Descrierea experientei:

Eram in anul intii (1976) la Universitatea din Nord Colorado si era iarna, ma inregistrasem intr-un curs de tennis, dar fiind prea frig afara eram inauntru in sala de sport unde practicam aruncind mingea de tenis la perete, cind la un moment dat am simtit o durere acuta de cap, ca o migrena puternica ce se inrautatea cu fiecare secunda. M-am speriat cind mi-am dat seama ca daca astept pina ce se termina clasa durerea va fi insuportabila. Doctorul imi prescrisese un medicament pentru dureri de cap excesive. Nu-l folosisem decit rar atunci cind nu mai suportam durerea. Ma facea sa dorm timp de 24 de ore. Trebuia sa ma duc in dormitorul studentesc inainte ca sa-l iau, dar simteam ca nu mai puteam ajunge acolo. Am luat medicamentul caci simteam ca eram gata sa lesin, si speram ca ma va duce cineva acasa.

De cind ma stiu am suferit de dureri de cap. O data cu venirea adolescentei durerile s-au intetit. Am fost chiar in spital unde mi s-au facut tot felul de analize pentru a se vedea daca este vreo tumoare. Am fost si la psihiatru caci doctorul meu a crezut ca este legat de stres. In cele din urma am inceput tratamente zilnice de Inderal, luam Cafergot daca simteam ca se apropie o migrena si luam Darvon din patru in patru ore cind aveam dureri mari. Migrenele durau cam citeva saptamini. Eram ingrozita de aceste dureri si eram convinsa ca se intimpla ceva foarte serios cu mine si nu credeam ca voi mai trai dupa 20 de ani. Cind am implinit 20 de ani am fost foarte necajita. Mi-am dat seama ca trebuia sa continui – sa traiesc in continuare – sa cresc mai departe. Cam la opt luni dupa ce mi-am sarbatorit cei 20 de ani, s-a petrecut acest incident din clasa de tenis, cind am luat medicamentul pentru ca nu mai suportam durerea.

Am continuat sa dau cu mingea de tenis in perete in timp ce corpul incepuse sa-mi amorteasca. Imi aduc aminte cum am inceput sa merg spre dormitor. Era cam la 15 - 20 de minute de cladirea unde ma aflam. Am urcat singura pe dealul ce trecea pe linga Libraria Universitatii. Apoi imi amintesc cum am ajuns in dormitorul studentesc si mi-am adus aminte ca trebuia sa termin o lucrare, un lucru in plus care m-a ingrijorat. Nu mai aveam decit de batut la masina titlul lucrarii si era gata.

Am inceput sa ma intreb daca am luat cu adevarat medicamentul sau numai ma gindisem sa-l iau. Am incercat sa-mi aduc aminte, dar nu am putut. Am hotarit ca probabil nu-l luosesem caci eram prea agila si inca in dureri, asa ca am mai luat o doza, apoi m-am asezat la masina de scris ca sa bat la masina titlul lucrarii. Pagina ar fi luat numai citeva minute si stiam din experiente trecute ca ar fi durat ceva timp pina cind medicamentul sa-si faca efectul. Citeva secunde mai tirziu am pierdut total controlul si am cazut peste masina de batut. Eram inca constienta de mine si simteam inca migrena, dar nu ma puteam misca si nu simteam nimic mai jos de git. Stateam acolo complet neajutorata. Am incercat sa strig dupa ajutor, dar femeia de servici aspira pe hol asa ca nimeni nu putea sa ma auda strigind.

Cum s-a oprit aspiratorul, am strigat din nou si o studenta m-a auzit. A intrat cu precautie in camera si am rugatpo sa ma suie in pat. I-am spus ca paralizasem . M-a ridicat de pe masina de batut si m-a asezat pe scaun, dar cind mi-a dat drumul am cazut din nou cu fata in jos. Nu stia ce sa faca asa ca s-a dus sa mai gaseasca pe cineva care sa-o ajute. Cind s-a intors, avea cu ea o prietena. S-au chinuit amindoua sa ma tirasca citiva metri pina in pat. O data ajunsa in pat am adormit total.

