunul gol al nevestei. ‘In cinstea nimicului, adica a neantului’. Pilulele mi-au alunecat usor pe git si am simtit caldura provocata de alcohol. ‘Gata de plecare’ mi-am zis eu si stiam ca nu mai era cale de intoarcere!!!

Am luat restul de pilule cu inca un pahar de alcohol si am inceput sa simt cum degetele de la miini si picioare incepusera sa-mi amorteasca. ‘Poate ca pilulele acestea nu-si fac efectul cum trebuie’ mi-am zis. Nu ma simteam beat, doar putin ametit si amortit. Mi-a fost teama ca nu voi putea indeplini misiunea asa dupa cum esuasem in tot ceea ce fusese mai important in viata mea pina atunci, asa ca am mai luat o mina de pastille de somn. Mina imi era inca sigura in timp ce mi-am umplut ultimul pahar de coniac. Ce ma fac, ce-o sa ma fac daca nu reusesc? Am simtit o arsura in stomac.

Ajunsesem sa beau asa de mult incit doua pahare la prinz, plus unul inainte de a sosi acasa si trei sferturi de vodka sau cognac seara inainte de culcare abia imi linisteau durerea ce-o simteam in suflet. Nu voiam sa ma trezesc iarasi mahmur dimineata si sa incep de la inceput cu problemele. Nu voiam sa ma mai trezesc de loc. Am terminat toate pastilele si toata bautura cind am inceput sa disting un nor negru venind spre mine. A venit prin tavanul bucatariei si m-a ingitit.

Am simtit cum ma miscam printr-un tunel cu o mare viteza. Am vazut o lumina la capatul tunelului si ma intrebam daca ma indreptatm intr-acolo. Nu stiam daca eram viu sau mort, dar imi aduc aminte ca m-am vazut jos pe dusumeaua din bucatarie si paream ca nu am habar ca o parte din mine mergea in acea directie. ‘Asta este moartea?’ m-am intrebat. ‘Nu!’ mi-a venit raspunsul de undeva.

Am fost socat cind am vazut o fiinta de o frumusete de nedescris, radiind iubire, mila si multa caldura. Era o fiinta de lumina alba, stralucitoare cu fire argintii ce emanau din centru. Am ezitat sa intreb ceva, apoi mi-am dat seama ca gindurile imi erau citite de aceasta fiinta de lumina. "Nu!" mi-a repetat. "Nu asta este moartea. Vino si-ti voi arata." Imi amintesc ca am plutit cu El deasupra unei gropi in care era un peisaj urit, fara viata, unde oamenii umblau cu umerii inconvoiati, resemnati cu soarta lor lipsita de speranta. Tineau capetele jos, se uitau la picioare si se loveau din cind in cind de cite unul sau altul dar continuau sa mearga fara nici o tinta. Ce gind ingrozitor, sa fiu in acel grup de suflete pierdute, dar El mi-a simtit frica si mi-a zis consolindu-ma: "Acesta este Iadul creat de tine insuti. Va trebui sa te duci din nou pe pamint si sa traiesti din nou aceleasi experiente si dificultati pe care le-ai avut in viata trecuta. Pina atunci vei locui cu aceste suflete pierdute. Sinuciderea nu este o solutie.”

Mi s-a aratat o revizie a vietii. Ultimii cinci ani care erau atit de incarcati de abuzul bauturii au fost cei mai dificili, cele mai dureroase amintiri pe care le-am avut vreodata. Mi s-a aratat efectul pe care bautura l-a avut asupra vietii copiilor mei si asupra viitorului lor. Am vazut si simtit tristetea lor cind m-au pierdut pe mine si familia. Am vazut ca mama lor nu va avea grija de ei si vor fi crescuti de straini. Mi s-a aratat cum va influenta alcoolul viata copiilor mei daca voi continua sa beau. Am vazut cum copiii mei, doi baieti si o fata, imi vor urma exemplul urit si se vor apuca de bautura cind viata va deveni prea grea sau stresanta pentru ei si vor deveni la rindul lor niste alcoolici. Am vazut ca fata mea se va casatori tot cu un betiv cu care va avea patru fete pe care le va batjocorii el insusi – nu am mai suportat sa vad asa ceva. Era ca o palma zdravana din partea sortii. Realitatea ce-o vedeam era foarte dureroasa.

