Parca pluteam prin acest locas in care era o pace ce nu se poate descrie in cuvinte. Cerul era mai albastru decit il vazusem vreodata pina atunci. Citeodata ma uit la cerul albastru si am un simtamint de liniste. Am vazut dealuri si o iarba inalta ce se legana in vint. Dar nu simteam nici o adiere si nu auzeam nici un sunet. Era o liniste totala.

Pe cind pluteam lin pe deasupra dealurilor si eram cuprins de acest sentiment de caldura si bunastare am vazut in departare, la orizont, portretele copiilor mei. Nu erau portrete fixe ci pe fata lor am vazut ingrijorarea. Doreau sa ma intorc la ei. Aveau mare nevoie de mine dar nu spuneau nici un cuvint. Dar le-am auzit gindurile chiar daca buzele lor nu se miscau.

Am stiut ca trebuia sa iau o hotarire imediata. Daca nu, nu as mai fi putut sa ma intorc la ei.

Daca mergeam mai departe, as fi fost invaluit de aceasta liniste si caldura pentru totdeauna. Ce bine ar fi fost sa-mi continui drumul. Daca m-as fi intors, m-as fi dus intr-un loc plin de suferinte si responsabilitati. Sentimente ranite, povara vietii. Insa m-am hotarit sa ma reintorc caci copii mei aveau nevoie de cineva care sa-i intrepte pe drumul cel bun. Viitorul lor depindea de prezenta mea in viata lor. Copii nu erau pregatiti sa infrunte viatii de unii singuri.

Imediat m-am simtit din nou in trupul fizic.

Nu vazusem nici o lumina stralucitoare sau ingeri sau vreo alta fiinta sfinta.

A DOUA EXPERIENTA LMV s-a petrecut in anul 1997. Am avut un accident rutier in urma caruia m-am ales cu nenumarate rani. In timp ce eram blocat in masina, nu am simtit nici o durere cu toate ca bazinul fusese rupt in doua locuri, partea inferioara a coloanei era fracturata, o coasta strapunsese un plamin, craniul fusese spart si o parte din ureche fusese taiata.

Luni de zile dupa aceea mi-am amintit detalii legate de acest accident mai ales in perioada imediata dupa accident, atunci cind mi-am recapatat cunostinta indeajuns ca sa pot povesti fara sa lesin dupa un scurt interval, asa cum se intimplase destul de des la inceput, mi-am amintit experienta de dupa moarte si am simtit ca a fost o experienta pozitiva..

La inceput am mentionat aceasta traire fiului meu si apoi cind m-am simtit mai in largul meu am inceput sa povestesc si altora. Repet, am incercat sa evaluez daca aceasta stare s-a datorat medicamentelor sau erau pur si simplu semnale transmise de creier in momentul in care trupul fizic fusese lasat in urma.

La fel ca in prima traire, ceea ce am vazut a fost un loc plin de caldura, iubire si liniste. Era asemanator unui tunel, dar nu rotund, ci ca tunelul dintre doua cladiri sau doua magazine. Ca o pasarela, deasupra strazii. Nu strimt, ci larg. Am inceput sa merg prin el, sau cel putin aveam impresia ca merg, cu toate ca nu-mi aduc aminte sa-mi fi miscat picioarele. In jur nu era nici lumina dar nici intuneric.

Cind am ajuns la celalalt capat al tunelului am vazut multa lume. Dar numai de la briu in sus. Nu era ceva infricosetor. Din potriva, toti zimbeau si erau fericiti.

Am vazut figuri cunoscute. Am vazut pe doi din bunici si pe tatal meu. In spatele lor era foarte intunecat dar am simtit ca erau o multime de oameni acolo.

Cineva imi stringea mina cum faci atunci cind intilnesti o alta persoana. Cred ca era tata. A murit de boala Alzheimer si inainte de moarte arata foarte rau. Dar acum mergea drept si arata perfect sanatos, abia acum mi-am dat seama cit de mic de statura era. Toti acesti oameni se bucurau nespus sa ma vada.

In acel moment insa am simtit o mare dorinta sa ma reintorc in trupul meu. Nu a fost un moment greu pentru mine ci pur si simplu un moment in care a trebuit sa decid. Dar inca sint de parere ca hotarirea de a ma reintoarce nu a fost a mea.

Initial am dat mina in semn de bun venit dar apoi am contiunat sa tin mina tatalui. Era plina de caldura si blindete. Insa la un moment dat mina mea a alunecat din strinsoare, incet, in timp ce ma indreptam spre lumea celor vii. Mina celuilalt nu ma tinea dar ma stringea usor si blind.

Apoi totul s-a sfirsit. Ma intorsesem in trup.

In timp ce avusesem aceasta traire imi amintesc ca am vazut o usa maronie cu o clanta de moda veche, din portelan, iar de jur imprejur era intuneric. Am stiut cumva ca in spatele acelei usi se petrecea un fenomen religios, ceva invaluit de o lumina puternica, poate era chiar Dumnezeu acolo. Aceasta usa este acolo dintotdeauna si tuturor celor ce vor li se da posibilitatea sa intre prin ea. Si eu pot intra prin ea oricind vreau. Am avut sentimentul ca mina era pe clanta si ca as fi putut trece prin ea oricind as fi dorit.

Cind ma gindesc la cele petrecute imi dau seama ca nu-mi mai este frica de moarte.

O alta impresie cu care m-am intors de acolo este ca unii oameni s-au dus acolo impotriva vointei lor, si-mi parea rau pentru ei. Sint fericiti acum caci s-au obisnuit cu locurile de acolo dar ar fi preferat sa petreaca mai mult timp pe pamint impreuna cu cei dragi.

Nu am fost si nu sint o persoana religioasa nici in ziua de azi. Dar acum am un mare respect pentru persoanele profund religioase.

Am avut ocazia sa vad lucruri pe care putini le-au vazut si ma bucur ca am avut aceste trairi. Povestesc cu placere despre aceste lucruri dar am grija cui le spun.