In timp ce dormeam mi-am dat seama ca nu mai am absolut nici o durere. Niciodata in viata mea pina atunci nu a fost vreo zi in care sa nu am ceva care sa ma deranjeze. Am avut acest simtamint atotputernic. Nu mai simteam migrena sau patul pe care eram, nici hainele si nici macar respiratia de pe perna. M-am simtit usurata. In acelasi timp eram coplesita de o pace enorma, de multumire, de bucurie si de iubire. Ma simteam incredibil de minunat. Nu am cum sa explic cit de minunat m-am simtit dar imi aduc aminte de acel sentiment foarte clar, chiar si azi, dupa 20 de ani.

Am simtit o alta schimbare in interiorul mintii. Ma simteam foarte vioaie si atenta la cele ce se intimplau cu mine, dar mintea mea era altfel deci o aveam de obicei. Am fost foarte sigura de cele ce se intimplau – stiam ca murisem, dar nu aveam nici o teama, nesiguranta sau proasta dispozitie. In timp ce aveam aceasta experienta, Trina, colega mea de camera a intrat in camera si m-a distras, caci s-a uitat la mine cum ‘dormeam’ in pat si s-a suit sus in patul unde dormea ea. M-am minunat cum cu toate ca miscase cu putere patul in timp ce se urca sus, eu nu simtisem nici o durere. Ma uitam cum a luat Biblia, a deschis-o la Psalmi si a inceput sa citeasca. In timp ce ma uitam peste umarul ei mi-am dat seama ca nu mai eram in trup. M-am uitat la mine cum stateam acolo in pat, m-am uitat din nou la Trina si mi-am zis: Habar nu are ea ca eu sint moarta!" Gindul m-a amuzat.

Apoi nu m-am mai concentrat asupra camerei si pentru o peroada de timp (timpul de fapt nu mai era o realitate unde ma aflam) am ramas in aceasta stare de pace totala. Poate ca atunci am obtinut acea cunoastere pe care mi-am reamintit-o mai tirziu, dar nu-mi aduc aminte cum am aflat acele lucruri. Am simtit cum ma miscam pina ce am distins o licarire si mi-am dat seama ca ma aflam in intuneric si mergeam spre lumina.

Acum cind ma gindesc la acel moment, imi aduc aminte ca pe cind eram copila la scoala in Kenya imi placea sa explorez tunelele de tren de prin dealurile din jur. Acele tunele erau mai intunecate decit orice am vazut vreodata in viata mea. Eram inspaimata de neputinta de a vedea, de tot felul de sunete si de faptul ca era plin de lilieci. Imi aduc aminte de sentimentul de usurare ce-l simteam cind vedeam cel mai mic punct de lumina in departare. Frica imi disparea pe masura ce lumina se marea. Aceasta traire din copilarie este asemanatoare cu ce-am simtit cind mergeam spre acea lumina, dar sentimentele si emotiile erau cu totul diferite. Simteam o placere pe care mintea mea nu si-ar fi inchipuit-o vreaodata.

In timp ce lumina crestea si biruia intunericul, am ajuns intr-un loc minunat ce este greu de descris. Cu citiva ani inainte vazusem un lac superb, Lake District, din nordul Angliei si m-am minunat cit era de frumos. Dar locul acela era cu mult mai frumos. Erau dealuri line si vai cu riuri curgatoare. Iarba era mai verde decit cea din gradinile bogatasilor. Era o zi frumoasa, insorita, si mergeam agale bucurindu-ma de priveliste.

