LMV Tilda M
Home Page LMV recente Impartasiti LMV




Descrierea experientei:

M-am internat pentru o intervenție chirurgicală care să-mi îndepărteze un chist de la glanda salivară. După operație, în timp ce eram la terapie intensivă, am intrat în stop respirator. Am început să plutesc, eram propulsată și înaintam prin spațiul imens. Era foarte întunecat, dar eram înconjurată de o iubire incredibilă, pace și Bucurie! Apoi am început să aud un sunet care mă deranja, și am vrut să se oprească. Sunetul continua să se audă, și am început să devin anxioasă, pentru că îmi doream să fiu lăsată în pace. Sunetul a devenea din ce în ce mai puternic, și-mi amintesc că mă gândeam ”De ce nu dispare pur și simplu?” Apoi am realizat că era o voce care îmi spunea să respir. Într-un final m-a ”trezit”, și m-am întors la această existență, foarte dezamăgită. Eram deja într-o căutare spirituală de mulți ani, dar această experiență m-a împins spre acțiune. Recunosc că am fost foarte furioasă (cred că încă mai sunt) din cauza faptului că a trebuit să „mă întorc”.

Următorii ani, până m-am îmbolnăvit, în 1994 - mi i-am petrecut ajutând oameni, și învățându-i despre minunile și magia lumii de dincolo. Simțeam nevoia să fac asta. Timpul era foarte scurt și trebuia să comprim atât de multe lucruri în el.

În 1994, am „cedat” din cauza encefalomielitei mialgice (cunoscută și sub numele de sindromul oboselii cronice). Am știut încă de la începutul acestei boli că se întâmpla dintr-un motiv, și că vor exista binecuvântări asociate cu ea. Mă luptam cu o depresie teribilă, pentru că viața cu această afecțiune este ca a unui mort în viață. În fiecare zi încerc să fiu de ajutor cuiva. Credința nu mi-a fost afectată. Cu siguranță există ordine în acest univers, iar această ordine este susținută de Iubire. Acea Iubire este ceea ce îmi lipsește enorm.

Nu am povestit nimănui o vreme, pentru că a fost ceva atât de personal. Nu aveam nevoie de validare din partea nimănui. Abia după ce am urmărit o emisiune cu niște irlandezi care au experimentat vidul negru (nici în experiența lor nu au existat tuneluri cu lumini în capăt) - m-am simțit mai puțin singură în ceea ce privește experiența pe care am trăit-o.

Informații generale:

Genul: Femeie.

Data când s-a petrecut întâmplarea: 1975.

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Nesigur. Operație. Presupun că stopul respirator este o situație care mi-a pus viața în pericol.

Elemente LMV:

Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Amestecat.

Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Niciun răspuns.

A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Senzația din timpul plutirii s-a asemănat cu senzația din multe vise în care zburam.

La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Total conștientă.

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit. Simțeam că mă aflam la milioane de kilometri distanță de Pământ – plutind, fiind propulsată prin Spațiu.

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței cu auzul de dinainte de momentul experienței. Nu.

Ați fost conștient de alte lucruri ce se petreceau departe de dvs, ca și cum ați fi avut o percepție extrasenzorială? Am auzit asistenta care striga la mine să respir.

Ați trecut printr-un tunel sau ceva asemănător? Nu.

Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat, sau care încă trăiesc pe Pământ? Nu.

Ați văzut vreo lumină? Nesigur. Cred că am văzut stele peste tot împrejur.

Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? O lume mistică sau nepământeană.

Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Totul în legătură cu Universul. Am simțit că e important să împărtășesc acea iubire, că e imperativ să împărtășesc ”cunoașterea” cu ceilalți, pentru că timpul e foarte scurt.

Ați văzut scene din viitor? Scene din viitorul lumii. Doar am știut ce aveam de făcut când ”m-am întors”.

V-ați lovit de vreun obiect fizic, sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Nesigur . Nu știu sigur ce să răspund la această întrebare. Granița a fost reprezentată de asistenta care m-a forțat să respir strigând la mine (în mintea mea la acel moment ”să mă întorc”). Doamne, ce nervoasă am fost pe ea pentru asta!

Ați ajuns la o graniță sau punct de unde nu mai era întoarcere? Da. Numai că nu am avut de ales - a trebuit să mă întorc.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care a fost religia dvs înainte de experiență? Nesigur. De la vârsta de 13 ani căutam o doctrină pe care să o simt ”potrivită”.

Care este religia dvs acum? Spirituală.

Ați avut orice modificări ale valorilor sau ale credinței ca urmare a experienței? Nesigur. Nicio schimbare în sistemul de credințe, doar o nevoie imperativă de a împărtăși cu ceilalți această experiență.

Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:

Schimbări din viața dvs după experiență: Evoluție.

Ce schimbări au apărut în viața dvs după experiență? Deși deja mă aventuram în căutări paranormale și spirituale, toate acestea s-au intensificat odată ce am depășit furia pe care am simțit-o pentru că a trebuit să mă întorc la această viață.

S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii ca rezultat al acestei experiențe? Sunt sigură că mulți colegi de la serviciu mă consideră ciudată, dar unii dintre ei m-au luat deoparte și mi-au povestit lucruri pe care nu le-au mai spus nimănui în viața lor - lucruri despre experiențele lor paranormale. I-am ajutat pe destul de mulți să-și deschidă ochii, și asta mă face să mă simt foarte bine. Aproape că-i poți vedea cum ”se luminează”.

După Experiența LMV:

A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Da. Nu avem în vocabular cuvintele potrivite pentru a descrie iubirea, pacea și bucuria care m-au înconjurat. Îmi vine greu să accept că a trebuit să mă întorc aici.

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Da. Au urmat multe întâmplări paranormale. Am văzut spirite la momentul în care murea cineva, am simțit cum mă liniștesc, am simțit parfumul unor persoane care au murit, și am o ”cunoaștere” în ceea ce privește persoana mea, și lucruri despre care consider ca fiind ”Adevărul”. De asemenea mi s-a confirmat că de fiecare dată când am solicitat vindecare pentru prieteni, aceștia au primit-o (am ajuns până în punctul în care un prieten m-a sunat după ce am făcut asta, și mi-a spus ”Ai făcut-o din nou, nu-i așa?”). S-au materializat lucruri la scurt timp după ce m-am gândit la ele (O dată au fost bile de sticlă, altă dată un clește pentru întors genele). Cunosc puterea gândului.

Există părți din experiență care au o semnificație importantă pentru dvs? Cel mai frumos - că am fost ”acolo”. Cel mai rău - că a trebuit să mă întorc.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. Așa cum am scris mai sus.

Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Da. Nașterea fiului meu s-a apropiat cel mai mult de bucuria și iubirea simțite în timpul experienței LMV.

Mai este ceva ce doriți să adăugați la experiența dvs? Nu.

Vă rugăm să faceți orice propuneri în privința acestui chestionar. Ce întrebări ar mai trebui incluse aici, ca să vă ajute să comunicați mai bine experiența dvs.? Nu - ați făcut o treabă pe cinste. Felicitări!