Am vazut ca daca ma voi lasa de bautura si-mi voi indrepta viata toti copii mei vor creste fericiti si vor avea o viata buna. Nu insemna ca nu vor avea greutati de zi cu zi, dar vor avea sansa sa aleaga o viata mai buna, si nu vor avea probleme cu bautura. Am vazut cum baiatul meu cel mare va deveni un om important daca voi sti sa fiu un tata bun. Am vazut ca daca continui sa fiu un tata betiv el se va apuca de droguri si va ajunge in inchisoare pentru crime comise ca sa faca rost de droguri. A fost ingrozitor sa vad acestea si m-am hotarit pe loc sa nu am o astfel de viata, pentru mine si pentru copiii mei. Mi s-a aratat ca daca continui viata de betiv nu voi avea nici o scapare. Intr-o alta viata va trebui din nou sa traiesc durerile si deceptiile care m-au impins la bautura si m-au facut sa recurg la sinucidere – ar fi trebuit sa repet totul din nou si asta era ingrozitor pentru mine. Am plins amarnic.

Fiinta de lumina a inteles ca imi parea rau de ce-am facut, ca-mi era mila de viata mea si de copii mei, si plin de dragoste pentru ei. Mi-a spus cu voce aspra, dar ca un tata care-i vorbeste fiului sau, "Viata nu ti-a fost data sa faci ce vrei tu cu ea. Ti-ai dat tu viata? Nu. Atunci nu ai voie sa te omori.” Nu am putut vorbi, nu am putut sa ma gindesc la nimic, dar am plins si mai mult. Am simtit ca prin acea voce insusi Sfintul Spirit imi vorbea. Vocea mi-a vorbit mai blind, ‘Nu am terminat cu tine, lucrul ce trebuie sa-l infaptuiesti nu este inca implinit, du-te inapoi si termina ce ai de facut”.

Cind m-am trezit primul lucru ce l-am vazut a fost usurarea de pe fata fetitei mele. Nancy se trezise in timpul noptii si incercase sa ma tina in viata. “oh, taticule” a zis ea “mi-a fost frica ca te-am pierdut. Erai atit de rece si nu ti-am mai auzit batind inima”.

In bucatarie sotia gatea mincarea de prinz. “Veniti la masa copii”, a strigat ea, “si poti sa vi si tu daca bautura te lasa sa te ridici pe picioare” a zis ea sarcastic catre mine. M-am simtit extenuat si flamind dar nu eram mahmur. Nu stiu de ce nu mai aveam durerea aceea acuta in stomac pe care o simtisem cind incepusem sa inghit pastilele cu bautura. Dar ce era cel mai grozav este ca inca mai simteam calmul si iubirea pe care o traisem cu o noapte inainte.

Ar fi frumos sa scriu aici ca viata mea a devenit perfecta dar asta ar fi o minciuna. Despartirea si divortul au fost foarte dureroase dar am reusit sa-mi tin copiii linga mine. Eu am vrut copiii si ei la rindul lor m-au vrut pe mine, iar prietenul sotiei nu voia copii. Mi-am parasit slujba de economist si am devenit profesor universitar la un colegiu local si nu a fost lucru usor.

Mi-am folosit toti banii ce-i pusesem deoparte pentru pensie ca sa platesc cheltuielile casei in timp ce-mi cautam servici si de multe ori imi era frica de ziua de miine. Dar pacea si consolarea ce am simtit-o in timp ce ma aflam la marginea prapasitiei Iadului nu m-au parasit niciodata si nici credinta si increderea ce am simtit-o pentru tot restul vietii. Unii prieteni nu inteleg cum de nu sint plin de amaraciune; dar raspunsul cel mai bun se afla in psalmul douazeci si trei “Da, chiar daca merg prin valea mortii, nu voi avea teama de nimic, pentru ca Tu esti cu mine, toiagul Tau ma mingiia.”

De cind am avut aceasta traire, nu mai am frica de moarte, am o vedere mai spirituala asupra viatii si-mi iau responsabilitatea cresterii copiilor in serios. Sint alaturi de ei cind au nevoie de mine si ma bucur ca sint mult mai bine acum de cind le-am devenit tata adevarat asa cum as fi trebuit sa fiu de la inceput; m-am recasatorit cu o femeie care este frumoasa la suflet si care imi da curaj si putere cind viata devine grea pentru noi. Niciodata nu voi uita trairea avuta pe marginea Iadului si ce m-a invatat ea.

Experienta negativa a Limitei dintre Viata si Moarte nu este negativa atunci cind binele ii urmeaza. Acum lucrez ca consultant intr-o biserica si mai lucrez si ceva contabilitate. Copii se descurca bine, sint fericiti, ocupati cu viata lor si duc o viata productiva. Simt ca am in sfirsit pacea dorita.