Eram singura, dar nu ma simteam singura. Imi aduc aminte de acele dealuri frumoase si cu toate ca credeam ca eram singura, am observat un om care statea in picioare linga un zid jos de piatra. Intelegeam atit de multe lucruri. Nu aveam limitele impuse de mintea omeneasca. Stiam ca omul de dincolo de zid ma va duce la Dumnezeu. Stiam ca trairea ce o aveam era astfel pentru ca de aceea aveam nevoie. Am vazut persoana in care aveam incredere. Alta persoana in situatie asemanatoare ar fi putut vedea altceva, ce era necesar pentru ea. Inainte avusesem ceva idee despre viata de apoi, dar pe cind eram acolo, am recunoscut locul si pe persoana aceea ca pe cineva pe care l-am stiut dintotdeauna. Stiam unde merg si ce va fi acolo si eram pur si simplu coplesita de fericire.

Barbatul era imbracat simplu – blugi si o camasa larga. Era blind, plin de intelegere si ma privea cu multa atentie. M-am uitat in ochii lui si dintr-o data mi-am dat seama ca nu era inca timpul meu sa mor. Am fost socata, stiam ca daca voi trece zidul voi putea merge tot inainte – ca alegerea era a mea dar amindoi stiam ca trebuiea sa ma reintorc. Cum ma uitam in ochii lui am zis ‘inca nu e timpul meu’. El a raspuns, ‘nu, nu este’.

Desi ar trebui mult timp sa descriu cele simtite si aflate acolo, totul pare sa se fi intimplat in citeva secunde. Am avut o experienta cit o teapa dintr-un trunchi de copac si totusi aceasta experienta a fost profunda.

Cind mi-am dat seama ca trebuie sa ma reintorc, am simtit cum m-am trintit inapoi in corpul fizifc. A fost un moment violent, dureros si infricosator. De cite ori imi aduc aminte de acel moment, chiar si acum dupa atitia ani, pling. Nu-mi vine sa cred ca am hotarit sa ma reintorc. Uitasem oare durerea, stresul, frica si limitele conditiei umane? (DA!) Cum am putut sa las in urma pacea, iubirea si bucuria, frumusetea ce-o gasisem? Stiam ca as fi putut sa trec dincolo de zid. Ce prostie am facut ca m-am reintors.

In timp ce regretam decizia luata, eram coplesita de frica de moarte ce-o simteam. Stiam ca murisem si eram infricosata, desi imi aminteam foarte clar de ce traisem dincolo, eram sfisiata de frica de moarte ce-o avusesem in mine intotdeauna si nu eram in stare sa descifrez ce se petrecuse cu mine.

Pe cind colega de camera cobora din pat, m-a ‘trezit’ o durere cumplita cauzata de miscarea patului. Imi aminteam cum nu simtisem nici o durere cind ea se urcase in pat. Cuvintele mi se rostogoleau din gura unul dupa altul in timp ce incercam sa-i explic ce mi se intimplase. La inceput nu m-a crezut. Cind i-am spus despre citatul din Biblie pe care il citise in timp ce ‘dormeam’ nu a stiut ce sa raspunda – a evitat sa mai continue conversatia si s-a dus sa caute ajutor.

Sefa de dormitor, care era responsabila pentru etajul nostru, a venit in camera. Nu-mi era prietena dar aveam un mare respect pentru ea. M-a ascultat si a incercat sa ma inteleaga. Am implorat-o sa nu ma lase sa mai adorm. I-am spus ca daca voi fi din nou pusa in situatia sa fac o alegere, nu ma voi mai intoarce. In cele din urma a trebuit sa plece, iar eu am adormit dar nu am mai avut ocazia sa mor din nou.

Nu auzisem de nimeni care sa fi avut o experienta asemanatoare. M-am simtit singura si confuza. Am incetat insa sa mai vorbesc despre trairea avuta caci cei din jur erau foarte negativi si ma raneau cu indoiala lor. Dar am inceput sa-mi dau seama ca acea traire m-a invatat foarte multe. M-am gindit adesea la lipsa de durere si linistea deplina ce o simtisem acolo, si astfel mi-a trecut orice teama de moarte. Aceasta frica nu s-a mai intors niciodata. Stiu ce ma asteapta si abia astept sa merg acolo. Sint constienta ca m-am reintors pentru un scop anume. Nu stiu care este dar stiu ca inainte sa ma intorc aici pe pamint acest scop imi era foarte clar. Inteleg de asemenea de ce a fost necesar sa uit. Unul dintre cele mai mari daruri dupa scurta traire acolo este linistea ce o simt cind un prieten sau un membru al familiei moare. Durerea mea este reala – pierderea este grea, dar stiu ca ei devin liberi si sint foarte fericiti.

