LMV Theresa K
Home Page LMV recente Impartasiti LMV




Descrierea experientei:

M-am trezit din somn, și am început să mă fugăresc cu verișorul meu. Următorul lucru pe care mi-l amintesc este că am auzit un sunet lung ca un bâzâit sau un clopoțel, apoi călătoream printr-un tunel de cărămidă, aproape de parcă tunelul ar fi trecut pe lângă mine. Părea că eu nu mă mișc, ci se mișcau cărămizile din jurul meu, aveam vedere în tunel, așa că nu puteam vedea în sus, în jos, sau pe laterale, ci doar o parte din lateral și drept înainte. Era o lumină strălucitoare la capătul tunelului, și vedeam ceva între lumini, lumina era aproape orbitoare. Apoi am simțit ceva spunându-mi că nu era timpul meu, să mă întorc. Mă gândeam în sinea mea, ce se întâmplă?

Apoi l-am auzit pe verișorul meu care-mi striga numele ”Theresa, Theresa?”. M-am întors în timp ce-mi rostea numele. L-am întrebat de ce mi-a băgat lumina aia în ochi. S-a uitat la mine de parcă eram nebună, și mă tot întreba dacă sunt bine, spunându-mi că nu avea nicio lanternă. Mi-a spus că ambulanța era pe drum spre noi. Leșinasem și fusesem inconștientă vreo 5 minute, nu era sigur cât timp trecuse. A fost suficient timp cât să traverseze un hol lung, să constate că ceva nu e în regulă cu mine, să coboare cu liftul 5 etaje, să cheme ambulanța, să anunțe și paza, și apoi să se întoarcă la mine.

Informații generale:

Genul: Femeie.

Data când s-a petrecut întâmplarea: 1988.

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Nu. Sufeream din cauza unei menstruații extrem de abundente, mergeam greu și abia mă ridicam. Vărul meu a venit în timp ce dormeam și mi-a turnat gheață pe sub tricou. Am sărit în sus și l-am fugărit, am leșinat în holul apartamentului de la etaj.

Elemente LMV:

Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Pozitiv.

Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Nesigur. Nu-mi amintesc dacă luasem ceva pentru durerile menstruale.

A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Nu a semănat cu un vis, dar a părut oarecum ireal, sau altfel decât orice am trăit până atunci, am văzut lucruri pe care nu le mai văzusem - cărămizi mișcătoare și lumină strălucitoare la capătul tunelului.

V-ați simțit separat de trupul fizic? Nesigur. Dacă s-a întâmplat cu adevărat, nu am fost în corp, dar cu toate acestea am fost conștientă. Nu mi-am văzut corpul. Nu am putut să-mi ridic mâinile și să mi le văd, sau să privesc în jos să-mi văd picioarele, aveam vederea doar în față și îngustată, de asemenea nu mi-am văzut de sus corpul care zăcea pe jos.

La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Am fost foarte alertă, eram eu însămi așa cum eram în mod normal, și nu a existat o separare a gândurilor sau a amintirilor din acea experiență. În acea stare eram foarte conștientă cu privire la ce mi se întâmpla, și anume că pluteam într-un tunel.

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit.

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței, cu auzul de dinainte de momentul experienței. Da. Un bâzâit continuu, sau sunet ca de clopoțel.

Ați trecut printr-un tunel, sau ceva asemănător? Da. Tunelul era din cărămidă, iar eu mă deplasam foarte repede prin el. Cărămizile păreau să aibă o textură, aproape ca pavajul din piatră cubică, mai degrabă decât cărămizile pe care le folosim astăzi pentru a construi case. Nu-mi amintesc exact ce culoare aveau sau dacă erau negre, dar cred că aveau nuanțe întunecate. Nu a durat mult până am văzut lumina strălucitoare și am vrut să-mi acopăr „ochiul”, dar nu am putut.

Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat sau care încă trăiesc pe Pământ? Nesigur. Nu îmi amintesc foarte clar, dar am amintirea unor prezențe la capătul tunelului, vreo trei. Am bănuit mereu că au fost două rude de-ale mele moarte, și încă cineva necunoscut, o ființă supremă, nu sunt sigură.

Ați văzut vreo lumină? Da. Era foarte strălucitoare, ca și când am fost foarte aproape de soare și priveam direct în el.

Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? Nu în această experiență. Totuși, îmi amintesc când am fost în uterul mamei și cum am ieșit de acolo, și ființa cu care am comunicat înainte de a decide să vin aici. M-am gândit mult la tot ce-mi amintesc că am auzit când eram în uterul mamei, m-am străduit să nu uit niciodată, iar mama mea a confirmat aceste lucruri. Îmi amintesc o mulțime de lucruri din copilăria mea timpurie și din experiențele pe care le-am avut ca bebeluș. Nu știu dacă asta are vreo legătură cu ceea ce s-a întâmplat atunci când am leșinat.

Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Totul în legătură cu Universul.

Ați văzut scene din viitor? Nu. Nu în timpul experienței.

V-ați lovit de vreun obiect fizic, sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Nu.

Ați ajuns la o graniță sau punct de unde nu mai era întoarcere? Da. Am auzit sau am înțeles decizia că trebuie să mă întorc, dar corpul de pe pământ nu era folosit. Nu m-am gândit la corpul meu, și nu am fost conștientă că sunt în afara acestuia.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care a fost religia dvs înainte de experiență? Nesigur.

Care este religia dvs acum? Moderată.

Ați avut orice modificări ale valorilor sau ale credinței ca urmare a experienței? Nesigur. Experiența mi-a confirmat părerile mele despre lumea de dincolo sau despre alte dimensiuni prin care trecem. Încă din copilărie aveam aceste păreri. Mă întrebam de unde vin și de ce sunt aici. Mereu m-am întrebat cum am ajuns aici de unde am fost, cum s-a întâmplat totul, mereu am avut convingerea că ceea ce vedem aici - nu este tot ce există, și că religia în care am fost crescută nu prezintă chiar fapte literalmente. Am considerat și continui să consider relatările altora ca fiind exact asta – relatări personale despre lumea de dincolo, nu legi absolute.

Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:

Schimbări din viața dvs după experiență: Am rămas aproximativ la fel.

Ce schimbări au apărut în viața dvs după experiență? Nu am fost niciodată o persoană care să stea toată ziua în biserică, așa cum făceau mama și mătușile mele, dar am fost mică pe atunci. Nu sunt atât de categorică în a urma textele scrise, cum ar fi Biblia, cuvânt cu cuvânt, ca pe o lege, cum face familia mea. Nu simt aceeași constrângere ca ei de a face tot ceea ce scrie acolo în mod literal, pentru că, pentru mine, sunt doar cuvinte. Pentru mine cel mai important este cum mă simt și ce relație am cu oamenii, să mă bucur de viață, nu să mă simt vinovată dacă am pierdut o duminică, sau nu am pus bani pe farfurie - ai mei sunt foarte stresați de lucrurile astea. Mie mi se pare foarte frivol, privind schema și ordinea lucrurilor. Așa că nu știu dacă m-a schimbat experiența, sau așa am fost eu întotdeauna, dar experiența mi-a confirmat credințele pe care le aveam. Mă rog și cred în Dumnezeu, și știu că numele lui Isus este puternic, la fel cum sunt și gândurile și intențiile mele.

S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii ca rezultat al acestei experiențe? Mereu îmi place să mă documentez despre cum exprimă și cum se relaționează la partea spirituală alte culturi, și cum descriu cele 3 mari religii lucrurile. Parte din dorința mea de a deveni antropolog se datorează dorinței de a capta multiplele diferențe și în același timp similaritățile relațiilor spirituale ale oamenilor cu tărâmul celălalt. Aceste informații dispar și sunt pierdute odată cu moartea bătrânilor, care duc cu ei în mormânt toată cunoașterea.

După Experiența LMV:

A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Nu.

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Nu . Mereu am simțit că știu lucruri, aveam viziuni înainte de experiență, și am cerut să se oprească. M-am rugat să dispară și să nu mai trăiesc așa ceva niciodată.

Există părți din experiență care au o semnificație importantă pentru dvs? Cea mai frumoasă parte este că știu că nu sunt nebună pentru că mi-am amintit experiența nașterii, și că viața continuă după ce plecăm de aici, într-un tărâm diferit. Cea mai rea parte este că nu știu de ce s-a întâmplat, și cei care nu cred, dar totul a fost foarte real.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. La foarte puțini oameni le-am povestit. De obicei nu primesc altă reacție în afară de ”Hmm”.

Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Nu.