Desi vorbesc rareori despre ceea prin ce am trecut, am incercat uneori sa impartasesc despre ceea ce am aflat prin aceasta traire, si sint constienta ca am cunostinte mult mai mari decit cele de care imi aduc aminte, dar putinul pe care mi-l amintesc este clar ca si cristalul. Cea mai mare greutate in a impartasi cele prin care am trecut este sa gasesc cuvintele potrivite. Chiar acum cind scriu imi dau seama ca nici pe departe nu am descris gama de sentimente traite si cele ce am aflat acolo.

Cel mai mult mi s-au schimbat vederile religioase. Am fost crescuta intr-o familie crestina si cind am avut 10 ani am promis ca-l voi urma pe Isus Cristos. Parintii mei fusesera misionari in Africa de Est. De multe ori ma simteam departe de Dumnezeu si ma razvrateam impotriva unor percepte morale, insa ma consideram crestina. Credeam ca Biblia era Cuvintul lui Dumnezeu, si ca hotarirea de-al urma pe Isus ma va salva de la o viata eterna in iad. Uneori m-am intrebat de ce religiile sint atit de diferite, si alte intrebari teologice, sau idei in ce priveste salvarea. In timpul acestei experiente am primit o cunoastere ce m-a dus mai departe de credinta mea de pina atunci, si in mai multe feluri, au invalidat-o. De cind am primit aceasta cunoastere, uneori am ignorat-o si am tinut mortis de cele invatate in copilarie, alteori am renuntat la ceea ce mi se parea mie ca vine mai degraba de la oameni decit de la divinitate. Nu mi-a fost usor sa prelucrez cele invatate acolo.

Una din urmarile experientei mele este ca sint mult mai intelegatoare in ceea ce priveste alte credinte deoarece acum inteleg mai bine limita conditiei umane. Stiu ca Dumnezeu ni se va face cunoscut, dupa nevoile si credinta noastra. Dumnezeu insusi, prin Isus, a incercat sa aduca cunoasterea discipolilor celor mai apropiati Lui. In noaptea inaintea mortii Lui, frustrarea Lui a fost mare caci si-a dat seama ca ei nu-L inteleg, iar El se apropia de sfirsit. Isus a fost El insusi limitat de conditia omeneasca in care se afla in acel moment. Insusi Sfintul Duh este limitat de conditia noastra umana.

Biblia, desi a fost inspirata de Dumnezeu, a fost scrisa de oameni si este citita de oameni. Este limitata pentru ca utilizeaza cuvinte. Este adinca in intelepciune, dar limitata. Ne ajuta sa intelegem ceea ce depaseste cu mult priceperea noastra. Iubirea ce nu o meritam, neconditionata, si imposibil de cistigat prin metodele noaste omenesti, este dincolo de intelegerea noastra. Bucuria, pacea, fericirea, multumirea si iubirea pe care o simtim in decursul vietii este numai o umbra a ceea ce se afla in lumea de dincolo. Ideea salvarii este numai un mic efort in a intelgege ceea ce ne apartine deja. Intelegerea ce-o avem acum despre salvare, oricit de mult dezbatem intre noi aceasta tema, nu este nici macar o farimitura din realitatea divina. Nu mai incerc sa caut adevarul, pentru ca acum inteleg ca la timpul potrivit noi toti vom intelege cum diferitele fatade ale adevarului se vor potrivi intre ele.

Biserica (Religia) este ceva de care ne-am folosit pentru ca sa pricepem ceea ce este mai presus de priceperea noastra – sa puna limite pe ceea ce este nelimitat – sa controleze ceea ce nu se poate controla. Religia este rezultatul incapacitatii noastre de a intelege Spiritualitatea. Si totus – ne hraneste, ne ajuta sa crestem inaintea lui Dumnezeu, este luntrea noastra de plutire, ne ajuta sa intelegem. Dar ne aduce in acelasi timp si durere, divizie si confuzie.

Nu vreau sa dau argumente in ceea ce priveste diferitele credinte religioase. Nu incerc sa dovedesc nimanui trairea avuta. Incerc sa nu las regulile bisericii sa intervina in ceea ce eu cred. Incerc sa ma apropii de Dumnezeu cit de mult imi este cu putinta.

Schimbarile in atitudinea mea dupa experienta traita s-au petrecut pe decursul a multor ani, si incerc si azi sa-mi amintesc, sa reflectez si sa incorporez cele invatate acolo. La inceput eram singura cu trairea mea. Am avut aceasta calatorie incredibila, tot felul de intelegeri al unor lucruri, dar nu am putut sa exprim cele prin ce am trecut, sa fiu auzita sau inteleasa asa ca am incercat sa-mi stapinesc dorinta de a impartasi acestea cu cineva. Apoi, intr-o zi un profesor de sociologie mi-a mentionat cartea lui Kubler-Ross. Cind am citit cartea ei ‘mi-am iesit din minti’ de bucurie si de usurare cind am vazut ca nu sint singura cu astfel de experiente. Nu mi-a venit sa cred asemanarile dintre experienta mea si a altora. Am vrut sa aflu mai multe. Am luat un curs despre ‘Moarte si a muri’, si am crezut ca in sfirsit pot sa-mi deschid sufletul. Cind am prezentat o lucrare despre trairea avuta profesorul mi-a spus ca probabil experienta mea s-a datorat medicamentelor pe care le-am luat in acea vreme.

Au trecut multi ani pina cind am reusit sa-mi fac prieteni care au vazut ca sint onesta, de incredere si om de baza – numai atunci am putut sa le povestesc intimplarea mea. Acesti prieteni m-au incurajat sa vorbesc mai mult despre asta, sa citesc alte carti asemanatoare si sa incorporez cu curaj cele invatate dincolo in viata mea de acum.

De multe ori in viata mea am avut mari dificultati si l-am implorat pe Dumnezeu sa ma ia la El. Mi-am dorit moartea si sa am din nou acea experienta placuta. De multe ori m-am intrebat de ce mi-a fost dat oare sa cunosc acea minunata viata de dincolo, cind acum in timpul vietii mi s-a micsorat dorinta de a trai. Dar am ajuns la concluzia ca faptul ca am cunoscut ceea ce inseamna sa fi iubit neconditionat, sa ai sentimentul de multumire precum si memoria acelui loc minunat – toate acestea imi dau prilejul de a aduce aceste simtaminte in viata mea de acum si poate sa-i ajut si pe altii sa inteleaga – nu trebuie sa astept pina in momentul mortii. Acum am amintiri care imi pot imbogatii viata ce o duc acum.

Atit de multe s-au schimbat in ultimii 20 de ani de cind am avut acea traire si n-as putea spune cu siguranta care sint schimbarile datorate acelei experiente si care din cauza ca am crescut si m-am maturizat. Sint convinsa ca cu toate ca mi-am trait jumatate din viata incercind sa reprimez memoriile de dupa moarte, cu toate acestea cred ca am fost afectata de ele.

Eram credincioasa dar aveam ……………… Sint mai spirituala si am mai
multe intrebari ………………….………………. multe raspunsuri.
Eram ingrozita de moarte …………………… Sint consolata ca dupa
procesul ce ma duce dincolo ……………… de moarte voi gusta libertatea
si fericirea ce vin o data cu
……………………………………………………moartea